7,442 matches
-
noiembrie 1896 După tatăl său (în 1880) și fratele său mai mare, Wilhelm (în 1886) a renunțat la drepturile sale succesorale la tronul României. la 14 noiembrie 1886, principele Ferdinand este încadrat în Armata României, cu gradul de sublocotenent în Regimentul 3 Linie. Prin renunțarea fratelui său mai mare Ferdinand a devenit, fără să își dorească, moștenitor al unchiului său, regele Carol I al României. "„Wilhelm, fratele mai mare al lui Ferdinand, a încercat să trăiască în Balcani vreme de un
Ferdinand I al României () [Corola-website/Science/296763_a_298092]
-
Potrivit Constituției, Ferdinand nu era nevoit să treacă la ortodoxism, însă se prevedea ca urmașii săi să fie botezați în religia ortodoxă. Principele Ferdinand a sosit în România, în data de 19 aprilie 1889, îmbrăcat în uniforma de sublocotenent a Regimentului 3 Linie, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialitățile statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta. La 23 aprilie 1889, la propunerea ministrului de război, Ferdinand este înaintat „la alegere”, la gradul de locotenent, în cadrul aceluiași regiment, al cărui
Ferdinand I al României () [Corola-website/Science/296763_a_298092]
-
sublocotenent a Regimentului 3 Linie, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialitățile statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta. La 23 aprilie 1889, la propunerea ministrului de război, Ferdinand este înaintat „la alegere”, la gradul de locotenent, în cadrul aceluiași regiment, al cărui comandant onorific era tatăl său, prințul Leopold. După curmarea din fașă de către regele Carol I a unei idile cu Elena Văcărescu, Ferdinand a devenit obiectul complicatului balet politico-diplomatic al căsătoriilor monarhice europene din a doua parte a secolului
Ferdinand I al României () [Corola-website/Science/296763_a_298092]
-
al II-lea al Rusiei. În conformitate cu uzanțele caselor regale și într-o încercare de a asigura o implicare mai mare a principelui de coroană în activitățile statului, Regele Carol I decide, în 1896, numirea principelui Ferdinand în calitate de comandant onorific al Regimentului 4 Roșiori. În 1897 principele Ferdinand se îmbolnăvește de o formă gravă de febră tifoidă, care a fost aproape de a-i cauza moartea. După convalescența și însănătoșirea lui Ferdinand, perechea va pleca și va petrece iarna 1897/1898 pe Coasta
Ferdinand I al României () [Corola-website/Science/296763_a_298092]
-
marcată în exterior de un brâu de piatră cioplită. La fiecare bastion, la înălțimea podului, sunt goluri de tragere. Cetatea astfel întărită a reprezentat un punct strategic important la granița de răsărit a Imperiului Habsburgic. Până la organizarea prin forță a regimentelor secuiești de graniță (1764) este cazarmă a trupelor imperiale, iar după aceea, până în 1849, reședință a comandantului Regimentului I secuiesc de graniță. În timpul revoluției din 1848-1849 a fost sediul comandantului forțelor revoluționare din Secuime, Gál Sándor. Și după înfrângerea revoluției
Castelul Mikó din Miercurea Ciuc () [Corola-website/Science/301058_a_302387]
-
tragere. Cetatea astfel întărită a reprezentat un punct strategic important la granița de răsărit a Imperiului Habsburgic. Până la organizarea prin forță a regimentelor secuiești de graniță (1764) este cazarmă a trupelor imperiale, iar după aceea, până în 1849, reședință a comandantului Regimentului I secuiesc de graniță. În timpul revoluției din 1848-1849 a fost sediul comandantului forțelor revoluționare din Secuime, Gál Sándor. Și după înfrângerea revoluției, cetatea a rămas în folosința armatei. În 1890, în fața cetății, de o parte și de alta a porții-bastion
Castelul Mikó din Miercurea Ciuc () [Corola-website/Science/301058_a_302387]
