5,519 matches
-
acestui tratament de-a dreptul jignitor, cei șase pictori bulgari, fie ei și de origine română, Bogdan Alexandrov, Tsvetan Timoteev, Aneta Drăgușanu, Gheorghi Petrov, Evstati Marinov și Dimităr Grozdanov au expus lucrări de pictură care meritau o cu totul altă receptare. Dincolo de faptul că doi dintre ei, Aneta Drăgușanu (care, de altfel, este și născută în România) și Gheorghi Petrov au fost elevii lui Corneliu Baba, spiritul întregii expoziții este unul cu care sîntem familiarizați în mod natural. Reflexele postbizantine, tentațiile
Chinurile unei nașteri amînate (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16952_a_18277]
-
Ei sunt harnici, scriu mult și fără relieful unor opinii personale. Cel mai adesea, în cronicile lor literare, judecățile estetice sunt ascunse sau neexprimate. Sunt refractari sintezelor. Ei așteaptă cărțile, după sintagma lui Perpessicius, "în tinda unei registraturi". Au conștiinciozitatea receptării critice, din dorința de a cuprinde și de a înregistra cât mai multe din aparițiile editoriale recente. Sunt bibliotecarii ideali ai actualității, știind câte ceva pozitiv (neapărat pozitiv!) despre fiecare carte din depozitul momentului. Am făcut poate un ocol prea mare
O cititoare profesionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9053_a_10378]
-
Rodica Zafiu Se pare ca umorul este, cel putin an culturile moderne de tip occidental, o categorie valorizata predominant pozitiv; faptul s-ar explică, printre altele, prin nivelul ridicat de elaborare intelectuală a producerii și a receptării sale, ceea ce al asociază inteligenței (cel putin an cazul umorului an sens mai restrâns, diferit de formele elementare, non-intelectuale și adesea non-lingvistice, ale comicului). Valorizarea pozitivă e confirmată de tendința stereotipurilor etnice de a atribui sau cel puțin de a
Umorul national by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17428_a_18753]
-
sau în dinamica tușei. Prin baleiajul suprafeței, imaginea este analizată și comunicată ca un cumul, ca un asamblaj, ca o construcție activă înlăuntrul unei convenții riguros codificate, iar în final, prin distanțare, obiectivul dezvăluie armonia întregului care transcende atît secvențele receptării cît și materialitatea obiectului artistic. Acesta este momentul în care, dintr-o nevoie interioară de simetrie și din scrupul muzeografic, se deconspiră identitatea imaginii și i se face lucrării o sumară fișă administrativă. Ceea ce privitorul poate descifra indubitabil din acest
O clipă de artă: Clip Art by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17216_a_18541]
-
au acces nu numai marii gânditori, ci, câteodată, și marii iubitori ai traiului lumii. O poezie care, am mai spus-o, e a se consuma, nu a se digera. Fără să exclud efortul exegetic ce i s-a dedicat (despre receptarea lui Nichita Stănescu s-a discutat poate tot atât cât despre poezia lui), câtă vreme una din poeziile lui aproape canonice, cu tot răspărul ei - și foarte frumoase - răstălmăcește codurile la vedere („și-am zis măr ca să zic sâmburi,/ și-
O viziune a poeziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3731_a_5056]
-
oferi prima ediție critică a operei lui C. Stere, ce începe chiar cu amplul roman În preajma revoluției. Deocamdată, au apărut doar două volume din restituirea proiectată, însă se poate spune deja că ele anunță o mică... revoluție, cel puțin în privința receptării acestui autor controversat. Pe deo parte, textul romanului, revizuit de Victor Durnea conform exigențelor editoriale actuale, este în sfârșit unitar stilistic și poate fi citit fără sincope, ceea ce este în beneficiul narațiunii de tip rusesc pe care o practică Stere
Lungul drum al recuperării lui C. Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6110_a_7435]
-
cazuri) și care lasă în suspensie, a nedumerire, numeroase semne de întrebare: ce vor mai scrie? Încotro vor evolua? Dacă vor evolua și nu-și vor contrazice premisele? Nu vor ieși din linia lor previzibilă de dezvoltare? Cum va reacționa receptarea critică? Îi va credita în continuare sau îi va scoate din pariul de durată?
