5,484 matches
-
masă - și a venit satul întreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei, dar nu știam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oameni țepeni întinși pe câte - un pat ce-i ziceau năsălie, purtați pe sus între cântece și plâns, și băgasem [de samă] că, de câte ori trecea o nuntă așa de tristă pe lângă casa noastră, mamei îi curgeau din ochi lacrimi mari, dar nu știam de ce... Veni noaptea... Oamenii ce stau în casă se jucau d-a cărțile, dar mama
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dată. - Ultima dată? Aiurezi, Poesis! Ultima dată? - O, copilul meu, de-ai ști ce nenorocită, sunt, zise ea, cu ochii plini de lacrimi, înlăturînd cu mânuțele ei albe părul negru de pe fruntea mea și arzând cu buzele ei contrase de plâns fruntea mea întunecată. Ce nenorocită sunt, fără ca să ți-o pot spune ție. Dacă te pot ruga ceva în numele maicei tale, în numele acelui înger curat, uită-mă! Uită-mă., cel puțin până ce voi muri... După. ce voi muri... - Poesis, pentru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mi se părea că sunt între oameni... mi se părea din contră că sunt singur, coprins de spasmurile unei viziuni teribile, căci nu vedeam decât coșciugul ce mi se părea plutind pin aer, nu vedeam decât pe ea topită de plâns, alintând după cosciug de brațul unui om. Ochii de foc a lumânărilor de ceară danțau pin aer în noaptea bisericei ca stele murdare și roșii... mortul din cosciugul descoperit părea că se strâmbă la mine și murii cei negri și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frunzele uscate. - Nebune! țipai, îndreptînd pistolul spre fruntea bătrânului, ce-ai făcut? - Ce-am făcut? zise bătrânul, căzîndu-mi în mâni și plîngîndu-mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar ce era să fac? Tremurul său, gemetele sale convulsive, plânsul, cu care era neobicinuit și care se storcea cu greu, asemenea unei puteri demonice, din pieptul lui, arăta cumcă durerea lui era adevărată. Vuietul fuginzilor venea mai aproape, pocnetele păreau că vâjâie deja pe la urechile noastre. - Aidi! zise feciorul ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel alene al convoiului, muzica cea somnoroasă a marșului, fetele albe a căror ființe erau enigme vii, iată lumea ce se mișca pe stradă, pe când din turnul bisericei sunau geniile amorțite a limbei de aramă, care se suiau ca un plâns de durere cătră norii cei suri ai cerului. Mă uitam la cer în sus cu ochii pe jumătate închiși. Oare de ce să nu mi se fi părut că, palidă și sântă, în haina lungă de atlas, pe fruntea ei coroana
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
clipă suspendată... - O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un glas mare începu să râdă pin tot caosul de glasuri mici... - O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce îmbla pin sală... Piramide și temple, orașe și grădini suspendate puneți contra pasurilor * mele... Râd
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
interesante. Știam că oamenii se Împotrivesc deseori schimbărilor, dar nu eram pregătit pentru intensitatea emoțională aferentă. Persoana responsabilă de furnizarea serviciilor către clienți, a cărei metodă de Înregistrare a comenzilor fusese complet revizuită, era cât pe ce să izbucnească În plâns. „Nimic nu merge cum trebuie”, a spus ea. „Am un client la telefon care urlă la mine că-i Întârzie comanda, iar eu nici măcar nu mai pot accesa programul respectiv ca să pot obține un răspuns. Cum să mai fac ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
alungă”, „maxilarele cerului s-au Încleștat În aluatul luminii”, „șarpele oboselii urcă pe scările Încheieturilor”, „bucla cometelor trece peste fruntea lacului”, „arcul vinelor se Încoardă și zbîrnîie spre inimă săgeata sîngelui”, „ În gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie”, „Înșiră pe ața plînsului metaniile ochiului” etc. etc.). „FRANCISCANISM” LIRIC Poemele adunate În același an cu Brățara nopților (și tipărite cu cîteva luni mai Înainte) sub titlul Plante și animale. Terase, constituie, În această etapă a liricii lui Ilarie Voronca, un mic moment de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
