5,657 matches
-
și Lisa care stăteau lângă ușa dinspre grădină trăgând cu urechea. Nu știu ce are, am comentat eu. Lisa era palidă de tot. — Se întâmplă ceva cu firma și o să-l fac pe Kieran să-mi spună tot când se întoarce de la nenorocirea aia de petrecere. Și-o să-ți spun și ție, Jen. Într-un fel, speram că nu-mi va spune. Știam că o să fie ceva care va agrava și mai tare lucrurile. Cum nu puteam să merg cu pantofii ăia, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
capacului țintuit, am zărit un craniu cenușiu, cu fața pământie și urechile topite. Așa, cu ochii aceia scurși, sub dârele albe ale sprâncenelor arse, adânc arcuite și cu buzele prăjite ce se străduiau parcă să spună cum s-a întâmplat nenorocirea, mumia hidoasă nu mai semăna deloc cu Ilie Cârpaciul, care mi-a dres sandalele cu două zile înainte de plecarea lui la Moreni, unde fusese tocmit ca muncitor la sondă. Unul din însoțitorii mortului spunea că Ilie, atunci când a simțit uruitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
panglici albastre. „Ce-o mai fi și asta, domnișoară”, ce legătură are chestia noastră cu pantalonii dumitale?” Și după ce și-a scos izmenuțele, ne-am culcat ca oamenii și ne-am văzut de treabă. De unde să fi știut că plămădim nenorocire?!... Și acum sunt aici la dumneata, mai spuse Zaharia, cu două dâre de spumă, scurgându-se din colțurile buzelor, - ca să-mi ușurez sufletul. Să ne sfătuim ce trebuie să facem de acum încolo. Băiatul n-a murit și mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
decât carnagiul din Flandra, pentru că li se Întâmplă personal. Întâmplător, nici una dintre ele nu a pierdut vreo rudă apropiată... Încă. Desigur, și pentru ele lungile liste zilnice de pierderi apărute În ziare sunt deprimante și Împărtășesc durerea prietenilor loviți de nenorocire, dar nu Își pot imagina cu adevărat ce Înseamnă aceste morți. Realitatea este că Henry James Însuși, dacă ar fi compos mentis, și le-ar putea Închipui mai bine, până la un punct, dat fiind că este romancier și că aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
zise Theodora, care era În halat de casă și Încă nu-și terminase toaleta. Era o binecuvântare, avea să mediteze ea mai târziu, că atacul cerebral nu-i răpise lui HJ capacitatea de a vorbi, căci astfel Își putea Înveli nenorocirea În faldurile retorice caracteristice. Am făcut un atac paralitic după toate canoanele, o informă el aproape cu mândrie, după ce doctorul Des Voeux sfârși să Îl examineze. Iar prietenei sale Fanny Prothero, care Îl vizită În aceeași zi și căreia i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să găsească În Încăperile sigilate din Casa Semitecolo, și mai ales În cutia sigilată menționată de Grace Carter, verișoara lui Fenimore. Grace Carter, care se Întâmplase să fie În Europa la vremea aceea, fusese cea care ajunsese prima la locul nenorocirii și care relatase că Fenimore formulase de curând instrucțiuni ca, În cazul morții ei, apartamentul să fie sigilat de consulul american, În așteptarea rudelor, și Își exprimase dorința de a fi Înmormântată În cimitirul protestant de la Roma, pentru că detesta cimitirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de Schadenfreunde de pe urma răsturnării bruște a soartei rivalului său. Majoritatea comentariilor publicate pe marginea cazului și satisfacția generală rezultată i se păreau neplăcut de vindicative și grețos de ipocrite. Dar considera că Wilde se făcea, până la urmă, vinovat de propria nenorocire prin iresponsabilitatea comportamentului, până la și incluzând (după cum se spunea) refuzul de a se refugia pe continent atunci când i se oferise posibilitatea. Nu fusese gestul de eroism al unui om decis să Își accepte pedeapsa, ci o dovadă de aroganță din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Locotenentul Haigh și-a ridicat fluierul la buze și mi-am zis: Burgess, acu-i acu’. Și atunci a venit căpitanul Courthope și l-am auzit spunându-i locotenentului Haigh: „Nu scoate plutonul din tranșee. N-are rost. E o nenorocire.“ A fost decizia lui de a ține oamenii pe loc și ea mi-a salvat viața, sunt convins. Un pic mai târziu a venit ordinul de retragere de la cartierul general al batalionului, dar ar fi fost prea târziu dacă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
