4,933 matches
-
o mică parte reprezintă victimele răzbunării partizanilor. Acest capitol al istoriei partizanilor a fost un subiect tabu în fosta RSF Iugoslavia până la sfârșitul deceniului al nouălea, ceea ce a dat prilejul propagandei naționaliste să declanșeze acțiuni pentru manipularea maselor. Din rândurile partizanilor au făcut parte unii dintre cei mai importanți artiști iugoslavi ai secolului al XX-lea. Deși experiențele trăite în rândurile partizanilor au avut un impact uriaș asupra creatorilor iugoslavi din a doua jumătate a secolului trecut, cea mai mare parte
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
până la sfârșitul deceniului al nouălea, ceea ce a dat prilejul propagandei naționaliste să declanșeze acțiuni pentru manipularea maselor. Din rândurile partizanilor au făcut parte unii dintre cei mai importanți artiști iugoslavi ai secolului al XX-lea. Deși experiențele trăite în rândurile partizanilor au avut un impact uriaș asupra creatorilor iugoslavi din a doua jumătate a secolului trecut, cea mai mare parte a operelor lor este considerată în zilele noastre doar propagandă guvernamentală comunistă, în condițiile în care în republicile desprinse din fosta
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
din a doua jumătate a secolului trecut, cea mai mare parte a operelor lor este considerată în zilele noastre doar propagandă guvernamentală comunistă, în condițiile în care în republicile desprinse din fosta Iugoslavie se află la putere guverne naționaliste. Lupta partizanilor a fost bine documentată în memoriile diferiților participanți, memorii care au fost folosite de altfel ca sursă de inspirație pentru câteva lucrări literare importante ale unor scriitori precum Jure Kaštelan, Joža Horvat, Oskar Davičo, Antonije Isaković, Branko Ćopić, Mihailo Lalić
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
ca sursă de inspirație pentru câteva lucrări literare importante ale unor scriitori precum Jure Kaštelan, Joža Horvat, Oskar Davičo, Antonije Isaković, Branko Ćopić, Mihailo Lalić și alții. Foarte populare în perioada comunistă au fost și benzile desenate, care tratau lupta partizanilor. Cea mai populară serie de benzi desenate a fost "Mirko i Slavko" a artistului croat Jules Radilović. Cea mai vizibilă moștenire a activității partizanilor în fosta Iugoslavie o reprezintă seria de monumente dedicate luptei lor. Cele mai multe monumente sunt considerate în
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
Lalić și alții. Foarte populare în perioada comunistă au fost și benzile desenate, care tratau lupta partizanilor. Cea mai populară serie de benzi desenate a fost "Mirko i Slavko" a artistului croat Jules Radilović. Cea mai vizibilă moștenire a activității partizanilor în fosta Iugoslavie o reprezintă seria de monumente dedicate luptei lor. Cele mai multe monumente sunt considerate în zilele noastre kitschuri socialiste, doar câteva dintre ele având o reală valoare artistică. Mai multe astfel de monumente au fost vandalizate după disoluția RSF
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
Iugoslavie o reprezintă seria de monumente dedicate luptei lor. Cele mai multe monumente sunt considerate în zilele noastre kitschuri socialiste, doar câteva dintre ele având o reală valoare artistică. Mai multe astfel de monumente au fost vandalizate după disoluția RSF Iugoslavia. Lupta partizanilor a avut o mare influență și asupra industriei filmului. A fost dezvoltat un gen aparte de film, cu propriile regului și subiecte neoficiale, gen care pot fi comparat până la un punct cu westernul american.
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
republică, el admitea între patru ochi că statul pe care îl conducea este doar o marionetă a forțelor germane. Practic, Mussolini nu era decât un gauleiter al Lombardiei. RSI a fost folosită de forțele germane mai mult în lupta împotriva partizanilor italieni și a evreilor. În plus, noul stat fascist a fost forțat de sprijinitorii germani să ia măsuri dure împotriva politicienilor loiali lui Badoglio și a fasciștilor acuzați de trădare. Pe 11 ianuarie 1944, a fost executat ginerele lui Mussolini
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
germani să ia măsuri dure împotriva politicienilor loiali lui Badoglio și a fasciștilor acuzați de trădare. Pe 11 ianuarie 1944, a fost executat ginerele lui Mussolini, Galeazzo Ciano. Pe 25 aprilie 1945, a încetat să mai existe. În acestă zi, partizanii italieni și trupele aliate au desfășurat o ultimă fază a unei ofensive prin care au alungat forțele germane din Italia. Pe 28 aprilie, Mussolini, amanta lui, Clara Petacci, câțiva miniștri ai RSI și capi ai partidului fascist au fost prinși
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
care au alungat forțele germane din Italia. Pe 28 aprilie, Mussolini, amanta lui, Clara Petacci, câțiva miniștri ai RSI și capi ai partidului fascist au fost prinși în timp ce încercau să fugă din țară. Cei mai mulți dintre captivi au fost împușcați de către partizani la Dongo. Cincisprezece trupuri au fost duse într-o piață din centrul orașului Milano și au fost spânzurate de picioare în fața unei benzinării. În perioada de existență a Republicii Sociale Italiene au existat mici unități precum „Brigate Nere” și „Decima
