6,936 matches
-
puteai înțelege cu ei. N-aveau urmă de respect pentru zahărul cubic. Îl înfulecaseră încă din a doua zi. Iarba Fiarelor se strădui să-și facă mâna aia de bijutier și hăituit profesionist, montând, la două izvoare, capcane cu lațuri. Săpând, cu baioneta, o groapă cu țepușe, mult prea puțin adâncă. Și trăgând, cu o scălîmbanie de arc improvizat, după păsări. Într-o după-amiază, izbuti să doboare o pradă. Dar nu cu mândrețea aia de arc, ci, rușine, c-o piatră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
YHWH (YAHVEH SAU IEHOVA)!" - "Curg zilele spre cimitir", aruncă ea, cu precizie, pe fundul fiecărei cești, c-un cleștișor, cîte-o bucată de zahăr cubic. - Dac-ar fi după ăștia, la învățămîntul lor de partid, ca să te distrezi, ar trebui să sapi șanțuri până mori. Pe fiecare rahat de șantier... Mă scuzați. Există totuși vizitele prin cîte-o cofetărie. Un cinema. Poți să încingi, în curtea școlii, un mic fotbal. Un baschet. Nu trebuie să ne gândim, una-două, la cimitir. - "Odaia mea mă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tău, în chip nedemn. Căci JHVH (Iehova sau Yahweh) nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va folosi în chip nedemn Numele Lui." Spre binele lui, pe Doru Sinistratul îl impresionă porunca a treia. Nu mai fu de acord să sape loc acestui Nume în mijlocul unei porcărioare. - Vai de mine! Tot eu l-am avertizat. Iar acum el nu mai vrea "să-l folosească în chip nedemn". Habar n-are ce înseamnă "în chip nedemn", dar nu mai vrea să-l
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zbenga în inima milioanelor de muieri. - Teanc de coli la îndemînă aveai, dar hârtiile pe care să-ți înscrii eventualele revendicări erau goale... Cinci ore le-au fost necesare specialiștilor noștri să se convingă că, în vecinătatea ta, nu fuseseră săpate nici tranșeele menite să-ți adăpostească posibilii complici. Nici picior de ziarist străin (care, relatîndu-ți, pentru străinătate, protestul, să te idealizeze) nu călcase pe-acolo. Erau trebuincioase deci doar șase perii de sârmă și zece kilograme de detergent, suficiente să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la mișcări, lunguieți la obraz, plini de vorbe și sânge, cu gene femeiești, ochii negri, buze cărnoase, dinții rari, bărbiile întoarse, gata în tot ceasul la tot felul de pizme, trufii și bătăi foarte rele. Prin ogrăzile și pădurile Bucureștiului săpa moartea în vitele cele mari și se prăseau dobitoacele sălbatice. Frunzișul, cerealele și pometul rodeau, în rostul lor, fără odihnă. Erau semne că, în toamnă, vin va fi puțin. Nevoi mari și foamete grea între oameni. Alte semne arătau că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a lungul râurilor, molcome și nepoluate ale Moldovei. Dîndu-i, bineînțeles, brânci sau răsucindu-l pe deasupra Munților Făgăraș, munți ce nu se intimidau și nici nu scăpară ocazia ca, prin vârfurile lor cele mai trufașe, ba chiar să-l și înțepe, săpând mușuroaie ca de cârtiță prin pivnițele ori beciurile vechiului târg dâmbovițean. În doar două rânduri, demonii aceia, capturați de cefe și azvârliți, fură opriți din ciufulirea paginilor Cărții, iar Bucureștiul 403 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI duceau către soclul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să lovească, să fiarbă curentul de larg puternic îl dezechilibrează dar nu se lasă dovedit. Valurile se zbat printre ei, câteodată trec mânioase pe deasupra lor. Simte prin tălpi nisipul măcinat cum se scurge neîncetat ca dintr-o clepsidră uriașă. Apa sapă întruna în jurul lor, îi poate acoperi însă nu îl interesează are picioarele puternice, valurile furioase plonjează și huruie neîntrerupt. Deodată marea hotărâtă îi protejează. Zbuciumul ei s-a astâmpărat pe neașteptate. Au nimerit într-o depresiune de ape liniștite înverșunarea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cocoșii din mahalalele vecine. Dinspre câmpul întins și pustiu al Cuțaridei, mai răzbeau înjurăturile căruțașilor. Glodul răsuna sub copitele cailor. Într-o parte se deslușeau câteva străzi înguste cu case joase. Când își adusese Grigore nevasta și lopata să-și sape bordeiul, împrejur nu era țipenie de om. Un an de zile păzise singur tinichelele gropii și gura ei adâncă. De primăvara până dădea viscolul, mai schimba o vorbă, două cu gunoierii. Ăștia erau niște drăngălăi de la țară, cam leneși și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
