6,309 matches
-
se uită afectuos la prietena ei. — De acord. Vânătoarea de vise frumoase e Întotdeauna mai pasionantă, zise ea gânditoare, decât să te ancorezi Într-o realitate oribilă. Chiar dacă nu va ieși cum Îmi doresc eu povestea asta cu Matthew, nu regret nimic... nu credeam să fiu În stare să-mi placă așa mult un bărbat. — O, Doamne, mie mi s-a părut atât de uzat, de obosit, zise Desert Rose, tristă de data asta. — Mie mi s-a părut plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
restul drumului a cugetat la viitorul dificil destinat familiei Algor în cazul în care Centrul își va menține noua evaluare a produselor a cărei primă victimă fusese poate olăria. Totuși să-l lăudăm pe cel ce merită, Cipriano Algor nu regretă nici o clipă că a fost generos cu omul care ar fi trebuit să-l fure, dacă e adevărat tot ce se spune despre oameni din barăci. La periferia Centurii Industriale se aflau câteva manufacturi modeste, era de neînțeles cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai ales când va descoperi că o dungă albă, ca o cravată subțire, coboară pe pieptul animalului până la începutul pântecelui. Glasul Martei răsună dincolo de ușă, Tată, trezește-te, te așteaptă câinele, Sunt treaz, vin acum, răspunse Cipriano Algor, dar imediat regretă că rostise ultimele cuvinte, era pueril, aproape ridicol, un bărbat de vârsta lui se agita ca un copil căruia i s-a adus jucăria visată, când știm cu toții, că, în locuri ca acesta, un câine e dimpotrivă cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
răspunse Marçal sec, Nu, dar ești pe aproape, la graniță, Acum ai obligația să-mi spui dacă ți-e rușine că un gardian al Centrului se află aici, lângă dumneata, în furgoneta dumitale, respirând același aer. Olarul nu răspunse imediat, regreta că cedase din nou stupidei și gratuitei tentații de a-și înțepa ginerele, De ce fac eu așa ceva, se întrebă, deși știa prea bine răspunsul, acest bărbat, acest Marçal Gacho voia să-i ia fata, de fapt i-o și luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dragonului adormit să nu fie prea bruscă, e timpul ca Cipriano Algor să murmure, Domnule, e timpul și ca șeful departamentului de achiziții să pună punct unei discuții pe care mâine, din motivele expuse mai sus, ar putea s-o regrete și să dorească să nu se fi întâmplat, Bine, ne-am înțeles, puteți trece la treabă, mâine expediez comanda, moment în care olarul spuse că mai e un amănunt de rezolvat, Ce amănunt, Care sunt ele, domnule, Care sunt ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
păpuși păreau în mod dramatic șase obiecte insignifiante, unul mai grotesc decât celălalt prin ceea ce reprezentau, dar toate egale în fascinanta lor inutilitate. Pentru ca soțul ei să le poată vedea, Marta scosese pânzele muiate care le înveleau, dar aproape că regreta c-a făcut-o, obtuzele momâi nu păreau să fi meritat efortul pe care-l pricinuiseră, repetata facere și desfacere, dorința și neputința, încercarea și corectarea, nu e adevărat că numai marile opere de artă s-au născut din suferință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
prea groase care refuzau să se lase strecurate, mult mai potrivit ar fi fost să spună Lasă-mă în pace cu războiul meu. În cea de-a patra dimneață, ca și cum răutăcioșii și furtivii spiriduși, care erau diversele materiale, ar fi regretat cruzimea cu care îl trataseră pe neașteptatul începător în noua artă, Cipriano Algor începu să găsească moliciuni acolo unde înfruntase asprimi, docilități care-l umpleau de recunoștință, secrete care se dezvăluiau. Ținea manualul ajutător pe bancă, umed, pătat de degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aprobarea mea, a decis să-l comande, Și aceste rezultate, cum sunt, domnule, întrebă Cipriano Algor, Regret că trebuie să vă informez că n-au