5,260 matches
-
în 1783, la Sibiu, a cărții intitulată ABC séu Bucavna spre folosul scolelor niamului romanesc, scrisă în întregime cu litere latinești, unde se relatează copiilor că: Pe Lumea lui Dumnezeu sînt multe fèliuri de staturi, ádeque, sînt hòmeni quárii áltorá poruncesc, si hòmeni, quárii trabue se ásculte de áltii. Áceiá, quárii poruncesc, se chiáma Parinti, Domnii, Stepanii, si Povatiuitori; áceiá, quárii ásculta, sînt Prunci, Deregatori, Suppusi, sáu Slugi. Qváre poruncèsce áltuiá, quâtui despre Personá lui, iáras e datoriu á áscultá de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
folosul scolelor niamului romanesc, scrisă în întregime cu litere latinești, unde se relatează copiilor că: Pe Lumea lui Dumnezeu sînt multe fèliuri de staturi, ádeque, sînt hòmeni quárii áltorá poruncesc, si hòmeni, quárii trabue se ásculte de áltii. Áceiá, quárii poruncesc, se chiáma Parinti, Domnii, Stepanii, si Povatiuitori; áceiá, quárii ásculta, sînt Prunci, Deregatori, Suppusi, sáu Slugi. Qváre poruncèsce áltuiá, quâtui despre Personá lui, iáras e datoriu á áscultá de áltii, pentru pilda, voi trabue se áscultáti de Parintii vostri; dára
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
totuși, fără mari eforturi justificative (nici nu este cazul într-un abecedar destinat copiilor dintr-o școală primară), nu doar să împace cele două principii aparent conflictuale, ci chiar să transforme iubirea aproapelui național într-o poruncă divină: "Dumnezeu ne poruncește ca să iubim pe toți frații noștri rumâni" (pp. 22-23). Însă și iubirea patriotică a aproapelui național trebuie ajustată în funcție de mediul de rezidență: Dumnezeu poruncește să ne iubim toți frații români, "și mai mult pă cei dela sate decât pre cei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
principii aparent conflictuale, ci chiar să transforme iubirea aproapelui național într-o poruncă divină: "Dumnezeu ne poruncește ca să iubim pe toți frații noștri rumâni" (pp. 22-23). Însă și iubirea patriotică a aproapelui național trebuie ajustată în funcție de mediul de rezidență: Dumnezeu poruncește să ne iubim toți frații români, "și mai mult pă cei dela sate decât pre cei dela orașe. [...] Căci cei dela țară și plugarii, lucrează Pământul, și scot tot felul de roade și pâinea cu care trăiesc orășenii" (p. 23
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
-i fie credincioși al doilea după Dumnezeu, pentru că de la dânsa vin toate îmbunătățirile într-o țară" (p. 90). Totodată, supușii sunt datori "să asculte de orice poruncă a Stăpânirii și să se silească a o împlini fără zăbavă, pentru că orice poruncește Stăpânirea, poruncește pentru binele supușilor; să plătească fiecare cu bucurie dajdia ce i se cere" (p. 90). Adițional, aceștia au și îndatorirea de "a se ruga lui Dumnezeu pentru Stăpânire ca s-o ție în pace și liniște ca să poată
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
credincioși al doilea după Dumnezeu, pentru că de la dânsa vin toate îmbunătățirile într-o țară" (p. 90). Totodată, supușii sunt datori "să asculte de orice poruncă a Stăpânirii și să se silească a o împlini fără zăbavă, pentru că orice poruncește Stăpânirea, poruncește pentru binele supușilor; să plătească fiecare cu bucurie dajdia ce i se cere" (p. 90). Adițional, aceștia au și îndatorirea de "a se ruga lui Dumnezeu pentru Stăpânire ca s-o ție în pace și liniște ca să poată face pe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
administrației și a judecătoriilor, a școlilor și a armatei, "toate acestea spre binele cetățenilor" (p. 107); celălalt tip de argument recurge la autoritatea biblică, oferind pilda christică: "Însuși Domnul nostru Iisus Christos a dat pentru persoana sa cuvenita contribuțiune, și poruncește aceasta și nouă, zicând: "dați Imperatului cele ce sunt ale Imperatului"" (p. 108); vii) în al șaptelea rând, cetățenii datorează credință și loialitate împăratului, aceasta deoarece între cetățeni și împărat există o legătură sacră binecuvântată de însuși Dumnezeu (este făcut
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de natură și contractul social. Desigur, ideea legii naturale reprezintă o abstracție, dacă avem în vedere modul în care ea apare în scrierea lui John Locke, Al doilea tratat despre cârmuire: Starea naturală e cârmuită de o lege naturală care poruncește tuturor; iar rațiunea, care este această lege, îi învață pe cei care țin cont de ea că, fiind toți egali și independenți, nici unul nu ar trebui să pricinuiască rău altuia, viații, sănătății, libertății și posesiunilor sale". Date fiind drepturile stipulate