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
unei benzinării. În perioada de existență a Republicii Sociale Italiene au existat mici unități precum „Brigate Nere” și „Decima Flottiglia MAS” care au participat la luptele împotriva aliaților. Germanii au preferat să implice aceste unități în special în lupta împotriva partizanilor. Pe 16 octombrie 1943, a fost semanat Protocolul de la Rastenburg de către Germania Nazistă și RSI, protocol care permitea italienilor recrutarea unor unități militare de mărimea diviziilor. Astfel, mareșalul Rodolfo Graziani a reușit să mobilizeze patru divizii cu aproximativ 52.000
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
Brigăzile negre” ("Brigate nere"). Cele 40 de „brigăzi negre” erau formate din luptătorii fostelor „cămăși negre”, din foști carabinieri sau soldați fără unități militare sau din voluntari fasciști. Brigăzile negre s-au distins alături de "Schutzstaffel" (SS) prin atrocitățile comise împotriva partizanilor italieni și a inamicilor politici ai fasciștilor. Mai mulți politicieni de frunte ai extemei-dreapta italiene din perioada postbelică au fost asociați în vreun fel sau altul cu Republica Socială Itaiană. Printre aceștia pot fi amintiți Pino Romualdi, Rodolfo Graziani, Junio
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
NKVD, fiind considerat de liderul bulgar Ghiorghi Dimitrov ca cel mai important dintre românii aflați în exil în URSS. După declanșarea celui de-al doilea război mondial, armata sovietică îl folosește în mai multe acțiuni de sabotaj și lupte de partizani (potrivit mărturiei lui Alexandru Bârlădeanu). Printre altele, a fost parașutat și în Crimeea. La 19 august 1944, Doncea este parașutat de sovietici în România, dar nu reușește să ia legătura cu conducerea PCdR. După răsturnarea guvernării antonesciene și constituirea în
Constantin Doncea () [Corola-website/Science/311672_a_313001]
-
târzii. Biografiile devin însă ficțiuni ascunzând uneori germeni de adevăr. Interpretările și speculațiile cu privire la scopul "Istoriei" sunt extrem de variate. Unii o consideră o operă de ficțiune având ca scop distracția cititorului. Alții o văd ca pe un atac al unui partizan al politeismului împotriva Creștinismului, autorul ascunzându-și identitatea pentru a se proteja. Syme consideră că este greșit ca lucrarea să fie considerată ca ținând de istoriografie și că nu se poate discerne vreo intenție de propagandă. După părerea sa "Istoria
Istoria Augustă () [Corola-website/Science/311740_a_313069]
-
rezistență de numai 17 ani, Guy Môquet. În timpul discursului său, președintele Sarkozy a anunțat că această scrisoare era citită în toate școlile din Franța pentru a-i cinsti pe luptătorii rezistenței. După discurs, corul Gărzii Republicane Franceze a intonat imnul partizanilor "Le Chant des Partisans". La scurtă vreme după această ceremonie, președintele francez a călătorit la Berlin pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel, ca simbol al reconcilierii franco-germane. "La Libération de Paris" („Eliberarea Parisului”), cu titlul original "l'insurrection
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
de Garnett a fost găsit asupra unuia dintre complotiști. Un alt scriitor influențat de complot a fost John Milton, care în 1626 a scris ceea ce un comentator avea să numească o „poezie critic suparatoare”, "In Quintum Novembris". Reflectând „sentimentul public partizan asupra unei sărbători naționale anglo-protestante”, în edițiile publicate în 1645 și 1673, poezia este precedată de cinci epigrame pe tema complotului prafului de pușcă, aparent scrise de Milton pentru o lucrare mai mare. Complotul a influențat și lucrarea sa ulterioară
Complotul prafului de pușcă () [Corola-website/Science/311001_a_312330]
-
Piotr Petrovici Verșigora sau Petro Vershigora (în , în ) (n. 3/16 mai 1905, satul Severinovca, Transnistria - d. 27 martie 1963, satul Holercani, raionul Dubăsari) a fost un general și scriitor sovietic, precum și unul dintre conducătorii trupelor de partizani din Ucraina, Belarus și Polonia care au luptat împotriva naziștilor în timpul celui de-al doilea război mondial. s-a născut la data de 3/16 mai 1905 în satul Severinovca, din apropiere de orașul Râbnița (în raionul Transnistria din regiunea
Piotr Verșigora () [Corola-website/Science/311053_a_312382]
-
recunoaștere în regiunea Orel, ocupată de către germani, având misiunea de a se alătura mișcării de rezistență de acolo. În anul 1943, a devenit membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. În următoarele câteva luni, Verșigora s-a alăturat grupurilor de partizani conduse de către legendarul Sydir Kovpak, care acționau în nord-estul Ucrainei. După moartea lui Simion Rudnev în vara anului 1943, el a devenit principalul adjunct al lui Kovpak și conducător al unității de cercetare și recunoaștere. Sub conducerea lui Verșigora din