fost atât de bune cât ne-am fi dorit, În cazul ăsta, nimeni n-o regretă mai mult decât mine, Mă tem că participarea dumneavoastră la viața Centrului nostru a luat sfârșit, În fiecare zi începem câteva lucruri, dar, mai târziu sau mai devreme, totul se termină, Nu doriți să vă citesc rezultatele, Mă interesau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ia nicăieri cu el. Dar și pe mine mă costau aceste sminteli. Străbătând infernul răzvrătirii și geloziei, copilăria mea n-a mai avut decât un sens: de a-i da tatei motive să se înstrăineze, să mă urască și să regrete și mai mult moartea lui Dinu. Singurul farmec pe care l-am cunoscut în această luptă pentru a-mi cuceri o identitate a fost unul veninos; și singura lecție pe care o învățam zilnic era aceea a urii. Dacă tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să mă mângâie, îl respingeam. Eram mai încăpățânat decât el. Când mă bătea, se oprea să mă întrebe: „Mai faci?” Aștepta să zic un „nu” de circumstanță, ca să mă lase în pace. Nu era, în fond, un om rău și regreta, poate, că trebuia să mă pedepsească. Mă uitam atunci în ochii lui cu dușmănie și ziceam: „Da, mai fac”. Îl sileam să mă bată din nou, în timp ce eu, ca să nu izbucnesc în lacrimi, îmi înfigeam dinții până la sânge în degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am apucat pe loc s-c cioplesc. Ea n-a plecat. S-a așezat pe o bucată de marmură și se uita la mine cum mă luptam cu piatra. Am avut impresia că n-avea încredere în mine, că regreta avansul dat și am fost pe punctul s-o trimit la plimbare. M-am stăpânit totuși. Treceam printr-o perioadă în care nu ne prea înghesuiau clienții. Nu prea erau decese. Meșterul s-ar fi supărat fără îndoială dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să azvârli un om la pușcărie, îmi ziceam eu. Uitasem că dreptatea este împărțită de oameni și că oamenii au slăbiciunile, vanitățile lor. Dacă-i înfrunți, dacă-i jignești, dacă-i silești să-ți poarte pică, te pot face să regreți. Am râs când am aflat capetele de acuzare și pe măsură ce creștea insolența mea, creștea și zelul anchetatorilor mei. Le-am explicat pe un ton care i-a scos din sărite că sinuciderea este o problemă care ține de libertatea individuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai aspru numai pentru că avea urdori la ochi și eu nu suportam asta. I-am dat un an de închisoare peste ce i se cuvenea. Dacă l-aș întâlni acum, i-aș cere iertare...” Și, cufundat în amintiri, Anton ofta, regretând, desigur, nu numai păcatele cu care se încărcase, ci și posibilitatea, pierdută pentru totdeauna, de a le mai săvârși; tinerețea însemna, vai, vremea când acuzații din boxă se uitau spre el ca o vită în pragul abatorului. În rest, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fratele Augustei cu reproșuri. L-am dat afară. Nu e nimeni vinovat când îi miroase gura. Vinovat e când, știind asta, nu se ascunde și iese în lume. 30 ianuarie E foarte simplu să minți. E destul să spui: „Nu regret nimic, nu mă doare nimic, nu-mi lipsește nimic, mă culc liniștit, a trecut de 11 noaptea”. E foarte simplu. Hai, curaj! Pe dracu. 1 februarie Totul e să reușești să fii cât de cât nesimțit. După aceea lucrurile merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a făcut dor de mare. Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului. Nisipul scârțâia sub tălpi ca amintirile. Doamne, cum au trecut anii. Nu m-am putut stăpâni și am pătruns în clădire. Rea inspirație. Am regretat imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trântesc atât de repede ușa. Am rămas încă două ore și jumătate țintuit pe scaun, cu ochii la ceas, așteptând, umilit, murdărit de impertinența cu care ți-ai permis să pretextezi „o urgență”. Cred că subalternul care-ți ține locul regretă cafeaua pe care mi-a oferit-o. Întârzierea dumitale i-a demonstrat că nu merita să se deranjeze. Dealtfel, și-a schimbat, văd, atitudinea. Acum trei ore era vorbăreț, amabil și plictisitor. Acum tace. Singurul lucru bun care mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Totul se petrecuse într-un fel de preistorie a azilului care se îngâna cu legenda. Întreaga asistență, își amintea Domnul Andrei, singurul care supraviețuise acelor vremuri, a vărsat lacrimi pe mormântul răposatului, cu toate că nimeni nu-l iubise și nu-l regreta. Însă după acest început promițător, a urmat o listă lungă de eșecuri ale Bătrânului. Unul și-ar fi tăiat venele, pentru ca să urle apoi după ajutor. În timp ce doctorii îi coseau venele, ar fi țipat ca din gură de șarpe că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca înainte. În asemenea situații o luam de mână și mă arătam tandru. Uneori mă grăbeam să plec, culmea, ca să beau o cafea proastă lângă pescarii cufundați în tăcerea lor arhaică. Mă atrăgea mereu ceva acolo, deși de fiecare dată regretam, de cum mă izbeam de tăcerea aceea cu multe capete care la început mi se păruse o curiozitate, dar ajunsese să mă sâcâie și chiar să-mi dea fiori de teamă fiindcă n-o înțelegeam. Un om care vorbește știi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
satisfacție aveam. Nici individul cu mers de pisică nu mai dormea acum buștean; mai scăpam astfel de sforăitul lui. Ziua, soarele ardea ca un cazan de smoală albă, încât și la umbră atmosfera devenise irespirabilă. Acum - așa se întâmplă mereu, regretăm ceea ce abia am așteptat să treacă - toată lumea se uita la cer, dorind o ploaie care să purifice puțin atmosfera, dar nici gând să se apropie vreun nor. Bătrânii abia se mai mișcau pe coridoare, nedormiți, transpirând, bând apă, transpirând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să crezi că ai puțină dreptate. Prin vinovăție te mai poți mântui. Arzi rana cu fierul roșu și, dacă nu mori, se vindecă. Dar mie nu mi-a fost dată, se pare, decât infecția. N-am fost în stare să regret ruptura brutală cu Laura nici măcar după moartea ei. Dimpotrivă, am acuzat-o în sinea mea și atunci că nu m-a înțeles. Vroia să ne trăim cu sinceritate viața și dragostea, fără să le murdărim, asta, desigur, sună frumos în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că am vrut să renunț la ea prin orice mijloace. Nu-mi reproșez că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că am vrut să renunț la ea prin orice mijloace. Nu-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci că l-am căutat într-un deșert. Tocmai de aceea mă pomenesc uneori vorbind cu guzganii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bănuitor și rece. Vroia să-mi dovedească astfel că știa ce se întâmplase după moartea Laurei? Mă privea cum ai privi o insectă care se crede liberă lângă laba unui tigru, dându-mi de înțeles că răbdarea lui avea limite. Regret că n-ai mai lucrat în ultimul timp, zise el după ce bău din carafa cu limonadă. Vorbele sunau ca un avertisment. I-am declarat că eram un artist și că, la urma urmei, cimitirul era opera mea, o cream în funcție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de premiant... Apoi m-am retras, să nu mă vadă Arhivarul. S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
disprețuia, aș fi putut crede că-l bântuiau cine știe ce porniri rușinoase. În realitate, se agăța de cine putea; instinctul lui de conservare intrase în panică. L-am repezit iritat. — Dacă nu te țin nervii, du-te și le spune că regreți totul. Nu-ți închipuiai că eu voi merge atât de departe. Ca orice criminal ambițios am abuzat de naivitatea ta, ți-am ascuns adevăratele mele intenții ca să mă pot folosi de tine fără scrupule. Cunoști stilul. — Nu glumi, Daniel, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]