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
a boccelei. Acum, zic eu, poate că nici nu mai are rost să-l aștepți pe secretar, ai putea să mă anunți și singur. Pe un vizitator ca dumneavoastră nu-l pot anunța în lipsa secretarului. Pe deasupra, însuși generalul mi-a poruncit să nu-l deranjez oricine ar veni, atât timp cât e cu colonelul. Numai Gavrila Ardalionovici are voie să intre oricând. — E funcționar de stat? — Gavrila Ardalionovici? Nu. Nu, e în serviciu particular, la Companie. Legăturica lăsați-o aici. — M-am și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oarba? Cum? — Ah, maman, te rog, nu te mai da în spectacol, o întrerupse cu ciudă Aglaia. Mijlocia, Adelaida, poznașă, nu se putu abține și izbucni în râs. — Cheamă-l, papa, maman ne dă voie, decise Aglaia. Generalul sună și porunci să fie introdus prințul. — Bine, dar să-i legați neapărat un șervețel la gât când o să se așeze la masă, încuviință generăleasa. Chemați-l pe Feodor sau mai bine pe Mavra... să stea îndărătul lui și să-l supravegheze când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așezară împreună pe o canapea mică și, punându-și mâinile la piept, se pregăteau să asculte discuția. Prințul remarcă de îndată că din toate părțile i se acordă o atenție deosebită. — Eu n-aș povesti nimic dacă mi s-ar porunci așa, spuse Aglaia. — De ce? Ce-i ciudat în asta? De ce să nu povestească? Doar are limbă. Vreau să știu cum se pricepe să povestească. Orice. Povestiți-mi cum v-a plăcut Elveția, prima impresie. O să vedeți că o să înceapă curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
În urma recomandării amănunțite, dar sacadate a lui Ganea (care își salutase destul de rece mama, pe soră-sa n-o salutase deloc și-l luase imediat în altă cameră pe Ptițân), Nina Alexandrovna îi spuse prințului câteva cuvinte amabile și îi porunci lui Kolea, care își băgase capul pe ușă, să-l conducă în camera din mijloc. Kolea era un băiat cu fața zâmbitoare și destul de simpatică, cu o fire încrezătoare și naivă. — Dar unde vă e bagajul? întrebă el, introducându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să vi-l recomand, e un subiect ultraprețios, cu toate că nu l-am cunoscut decât azi dimineață. Nastasia Filippovna îl privi stupefiată pe prinț. — E prinț? Prinț? Imaginați-vă, mai adineaori, în antreu, l-am luat drept lacheu și i-am poruncit să mă anunțe! Ha-ha-ha! — Nu-i nici o nenorocire, nu-i nici o nenorocire! se băgă în vorbă Ferdâșcenko, apropiindu-se în grabă și bucurându-se că asistența începuse să râdă. Nu-i nici o nenorocire: se non è vero*... — Și, prințe, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în cele din urmă, începu să tușească atât de violent, încât Nastasia Filippovna, căreia, cine știe de ce, îi plăceau foarte mult asemenea moșnegei originali, băbuțe și chiar ființe sărace cu duhul, se repezi imediat să-l mângâie, îl sărută și porunci să i se dea o ceașcă cu ceai. Servitoarei intrate îi spuse să-i aducă o mantilă, se înfășură în ea și ceru să se mai pună lemne pe focul din șemineu. Când întrebă cât e ceasul, servitoarea îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
puteți simți o plăcere împinsă până la voluptate, povestindu-vă faptele triviale, deși nimeni nu v-a întrebat de ele... De altfel... Scuzați-mă, domnule Ferdâșcenko. — Începe odată, Ferdâșcenko, vorbești îngrozitor de mult și niciodată nu termini ce ai de spus! îi porunci Nastasia Filippovna, iritată și nerăbdătoare. Toți remarcară că, după recentul acces de râs bolnăvicios, devenise brusc morocănoasă, ursuză și irascibilă, ceea ce n-o împiedica să stăruie cu o încăpățânare despotică pentru satisfacerea acestui capriciu imposibil al ei. Afanasi Ivanovici suferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
