5,132 matches
-
taci. Acum te las. Îi întoarse spatele, făcu câțiva pași grăbiți în direcția școlii, se mai uită o dată, nehotărât, la arabul nemișcat, apoi plecă. Merse așa câteva minute, fără să privească în urmă, auzind doar zgomotul propriilor săi pași, care răsunau pe pământul înghețat. După un timp, totuși, se uită îndărăt. Arabul era tot acolo, pe marginea colinei, cu brațele atârnând pe lângă corp. Îl privea pe învățător. Daru simți cum i se pune un nod în gât. De furie, scoase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nimic! Râdea și d'Arrast. - Da, precum vezi, nu mi-am găsit locul. Și atunci am plecat. - Rămâi cu noi, domnu' d'Arrast, eu iubesc pe tine. - Aș vrea din tot sufletul, Socrate, dar nu știu să dansez. Râsul lor răsuna în tăcerea orașului pustiu. - Ah, spuse Socrate, eu uitat... Primarul vrea văzut pe tine. El mâncat acum la club. Și fără altă vorbă, o luă înspre spital. - Unde te duci? strigă d'Arrast. Socrate se prefăcu a sforăi. - Dormit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dar vădit pline de afecțiune. Când d'Arrast coborî, șeful poliției se repezi înaintea lui, ținându-i toate ușile deschise în cale. Sub soarele de plumb, prin orașul pustiu, cei doi bărbați se îndreptau către casa judecătorului. Numai pașii lor răsunau în acea tăcere. Dar, deodată, se auzi o detunătură în strada vecină, și vulturii urubu cu gâtul golaș își luară zborul de pe toate casele, în mănunchiuri greoaie și buimace. Aproape în aceeași clipă, sute de pocnitori se auziră din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
iartă... Căpitanul se uită lung la dânsul, mirat parcă de vorbele lui, și nu mai întrebă nimic. Ridicând însă ochii și văzând iar spânzurătoarea, se retrase câțiva pași ca în fața unui vrăjmaș amenințător. În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
apropiau... Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăși glasul pretorului, nervos și răgușit. Trebuie ordine... Plutonier, ia seama! Nu-ți știi datoria? Mersul convoiului se iuți ca la comandă și în câteva clipe se făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Toți tăceau însă, parcă le-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
muncă istovitoare. " Pînă la masă am să mă odihnesc puțin, să-mi alung gîndurile", își zise dânsul, căscând și închizînd ochii. Dar îndată gândurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzișurile creierului, ca niște păsări hrăpărețe, și în urechi îi răsună cântecul ordonanței atât de limpede, parcă ar fi cântat sub fereastră. Atunci, spăimântat, deschise iar ochii, îi trecu prin minte că ar trebui totuși să cheme pe Petre, să-i spuie că mâine în zori de zi vor pleca înapoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o inimă de aur, Bologa!... Da, da, o inimă... De aceea mi-ești drag ca un frate! Locotenentul avu o tresărire nervoasă. Nu înțelegea ce vrea Klapka și un moment i se păru că-l ispitește. În ureche însă îi răsunau cuvintele blânde, tulburătoare, care totuși îl spăimântau, ca și când l-ar fi târât spre o primejdie. ― Te-am văzut aseară cum te-ai chinuit, urmă căpitanul. Toată seara și toată noaptea. Și te-am înțeles. Poate că numai eu te-am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să cazi în mâinile lor... să... să... Spăimîntător!... ― Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fi auzit, ieșind repede. Afară amurgea. În apus urmele soarelui scăpătat mai înseninau cerul spălăcit... Bologa pășea grăbit spre bateria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pornit la gară, i s-a trezit în suflet o îndîrjire neastâmpărată, care-i feconda iubirea și i-o păstra mândră și curată. Deodată ușa compartimentului de la spatele lui se deschise și se închise cu zgomot și în ureche îi răsună glasul lui Varga, foarte încîntat: ― Știi, Bologa, cine se află în trenul nostru?... N-ai să ghicești!... Generalul Karg!... Uite acuma ne spuse Gross... Apostol se întoarse. Prin geamurile ușii se vedeau în compartiment, în fumul de țigări, câțiva ofițeri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
