4,200 matches
-
va fi trecutul de mîine, conține deja imaginea lui mîine chiar dacă nu reușim s-o percepem. E locul exact unde ne amăgim. Nu vedem că, de fapt, este exact invers, că posibilul implică realitatea corespunzătoare și încă ceva pe deasupra, de vreme ce posibilul este efectul combinat al realității odată întîmplate și al unui mecanism care o proiectează în trecut 149." Un examen atent al textelor arată totuși că filosoful francez nu respinge ideea de posibil. Ceea ce refuză în mod categoric este noțiunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
odată întîmplate și al unui mecanism care o proiectează în trecut 149." Un examen atent al textelor arată totuși că filosoful francez nu respinge ideea de posibil. Ceea ce refuză în mod categoric este noțiunea lui Aristotel de "a fi potențial": posibilul conceput ca un real potențial, real care nu e încă real, real pe cale de a se realiza. Pe de altă parte, cum ar fi putut să ajungă la concepția realității ca și "creație continuă de noutate imprevizibilă" dacă n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un real potențial, real care nu e încă real, real pe cale de a se realiza. Pe de altă parte, cum ar fi putut să ajungă la concepția realității ca și "creație continuă de noutate imprevizibilă" dacă n-ar fi asimilat posibilul înțeles ca "a fi contingent"? Viziunea noastră se dorește a fi, ca și filosofia lui Bergson, o încercare de a gîndi contingența lumii. Dacă avem visuri mărețe, înseamnă că ori suntem nebuni, și-atunci credem în visurile noastre și suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ales problema relației dintre nebunie și posibil, ne fac să ne gîndim la cîte pierde reflecția filosofică atunci cînd nu se deschide către poezie. Robert de Musil (1882-1942), autor al Omului fără însușiri, la rîndul său poet și filosof al posibilului, distinge între "simțul realului" și "simțul posibilului": Cînd vrem să trîntim fără probleme ușile deschise nu trebuie să uităm că tocul ușii e cît se poate de solid: acest principiu, după care bătrînul profesor s-a condus toată viața, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ne fac să ne gîndim la cîte pierde reflecția filosofică atunci cînd nu se deschide către poezie. Robert de Musil (1882-1942), autor al Omului fără însușiri, la rîndul său poet și filosof al posibilului, distinge între "simțul realului" și "simțul posibilului": Cînd vrem să trîntim fără probleme ușile deschise nu trebuie să uităm că tocul ușii e cît se poate de solid: acest principiu, după care bătrînul profesor s-a condus toată viața, nu e nimic altceva decît o exigență a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
e nimic altceva decît o exigență a simțului realului. Dar, dacă există un simț al realului, și nimeni nu se va îndoi de dreptul său la existență, atunci trebuie să existe ceva pe care am putea să-l numim simțul posibilului. Omul dotat cu așa ceva nu va spune, spre exemplu: s-a întîmplat, se va întîmpla sau trebuie să se întîmple cutare sau cutare lucru; el își va imagina: ar putea, ar trebui să se întîmple cutare lucru; și cînd îi
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
el își va imagina: ar putea, ar trebui să se întîmple cutare lucru; și cînd îi spunem despre un lucru că este cum este, el gîndește că ar putea la fel de bine să fie și altfel. Am putea, astfel, defini simțul posibilului ca pe facultatea de a gîndi tot ceea ce ar putea fi la fel de bine și de a nu considera mai important atît ceea ce este cît și ceea ce nu este"151. Musil construiește două figuri. "Omul realului" are un anumit simț al
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ca pe facultatea de a gîndi tot ceea ce ar putea fi la fel de bine și de a nu considera mai important atît ceea ce este cît și ceea ce nu este"151. Musil construiește două figuri. "Omul realului" are un anumit simț al posibilului: pentru el, posibilul este dat și cunoscut (prin previziuni și calcule); posibilul reprezintă evoluția conservatoare a realului. "Omul posibilului" are un anume simț al realului: percepînd realul pe fond de posibil, realitatea este pentru el "posibilizare", iar posibilul este tot
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de a gîndi tot ceea ce ar putea fi la fel de bine și de a nu considera mai important atît ceea ce este cît și ceea ce nu este"151. Musil construiește două figuri. "Omul realului" are un anumit simț al posibilului: pentru el, posibilul este dat și cunoscut (prin previziuni și calcule); posibilul reprezintă evoluția conservatoare a realului. "Omul posibilului" are un anume simț al realului: percepînd realul pe fond de posibil, realitatea este pentru el "posibilizare", iar posibilul este tot timpul invenție. În