viață. Nu ca săracii morți În țara nimănui. În ziua aia, batalionul a pierdut două sute de oameni, uciși, dispăruți sau răniți. Și ce-am câștigat? Praful de pe tobă. Nici un metru de pământ, până la urmă. Cum a zis căpitanul Courthope, o nenorocire. Se aude o bătaie discretă În ușă. — Trebuie să fie asistenta de zi, spuse Burgess. Vă mulțumesc că m-ați ascultat, domnule. Sper că nu v-am supărat, dar aveam nevoie să-mi iau o piatră de pe inimă. — Mulțumesc, Burgess
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
încartiruiți în Renania, în apropiere de Köln, mai exact în districtul Bergheim/Erft, la un țăran avut. Erau mai multe amănunte în cărțile poștale ale rudelor trăind împrăștiate: despre orașul natal distrus - „Danzig-ul nostru nu mai există“ - și despre toate nenorocirile prin care trecuseră. Și despre „presupuse delicte“, despre care însă nu se putea ști nimic, stătea scris acolo: „Dar despre toate nedreptățile pe care ni le-au făcut polonezii nu se spune nimic...“ În continuare, rudele povesteau despe abuzurile îndurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-mi facă ei o surpriză. Dar nu voiau decât să meargă până la Bergheim, să-și ștampileze hârtiile de stabilire. Coincidență? Mai târziu, mama era sigură că întâlnirea noastră a fost o potrivire dictată de destin. Era credința ei fermă: totul, nenorocire și noroc, la fel și supraviețuirea mea, se conformau unei voințe mai înalte, erau predeterminate. În plus, o țigancă ar fi prezis întoarcerea în scurt timp a fiului: „dragul mamei“ avea să vină încărcat de daruri, care constau de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Înțeles cu el: l-a ajutat să facă lampioanele care au Întețit pârjolul; apoi doctorul, cramponat de salcie mai ceva ca salamandra, i-a surprins ațâțând focul cu jurnale vechi și talaș. Dar stai să vezi ce făcea fiecare În timpul nenorocirii. Dama l-a urmărit pe Tai An ca o umbră; și a pândit clipa când el dădea să scoată juvaerul din tainiță. Dar Tai An nu murea de grija asta. Lui i se năzărise să te salveze. Ajutorul lui poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
trecut - Aristotel, Leonardo da Vinci sau chiar Isaac Newton. Arată-i un banal televizor color și ai să-l vezi cum o rupe la fugă țipând că a fost victima unei vrăjitorii. N-ar fi În stare să Înțeleagă nimic. Nenorocirea este, continuă Ted, că nici n-ai avea cum să-i explici. În orice caz, nu ți-ar fi ușor. Newton n-ar fi În stare să priceapă ce e un televizor fără ca mai Întâi să studieze fizica noastră modernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Sînt sigur că nu poate să înțeleagă nimic. Poate, doar o intuiție... V. tînăr, mi-l amintesc pe prietenul meu, Doctorul, reproșîndu-mi tonul profetic: „-Visîndu-te profet, singurul lucru pe care nu ți-l poți reprezenta e nemurirea“-spunea. „Nu realizezi nenorocirea că, întro zi, ai să le vezi pe toate: cum dispar cei iubiți, cum, prin mizerie ți se va termina și mizeria asta de viață...apoi, în zgomotul ce va urma, îți vei da seama că, dacă ai înfăptuit ceva
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
continui să-l ascult pe Doctorul tînăr în timp ce descopăr ciudatul mecanism al urii. Ciudat că, dacă te iubești fără de granițe, trebuie musai să-i urăști pe ceilalți. Dar dacă te respingi, mai poți încă să te-nchini lumii cu dragoste. Nenorocirea e însă că, de cele mai multe ori, urîndu-te pe tine, urăști hidos chiar universul. E victoria urii asupra dragostei. Ura-i facilă. V. tînăr trăind într-o lume de un gri sanguin, lume excitată de umbra îngerilor care fîlfîie deasupra. Sînt
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
nici în deșert, nici în adînc, la fundul mării. În jur, toată lumea fuge de moarte. Cînd boala începe să apară, o spaimă care se înfige în viscere îi doboară pe ceilalți. Spaima de ce vor face ei. Elena e îngrozită de nenorocirea iminentă, de cum va fi nevoită să procedeze. Prevede cu oroare ritul funebru, condoleantele, parastasul. Și-apoi o viață în care să suporte cu decență pierderea. Asta e problema, decența. Cînd am pierdut pe cineva drag, ceilalți se feresc să se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sfințeniei au alungat îndoiala și neîncrederea. În rest, cu toții ca și el. O debandadă umană între absurditate și crez. Asta cauți și tu, tinere, o pasiune care să te ierte. Dar tînărul V. și-a găsit chemarea. Destinul omului petrecînd nenorocirea precum Oedip; aruncînd-o odată cu ochii. Martiriul. Punctul de forță al vieții omului este sfîrșitul. Așa coboară harul asupra sa. În lipsa călăului, moartea devine spaima care ne înalță. Tînăr și bătrîn, sînt mîndru că mor. Pasărea albastră lăcrimează: rămîne în urmă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