distorsiune, fiind remodelate Într-o perspectivă de contraste și stridențe expresioniste, din care clovnul, ca „reprezentant alegoric al poetului”, e văzut mai degrabă sub semnul acelei „epifanii derizorii a artei și a artistului”, prin excelență ambiguă, asociind rîsul exterior cu plînsul lăuntric, Într-un peisaj el Însuși tulburat: De sus vîntul Înșurubat. Clovnul: floare de făină vie. Îți spun, catalogul Îngerilor lăuntric fard RÎsul se rupe În două ca un gard Se apropie noaptea: despletire albă, troică În nebunie. (Cloroform) Al
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
care asigură subzistența la mascul) și al plăcerii sexuale. Astfel, cantități mari de occitocină și de neurotransmițători opiacei sunt produși în creier în momentul orgasmului. În schimb, depresia socială este provocată de absența contactului social (cald și blând) și declanșează plânsul, lamentațiile, panica, iar la om, angoasa existențială. Acest sistem corespunde și unor zone nervoase (de exemplu, stimulările intracerebrale la porcușorul de Guineea provoacă țipete de tristețe). Panksepp, care a studiat împreună cu colegii săi aceste emoții, consideră că mecanismele biochimice ale
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
În mod constant va resimți În permanență stări de frustrare afectivă, concretizate În stări puternice de tensiune, reacții fiziologice și psihologice dezagreabile (enurezisul nocturn chiar și la vârste mai mari, onicofagie, mișcări stereotipe ale corpului, anorexie, depresie cu reacții de plâns etc.). Aceste stări generatoare de tensiune nervoasă, uneori greu de controlat, pot fi atenuate sau depășite numai dacă copilul dezvoltă o formă de toleranță la frustrare 1 (capacitatea de rezistență la acțiunea agentului frustrant sau capacitatea de a suporta o
Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
trăiesc În durere ca-n elementul meu” exprimă filozofia lui de viață. Gr. Alexandrescu se crede predestinat durerii („Închinat durerii”), aruncat Într-o lume străină („străin În lume, lipsit de orice bine”), făcut să cunoască mereu gustul lacrimilor și desfătarea plînsului. Poetul care anunță nașterea unui timp mai bun crede că „tot ce e-nalt aide” și piere. Apare, astfel, o nepotrivire Între morala omului și vizionarismul poetului. Viitorul este construit pe o mare decepție. Voința de Înălțare, mărire a obiectului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
E Îndeajuns o clipală, o zîmbire, un dar mic nesocotit pentru ca sufletul să intre În focul mistuitor. Ikanok Însuși se supune, prilej pentru Afrodita de a filozofa: viața omului este un somn În care el visează „de la rîs pînă la plîns”, În lume gustul este Împărat... Amorul este, aici, În ipostază de observator moral. În Iubitul și Urîtul Îl vedem, cum se zice, la lucru. Adică la vînătoare de suflete tinere. Amor culege flori pe cîmp și, zărindu-l, Aglaia se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ta cea dragă, Căci te-așteaptă cu dor mare, Ca să-i duci a mea suflare. GÎndule, mergi și-i vestește Că iubitul ei sosăște, Spune-i să se descernească Și să nu mă mai bocească. Du ochilor drept vestire A plînsului contenire, Du guriței bucurie De sărutări cu trufie. SÎnul, peptul dezvălește, ȚÎțișoare rumenește, Rădică di pi picioare Orice feli de-nvălitoare Și spune cu Îndrăzneală C-oi să fac mare năvală.” Este prima oară, după știința mea, cînd un poet erotic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adică, un ce, determinabil. Pann dă realului ce este al realului. Idealitatea Îndelungată Îl obosește. 6. Chin, foc, mîhnaciune mare, năcaz mare, durere otrăvită, lacrimi curgînd pîrău și Încă o dată, de zece, de o sută de ori foc hrănit cu plîns, suspin, vaet... iată termenii ce se repetă În poezia lui Conachi. Ei definesc iubirea ca pasiune, mai precis: o pasiune nefericită. Nefericirea este, fără paradox, condiția de existență și fericire a Îndrăgostitului. Toți interpreții lui Conachi vorbesc de puterea poetului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
valuri norocul mă aruncară, Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară! Și de sînt și de am viață, dar lumea ce-mi folosește CÎnd a ochilor mei lume din vedere Îmi lipsăște! Soarele, ce eu cu plînsul Îl Întîmpin cînd răsare, Și luna ce mă găsăște În suspin și În oftare, Pentru mine nu colindă decît În cerc de durere. Pămîntul tot În cutremur și stihiile-n perzare Sămăna Înspăimîntate de atîtea pătimiri...”. De aici pînă la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din pridvorul bisericilor ortodoxe. Diavoli care pîrjolesc sufletele și veghează cazanele de smoală sînt, aici, diavolii simțirii. Focul este elementul primordial În acest cadru torționar. Tot ceea ce se petrece se petrece În inima focului. Un foc ce se hrănește cu plîns și se „Întartă” cu suspine (Nume). Un foc, În fine, nestins, indiferent de starea, umoarea subiectului Înamorat. În petrecere sau În suferință (cel mai adesea: În petrecerea suferinței), el este ars de un foc interior puternic, intră sau iese dintr-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