purtați cu prizonierii ca niște sălbatici. O brută de ofițer m-a lovit cu un par peste șale pentru că n-am putut și n-am vrut să-mi trădez armata și țara!... Asta-i barbarie, domnule... asta-i... Revolta prizonierului răsună mai violent, ca într-un microfon, în inima lui Apostol. Obrajii i se roșiră, privirea i se înduioșă... Simțea o nevoie cumplită să-și apropie sufletul prizonierului. Vru să-i întindă mâna și ridică puțin brațul, nehotărât însă, zicând cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu-l găsi la spital, nici acasă. Trecând prin fața bisericii, văzu peste drum, în cerdac, tolănit într-un jilț, pe preotul Bote-anu, care se sorea fericit, plimbîndu-și privirea asupra satului, ca și cum ar fi fost o moșie a lui. Din casă răsuna glasul cătrănit și ascuțit al preotesei, ocărând pe slujnică, iar în ogradă o ceată de copii se jucau de-a războiul, împodobiți cu șepci lepădate de soldați găzduiți prin vecini. În clipa când zări casa parohială, Bologa uită pe doctorul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
copilaș care ar porni singur în lumea largă, în miez de noapte... Apostol își dăduse seama, în chiar clipa când rostise gluma, că va jigni inima mamei și îi păru rău, dar nu se mai putuse opri. Răspunsul ei îi răsună ca un glas înăbușit din însuși sufletul lui, îngrozindu-l. Îi apucă repede mâna, peste masă, și i-o mângâie și i-o sărută, murmurând rușinat: "Iartă-mă"... Doamna Bologa, surprinsă de pocăința lui, fu cuprinsă și ea de rușine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Trecu așa o veșnicie... Apoi deodată auzi, pe uliță, glasuri... Vru să se ridice, dar imediat se răzgândi și rămase nemișcat... Ar fi trebuit s-o aștept afară", își zise cu disperare îngrozitoare în suflet. În aceeași clipă pașii ei răsunară în ogradă. El îi recunoscu, deși niciodată nu și-a dat seama că-i cunoaște... Pașii intră în tindă și se înmoaie, apoi se opresc șovăind... Apostol simte șovăirea și iar își aude limpede bătăile inimii... Pe urmă clanța se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol i se păru cunoscut glasul și răspunse: ― Offizier... Urmă o tăcere scurtă, gâtuită. Ochii lui Bologa sfredeleau întunericul cu priviri curioase. Apoi deodată, dintr-o lampă electrică de buzunar, țâșni o suliță de lumină albă și glasul de adineaori răsună iar, mai limpede, cu mirare și satisfacție: ― A, Bologa!... Acum Apostol recunoscu glasul lui Varga și, sub casca ce licărea în reflexele razelor, îi zări și ochii rotunzi ca două mărgele de sticlă neagră. Și în aceeași clipă, se cutremură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îngrijorările și sufletul i se pătrunse de încredere mare. ― Dezertare? șopti privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea președintelui. Apoi plecă fruntea și, în tăcerea amară ce se împînzi, întrebarea lui pluti câteva momente, ca o mustrare blândă. Și iarăși răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mână nevăzută i-ar fi strâns beregata: ― Răspunde la întrebarea mea, locotenent Bologa... Și, după o tăcere mai grea și amenințătoare, glasul urmă, tot șovăitor: ― Vina e covârșitoare, desigur, dar Curtea va asculta cu luare-aminte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din întuneric apăru pretorul cu o foaie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol, iar în corp simți privirile tuturor oamenilor. Îl cuprinse frigul, tresări și, cu amândouă mâinile, își îndesă pălăria în cap, trăgînd-o pe ochi, să nu mai vază nimic. Apoi, foarte agitat, își ridică gulerul hainei peste gâtul gol. ― Înainte! răsună deodată peste sfârâitul torțelor glasul pretorului, undeva, departe. Apostol vru să pornească, dar