5,205 matches
-
punerea în evidență a rolului decisiv pe care îl au stimulările în dezvoltarea din anumite perioade. Apare noțiunea de perioadă critică. La pisică, al cărei sistem perceptiv este vecin cu al nostru din punct de vedere fiziologic, privarea senzorială totală (pleoape cusute) duce la degenerescențe nervoase ireversibile, pisicile rămânând oarbe. Privarea poate fi specifică: celulele creierului nu reacționează (înregistrare cu micro-electrozi) la liniile orizontale (pereți, obiecte desenate cu benzi orizontale) și, invers, pentru pisici crescute în medii decorate cu benzi verticale
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
dezmierdarea. „Sorbirea” deschide poarta voluptăților secrete. Natura bosforiană este, În egală măsură, incitantă și sedativă: incintă privirea, dezmiardă urechea, mărește apetitul pentru voluptate, copleșind În același timp, sufletul, moleșindu-l, silindu-l să se retragă din vîrtejul vieții exterioare. O pleoapă grea cade peste materia În fierbere. Un ochi dedat cu perversiunea plăcerii se deschide În interiorul acestui „eden al lumii” În care Își plasează Bolintineanu subiectele lui poetice. * În calea tuturor stă, strălucitoare și voluptuoasă, marea. Bolintineanu este primul nostru poet
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reuși să se scufunde în cerneala rece a norului său preferat. Imediat își prinse într-o cunună măinile înrămăndu-și chipul visător și pistruiat de atăta dorință și invidie către Pămănt. Se simți uriaș, cuceritor și totuși mic și umil, această pleoapă albastră veșnic închisă care credea în iluzia a cătorva ore de lumină, nu știa că tot în întuneric se afla. Îl intriga, îl dorea și îl ura. Dorea să își simtă tălpile plantate în pămăntul maro și umed nu pe
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
Nu avusese moașă - viața pentru care fusese creat, ci moartea. Uneori nici cel mai înțelept dinte noi nu înțelege căile Domnului sau ale Răului. Tot aici jos după două săptămăni: Noul Ștefan se trezi exact atunci cănd soarele își închise pleoapa speriat de noaptea pustie ce gonea prin răsuflarea sa, nori de portocală săngerii. Încet își despărți genele din dulcea lor îmbrățișare. Credea că îl va găsi pe ieșirea în etern Lucas alături dar nu. Judecănd după poza de pe noptieră se
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
vipia soarelui și sub biciul vântoaselor, și-o să vezi dacă ceea ce întrebi e important. Biserica s-a aranjat doar ca să-și piardă timpul, iar Regele a organizat tribunale numai de minți înguste. Mai scuipă odată, chiar dacă istovit. Țepușele îi țineau pleoapele deschise; genele îi fuseseră tăiate, acestea fuseseră înlocuite cu fire subțiri de fier care dureau foarte tare. Dar poate, se gândea Tommaso, tocmai durerea aia îl ajutase să înlăture amorțeala și să nu alunece-n somn. Ajunsese la sleirea ultimelor
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
deveniră un murmur ațipit. Unii își povesteau pentru a mia oară istoria crimei săvârșite, alții invocau pedeapsa iadului pentru a-și răscumpăra păcatele sau relatau cum au stat de vorba cu Maica Precista. Tommaso asculta puțin, apoi închidea pe jumătate pleoapele și continua să-și scrie una din cărți, dezvoltând o idee, făcând o analiză, desfătându-se cu o descriere. "Oamenii se urăsc cu sălbăticie unii pe alții, adesea fără să știe de ce o fac". Rămânea țintit de această cugetare până la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
urma lăsată de o bidinea groasă, apăsată de la creștet spre tâmple. Îl credem firav, cu umerii aduși, dar nu face niciun efort să și-i îndrepte. Numai fruntea îi rămâne înaltă, iar capul ușor dat pe spate, pentru ca ochii, îndărătul pleoapelor căzute, să lase totuși senzația că privesc, pe direcția celui de-al treilea. Respiră lung și rar, de parcă ar vrea să împingă aerul în cotloanele cele mai ascunse ale trupului și, de acolo, să-l sufle cu forță în afară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
