5,290 matches
-
a revenit, îngrijit de noi, cu bandaje cu apă rece, lacrimi și rugăciuni. După rugăciunea de culcare ne încălzeam în gând, lângă Ieslea Pruncului Sfânt și în întunericul plin de lumina Nașterii, pe dușumeaua goală, cu bocancii sub cap drept pernă; ne înghesuiam unul în altul, visând cu ochii deschiși lumi de lumină și cântări îngerești. Deodată se aude la ușă zăngănit de chei. Zăvoarele se trag brusc și sărim din poarta visului în anticamera iadului. Privim în întunericul și mai
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Dumnezeu să mă întărească pe mai departe și să mă lumineze ca să pot răspunde, fără să tulbur dragostea acestor copii. Spunându-le celorlalți răspunsul meu, au schimbat tactica. Hotărârea lor n-a întârziat mult. Într-o seară am găsit sub perna de paie un pachețel cu câteva atenții, simbolul dragostei lor. Le-am mulțumit, dar i-am rugat să nu facă din acest gest un obicei necontrolat. N-au mai avut ocazia de multe ori fiindcă la puțin timp li s-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
a cedat. Apoi, obosit, s-a întins în pat. După zece minute, în timp ce vorbea cu noi, și-a dus mâna la tâmplă: Ah, ce durere de cap! Când am voit să-i punem o compresă, capul i-a alunecat pe pernă. Avea peste șaptezeci de ani. Am aprins o lumânare (aveam întotdeauna la noi un căpătâi de lumânare, de la infirmerie) și-am plâns cu toții. Am anunțat milițianul de pe secție și el a înștiințat administrația. După o oră au sosit zece ofițeri
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și se montau cercevele, se puneau geamuri și se înlocuiau calorifere. S-a înlocuit toată instalația electrică. După plecarea noastră, vizitatorul ar fi putut exclama: „Ce condiții au avut acești deținuți politici”! Paturi vopsite în crem, cu saltele, cearceafuri și perne moi, ca la sanatoriile elvețiene. Urmele trecutului trebuiau șterse! Eram în cameră cu părintele Arsenie Papacioc, pe care nu-l văzusem din primăvara lui 1946, și cu părintele Ioan de la Vladimirești, vreo zece inși. M am bucurat, gândindu-mă la
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Și vii să mă iei și pe mine. Să nu le provocăm emoție prea mare. Să aibă timp să se obișnuiască cu gândul sosirii mele. Ai dreptate, nașule, că nașa stă cam rău cu inima! Fetița s-a urcat pe perna din spate și finu’ Vasile a plecat ca un bolid. Era Duminică după amiaza. A oprit mai întâi la o verișoară a mamei, tanti Leonorica - era în drum - a lăsat-o pe fetiță acolo ca să meargă amândouă la părinți. Iar
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fel de fel de vorbe de clacă. Când finu’ Vasile s-a întors, mi-a zis: Nașule, țin-te bine, o să trecem prin sat ca fulgerul, că toată lumea e pe drum. Revederea cu părinții Mi-am înfipt mâinile în bara pernei și mi-am ferit capul de curent, în spatele finului Vasile. Prin sat n-am putut vedea decât umbre de oameni care alergau de-o parte și de alta a drumului, în sens invers. Când am ajuns în capul ulicioarei pe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
poftelor naturii. Oricum, eu nu am aptitudini de grădinar. (Acesta este primul petic de pământ pe care l-am avut vreodată.) Iau notă că, în acest loc, natura mi-a oferit un soi de bancă din piatră, pe care pun perne, și un soi de jgheab scobit în bancă, unde îmi depozitez pietrele frumoase pe care le culeg; așa încât pot să șed pe bancă și să contemplu pietrele. De la ușa din față pornește o cărare către un dig rutier cu margini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
În copilărie, eram prea mânat de neastâmpăr ca „să-mi pierd vremea“ în asemenea fel. Și mama nu mi-ar fi dat voie. În timp ce scriu toate astea, mă aflu pe peticul de iarbă din spatele casei, unde am așezat un scaun, perne, și niște scoarțe. E seară. Nori pântecoși, greoi, de culoarea ardeziei, ceva mai luminoși către contururile bulbucate, plutesc alene, pe un cer de aur noroios și totuși radiant, creînd un efect de luciu mat. La orizont s-a tras o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apoi se stingea. Rosina purta ceva negru, cu o bluză albă, iar părul întunecat, care de astă dată i se revărsa liber pe umeri, aproape că intra în flacăra lumânării. M-am retras în tăcere, adunând din mers scoarțele și pernele care zăceau pe iarbă. Noroc că mâncasem ceva la cârciumă, altfel foamea m-ar fi mânat în casă. Am coborât pe stânci, până când casa a devenit invizibilă, și am găsit, foarte aproape de mare și puțin deasupra nivelului apei, o vâlcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
