4,130 matches
-
ca să zic așa, trebuia Împușcat... Pe noi ne Împușca că am oprit CAP-ul, că trebuia să meargă Înainte și noi l-am stopat pentru doi ani di zile... Și d’acolea a Început. Părinții și familia dumneavoastră ce au pățit după ce ați fost arestat? Tata murise atuncea... Mama a pățit greu, controale, chestii, să vadă de unde și cum... I-ai căruța, i-ai caii... „Gata! I-a fost băietul contra”... „Am vrut să dărâm CAP-ul”. Și frați am fost
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am oprit CAP-ul, că trebuia să meargă Înainte și noi l-am stopat pentru doi ani di zile... Și d’acolea a Început. Părinții și familia dumneavoastră ce au pățit după ce ați fost arestat? Tata murise atuncea... Mama a pățit greu, controale, chestii, să vadă de unde și cum... I-ai căruța, i-ai caii... „Gata! I-a fost băietul contra”... „Am vrut să dărâm CAP-ul”. Și frați am fost opt, da’ astăzi mai suntem doar șapte, că unu’ a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
acte de oroare”! Și atuncea am știut și eu, și chiar și ceilalți, pentru ce suntem arestați... Bun. Ca să spun ce nu mă privește pe mine, nu știu dacă e permis... Da’ mai bine nu trebuie să spun... Ce-a pățit Istrate ăsta pe urmă... n-am nevoie, am nevoie să spun ce am pățit eu... Cum erau condițiile de detenție, mai țineți minte? Cum să nu!? Până oi muri! Am stat În celula 98, etaju’ 3. Eram douăzeci și șapte
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ce suntem arestați... Bun. Ca să spun ce nu mă privește pe mine, nu știu dacă e permis... Da’ mai bine nu trebuie să spun... Ce-a pățit Istrate ăsta pe urmă... n-am nevoie, am nevoie să spun ce am pățit eu... Cum erau condițiile de detenție, mai țineți minte? Cum să nu!? Până oi muri! Am stat În celula 98, etaju’ 3. Eram douăzeci și șapte de persoane În cameră. Erau patru rânduri de paturi suprapuse. Ca să vă spun la
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
eu fusesem îndemnatul, eu treceam drept îndemnătorul. Deși eu nu mă plânsesem niciodată împotriva mâncării, eu eram cel căruia mâncarea îi pute. În loc să găsesc la ceilalți compătimire, am găsit zeflemeaua. Care mai de care mă lua în râs: — Ai cam pățit-o! Te-a luat dracul! Te-a luat Buchholtzer la ochi! Etc. etc. Aș fi putut să denunț pe adevărații instigatori, mai ales că petiția era aco perită de multe semnături, dar consideram lucrul ca rușinos. De multe ori mai
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Cealaltă „noutate senzațională” pe care a adus-o e demiterea ministrului sănătății. * Impresia că azi e „cea mai mare corupție de cînd există țara românească” o are și Lazan, care mi-a vorbit preț de vreo jumătate de oră în calitate de pățit. Iată, pe scurt, întîmplarea. Recent, și-a căsătorit fata mai mare. Nunta a făcut-o în București, în salonul unui restaurant al MAI. După calculele sale, „toată treaba” se ridica la 6000 lei. „Mai trebuie și pentru ospătari!”, l-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dramatismul afirmației lui vine din faptul că e singur atît acasă, cît și la „școală”, unde, de mai mulți ani, numărul celor cărora le-ar putea încredința o confidență tinde spre zero. Mi-a dat mai multe exemple de „om pățit”, ultima decepție venindu-i din partea unei doamne, fostă colegă, pe care o stimăm amîndoi, lucru ce face ca amărăciunea să-i fie și mai mare. *Am refuzat să semnez un stat de plată din care lipseau (nu-i prima dată
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
amenințare și cuvinte care sugerează o protecție. Sînt juxtapuse semne ale crizei (văzută ca un dezechilibru momentan) și semne ale încrederii că, prin măsuri excepționale, criza se va remedia. *„Trebuie să strîngi din dinți și să aștepti. Altminteri riști să pățești ca soldatul care moare cu o zi înainte de încheierea războiului. Ăștia-s puși pe belit. Iar noi, intelectualii, sîntem ca o spumă. E de-ajuns ca ei să sufle o dată și te trezești la mină sau în agricultură. Acolo îți
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
G. Călinescu, din Enigma Otiliei: „în sărăcie, marile sentimente nu se pot dezvolta. (...) Sărăcia te face posac, acru”. Restricțiile nu sînt nici în favoarea celor de azi (cît or mai trăi), nici în favoarea celor ce vin. La Biblioteca Județeană, unde am pățit-o odată, fiind înregistrat (înregistrare cunoscută în următorul sfert de oră de securist) am fost „cuminte”; la școala Interjudețeană de Partid (clasa lui Toma Dudău) - în vervă; iar la Institutul de Proiectări de-a dreptul incitator, obținînd simpatia unei săli