-
afaceri al Franței. Pe măsură ce pericolul devine real, prietenii Ecaterinei privesc cu mai multă seriozitate eventualitatea unei revoluții de palat. În dimineața zilei de 28 iunie 1762, Ecaterina, care se afla trimisă de soțul său la Peterhof, pleacă spre Sankt-Petersburg; în fața regimentului Imailovski și apoi a celorlalte regimente, contele Kirill Razumovski o proclamă pe Majestatea Sa, împărăteasa Ecaterina, suverană unică și absolută a întregii Rusii. Duminică, 30 iunie 1762, Ecaterina își face o intrare triumfală la Sankt-Petersburg, salutată de focuri de artilerie
Ecaterina a II-a a Rusiei () [Corola-website/Science/301024_a_302353]
-
real, prietenii Ecaterinei privesc cu mai multă seriozitate eventualitatea unei revoluții de palat. În dimineața zilei de 28 iunie 1762, Ecaterina, care se afla trimisă de soțul său la Peterhof, pleacă spre Sankt-Petersburg; în fața regimentului Imailovski și apoi a celorlalte regimente, contele Kirill Razumovski o proclamă pe Majestatea Sa, împărăteasa Ecaterina, suverană unică și absolută a întregii Rusii. Duminică, 30 iunie 1762, Ecaterina își face o intrare triumfală la Sankt-Petersburg, salutată de focuri de artilerie și de aclamații însuflețite. Petru al
Ecaterina a II-a a Rusiei () [Corola-website/Science/301024_a_302353]
-
1780 compania de grăniceri de la Bozovici avea un efectiv de 566 soldați și 446 soldați socotiți semi-invalizi. Comandantul divizional al companiilor de la Prigor și Bozovici avea sediul la Bozovici. În anul 1787 apare legea grănicerească "Sistemul Verandung", ce modifică organizarea regimentului grăniceresc, și Almăjul devine "cerc militar" în frunte cu un maior sau căpitan, cu un sublocotenent și un stegar, cu sediul la Bozovici, unde era și sediul Companiei a II-a a regimentului, de care aparțineau satele Bănia, Gârbovăț și
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
legea grănicerească "Sistemul Verandung", ce modifică organizarea regimentului grăniceresc, și Almăjul devine "cerc militar" în frunte cu un maior sau căpitan, cu un sublocotenent și un stegar, cu sediul la Bozovici, unde era și sediul Companiei a II-a a regimentului, de care aparțineau satele Bănia, Gârbovăț și Prilipeț. Cele doua companii de grăniceri de la Prigor și Bozovici, care aveau un efectiv de peste 1000 de oameni, au fost cuprinși în batalionul I "de linie" al regimentului grăniceresc și conform Ordinului Consiliului
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
Companiei a II-a a regimentului, de care aparțineau satele Bănia, Gârbovăț și Prilipeț. Cele doua companii de grăniceri de la Prigor și Bozovici, care aveau un efectiv de peste 1000 de oameni, au fost cuprinși în batalionul I "de linie" al regimentului grăniceresc și conform Ordinului Consiliului aulic de război nr. 19.146 din 9.VIII.1793 au plecat spre frontul Rinului, stând până în 1796 și s-au distins la apărarea localității Weissenburg. Apoi granicerii almăjeni vor lupta în nordul Italiei contra
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
1813. După încheierea păcii la Congresul de la Viena din 1815, pentru grăniceri a venit o perioadă destul de lungă de pace, până în 1848. După anul 1838 apar trei companii, la Dalboșeț, Bozovici și Prigor care fac parte din batalionul I al regimentului și vor participa la evenimentele din 1848-1849. O nouă încorporare a grănicerilor almăjeni a avut loc in primăvara anului 1849, la apărarea cetății Timișoara, asediată vreme îndelungată de trupele generalului Bem. Numeroasele razboaie duse de Austria în secolele XVIII-XIX, au
Bozovici, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301073_a_302402]
-