eram fericit. Mă aflam atât de aproape de mare, care lipăia molcom peste stânca de dedesubt, încât aveam senzația că plutesc într-o barcă. Cum patul meu stâncos era ușor înclinat în direcția apei, mi-am putut propti capul pe o pernă, ațintindu-mi privirile drept pe orizont, unde luna brăzda de pe acum o despicătură de argint, nu total imobilă. Apăreau tot mai multe stele, multe, multe. Zăcând pe spate, învelit într-o scoarță, cu mâinile împreunate în față, mă rugam ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-mi fusese teamă. Acum mi-era teamă. Mi-am dat seama că înțepenisem și mi-era rece. Stânca de sub mine era foarte dură și simțeam usturime de zgârieturi și dureri în tot trupul. Am constatat cu surprindere că scoarțele și pernele mele erau umezite de rouă. M-am ridicat țeapăn și le-am scuturat. M-am uitat în jur. Conglomerate muntoase de stânci ascundeau casa. Și m-am văzut ca pe o siluetă întunecată, decupată în centrul acestor zori pustii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în pat, găsindu-ne singura consolare în ticluirea, până la ultimul amănunt, a scenei în care am coborî, am găsi un satâr și am zdrobi capul partenerului și l-am toca până ar ajunge ca un soi de piftie însângerată pe pernă! Ah, Charles, Charles, ce știi tu despre bucuriile astea conjugale! Mai toarnă-ți puțin whisky. — Mulțumesc. Și ce face fetița? Cum o cheamă? Angela. Aceasta era fiica Pamelei din prima ei căsătorie cu „Ginger“ Godwin. — Nu mai e o fetiță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
modest, dar neîncrezător în ce privește ambițiile lui actoricești. — E doar o idee, mi-a spus. Nu l-am presat în legătură cu această idee și nici cu altele. Dar am râs mult împreună. S-a dus devreme la culcare, și a dormit pe perne, printre maldărele mele de cărți din odaia de jos. Părea foarte interesat de cărți, dar și-a stins curând lumânarea (îl pândeam de pe scări). La micul dejun a acceptat să rămână să ia și prânzul cu mine. În timpul micului dejun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
scărilor, am văzut o dâră de lumină strecurându-se pe sub ușa odăii din față, unde dormea Titus, și am auzit murmur de glasuri. Am simțit un spasm de gelozie la gândul că Titus și Gilbert zăceau pe jos, tolăniți pe perne, la lumina lumânărilor. Am urcat cu Hartley. I-am arătat camera de baie. Am așteptat-o până a ieșit. Am condus-o apoi în dormitorul meu, dar era limpede că nu voia să doarmă cu mine. În asemenea momente, lucrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cheia în broască și am bătut la ușă. Nici un răspuns. Murise peste noapte, ca un animal captiv, reușise să evadeze, cine știe cum, și se înecase în mare? Am deschis ușa și m-am uitat înăuntru. Se afla acolo, trează, își rezemase pernele de perete și zăcea pe saltea, cu capul proptit de perne și pătura trasă până la bărbie. Ochii ei mă priveau pe sub pleoapele căzute. Se mișca ușor și am văzut că tremura. — Hartley, iubito, ești bine, ai dormit? Ți-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
peste noapte, ca un animal captiv, reușise să evadeze, cine știe cum, și se înecase în mare? Am deschis ușa și m-am uitat înăuntru. Se afla acolo, trează, își rezemase pernele de perete și zăcea pe saltea, cu capul proptit de perne și pătura trasă până la bărbie. Ochii ei mă priveau pe sub pleoapele căzute. Se mișca ușor și am văzut că tremura. — Hartley, iubito, ești bine, ai dormit? Ți-a fost destul de cald? Își lăsă puțin mai în jos pătura și buzele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cel mai apropiat. Și între timp eu pândeam și ascultam, calculând pe baza unei teorii obscure, de neanunțat, periodicitatea aparițiilor mele. O escortam în tăcere la baie. Petreceam lungi perioade de veghe stând afară, pe coridor. Mi-am așezat niște perne în nișa goală, în care îmi închipuisem eu că s-ar afla ușa secretă pe care o să se ivească doamna Chorney, reclamându-și drepturile asupra casei. Ședeam pe perne, pândind ușa camerei lui Hartley și ascultând. Uneori, când o auzeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