brusc, respirația se întețește, ca și cum trupul ar fi început să alerge, aerul dă năvală printre buzele întredeschise, băr batul respiră, icnind, de parcă fiecare respirație e un pumn care-l izbește în măruntaie. Globii oculari i se mișcă cu iuțeală sub pleoape, văd ceva care nu e de pe lumea asta, căci, în ciuda neliniștii pe care o trădează pleoapele ce stau gata să plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întredeschise, băr batul respiră, icnind, de parcă fiecare respirație e un pumn care-l izbește în măruntaie. Globii oculari i se mișcă cu iuțeală sub pleoape, văd ceva care nu e de pe lumea asta, căci, în ciuda neliniștii pe care o trădează pleoapele ce stau gata să plesnească, trupul rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
arunce în cer. A nimerit altfel... Așa ceva numai dragonii pot face. Iar noi nu știm cum, nu înțelegem, spunea Confucius. El e în afara puterii noastre, spunea Lao Zi. Cosmina privi chipul învinețit al bolnavului, cu tâmplele strânse în bandaje. Sub pleoapele închise, pupilele păreau nemișcate. Comă. Ca și cum ai merge pe o frânghie și dedesubt se cască abisul. Dacă privești în jos, spre abis, te va privi, la rândul lui, și atunci ești pierdut. Cosmina își termină de desenat dragonul, scrise dedesubt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Până una-alta, Ionuț Penescu al tău nu există decât prin priviri. Îți imaginezi, nemișcat de o săptămână încoace și, dintr-odată, bulbii ochilor închiși încep să-i pulseze, ca cineva care se zbate sub cear șaf. I-am ridicat pleoapele și ce să vezi... Pe cât de chioară e lumina asta din salon, pe atât de încordate îi erau pupilele, de parcă totul în jur ar fi fost poleit în aur. Reacțio nează la lumină, așadar e de partea asta a frontierei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atât de încordate îi erau pupilele, de parcă totul în jur ar fi fost poleit în aur. Reacțio nează la lumină, așadar e de partea asta a frontierei. Numai că el vede o altă lumină, mai îmbietoare. Când i-am lăsat pleoapele să cadă, ochii nu s-au împotrivit, preferând să se reîntoarcă nu știu unde. Bolnavul își umezi ochii, închizând pleoapele, dar, când le redeschise, privirile îi rămaseră ațintite tot spre Cosmina. Cât o înțelege din ce vorbim ?... se întrebă ea, fără să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la lumină, așadar e de partea asta a frontierei. Numai că el vede o altă lumină, mai îmbietoare. Când i-am lăsat pleoapele să cadă, ochii nu s-au împotrivit, preferând să se reîntoarcă nu știu unde. Bolnavul își umezi ochii, închizând pleoapele, dar, când le redeschise, privirile îi rămaseră ațintite tot spre Cosmina. Cât o înțelege din ce vorbim ?... se întrebă ea, fără să-și mute privirea de la ochii aceia nefirești pe masca vineție, osoasă. — Ceva-ceva pare să înțeleagă, pentru că, stai să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pește. Fără să se poată depărta de privirea care părea singurul fir ce îl lega de lume, Cosmina se așeză pe pat, îi luă mâna într-a ei și rămase așa până când ochii bolnavului luciră uscați și se traseră îndărătul pleoapelor. — A adormit, auzi din spate vocea lui Pantelimon. A obosit. Îți dai seama ce greu trebuie să fie să verși o lacrimă atunci când lacrima e singurul lucru din tine care se mai poate mișca... Cum moneda își făcuse datoria, o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
timp până să înțeleagă că, mișcându-se, e prezent și el printre umbre. Așa și cu omul ăsta al tău. Deschide ochii și se uită, ca și cum noi, ăștilalți, am fi niște proiecții pe un cearșaf. Se aplecă și îi ridică pleoapa stângă, cercetând cu o mică lanternă. — Are mobilitate bună la lumină. Aș zice chiar că o privește cu lăcomie. Ceva îl dezamăgește însă, la lumina asta a noastră... Ce să-ți fac, moșule, se întoarse către bolnav, alta n-avem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ți-a plăcut mai tare la noi decât pe lumea ailaltă ? Să nu te mai prind a doua oară pe-aici, că-ți rup picioarele... Vezi că înțelege... șopti Cosmina. Și lui Ionuț : Înțelegi, nu-i așa ? Bolnavul încuviință din pleoape. Glumește, adăugă fata. Așa e el, dar nu e băiat rău, să știi... Bolnavul întoarse ochii spre Cosmina. — Mâncând... șopti. — Nu e voie, răspunse fata. Încă nu poți să mănânci, nu știi să înghiți. Mai tragem câteva zile din tuburile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