data de 25 iunie 1940, moment foarte bine prezentat în paginile presei constănțene din acea vreme. Cu prilejul inaugurării, Tache Bănică, directorul de atunci al școlii, a fost desconcentrat pentru o lună de zile, la intervenția lui Mihail Valaori, de la Regimentul 38 Infanterie care, la data aceea, se afla la Enigea, în Cadrilater, pentru a pregăti festivitatea. Învățătorul Tache Bănică povestea că Mihail Valaori a refuzat să-l plătească pe Episcopul Gherontie al Tomisului pentru slujba de sfințire a lăcașurilor amintite
Nisipari, Constanța () [Corola-website/Science/301145_a_302474]
-
relief (Cazaci, Băjești, Pucioasa-Șerbănești, Cobia, Mătăsaru, Speriețeni și multe altele).(Extras din: Scurt istoric - Consiliul Județean Dâmbovița) În zona satului se află un sit arheologic unde s-a descoperit o așezare fortificata din Epoca Bronzului. Extras din registrul istoric al Regimentului IV Ilfov nr. 21 privind operațiile efectuate în Muntenia (6 martie-5 aprilie 1907): Abia la 27 martie un pluton din Compania a 6-a se deplasează spre a merge spre Speriețeni, unde locuitorii se pun în grevă rupând contractul de
Speriețeni, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301190_a_302519]
-
can oastea otomană învingea armatele Rusiei și Moldovei. Ioan Neculce a fost și vel-spătar. Timp de circa 400 ani căpitanii plaiului Tecuci au fost Iveșteni ei conducând cei 100 de militari. În 1869 ia ființă « campanai de Dorobanți » care devine regiment unde în 1876 funcționar drept căpitan era Dimitrie Bengescu. În războiul de Independență au acționat și militari din Ivești care au luptat la cucerirea redutei Grivița și la încercuirea Rahovei și Vidinului. Scriitorul Petrache Popa în lucrarea « Evocări » prezintă informații
Comuna Ivești, Galați () [Corola-website/Science/301215_a_302544]
-
comunal la Bădeni nu a liniștit spiritele, ci, dimpotrivă, sătenii au declarat, potrivit ziarului "Epoca", din 27 februarie 1907, că dacă „nu vor fi satisfăcuți, își vor face singuri dreptate”. Tensiunile au continuat, autoritățile trimițând în zonă importante contingente militare( Regimentele 3 Roșiori, 7 Călărași, 13 Iași, ș.a.) care au înfrânt rezistența dârză a răsculaților. Pentru a marca eroismul sătenilor, în fața școlii din Bădeni a fost ridicat un monument pentru a aminti urmașilor numele celor care s-au jertfit pentru respectarea
Bădeni, Iași () [Corola-website/Science/301258_a_302587]
-
a murit la 3/15 mai 1873 în orașul Heidelberg (Germania). Rămășițele sale pământești au fost aduse la Ruginoasa unde au fost întâmpinate la gară de Elenă Cuza, însoțită de Vasile Alecsandri, Costache Negri și generalul Ioan Emanoil Florescu. Soldații Regimentului 5 Infanterie au intonat marșuri funebre și au tras 21 de salve de tun. Sicriul a fost așezat într-un cort din curtea bisericii, perindându-se pe la o tribuna improvizată din apropiere mai mulți vorbitori care au elogiat personalitatea defunctului
Biserica domnească din Ruginoasa () [Corola-website/Science/300075_a_301404]
-
sau "de Marginea", (n. 1 aprilie 1816, Mărgineni, comitatul Făgăraș - d. 10 septembrie 1897, Sibiu) a fost un înalt ofițer român în armata imperială austriacă, purtător al Ordinului Militar Maria Terezia. A urmat cursurile primare la școlile centrale grănicerești ale Regimentului I Român de Graniță, cu sediul în comuna Orlat. Studiile medii le-a absolvit la școala superioară secundară a Regimentului II Român de Graniță, de la Năsăud. La 1 martie 1841 a primit gradul de sublocotenent. În 1846 deținea funcția de
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