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fost nevoie chiar de o scurtă internare. 795 31 C.P. (București), 20/V.75 Dragă Eugen, Sunt aproape trei săptămâni de când am expediat pe adresa ta material documentar referitor la poetul Tutoveanu și nu am primit confirmarea 302. Întrucât sunt pățit odată, te rog din suflet scrie pe o c.p. două vorbe, ca să fiu liniștit. Cu dragoste, M. V. Pienescu 32 C.P. (Varatic) 20/VII.1975 Dragă Eugen, Noi suntem la Varatic de câteva zile și, dacă nu se ivește nimic
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Țopescu dispare din viața publică, își pierde calificarea unanim apreciată. Este trimis să facă altceva (dacă nu cumva a fost expediat din București, cum se zvonește). Este o manevră de intimidare: cine va face ca el, ca el o s-o pățească. Nu există nimeni în această țară care să-și îngăduie opinii personale. Ci numai... oficiale. Cazul Țopescu nu a rămas izolat. Recent, tot la televiziune, s-au operat numeroase concedieri de personal. Câteva zeci de lucrători ai acestei nefericite instituții
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
etc.) ale victimei. În timp ce victima este mai departe lovită, alți huligani, Înarmați cu răngi, Încep să devasteze apartamentul, sparg mobile, sfâșie haine, nu cruță nimic, nici măcar pereții. Cei ce Încearcă să intervină sunt bruscați și alungați de huligani. La fel pățește președintele Asociației locatarilor, ing. M.Lăzărescu. La fel pățește reprezentanta Comitetului național pentru apărarea animalelor, sosită În grabă În urma unui apel telefonic. Sunt alertate organele de ordine, lucrători ai Circii 13-Miliție, care descind la fața locului, Îndeamnă la liniștirea spiritelor
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
alți huligani, Înarmați cu răngi, Încep să devasteze apartamentul, sparg mobile, sfâșie haine, nu cruță nimic, nici măcar pereții. Cei ce Încearcă să intervină sunt bruscați și alungați de huligani. La fel pățește președintele Asociației locatarilor, ing. M.Lăzărescu. La fel pățește reprezentanta Comitetului național pentru apărarea animalelor, sosită În grabă În urma unui apel telefonic. Sunt alertate organele de ordine, lucrători ai Circii 13-Miliție, care descind la fața locului, Îndeamnă la liniștirea spiritelor și se retrag. Maltratarea locatarei și devastarea apartamentului continuă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
la Berkenbrück și la Rostock, pusă la cale de Eugen Cristescu a eșuat definitiv. Horia Sima relatează la pagina 98 din Prozonieri ai Puterilor Axei, o altă încercare, care eșuase printr-un concurs de întâmplări fericite: „O întâmplare asemănătoare am pățit-o și eu la Berkenbrück. Făceam plimbări lungi în fiecare zi la Fürstenwald. Erau cărări și drumuri de pământ, care tăiau pădurea în toate direcțiile. Mergeam însoțit de camarazi tineri, de obicei Smultea și Borobaru. Într una din aceste plimbări
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
apucat amețeala și m-au trecut sudori reci. Dacă era să compar adâncimea cu înălțimea unei clădiri, aș zice că făcea cam două-trei etaje. Scara de aluminiu era umedă și alunecoasă, așa că trebuia să urc cu multă atenție. Altfel o pățeam rău de tot. Aș fi vrut să-mi trag puțin sufletul pe parcurs, dar ea venea în spatele meu și mi-a fost jenă să mă opresc, așa că am urcat fără nici o pauză. Când mă gândeam că peste trei zile trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