odihnindu-se, închideau ochii. Pentru el, care vedea doar niște umbre mișcătoare, ca îndărătul unui cearșaf întins, starea de veghe, cu toate simțurile încordate, se înfăptuia cu ochii închiși. Astfel că acum, odihnindu-se, își deschise larg ochii, pentru ca și pleoapele, la rândul lor, să se odihnească. — Nema... spuse Ologu. Ne-au pierdut... — Poate ți s-a părut doar, spuse Coltuc. Sau poate veneau, dar nu după noi... — Ba după noi veneau, chirtocule ! i-o tăie Costică. I-am văzut bine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
greșit rădă cina și s-au așezat cu pleoșteala în sus. Ochii erau atât de negri, încât nu înghițeau, ci hăpăiau lumina. Și, ca să se știe de unde le vine lăcomia, coada ochilor se desfăcea într-un evantai de zbârcituri. Iar pleoapele atârnau, ca umflate de împunsătura unui ac. Trăsăturile feței suiau ascuțite, pe urmele lor rămăseseră linii adânci, ca și cum cineva îi cususe pielea neîndemânatic cu iglița, pe dedesubt. Barba nerasă de câteva zile, în loc să acopere, nu făcea decât să adâncească brazdele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apoi îl ciocăni pe chelie cu arătătorul mâinii drepte. — Ai să mori ! șuieră. Iadeș rămase cu gura căscată, privind în jur, după ajutor. — Să moară mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mută din stânga în dreapta și agită păpușa. — Lasă șmecheriile, spuse Tili. Ce faci, mă pui la încercare ? Ți-am spus să cauți alta ! Crezi că, dacă am ochii închiși, nu văd ? Maestrul își flutură mâna în dreptul ochilor lui Tili, care, cu pleoapele strânse și răsuflarea tăiată, nu schiță nicio mișcare. Credeam că mă păcălești, spuse Maestrul. Zici că stai cu ochii închiși, când, de fapt, tragi cu ochiul. — Ai merita să-ți fac una ca asta, vorbi Tili, cu buzele parcă strânse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai rele presimțiri ale lui Jenică. Așa că, oricum ar fi, le-am luat-o înainte. Hai, repede, până nu le uit. Nu le-ați scris pe ceva ? Femeia închise ochii, concentrându-se. Un fel de gândaci îi mișcau pe dedesubt pleoapele. — Nu le-am scris, șușoti repede. Mi-era frică să nu le vadă careva. Tu ! strigă dintr-odată, dându-se un pas înapoi. Tu abia aștepți să le vezi, ca să mi le furi ! — Cum să vi le fur, dacă nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi putut imagina, ci pentru că nu știa la care dintre lucrurile pe care și le imagina se referea Jenică. — Îl vezi cum se apropie, spuse Jenică. Cu mers încet, dar lipsit de șovăială, ca un călău. Are ochi iscoditori, pleoape îngustate și asta face ca șiretenia să-i pară și mai ascuțită. Și-a pus hainele cele mai proaste, după care a scotocit prin dulapuri. Vrea, în perfidia lui, să-ți stârnească mila, ca să te bucuri de bucuria lui și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai greu nedumerirea. — Să schimbi, adică, rugăciunea cu afurisenia ? Socoti câteva clipe, arătând cu arătătorul spre variante imaginare. Ceea ce nu-l ajuta prea mult. — Vrei să-mi iei pâinea de la gură, fiule... mai spuse, înainte ca lupta brațelor și a pleoapelor cu gravitația să fie definitiv pierdută. Maca rândui paharele de o parte și de alta a potcapului care se rostogolise. Capul popii căzuse pe masă, cu nasul și gura lipite de pata rubinie lățită pe mușama. Pe față i se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din care am face tot ce poftim: muzeu, spital... Orașul, n-avem încă orașul! Ioanide băgase de seamă, vorbind, ironia lui Dan Bogdan, și de aceea strânse repede hârtiile și moderă entuziasmul. Obiceiul acesta al atâtor oameni de a apropia pleoapele și a strânge buzele într-un ostentativ zâmbet sceptic îl observa tot mai des la o categorie de oameni având de altfel o notă comună: lipsa de volubilitate, discreția prudentă.S-ar fi părut că o familie de oameni dispare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
viață. Termenul "concepție" îmbăta în mod învederat pe tânăr, care trăda satisfacția intimă de a-l profera. - Cum, bre, tresări Ioanide, și dacă domnul Gavrilcea aldumitale și domnișoara Pica au concepția coabitării libere, tu nu te amesteci? Tudorel, lăsând puțin pleoapele, cu un zâmbet ce i se păru lui Ioanide foarte echivoc, spuse: - Ce drept avem să ne amestecăm în viața altora? "Să știi, bănui arhitectul, că ipochimenul face aluzie la mine. M-a văzut." Cu toate acestea, socoti că nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]