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
Dumitru HÎNCU Receptarea operei lui Goethe și Schiller în țările române în primele decenii ale secolului XIX a cunoscut o sumă de particularități care și-au menținut relevanța și o bună bucată de vreme mai târziu. Ca atare, reclamă măcar câteva precizări. Dar
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
putem ușor convinge după data apariției articolului, foarte repede în capitala Moldovei, în ciuda dificultăților care se interpuneau în epocă în calea circulației informațiilor. Articolul a fost parțial reprodus de Ion Gherghel 1 și Ion Roman 2 în lucrările lor despre receptarea operei lui Goethe în România. Iată-l acum în întregul lui: Înmormântarea lui poeta Ghete Genia (duhul), talentul, haractirul moral și sârguința a se face patriei folositor sunt haruri carele rare ori se unesc în un muritor, de aceea și
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
vor vede răsărind. Este un text important din cel puțin două puncte de vedere: mai întâi întrucât cuprinde primele versuri de Goethe traduse de un român - probabil de Gh. Asachi, editorul publicației - și în al doilea rând pentru că subliniază momentul receptării operei poetului în principatele românești. O receptare care, la rândul ei, merită un mic popas, întrucât ne descoperă o stare de lucruri definitorie, în genere, pentru începuturile literaturii moderne românești. Într-o cunoscută bucată de proză memorialistică, Nicolae Bălcescu în
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
din cel puțin două puncte de vedere: mai întâi întrucât cuprinde primele versuri de Goethe traduse de un român - probabil de Gh. Asachi, editorul publicației - și în al doilea rând pentru că subliniază momentul receptării operei poetului în principatele românești. O receptare care, la rândul ei, merită un mic popas, întrucât ne descoperă o stare de lucruri definitorie, în genere, pentru începuturile literaturii moderne românești. Într-o cunoscută bucată de proză memorialistică, Nicolae Bălcescu în Moldova, Vasile Alecsandri a remarcat: "...în anii
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
nu mai găsesc. Următoarea versiune românească, cu titlul Patimile junelui Werther, a apărut abia în deceniul opt al veacului. În sfârșit, după toate acestea, mai trebuie să ținem seama și de împrejurarea că a existat și o cale indirectă de receptare a operei lui Goethe, în România, anume prin intermediul limbii franceze. În 1838, de pildă, în Curierul de ambe sexe, jurnalul literar al lui I. Heliade Rădulescu, au apărut o sumă de extrase din Gespräche mit Eckermann (Convorbiri cu Eckermann) preluate
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
poetului, că e vorba tocmai de depășirea unor atitudini mecanice, ale unor stereotipii proprii simbolismului, de o evoluție în direcția unei mari autenticități personale. O autenticitate tragică, a cărei înțelegere a tranzitat, după cum sesizează Daniel Dimitriu, de la un pol al receptării mai mult sau mai puțin convenționale la altul, opus. De altminteri, interpretările cele mai avizate ale lirismului bacovian n-au făcut caz niciodată de "poza" lui, conspectîndu-i substanța morală, într-un registru suficient de omogen. O "înțelegere imediată, confortabilă" îl
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
gustul publicului." Oricum, în lipsa publicului, discuția despre canon nu e relevantă. Și Simona Sora consideră inutil a vorbi despre canon: "Ar trebui să avem o instanță critică (sau două-trei) care să poată lua în considerare joncțiunea între valoarea istorică și receptare, între calitatea obiectivă, criteriile de evaluare și predispozițiile subiective argumentate. Cum, la noi, în 2005, nu există așa ceva, a vorbi despre canonul care s-a schimbat (cine îl face, cine îl susține, cine și-l asumă?) e pură pierdere de
Complexul canonic la români by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11758_a_13083]
-
din Moldova, între care și nenorocitul Eminescu, pentru un scurt timp" (p.66). În "addenda" lucrării se reproduce un articol-necrolog al lui Brânzeu, publicat în anul morții lui Eminescu, 1889, în revista Familia care are meritul să schimbe puțin "contextul" receptării la Blaj a poeziei eminesciene; poezia lui Eminescu s-a bucurat de prețuire și înainte de pamfletul antieminescian al lui Grama, și după aceea, aceasta constituind doar o dureroasă sincopă. Nicolae Brânzeu, Istoria școalelor din Blaj, Eminescu, Editura Despărțământului "Timotei Cipariu
Școlile Blajului by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/16699_a_18024]
-
o recenzie a câtorva volume aparținând autorului Schimbării la față a României. Marginale din perspectivă estetică, dar, merită să precizăm în contextul gazetăriei postdecembriste, fascinante ca document. Defalcate răbdător și sistematizate ingenios, aceste scrieri ale lui Cioran rămân totuși, ca receptare, la nivelul începuturilor. Sunt sigur că, datorită acestei explorări, nici despre Scrisori către cei de-acasă, nici despre Caiete (I, II, III) nu mai rămân, în cronicile revuistice, prea multe piste de discuție. Ceea ce e o victorie, fără îndoială. Doar
Cui i-e frică de critica literară? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8206_a_9531]
-