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
bine și de a nu considera mai important atît ceea ce este cît și ceea ce nu este"151. Musil construiește două figuri. "Omul realului" are un anumit simț al posibilului: pentru el, posibilul este dat și cunoscut (prin previziuni și calcule); posibilul reprezintă evoluția conservatoare a realului. "Omul posibilului" are un anume simț al realului: percepînd realul pe fond de posibil, realitatea este pentru el "posibilizare", iar posibilul este tot timpul invenție. În viziunea sa, posibilul primează asupra realității. Dumnezeul experimentator al
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
important atît ceea ce este cît și ceea ce nu este"151. Musil construiește două figuri. "Omul realului" are un anumit simț al posibilului: pentru el, posibilul este dat și cunoscut (prin previziuni și calcule); posibilul reprezintă evoluția conservatoare a realului. "Omul posibilului" are un anume simț al realului: percepînd realul pe fond de posibil, realitatea este pentru el "posibilizare", iar posibilul este tot timpul invenție. În viziunea sa, posibilul primează asupra realității. Dumnezeul experimentator al lui Musil se opune atît celui imaginat
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
simț al posibilului: pentru el, posibilul este dat și cunoscut (prin previziuni și calcule); posibilul reprezintă evoluția conservatoare a realului. "Omul posibilului" are un anume simț al realului: percepînd realul pe fond de posibil, realitatea este pentru el "posibilizare", iar posibilul este tot timpul invenție. În viziunea sa, posibilul primează asupra realității. Dumnezeul experimentator al lui Musil se opune atît celui imaginat de Spinoza cît și celui imaginat de Leibniz: lumea care există nu este decît una din nenumăratele încercări posibile
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și cunoscut (prin previziuni și calcule); posibilul reprezintă evoluția conservatoare a realului. "Omul posibilului" are un anume simț al realului: percepînd realul pe fond de posibil, realitatea este pentru el "posibilizare", iar posibilul este tot timpul invenție. În viziunea sa, posibilul primează asupra realității. Dumnezeul experimentator al lui Musil se opune atît celui imaginat de Spinoza cît și celui imaginat de Leibniz: lumea care există nu este decît una din nenumăratele încercări posibile. Teoria posibilelor-imposibilelor se întîlnește cu nucleul gîndirii lui
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
realității. Dumnezeul experimentator al lui Musil se opune atît celui imaginat de Spinoza cît și celui imaginat de Leibniz: lumea care există nu este decît una din nenumăratele încercări posibile. Teoria posibilelor-imposibilelor se întîlnește cu nucleul gîndirii lui Musil asupra posibilului. Ca să vorbim ca unul din personajele sale din roman, demnitatea și responsabilitatea nu ne comandă oare "să trăim cu o conștiință redusă a realității"? "Mai sus decît realitatea se ridică posibilitatea 152": susținînd, la rîndul său, că posibilul primează asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Musil asupra posibilului. Ca să vorbim ca unul din personajele sale din roman, demnitatea și responsabilitatea nu ne comandă oare "să trăim cu o conștiință redusă a realității"? "Mai sus decît realitatea se ridică posibilitatea 152": susținînd, la rîndul său, că posibilul primează asupra realității, filosoful german Martin Heidegger (1889-1976) inversează relația stabilită de Aristotel. Analizînd modul de "a fi în lume" al omului, filosoful distinge două moduri de existență. Omul ființează, pe de o parte, după modul realului (el face referire
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Aristotel. Analizînd modul de "a fi în lume" al omului, filosoful distinge două moduri de existență. Omul ființează, pe de o parte, după modul realului (el face referire la fapte, constrîngeri considerate obiective) și, pe de altă parte, după modul posibilului. Omul trăiește, în același timp, "în" real și "în" posibil. Realul și posibilul sunt două moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
