4,863 matches
-
sau păr de câine, care-i provocau crize lui Dinu, ca să-l văd învinețindu-se. Câteodată mă urmărea și pe țărm. Arunca bucăți de pâine peștilor, se juca lovind apa cu pietricele plate, care săreau ca un țipar, sau se scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și înalt, care își bomba pieptul când stătea pe scaun. Fugisem de lumea care jelea, nu-mi plăcea să văd lacrimi și mă furișasem în grădină. Printre merii și prunii de-acolo moartea nu mai exista; în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întîmpina, uluită, figura mea, reflectată în sute, chiar mii de exemplare în oglinzile scăldate de o lumină orbitoare și rece. Senzație necunoscută, stranie, care pur și simplu m-a amețit. Cum s-o explic? Să-și închipuie oricine. La stânga, la dreapta, sus, jos, în față, la ceafă, peste tot ești privit, examinat, măsurat, cântărit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă o luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde îmi pierdusem dalta, fiindcă vroiam să mă duc pe țărm unde luna scălda Stâncile într-o lumină neobișnuit de intensă. Intre pietrele funerare din cimitir nu m-ar fi ocolit nimeni. Morții sânt întotdeauna mai cuviincioși. Și în timp ce stăteam la fereastră, m-am pomenit asediat de furnici. Niște furnici roșii, obraznice, care intraseră
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
autoritățile ce zic? Primarul? — Ce să zică? Primarul promite marea cu sarea în timpul campaniei electorale și pe urmă nu mai face nimic din tot ce-a promis. Dar nu înțeleg un lucru: bogații ăștia care infectează lacul, ei nu se scaldă în lac? — De ce să se scalde?... Au piscină. Așa cum au văzut în filme, la televizor... Cotidianul, 6-7 iulie 2002 Vai de cozonacul nostru! Nu e ușor să scrii la gazetă, săptămână de săptămână. Să ai „lubrică”, cum zicea, pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
zică? Primarul promite marea cu sarea în timpul campaniei electorale și pe urmă nu mai face nimic din tot ce-a promis. Dar nu înțeleg un lucru: bogații ăștia care infectează lacul, ei nu se scaldă în lac? — De ce să se scalde?... Au piscină. Așa cum au văzut în filme, la televizor... Cotidianul, 6-7 iulie 2002 Vai de cozonacul nostru! Nu e ușor să scrii la gazetă, săptămână de săptămână. Să ai „lubrică”, cum zicea, pe vremuri, Dimov sau poate Ivănceanu, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
încântat când am refuzat, gândesc eu aproape fără să vreau, și văd că și apare scris pe ecran. — L-ai sprijinit și pe Paler, care se pare că a fost singurul care a spus lucrurilor pe nume. Toți ceilalți au scăldat-o. Nu veniseră să spună adevărul și anume că guvernanții țării sunt prea obsedați de putere ca să se mai gândească la cultură. Veniseră ca să fie văzuți și fotografiați. Nu făceau de fapt decât să-și continue baletul de curtezani postcomuniști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
făceau plăcinte poale în brâu cu brânză de vaci,ori cucoșei din boabe de porumb și alte bunătăți. Vasile stătea mai mult pe lângă mine, era atent când mănânc și era ochi și urechi lAșascultat bancuri și povești. Mergeam împreună la scăldat în iaz, la prins pește și la mâncat de fructe de prin copaci din grădină și cireșe de pe marginea șoselei naționale. Pe timp de vară, duminica și de sărbători,când nu ne duceam cu căruța la diferite munci agricole, la
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
personală și controlate aproape permanent de cei ce le cumpărau, aproape ca pe niște sclave, de la familii. Evantaiele fragile, din hârtie poroasă, pictată cu grijă, le ascundeau buzele, în timp ce linia întunecată a ochilor se ivea în contrapunctul chipului de lună, scăldat într-o pulbere translucidă. Părul negru și lucios le adia a floare de piersică, iar palmele le erau mai vii chiar decât acelea din desenele maestrului Utamaro. Vara, se ascundeau sub umbrele, umblând cu pași mărunți, dictați de tivul prea
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
unduia deloc, ci se încăpățâna să rămână ferm, ca o mătură. Numai lacrimile, șterse curat cu noile batiste parfumate, păreau aidoma celor ce întinaseră șovăielnic poemele prințului Genji. Aflat în același Gyon din Kyoto, am în față icoana trecutului care, scăldat în teroarea de diamant a plăcerii, întârzie să moară: o maiko, una dintre ultimele rămase, vine încet spre capătul podului străjuit involuntar de mine. Yukata îi unduiește albastru în briza văratică, evantaiul îi sigilează perfect carnea buzelor, privirea îi este
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
în toamnă, a toamnei în iarnă și așa mai departe. Știu că nu v-am intrigat încă, nici nu aveam cum: nu avem oare și noi aceeași simțire acută a rozelor ce mor, a iernii pe uliță, a verii Ceahlăului scăldat în soare, nu vine și la noi primăvara, cu floricele pe câmpii? Sigur că da, orice existență umană se definește prin acordarea la aceste ritmuri cosmice, evident și banal atunci de ce mă înalț eu într-o neistovită mirare, de ce încep