acelea. Îmi rămânea mâncarea în gât numai când o priveam. E adevărat că-mi place să fac mâncare, dar eu nu mănânc cine știe cât. Poate de aceea nici n-am avut erecție. Toți nervii mi se adunaseră în stomac. Nu mai pățisem așa ceva din anul în care Jocurile Olimpice s-au ținut la Tokyo. Eu, care aveam deplină încredere în potențialul meu fizic, am suferit un șoc. — Nu-i nimic, zise ea. Nu-ți face probleme. Se mai întâmplă. După desert, am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Lipsit de apărare, am intervenit eu. — Cam așa ceva. Mai rău decât cerbul... din pricina miopiei care îi poate fi fatală. Degeaba are mirosul și auzul dezvoltate. E pradă ușoară pentru vânător... ca și rața care nu poate zbura. Pe lângă asta, dacă pățește ceva unicul corn, el n-are altul pe care să-l folosească. E ca și când ai traversa deșertul în mașină fără roată de rezervă. Înțelegi? — Înțeleg. — Un alt dezavantaj ar fi mânuirea dificilă a cornului. Ar fi vorba de lipsa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a întâmplat ceva cu bunicul. Mă auzi? — Da, foarte bine chiar. Era nepoata ciudatului bătrân care îmi făcuse cadou craniul de unicorn. Domnișoara cea grăsuță, îmbrăcată în roz. — Bunicul n-a mai venit deloc, a început și bruiajul... Sigur a pățit ceva. I-am telefonat la laborator, dar nu răspunde. Cred că au pus Întunegrii mâna pe el. Mi-e teamă să nu i se întâmple ceva rău. — Sigur? Poate s-a apucat de unul dintre experimentele lui și a uitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Cred că au pus Întunegrii mâna pe el. Mi-e teamă să nu i se întâmple ceva rău. — Sigur? Poate s-a apucat de unul dintre experimentele lui și a uitat să mai vină acasă. Nu-ți amintești ce-ai pățit și tu? Ai stat o săptămână fără să vorbești. Știi foarte bine că mai uită de el. — Nu-i așa. Cel puțin de data asta nu e vorba de așa ceva. Știu sigur. Între mine și bunicul circulă un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
noi plecăm de-aici cu mâinile goale! De ce să mă tortureze? — Indivizii te vor crede pe cuvânt. Ei nu știu că te-ai dus la Profesor. Noi suntem singurii care știm asta. Cel puțin deocamdată. Așa că nu prea ai ce păți. Un Computator ca tine, cu rezultate excepționale, va fi crezut pe cuvânt. Vor fi convinși că te-au torturat cei de la Fabrică și vor lua măsuri. Abia atunci începe distracția. Am calculat totul cu multă grijă, să știi. — Tortură? Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-i spun și Colonelului ce mi se întâmpla, dar am constatat că nu aveam glas. N-am fost capabil să articulez măcar un singur cuvânt. Nu puteam scoate aer din plămâni. Nu funcționa nimic. Eram complet inert. Cum de am pățit eu așa ceva? Nu-mi aminteam nimic, iar dacă încercam să fac un efort cât de mic, simțeam că-mi plesnește capul de durere. — A venit iarna, spuse Colonelul bătând în geam. E aici, peste noi. Acum înțelegi și tu de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aruncat și eu privirile peste ea, dar nu pricepeam nimic. Era plină de simboluri, cifre, litere. — E carnețelul bunicului. Doar el și cu mine înțelegem ce scrie aici. Planuri, evenimente petrecute... toate sunt notate aici. Mi-a spus că dacă pățește ceva, să citesc neapărat carnețelul. Ia, stai! Uite, scrie aici că pe data de 29 septembrie ai terminat cu spălatul creierului. — Așa e. — Aici e un (1), adică primul pas, prima etapă. Și-apoi ți-a spus să termini cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ea prin carnețel, am luat rucsacul și am început să așez în el toate lucrurile de care aveam nevoie. Am băgat baterie nouă în lanternă. Pelerinele de ploaie și cizmele de cauciuc erau împrăștiate pe jos, dar, din fericire, nu pățiseră nimic. N-aveam cum să trecem prin cascadă fără pelerine. Ne udam leoarcă și muream de frig. I-am pus și tenișii roz în rucsac. Ceasul arăta aproape douăsprezece noaptea. Mai aveam fix douăsprezece ore la dispoziție până la anularea programului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție. De ce naiba m-a apucat tocmai acum? De ce nu atunci când am fost în pat cu bibliotecara care avea stomacul dilatat? Să pățesc eu așa ceva chiar în mijlocul scării? Să mă excit numai din pricina a două brățări de argint? Când lumea era pe cale să se sfârșească. Fata flutura lanterna când am ajuns eu jos. — Sunt Întunegri pe-aici. Ascultă! Auzi sunetele alea? — Sunetele? — Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
te întâlnești cu oamenii pădurii. Pericolul cel mare este în apropierea Zidului și dincolo de inima pădurii. Dacă le eviți, nu sunt probleme. Să nu te abați din drum și să nu treci de termocentrală. Dacă nu mă asculți, iar o pățești. — Paznicul termocentralei locuiește în pădure? — Nu e nici om al pădurii, nici al orașului. Undeva pe la mijloc. Nu intră mai adânc în pădure și nu vine în oraș. Nu e nici periculos, nici curajos. — Dar ce fel de oameni locuiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]