putea să muncească. Omul zgârcit, de credință, nu spunea un lucru de două ori. Văzuse lume cât nisipul mării, era mâncat și de bine, și de rău. Până la urmă îi îmblînzise. Adunase vreo trei pe lângă el, le ajutase să-și sape câte un bordei și le botezase copiii. Cât șezuse singur u fusese mai greu. Ținea și o nevastă slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulți, era singur
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șezuse singur u fusese mai greu. Ținea și o nevastă slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulți, era singur, sărac și silnic. Între sprâncenele negre i se săpase semnul posomorârii. Avea ochii duși în fundul capului. În ei mocnea mereu un foc neostenit. Iute și mânios, nu se lăsa înșelat la socoteli. Când se mai întindea câte unul la vorbă, ridica o palmă grea. Era de ajuns. Pe urmă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curte: -Zi, mă! Zi! Așa! Așa! Caii se opriră. Mulțimea se îngloti spre trăsură, să-i vadă. Când să coboare, mireasa îl zări pe Nicolae al ei. Se ascundea după niște muieri. Avea privirea tristă și pe obraji i se săpase o linie aspră, care-l făcea mai bătrân. I se păru mai frumos și, o clipă, u veni să plângă. Din spate, nașul îi apucă brațul și o purtă peste pragul curții, aducînd-o în fața lăutarilor. Se încinse jocul. Duduia curtea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
78 și stearpă, se tăiau străzi. Mahalaua Cuțaridei se lățise. Case noi, mai bune sau făcute la repezeală, din chirpici, spate la spate, umpluseră locul. Maidanul fusese împărțit în pătrate, metrii vânduți ban cu ban, de nu mai cunoșteai. Primăria săpase cișmele și pompe de apă la răspântii, că se înmulțiseră oamenii. Stere se întreba dirfce se ridică lumea asta? Era o vreme de afaceri, nu se ierta om pe om. Pielea ți-ar fi luat-o datornicii, fără milă. Năpăstuiții
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vizitiii pocneau din bicele lungi și subțiri, caii călcau mândri piatra cubică. Trecătorii se salutau unul pe altul, cu plecăciuni mari. Se uita cârciumarul. Calea negustorilor se schimbase. Pe părți se sădiseră pomi tineri, tei și castani, cu tulpini subțiri, săpați cu grijă la rădăcini! Se înălțaseră case noi, cu câte două caturi, tencuite frumos, cu balcoane pline de iederă. O umbră plăcută plutea deasupra trotuarelor. Glasul mulțimii acoperea această larmă de sărbătoare. - Uite, Stere! se mira nevasta și tăcea gîndindu-se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i întinse palma umedă. Iar o apucă tremuratul pe fată. Din locul unde ședeau, nu se vedea nici o potecă. Ea știa însă pe unde s-o apuce. Despică măselarița și căută din ochi urmele. O pantă dreaptă, în care erau săpate găuri, începea de sub deal. Urca repede ca o pisică. El se uita unde așezase Veta mai înainte piciorul și o urmă. Când au ajuns sus, Procopie a privit în toate părțile. Jos, văzu fundul și malul celălalt. De aici puteai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
A mai băut un pahar, și-a șters gura și-a lăsat mâna pe masă: - Păi tot aici, mînca-ți-aș sufletul, că s-a stricat timpu și-am chef de petrecere... Gheorghe, numai ochi. -La ghicit Bozoncea. Era omul ucenicului, va să zică săpau amândoi în puterea lui. - Beți, mă curcilor, ce vă uitați la mine? s-a înveselit hoțul deodată. Ia, Paraschive, ia, Sandule, ce stai Nicule? Să ne mai dea un rând cu întărîtarea sa, că mi s-a făcut foame. Mâna
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu lăsase măcar un semn în cărămizile astea și că va pleca de aici și, după moartea lui, nimeni nu va mai ști cine a ridicat casele. Ar fi trebuit să fi pus la tencuirea pereților pe un zidar să sape sub streașină câteva litere: Stere Drăgănoiu, proprietar. In câmp la "Cățelu" Se prăpădiră și lăutarii! Cine o să le mai cânte mahalagiilor? Că erau buni țiganii. Știau oful săracului. De la Sfîntu Dumitru nu se mai odihneau până-n primăvară. Cum scîrțnau cuțitele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe ritm și pe rimă, căci versurile n-au făcut decât să ridice lespezi pentru însetații nopții. Spectacolul