autodistrugere, căci a arde fără preget este la poeții din epoca de Început cea mai clară formă de mazochism sentimental: „Și inima de oftat Arzînd s-au Încenușat. Lumina sîmpt că s-au stîns Din doi ochi ce ard În plîns.” Conachi face o frumoasă figură de stil: inima s-au Încenușat. Ea se bazează, totuși, pe un neadevăr. Focul nu se stinge la el niciodată, inima continuă, În decepție și În bucurie, să ardă. Din scrum se naște o inimă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea asta de durere, Plîng, oftez, suspin, mă vaiet, lumina nu-i la vedere”. LÎngă suspin, se află, tovarăș nedespărțit, oftatul. Cine suspină ușor oftează tot atît de ușor. Și plînge repede. Plîns, vaiet, oftat, suspin sînt semne ale aceleiași suferințe. Semne și trepte. N-am putea spune care este ordinea lor. Poetul le schimbă, Într-un loc Începe cu oftatul, În altul trece direct la plîns. În orice caz, starea de oftare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
N-am putea spune care este ordinea lor. Poetul le schimbă, Într-un loc Începe cu oftatul, În altul trece direct la plîns. În orice caz, starea de oftare este specifică așteptării, privegherii. Este simptomul suferinței cronice. Ritmul durerii suportabile. Plînsul este o eliberare după un moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moment de paroxism, oftatul reprezintă o Împăcare cu soarta . O Împăcare și o acumulare pînă la o nouă criză. Așadar: „Să petrec tot cu oftări” (Peirea) e o petrecere de lungă durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară. Temeliile ființei se clatină și atunci ochii varsă pîraie de lacrimi, gura scoate țipete lungi și Înalte. CÎnd și aceste supape nu mai funcționează, Îndrăgostitul Ieșitul. Leșinul este o moarte provizorie, o ieșire, pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erotic. Formula Văcărescului (Alecu): „CÎnd nu te văz, am chinuri Iar cînd te văz leșinuri’’, este generală În poezia erotică a timpului și indică o suspectă complicitate În durere. Conachi cumulează Într-un poem (În lipsa ei) toate formele chinului (focul, plînsul, ieșirea din „simțire”, tremurul, simularea morții), Între ele leșinul: „CÎt mi-i de urît sînt fără tine, Toate pre pămînt moarte-s pentru mine..,,. Orișiunde-oi fi, dacă nu ești față, Parcă-s pe-un pustiu, afară din viață. Vai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o formă de astenie amoroasă ce se manifestă printr-o insomnie rebelă, sentiment permanent de neodihnă (priveghere) a trupului și a sufletului: „Zori răsar și eu tot treaz Ah, nici somn nu-i la năcaz!” sau: „Ce noapte Îndelungată de plîns, de gînd, de oftat, Deplin vreme unei vieță pîn’la moarte-am colindat Ș-Încă zorile de ziuă mai au mult a zăbovi. Ah, apuca-m-or cu viață, ori mai degrab-oi muri? Ce noian de cufundare, ce mormînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amorului, iubește „zi și noapte”, fără răgaz, indiferent la rotirea anotimpurilor. „Nopți și zile lăcrămez” - serie el Într-un loc. Sau, În altă parte: „toată noaptea-i priveghere, ziua-i toată În năcaz”... Astenic din cauza Îndelungatei suferințe, petrece noaptea În plîns și În oftat. Precizarea se repetă În poezie, Încît putem zice că momentul de priveghere (și jeluire) al marelui logofăt este mai ales noaptea. Zorile Îl prind, În orice caz, cu ochii deschiși, arși de plîns: „Zori răsar și Încă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suferințe, petrece noaptea În plîns și În oftat. Precizarea se repetă În poezie, Încît putem zice că momentul de priveghere (și jeluire) al marelui logofăt este mai ales noaptea. Zorile Îl prind, În orice caz, cu ochii deschiși, arși de plîns: „Zori răsar și Încă-s treaz, Ah, nici somn nu-i la năcaz! .............................................. Zori răsar și voi tot plîngeți Ochilor, Îi să vă stingeți... ............................................. Zori de zîuă să răvarsă Și ochi Încă n-am Închis...” Petrecerile sînt scurte (și, mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]