nu-și putea urni picioarele. Preotul era lângă el. Se agăță de brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pădurile în cete. Odată, ape rebele au adus cu ele pistoale adevărate, iar noi, în nebunia noastră, visậnd mereu la arme adevărate, le-am curățat cu grijă, le-am ars în foc și le-am lustruit și ziua întreagă au răsunat văile de pocnetele noastre: Poc! Poc!... mort!... cazi!... stai!... stai că trag!... Eram sigură că unul dintre noi “va ciripi” și de aceea, am hotărật ca în dimineața următoare să predăm pistoalele la Miliție și am fost evidențiați pentru fapta
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
fără tine, iar nopțile devin și mai pustii!.. Lacrimile îmi mậngậie obrajii, ochii mi sau înroșit de atậta durere. Ploaia bate ușor în geam, iar eu tremur de frică. În întuneric văd doar chipul tău, în minte și în inimă, răsună doar cuvintele tale pe care nu le mai înțeleg și nu mai știu ce înseamnă... - Unde ești? Unde ești? Întoarce-te! Nu pleca! Nu pleca! Striga ca un nebun, alergậnd prin ploaie. - O să se însănătoșească, zise doctorul. Nu știu ce s-a
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
mesenii - observându-i gesturile elocvente - Întreabă Într-un singur glas: DE CEEEEE? DE CEEEEE? Privirile tuturor poposesc pe obrajii lui Sandu Șpriț. Acesta, cu paharul Într-o mână și cu o țigară În cealaltă, privește meditativ combina muzicală din care răsună muzica de petrecere. Apoi clatină din cap. Iar privește combina muzicală, iar clatină din cap. Soarbe din pahar și iar clatină din cap. Trage și din țigară, lung, ca și cum ar dori să În ucidă dintr-o dată. Apoi dă drumul fumului
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
i-ai adus pe capul nostru, votul tău ne-a pus capacul... Ne scot ăștia ai tăi Și din cârciumi, că-mi vine să le zic de dulce, da` Îți respect alegerea politică, sunt democrat. Coincidență sau nu, din boxe răsună melodia ” Ia ți mireasă ziua bună”. Sandu le face semn să asculte Și duce un deget la tâmplă. Pare Gânditorul de la Hamangia, varianta bodegă de cartier. Gore Și Gicu duc paharele la gură. Iar Gicu oftează... De la tată, de la mumă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
recunoști că le zice și Gore. Are momentele lui de grație. Mai merge o bere, Gore? Dacă pui și-un rom În ea, Gicule! Și-o muzichie mai veselă! Să uit de fondul monetar și de ținutul secuiesc... Din boxe răsună melodia of, ce dor, ce chin, ce jale, pe la poarta dumitale... Iar Gore se Întristează din nou: O să mergem cu căciulile În mâini pe la porțile europene, fraților! Hai să bem mai repede, până nu ne confiscă ăștia și berea din
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
șprițul ca uns cu mahoarca lângă el, da` eu vorbeam despre afrontul argentinian. Să nu mai aud tangouri de azi Încolo, gata! Se face liniște. Numai Gicu se ridică, intră-n cârciumă, apoi revine vesel. După câteva minute, din boze răsună Vânzătoare de plăceri, În inconfundabila interpretare a Ploieșteanului. Ei, ce zici, Sandule, tangoul ăsta merge? Ăsta merge, că e de-al nostru. Or fi inventat ăia tangoul, da` nici noi nu ne-am lăsat... Suuuuunt vânzătoare de plăceeeeeri, În taina
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
și curat. {EminescuOpIV 53} La picioarele Mariei Genunchiat pe-un nor de-argint, Alb ca lebeda pustiei, Blând ca glasul poeziei, Sta un înger cugetând; Și-a luat arpa-i de aur Și trecând mâna pe ea A-nceput a răsuna Raiul... luncile-i de laur De-un blând Ave Maria. Acel înger!... Fața pală, Ochiul negru, păr bălai - L-am văzut - o stea regală, O lumină triumfală, Și de-atunci îl iubesc vai!... L-am cătat în astă lume Pîn-ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca de-a spaimelor zână Bătrână. {EminescuOpIV 97} Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul se-nnalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]