Piotr Verșigora () [Corola-website/Science/311053_a_312382]
-
acționau în nord-estul Ucrainei. După moartea lui Simion Rudnev în vara anului 1943, el a devenit principalul adjunct al lui Kovpak și conducător al unității de cercetare și recunoaștere. Sub conducerea lui Verșigora din decembrie 1943, Divizia 1-a de partizani din Ucraina a efectuat raiduri în vestul Belarusului și estul Poloniei, hărțuind permanent trupele germane. La data de 3 iulie 1944, aflați în regiunea Baranovici, ei s-au alăturat Armatei Sovietice permanente care luptau pentru eliberarea Republicii Belarus. Prin Decret
Piotr Verșigora () [Corola-website/Science/311053_a_312382]
-
regiunea Baranovici, ei s-au alăturat Armatei Sovietice permanente care luptau pentru eliberarea Republicii Belarus. Prin Decret al Sovietului Suprem al URSS din 7 august 1944, pentru conducerea cu succes a raidurilor și pentru merite speciale în organizarea mișcării de partizani, a fost avansat la gradul de general-maior și i s-a acordat titlul de Erou al URSS, precum și medalia Steaua de Aur, Ordinul Drapelul Roșu, Ordinul Bogdan Hmelnițki clasa I și Ordinul Lenin (de două ori). După cel de-al
Piotr Verșigora () [Corola-website/Science/311053_a_312382]
-
Militară din Moscova și a scris un număr de cărți, printre care "Oameni cu conștiința curată" (1947), memoriile sale despre perioada războiului. Tot el este autorul lucrărilor cu caracter istoric: "Arta militară a maselor populare: Schiță istorică" (1961), "Raidurile de partizani în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei 1941-45" (1962, coautor) ș.a. Piotr Verșigora a încetat din viață la data de 27 martie 1963 în satul Holercani din raionul Dubăsari, fiind înmormântat într-un cimitir din orașul Moscova, capitala URSS. Chipul
Piotr Verșigora () [Corola-website/Science/311053_a_312382]
-
doilea război mondial. El a scris nuvela "Chekoltan", câteva povestiri și piesa de teatru "Fagul din Kotovsk", al cărei manuscris s-a pierdut în timpul războiului. Verșigora este autorul mai multor cărți, în special de istorie militară, consacrate luptei eroice a partizanilor: În anul 1960, el a publicat colecția de povestiri scurte “Ivan - eroul”, și în 1962 romanul "Casa natală".
Piotr Verșigora () [Corola-website/Science/311053_a_312382]
-
1941 cu trupele franceze ale Regimului de la Vichy și au participat la bătălia de la Tobruk. Numeroși cehoslovaci au fost încadrați în unitățile Franței Libere care au lupta în Africa de nord. De asemenea, cetățenii cehoslovaci au fost implicați în activitatea partizanilor francezi, iugoslavi și sovietici, în râmdurile cărora formau de cele mai multe ori unități independente. Pe la mijlocul anului 1944, germanii au mutat unitățile militare considerate nesigure ale Protectoratului în Italia, unde numeroși soldați cehoslovaci au dezertat pentru a se alătura partizanilor italieni. Pe
Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311135_a_312464]
-
în activitatea partizanilor francezi, iugoslavi și sovietici, în râmdurile cărora formau de cele mai multe ori unități independente. Pe la mijlocul anului 1944, germanii au mutat unitățile militare considerate nesigure ale Protectoratului în Italia, unde numeroși soldați cehoslovaci au dezertat pentru a se alătura partizanilor italieni. Pe frontul de răsărit, compania autonomă cehoslovacă a intrat în luptă pentru prima oară pe 8 martie 1943 la Sokolovo, în apropierea Harkovului. În primăvara anului 1944, a fost organizată prima mare unitate militară cehoslovacă din URSS. În cadrul rezistenței
Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311135_a_312464]
-
Fierlinger, cu Klement Gottwald în funcția de viceprim-ministru. „Programul de la Košice” promitea o republică democratică, în cadrul căreia cehii și slovacii trebuiau să fie egali De îndată ce Armata Roșie a reușit să traverseze Carpații în octombrie 1944, au apărut primele unități de partizani care gata să lupte pentru eliberarea țării. Diferitele acțiuni ale partizanilor s-au intensificat după formarea guvernului provizoriu de la Košice. Odată cu înaintarea Armatei Roșii, „Comitetul Național” a preluat controlul asupra teritoriilor eliberate. Pe 5 mai, a izbucnit insurecția în Praga
Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311135_a_312464]
-
promitea o republică democratică, în cadrul căreia cehii și slovacii trebuiau să fie egali De îndată ce Armata Roșie a reușit să traverseze Carpații în octombrie 1944, au apărut primele unități de partizani care gata să lupte pentru eliberarea țării. Diferitele acțiuni ale partizanilor s-au intensificat după formarea guvernului provizoriu de la Košice. Odată cu înaintarea Armatei Roșii, „Comitetul Național” a preluat controlul asupra teritoriilor eliberate. Pe 5 mai, a izbucnit insurecția în Praga, iar „Comitetul național ceh” ("Česká národní rada" - "ČNR") a preluat conducerea
Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311135_a_312464]