rară a spiritului, grohăeli agresive, tropot de copite, duhoare.” Contingentul, acela în care îți cauți receptorii, mistifică opera. Nu doar trupul se află într-o condiție ingrată, obligat de boală să-și modifice comportamentul, ci și opera. Contextul grobian al receptării se deschide eronat spre un viitor incert: „Voi fi, peste o sută de ani, altfel? (se întreabă scriitorul, n. n.). Mă va putea cineva scoate de sub picioarele turmei, vocea mea va putea fi auzită într-o sală cu acustică normală, corectă
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
celui estetic." El nu crede că procedeele postmoderne pot suplini talentul, care rămîne prima condiție pentru a fi scriitor, iar înțelegerea greșită a performanței și succesului riscă să deregleze criteriile de evaluare. Mihail Gălățanu are altă părere: "Succesul reprezintă o receptare promptă și amplă. Marjele de eroare sunt, în general, nesemnificative atunci cînd există bun-simț. Numai conjuncturalismul cras gafează." Ierarhiile sînt inerente - spune el - iar demitizările nu atacă, în genere, ierarhia, ci imaginea, viziunea asupra unui scriitor. Ovidiu Ghidirmic n-are
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16991_a_18316]
-
p. 298 a ediției de față). Aceste compromisuri nu constituie o surpriză, dar rămân o mereu înnoită dezamăgire. Dincolo de erorile și inconsecvențele ei, ediția realizată de Vasile Lungu are totuși meritul de a ne propune, într-un nou context de receptare, aproape tot ce a scris Tudor Vianu despre Eminescu. Propunere binevenită, în condițiile osificării, la nivelul publicului comun, a unei imagini clișeizate a lui Eminescu, ce se revendică fraudulos de la Călinescu. Relevarea fondului clasicizant al operei eminesciene, a țesăturii subtile
O ediție discutabilă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6422_a_7747]
-
a subliniat pe drept cuvînt autenticitatea și umorul vorbirii lor; există totuși o părere, destul de răspîndită, după care prin această autenticitate s-ar încălca limitele tradiționale ale "bunei cuviințe" în scris; pentru a-i verifica existența, ar trebui trasată istoria receptării cărții, începînd cu reacțiile la apariția sa. Ar mai fi de verificat un paradox: s-ar părea cititorul a acceptat mai ușor limbajul personajelor lui Eugen Barbu din Groapa decît pe cel al Moromeților lui Preda. în cazul lui Barbu
Paradoxuri ale limbajului agresiv by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16577_a_17902]
-
Nicolae Manolescu Un fenomen destul de răspîndit, și nu de azi-de ieri, este ceea ce s-ar putea numi orbirea critică. Nu mă refer la cazurile, frecvente și ele, de receptare greșită a valorii unor opere sau scriitori, ci la o formă mai banală, dar și mai greu de explicat, de cecitate: și anume aceea de a nu vedea pur și simplu, într-un text, un pasaj, o replică, și de
Orbirea critică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13102_a_14427]
-
compun? De ce importanța unui poet ca Nichita Stănescu ar fi sedimentată de tradiția codului critic istoricizat al anilor '70, și nu de textele lui, emancipate, așa cum cer regulile strict estetice, de orice criteriu biografic? Personal, mă îndoiesc politicos că dosarul receptării e altceva decât tot un detaliu de context. Și, totodată, că permutările la nivelul cel mai înalt al canonului sunt așa de dificile cum ne-o arată experiența. Chiar Harold Bloom vorbea despre obligativitatea unui centru coagulant pentru o configurare
Idei contagioase by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8695_a_10020]
-
ani etc.). Dacă fără primul volum, folosit ca ghid și bază de date, nu se mai poate alcătui de acum încolo o ediție de opere complete Arghezi, fără cel de-al doilea nu se mai poate scrie o istorie a receptării operei argheziene, în toate compartimentele ei și în toate secvențele temporale. Numai cine a făcut investigații de istorie literară e în măsură să aprecieze acest extraordinar instrument de lucru, de care am avea nevoie în cazul oricărui scriitor. Altfel riscăm
Harta unui continent literar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11584_a_12909]
-
Toți cei care am plecat din România am făcut-o cel târziu în anii '80. Aici, în Germania, am fost receptați din punct de vedere literar dar și din cauza fenomenelor politice din România. Fenomenul Ceaușescu era un fenomen central în receptarea unei literaturi originare din România. Nimeni nu gândea o literatură din România fără fenomenul Ceaușescu. Ce diferență vedeți între rolul scriitorului într-o dictatură față de acela într-un regim democratic? În primul rând, dacă vrei să definești scriitorul din punct
Richard Wagner: "Cine a făcut dictatura? Ceaușescu singur cu biata lui nevastă?" by Manola Romalo () [Corola-journal/Journalistic/15750_a_17075]
-
de literatură, alimentată din inepuizabilele resurse autobiografice, venea în întâmpinarea așteptării cititorului actual. Dar, pentru a-i judeca valoarea, nu are nevoie de acest punct de sprijin. Între timp, orizontul de așteptare s-a schimbat în privința politicului. Modul unanim de receptare continuă să privească și să aprecieze din perspectiva trăitului. Cele mai multe din romanele lui Paul Goma, aproape toate, sunt scrise cu propria viață, cu disperarea revoltei și sentimentul opresiv al infernului existenței. Sunt smulse dintr-o biografie agitată, răvășită de istorie
Copilăria unui disident by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9473_a_10798]