moduri de existență. Omul ființează, pe de o parte, după modul realului (el face referire la fapte, constrîngeri considerate obiective) și, pe de altă parte, după modul posibilului. Omul trăiește, în același timp, "în" real și "în" posibil. Realul și posibilul sunt două moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și "în" posibil. Realul și posibilul sunt două moduri ale oamenilor de "a fi în lume". Existența după modul realului este numită de Heidegger inautentică: a ființa în real înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în față, a le asuma. Posibilul e mai mult decît "nu încă realul", e o manieră de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
înseamnă, mai ales, a căuta siguranța. A așeza realul (faptele) deasupra posibilului înseamnă a nu ființa cu adevărat. A ființa cu adevărat înseamnă a avea curajul de a trăi propriile posibile, de a le privi în față, a le asuma. Posibilul e mai mult decît "nu încă realul", e o manieră de a ființa: viața noastră își găsește sensul în ceea ce ar fi putut sau ar putea să fie, la fel de mult, dacă nu și mai mult, decît în ceea ce a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să fie, la fel de mult, dacă nu și mai mult, decît în ceea ce a fost sau este. Omul, fiecare dintre noi, este propriile posibile. Teoria posibilelor-imposibilelor se întîlnește cu gîndirea lui Heidegger în cîteva aspecte esențiale, cum ar fi postulatul că posibilul primează asupra realității. Din Ființă și timp, ale cărei pagini ne-au stimulat cel mai mult în elaborarea acestei teorii, am înțeles că posibilul nu este produsul gîndirii, ci gîndirea este conținută de posibil. Ernst Bloch (1885-1977) scrie despre Principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
posibilelor-imposibilelor se întîlnește cu gîndirea lui Heidegger în cîteva aspecte esențiale, cum ar fi postulatul că posibilul primează asupra realității. Din Ființă și timp, ale cărei pagini ne-au stimulat cel mai mult în elaborarea acestei teorii, am înțeles că posibilul nu este produsul gîndirii, ci gîndirea este conținută de posibil. Ernst Bloch (1885-1977) scrie despre Principiul Speranță: " Această carte încearcă să dea o dimensiune filosofică speranței care se află în lume"153. Viața e deschisă, lumea e în mod activ
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
purtat de o efervescență utopică explică filosoful german. El opune "realismului real" (simțul faptelor), "capacitatea utopică". Utopia de care e vorba aici n-are nimic de a face cu elucubrațiile himerice, cu reveriile abstracte. Utopia pe care o analizează este "posibilul real" (el vorbește despre "concretul utopic"). A nu se confunda cu "posibilul obiectiv", respectiv ceea ce prevede știința sau, cel puțin, nu exclude. Referindu-se la tot ceea ce e condiționat măcar în parte, "posibilul real" al lui Ernst Bloch integrează și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
simțul faptelor), "capacitatea utopică". Utopia de care e vorba aici n-are nimic de a face cu elucubrațiile himerice, cu reveriile abstracte. Utopia pe care o analizează este "posibilul real" (el vorbește despre "concretul utopic"). A nu se confunda cu "posibilul obiectiv", respectiv ceea ce prevede știința sau, cel puțin, nu exclude. Referindu-se la tot ceea ce e condiționat măcar în parte, "posibilul real" al lui Ernst Bloch integrează și depășește acel "a fi potențial" al lui Aristotel, fără să-l includă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
abstracte. Utopia pe care o analizează este "posibilul real" (el vorbește despre "concretul utopic"). A nu se confunda cu "posibilul obiectiv", respectiv ceea ce prevede știința sau, cel puțin, nu exclude. Referindu-se la tot ceea ce e condiționat măcar în parte, "posibilul real" al lui Ernst Bloch integrează și depășește acel "a fi potențial" al lui Aristotel, fără să-l includă pe "a fi contingent" al filosofului grec: " Posibilul real în germene și ca predispoziție nu este, în consecință, niciodată ceva gata
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
puțin, nu exclude. Referindu-se la tot ceea ce e condiționat măcar în parte, "posibilul real" al lui Ernst Bloch integrează și depășește acel "a fi potențial" al lui Aristotel, fără să-l includă pe "a fi contingent" al filosofului grec: " Posibilul real în germene și ca predispoziție nu este, în consecință, niciodată ceva gata făcut, care, închistat, sub o formă redusă mai întîi, n-ar avea decît să se dezvolte." Incluzîndu-l cu totul pe "a fi contingent", conceptul de posibil în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]