izbucni în râs. Deznodământul e neașteptat... eu... nu m-am gândit... Dar, domnilor, de ce stați în picioare? Fiți buni și luați loc, felicitați-ne pe mine și pe prinț! Cineva, mi se pare, a cerut șampanie; Ferdâșcenko, du-te și poruncește să se aducă. Katia, Pașa, spuse ea zărindu-și cameristele în dreptul ușii, veniți încoace, mă mărit, ați auzit? Cu prințul, are un milion și jumătate, e prințul Mâșkin și mă ia de soție! — Era și timpul, draga mea, să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nemțoaică fugise. — Măicuță! Regino! Atotputernico! zbiera Lebedev, târându-se în genunchi în fața Nastasiei Filippovna și întinzându-și mâinile spre șemineu. Sunt o sută de mii! O sută de mii! Am văzut cu ochii mei cum au fost împachetați! Măicuță! Milostivo! Poruncește să-i scot eu din cămin: intru cu totul, îmi bag în flăcări capul alb! Soția mi-i bolnavă, n-o țin picioarele, am treisprezece copii, toți orfani, pe tata l-am înmormântat săptămâna trecută, sunt un om care rabdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar fulgerând din priviri. O zi și jumătate n-am dormit, n-am mâncat, n-am băut, din cameră n-am ieșit, mă tot aruncam în genunchi în fața ei: „Mor, zic, dar nu plec până când nu mă ierți și, dacă poruncești să fiu scos afară, mă înec; căci ce-o să mă fac fără tine?“. Toată ziua aceea a fost ca smintită, ba plângea, ba voia să mă omoare cu cuțitul, ba își bătea joc de mine. Pe Zaliojev, pe Keller și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
stângi, continuă să asculte balada, aflându-se deja, ca să zicem așa, într-o poziție mai comodă și nu atât de „caraghioasă“, cum era cea din fotoliu. La rândul ei, Lizaveta Prokofievna își flutură mâna de două ori spre cei intrați, poruncindu-le prin acest gest să se oprească. Între timp, prințul începu să-l studieze cu mare atenție pe oaspetele care îl însoțea pe general; își dăduse seama că acesta era Evgheni Pavlovici Radomski, de care apucase să audă destule și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îl zădărâse. — Ce-s astea? i se adresă Lizaveta Prokofievna Verei, fiica lui Lebedev, care stătea în fața ei ținând în mâini câteva cărți de format mare, minunat legate și aproape noi. — Pușkin, spuse Vera. Pușkin al nostru. Tata mi-a poruncit să vi le aduc. — Cum așa? Cum se poate? se miră Lizaveta Prokofievna. — Nu-s cadou, nu-s cadou! N-aș fi îndrăznit! strigă Lebedev, sărind dindărătul fiicei lui. Le vând la prețul lor. E Pușkin al nostru, de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ippolit și râse cumva încurcat, strâmb. Iată: sunt aici și prințul, și soțul dumneavoastră, și toți cei prezenți. Atunci de ce îmi refuzați ultima dorință? — Un scaun! strigă Lizaveta Prokofievna, dar înșfăcă unul singură și se așeză în fața lui Ippolit. Kolea, porunci ea, te duci imediat cu el, îl conduci, iar mâine vin negreșit și eu... Dacă-mi permiteți, l-aș ruga pe prinț să-mi ofere o ceașcă de ceai... Sunt foarte obosit. Știți ce, Lizaveta Prokofievna? Mi se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum, mă rog, ea de ce nu-l ia la refec? A promis că-l ia și uite că nu-l ia! Da, da, face ochii mari la el, tace, nu pleacă, stă aici, și doar cu gura ei i-a poruncit să nu vină... El șade și-i palid tot la față. Și blestematul de Evgheni Pavlovici a pus stăpânire pe conversație! Uite-l cum turuie, nu te lasă să sufli un cuvințel. Acum aș afla totul, numai dacă aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aruncă o privire rapidă, dar atentă, apoi se uită pe fereastră, parcă fără nici un gând, după aceea îl privi iarăși. „Poate că-i vine să râdă, se gândi prințul. Nu, ar fi râs din prima clipă.“ — Dacă dorești un ceai, poruncesc să ți se aducă, spuse ea după câteva minute de tăcere. — N-am... Nu știu... — Cum să nu știi așa ceva! Ah, da, ascultă: dacă te-ar provoca acum la duel cineva, ce-ai face? Și adineaori voiam să te întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așa-i“? repetă îngrijorat prințul acest cuvânt scăpat de interlocutor. Rogojin râse, dar nu-i dădu nici o explicație. — Am primit scrisoarea ta, Lev Nikolaevici; degeaba te-ai apucat de asta... ce-ți trebuie!... Iar acum vin din partea ei: mi-a poruncit să te chem negreșit; ține mult să-ți spună ceva. Te-a rugat să vii chiar azi. — Vin mâine. Acum mă duc acasă; vii... la mine? — De ce? Ți-am spus tot; mergi sănătos. — Chiar nu vii? îl întrebă încet prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vedeam mai clar, cu atât mai febrilă îmi era dorința de a trăi; mă agățam de viață și voiam să trăiesc cu orice preț. Sunt de acord că atunci puteam să fiu înfuriat pe sorții tenebroși și impasibili, care au poruncit să fiu strivit ca o muscă și, firește, fără să știu de ce; însă de ce nu m-am limitat doar la furie? De ce într-adevăr am început să trăiesc, știind că nu mai am voie să încep? De ce am încercat, știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]