perioade de veghe stând afară, pe coridor. Mi-am așezat niște perne în nișa goală, în care îmi închipuisem eu că s-ar afla ușa secretă pe care o să se ivească doamna Chorney, reclamându-și drepturile asupra casei. Ședeam pe perne, pândind ușa camerei lui Hartley și ascultând. Uneori, când o auzeam sforăind, ațipeam și eu. Desigur, stăteam des și cu ea în cameră, discutând sau încercând să discut, sau, în deplină tăcere, îngenuncheam alături de ea, mângâindu-i mâinile și părul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Peregrine tot ce știau și încă ceva în plus. Am gemut, continuând să-mi țin fața în mâini. În acea noapte am dormit cu toții în felul următor: eu în dormitorul meu, Hartley în camera interioară, Gilbert pe sofa, Peregrine pe pernele din bibliotecă, James pe două scaune în cămăruța roșie, iar Titus afară, pe pajiște. Era o noapte foarte caldă, dar furtuna nu a izbucnit. A doua zi dimineața, musafirii mei se lăfăiau într-o atmosferă de sărbătoare. Titus a plonjat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
au început să discute dacă să-mi dea supă, coniac, aspirine... Când le-a venit în sfârșit strălucita ideea de a aprinde focul, n-au putut găsi lemne uscate, n-au putut găsi chibriturile. Până la urmă m-au întins pe perne, în fața focului, în cămăruța roșie. De îndată ce m-a pătruns căldura și durerile au mai cedat, și, în sfârșit, am fost lăsat în pace, m-am relaxat și am simțit că mă cuprinde somnul. M-a năpădit o senzație de ușurare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
asta a ajuns aglomerată ca hotelul Raven. — Eu am dormit pe sofa, în camera interioară de aici, James s-a culcat în patul tău, Perry în bibliotecă, Gilbert în sufragerie, iar Titus a dormit afară. Noroc c-au fost destule perne, așa că ne-am descurcat. — Ia te uită, bătrânul James mi-a sfeterisit patul. — Nu puteau să te transporte până sus și, oricum, focul nu putea fi aprins decât aici... — James încă n-a venit să mă vadă. — Cred că mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
calvarului, îmi reveneam din ce în ce. Am urcat la el, să-l văd. — James, te-ai lăsat pe trândăveală. Nu te simți bine? O recidivă a unei vechi malarii? James zăcea în patul meu, proptit într-un cuib de perne iscusit aranjate și ținându-și brațele întinse peste pătură. Nu citise. Avea o mină concentrată ca și cum cugetase îndelung. Totuși, trupul lui părea moleșit de atâta relaxare. Îi crescuse barba, ceea ce-i schimba înfățișarea, dându-i un aer spaniol, ecleziastic, sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din spate. Casa trepida toată de zgomote stranii, de încordări și scârțâieli, iar perdeaua de mărgele răpăia la intervale neregulate în clincăneli nervoase, sacadate. Mi-am căutat jerseul irlandez și, în cele din urmă, l-am găsit prin păturile și pernele ce continuau să zacă pe podeaua din bibliotecă. Am încercat să aprind focul în cămăruța roșie, dar proviziile mele de lemne din casă se isprăviseră, iar lemnele de afară erau prea ude. Am băut o cantitate mare de vin roșu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
casă fusese întuneric și rece, dar afară era o bogăție de lumină și aerul se încălzise. Am luat hotărârea să dorm în aer liber, m-am dus să adun câteva pernițe din bibliotecă, și am scos câteva pături și o pernă mare din dormitor. Am coborât în vâlceaua de lângă buza mării, acolo unde dormisem, în cealaltă noapte, și mi-am așternut culcușul. Pe urmă m-am reîntors în casă, unde lumânările răspândeau un halo prietenos în fereastra cămăruței roșii. Cerul, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
neștirbită și totuși conștientă de sine, de parcă planeta călătoare respira ușor, fără zgomot. Mi-am adus aminte că James murise. Cine e prima ta dragoste? Cine, într-adevăr? Mi-am întins mădularele, și am început să-i scutur păturile și perna udate de rouă. Și atunci am auzit, ciudat și înfricoșător în tăcerea totală, un sunet venind din apă, un plescăit subit și puternic, de parcă ceva aflat sub stâncă era pe cale să iasă la suprafață și să se târască pe uscat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]