O operație făcută lumii tăindu-i gușa și netezindu-i zbîrciturile. Proptindu-i puțin tremurul genunchilor. Iată-mă, tînărul scriitor V. Căutînd în zadar o disciplină a sufletului care să-mi vindece crisparea care mă macină, să alunge regretele și nenorocirea și să mă lase fericit, dănțuind, lăsînd picioarele goale sămi frămînte necazurile ca pe o cadă cu struguri. Dar unde e? Nici un înțelept n-a reușit să izbîndească fiindcă o astfel de știință s-ar putea învăța doar într-o
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și să mă sufoce. Ce minunat ar fi să-mi pot popula caverna sufletului doar cu încrîncenări și gelozii locale, să repopulez un univers interior cu atîta viață încît lumea din jur să-mi pară săracă și să-mi consum nenorocirea și extazul într-un mod suficient ca fericirea celor pierduți în propriile lor minți rătăcite. „-Nu, tinere,” -îmi șoptește din nou în ureche gura celui din spital-„cînd reușești să te închizi în lumea ta, deja ai dăruit vieții totul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a dezvăluit dar, trezește-te. Doar nu trăiești în estetică. Ești om, faci dragoste, mănînci și te bați cu altul pentru asta, primești pumni în cap... Te-ai trezit și ai gîndit pentru o clipă. Ei, și? Nu-i nici o nenorocire. Ai văzut cum Pomul Cunoașterii devine Pomul Încurcării Cunoașterii. A necunoștinței în dorința de a cunoaște. Inconștiența e Edenică precum somnul cloroformat al mesei de operație iar viața înainte de păcat pare un fel de conștiență zglobie în moarte.” V. tînăr
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
la mine și presupune că am reușit să mă îndrăgostesc din nou de o ființă umană. Cum aș putea rămîne fericit? M-ar certa sufletele suferinde din jur și aș alerga înnebunit de lună să-mi schimb bucuria în vreo nenorocire care să-i dea iubirii veșnicie.” Tînărul Doctor se ridică de pe scaun și umplîndu-și un pahar cu apă îl bea pe nerăsuflate. În Tenotihuacan zgomotele s-au potolit. Bărbații tineri cîntă și mîngîie femei. Alături, lîngă mine Netzahalcoyotl recită: „-Ni-e
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
propriei vanități ai perfectă dreptate.” Și eu rîd gesticulînd fericit de jocul gîndurilor: „-Scăparea e să poți iubi. Exact ce eu nu mai pot. Aici sînt iremediabil pierdut.” Celălalt mă privește încruntat pe sub ochelari și-mi replică: „-Ar fi o nenorocire ca delirul pe care impotența asta ți l-a dezvoltat să fie realitatea. Caută, totuși, să iubești. E ultima ta șansă. Să vrei s-o faci. Cîntecul tău de lebădă. Iubești, poate, total, abia în moarte. Înainte de a fi prea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Dar el îmi răspunde ferm: „-Stai cuminte și nu te mai mișca! Am să-ți fac o injecție și totul va reveni la normal. Închipuie-ți că sînt veterinar!” Nu mai am putere să zîmbesc. Să revină a spus? Ce nenorocire! Durerea trupului lovit crește și asta mă bucură ca și cum suferința sa ar consuma un grăunte de ispășire. Chinul meu se prăvale în amintire ca avalanșele succesive. Pare a lăsa, tremurînd, loc pentru o naștere: o geană de speranță. „-Doare?”-întreabă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
naștere. Povestea cu de ce și cum m-a părăsit e ceva mai lungă. Capitolul unutc " Capitolul unu" Îmi cer scuze. Probabil mă credeți foarte nepoliticoasă. Abia am făcut cunoștință, iar eu m-am și apucat să vă povestesc despre toate nenorocirile care mi s-au întâmplat. Dați-mi voie să-mi fac o scurtă prezentare. Am să las pe mai târziu, dac-o să avem timp, detaliile gen prima zi de școală. Ia să vedem, ce-ar trebui să vă spun? Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
după nașterea copilului, altfel veți fi nevoite să cărați totul singure“. Judy îndesa bagajele în taxi când eu, îngrozită, l-am văzut venind pe soțul lui Denise. Probabil că se întorcea acasă de la serviciu. — Dumnezeule! am zis prevăzând o mare nenorocire. — Ce-i? a sărit Judy alarmată, cu fața roșie și transpirată de efort. —Soțul lui Denise, am bolborosit. —Și ce-i cu asta? a zis ea tare. Mă așteptam ca tipul să facă o scenă îngrozitor de emoționantă. Cum am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]