unei femei vesele întrece în vulgaritate vulgaritatea însăși. - Curios cum tot ce-ar trebui să ne facă mai puțin străini în lume sapă doar mai crunt la groapa dintre noi și ea. Oare lumea nu-i străină în sine? Ești singur totdeauna față de tine însuți, nu față de altcineva. Filozoful se gândește la Divinitate, credinciosul la Dumnezeu. Unul la esență, altul la persoană. Divinitatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nouă. Răsturnările s-au făcut în numele mizeriei și împotriva ei. O viziune a constanțelor vieții susține că mizeria este strâns legată de condiția omenească și că eternitatea ei infirmă orice efort revoluționar. Dar revoluțiile n-au alt sens decât să sape edificiul de veacuri al mizeriei, să ruineze templul pe care i l-a ridicat imbecilitatea umană. Orice revoluție își are sursa în stomac; dar ea țintește înspre ultimele finalități ale spiritului. Omul care trăiește în mizerie și n-are spirit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
derivă numai de la oameni, atunci îi lipsește orice temei mai adânc, și în afară de relativismul uman nu mai este nici o ieșire. Derivarea suveranității și autorității dintr-un principiu transcendent justifică totul, cu condiția să crezi într-o divinitate. Imanentismul modern a săpat atât pe Dumnezeu, cât și orice fel de autoritate și suveranitate. Modul în are un om politic își transformă voința în lege ține de un complex de împrejurări care n-are nici o legătură cu etica. Este suficient să fi ajuns
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și scutura frunzele galbene și plină de neauă pe fața ei albă și rece. Ochii închiși și seci, gura ei trasă cu amărăciune, fața ei ce sta să plângă și nu putea te făcea să crezi că maestrul Canova își săpase pe acele morminte o operă a marmoreului său geniu și c-o intronase pintre cruci și morminte acoperite de ninsoare. Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de ochii moartei. Apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci. Un nou leșin s-apropie. Capul lui se lăsă pe frunzele uscate... pulsul iarăși încetă și părea iar că espirase. Mă uitam în fața lui fără să știu ce să fac
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eu luai un hârleț de-a umăr și plecai mereu la vale până-n locul unde murise Ioan. Dușmanii cercetase pe - acolo, însă corpul acoperit [cu] mormanul de frunze și pietre nu-l zărise. In arșița zilei am început să-i sap groapa. Fruntea și pieptul îmi ardea cumplit și cu toate astea picătură de sudoare nu curgea de pe mine. Săpam turbat, ca și când aș fi avut să îngrop o comoară. Când fu destul de adâncă, dezgropai corpul fără cap din pietre și frunze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe - acolo, însă corpul acoperit [cu] mormanul de frunze și pietre nu-l zărise. In arșița zilei am început să-i sap groapa. Fruntea și pieptul îmi ardea cumplit și cu toate astea picătură de sudoare nu curgea de pe mine. Săpam turbat, ca și când aș fi avut să îngrop o comoară. Când fu destul de adâncă, dezgropai corpul fără cap din pietre și frunze și-l așezai încetinel și cu bagare de samă - ca și când ar fi mai simțit ceva - în locuința cea răcoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
psihologiei maselor și anume aceea că în viața unui popor, a unei religii, a unui grup nimic nu se pierde, deci totul sau aproape totul se transformă. Așa se explică de ce, adresîndu-ne unei mulțimi, sîntem obligați să alegem cuvinte care sapă adînc într-o zonă ascunsă a memoriei pentru a aduce la suprafață idei și imagini extrase dintr-un fond străvechi. Astfel, Georges Marchais afirmă că societatea socialistă pe care partidul comunist dorește s-o clădească "va fi în mod cert
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
o relație de dominație, un raport de egalitate, într-un raport de inegalitate. O dată ajuns la putere, Napoleon, și chiar Stalin, nu și-a mai cunoscut prietenii, nu a mai avut decît subordonați sau rivali. Prăpastia imensă pe care-o sapă între el și ceilalți îl ajută să marcheze schimbarea. Altminteri, nu ar mai fi stăpîn pe decizia sa, nici nu ar mai putea comanda după bunul său plac. "M-am trezit obligat într-o bună zi, se confesa Napoleon biografului
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]