român în armata imperială austriacă, purtător al Ordinului Militar Maria Terezia. A urmat cursurile primare la școlile centrale grănicerești ale Regimentului I Român de Graniță, cu sediul în comuna Orlat. Studiile medii le-a absolvit la școala superioară secundară a Regimentului II Român de Graniță, de la Năsăud. La 1 martie 1841 a primit gradul de sublocotenent. În 1846 deținea funcția de adjunct al căpitanului Philippovic, comandantul companiei a VII-a de la Racovița. Anul revoluționar 1848 l-a găsit la comanda companiei
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
primit gradul de sublocotenent. În 1846 deținea funcția de adjunct al căpitanului Philippovic, comandantul companiei a VII-a de la Racovița. Anul revoluționar 1848 l-a găsit la comanda companiei a VII-a de la Racovița. A participat la luptele purtate împotriva regimentelor secuiești de graniță care au trecut de partea revoluționarilor lui Lajos Kossuth, lupte desfășurate în zona localității Odorhei. Pentru curajul său a fost distins cu Ordinul de Merit Militar cu decorație de război (KD.), și din partea rușilor aliați Ordinul Imperial
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
curajul său a fost distins cu Ordinul de Merit Militar cu decorație de război (KD.), și din partea rușilor aliați Ordinul Imperial Rusesc „Sfânta Ana” de clasa a 3-a. La 19 noiembrie 1850 a fost transferat la IR 34 ("Infanterie regiment 34") Kaschau, azi Kosice (Slovacia). La 5 mai 1859 a fost avansat la gradul de maior, grad cu care a participat la războiul austro-italo-francez, deținând funcția de comandant de batalion. Pentru vitejia dovedită în luptele de la Solferino și Medole a
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
remarcată abilitatea strategică în timpul Bătăliei de la Lissa. La 20 iulie 1866, baronul a fost decorat pentru acțiunile sale la Lissa cu Ordinul Coroanei de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.). S-a implicat în păstrarea regimentelor militare grănicerești românești, amenințate cu desființarea odată cu reorganizarea armatei cezaro-crăiești. A sprijinit financiar școlile grănicerești de la Orlat și Năsăud. Întreaga sa avere a lăsat-o moștenire Bisericii Române Unite cu Roma. O clauză testamentară prevedea ca suma de peste 50.000
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
cu Roma. O clauză testamentară prevedea ca suma de peste 50.000 de florini pe care a lăsat-o moștenire să fie destinată constituirii unui fond din care Mitropolia Blajului să acorde burse elevilor români studioși, urmași ai foștilor grăniceri din Regimentul I Român de la Orlat. David Urs s-a stins din viață la Sibiu, la data de 10 septembrie 1897. Este înmormântat alături de George Bariț în cimitirul Bisericii dintre Brazi, situată în strada Reconstrucției la nr. 17, prima biserică greco-catolică din
David Urs de Margina () [Corola-website/Science/300121_a_301450]
-
Rusia. Părinții lui erau membrii unei foarte vechi familii aristocratice (descendenți ai lui of Andrei Kobîla, la fel ca și Romanovii), dar dar având posibilități materiale modeste. A studiat la Școala de Cadeți din Tambov (1859-1865). A fost încadrat în "Regimentul al 71-lea Belev", iar între 1866 și 1868, a studiat la Școala de Infanterie din Moscova. La scurtă vreme după ce a absolvit școala militară, a trecut în rezervă și a lucrat la fabrica de armament din Tula. În 1872
Alexandr Lodîghin () [Corola-website/Science/300107_a_301436]
-
, baron de Polichna (n. 10 octombrie 1859, Vaida-Recea, Comitatul Făgăraș, azi Recea, județul Brașov - d. 2 aprilie 1949, Sibiu) a fost un Feldmarschalleutnant în Armata Comună a Austro-Ungariei, ridicat la rangul de baron, comandant al regimentului de infanterie 76, decorat cu Ordinul Maria Terezia, apoi general de corp de armată în România Mare. Fiul fostului grănicer român și al soției acestuia, Ana, născută Pop, mătușa lui Leonida de Pop, viitor general austro-ungar, și-a început studiile
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]