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
obișnuit. Ca om venit dintr-o cultură a burții, ca martor la numeroase orgii gastronomice, precedate sau urmate de suite polifonice de libații, în fine, ca ambasador al unei umanități hedoniste, cufundate în diluvii de bere și de vin și scăldate în râuri de cârnați aioși (ca să reiau sintagma iscusitului Ion Budai-Deleanu), de cotlete aburinde și de sarmale mănăstirești, îmi este destul de greu să înțeleg, iertat îmi fie nefericitul oximoron, pasiunea extrem-orientală pentru moderație. În România și în restul Europei, ca să
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
care să facă drumuri și mai lungi și să nu rămână închisă în casă. De asta îi e teamă. Doar după un timp de tăcere în care se privesc fiecare cu gândurile la altceva, fără să dea vreo atenție marșului, scăldate amândouă în lumina caldă și roșiatică a amurgului năvălind pe ușa-fereastră larg deschisă, aducând mirosuri prăfoase de oraș zgomotos și aglomerat și de frunze proaspete și de flori umflând arborii cu ciorchini de culori înfierbântate, spune: „Mă duc să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prin oameni de felul colonelului? Tocmai de aceea așteptând să văd ce spune - îmi pierise dintr-odată oboseala și-mi ascuțisem memoria când se pregătea să ia cuvântul - și n-aveam să fiu dezamăgit în nici una din supozițiile mele: a scăldat-o ca de obicei. Vrei să-ți spun toate astea? Desigur că vrei, ce mai întreb? Încerc să păstrez - zicea cu glasul lui onctuos mai degrabă, știind că e ascultat, dacă nu din alt motiv, măcar din acela că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai mare dintr-odată și mai plină de lumină. Cele două ferestre-ușă, late și cu jaluzelele imense înțepenite, lipsite de perdelele fin brodate și de draperii, păreau două hăuri sau două răni ale zidurilor prin care lumina soarelui pătrundea nestingherită, scăldând încăperile într-o strălucire dispărută de mulți ani din acel apartament. Pereții erau cenușiu întunecați, de fumul și praful anilor, ici-colo varul se scorojise, se simțea nevoia unei mâini de gospodar care să curețe totul, de sus până jos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vedea...“ Și Andrei îi imagina pe Ioana Sandi și pe bărbatul acela cu ochi albaștri, exact cum îi erau descriși: căutându-se cu nerăbdare și patimă și stând mână în mână și oferindu-și unul altuia tot ce primesc și scăldându-se unul în privirile celuilalt, uitând de durere, probleme, indiferență, griji și de lumea întreagă. Răzvan Brancu făcea presupuneri și declara că nu merită suferința. Rodica Dumitrescu era curioasă. Yvonne Alexa se enerva, se indigna și se entuziasma pentru fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la un foc de bețe. Un camion camuflat era parcat lîngă șine. Era plin de colaci de sîrmă, pe care acești ingineri de transmisiuni o reașezau Între stîlpii de telegraf. — Doamnă Hug... asta-i calea ferată spre Woosung! În timp ce aburii scăldau cabina șoferului, camionul se opri. Începu să-și schimbe direcția. LÎngă Jim, paznicul japonez aprindea o țigară pentru drumul de Întoarcere. Jim Îl trase de curea și Îi arătă dincolo de cîmpul de orez. Soldatul urmări cu privirea brațul lui Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
nor de muște Îl Învălui. Înnebunite de lumină, umpleau holul Îngust de la intrare, de parcă ar fi Încercat să-și scuture de pe aripi mirosul putred. Gonind muștele de la gură, Jim intră În salonul bărbaților. Aerul fetid aluneca pe pereții de placaj, scăldînd muștele care se hrăneau din cadavrele Înghesuite pe priciuri. Identificabili după șorțurile zdrențuite și rochiile Înflorate și după saboții Înfipți În picioarele lor umflate, zeci de prizonieri din Lunghua zăceau pe priciuri ca bucățile de carne Într-un abator abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
a pus copilul în el, și l-a așezat între trestii, pe malul rîului. 4. Sora copilului pîndea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întîmple. 5. Fata lui Faraon s-a coborît la rîu, să se scalde, și fetele care o însoțeau se plimbau pe marginea rîului. Ea a zărit sicriașul în mijlocul trestiilor, și a trimis pe roaba ei să-l ia. 6. L-a deschis și a văzut copilul: era un băiețaș care plîngea. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85084_a_85871]
-
nebuniei generate de confuzia identităților, de jocul travestirilor; pe scurt, un spațiu oferit și el experiențelor alterității. Noaptea cu care se încheie Neguțătorul din Veneția, luminată din plin de cerul înstelat ce veghează peste o armonie în fine regăsită, noapte scăldată în acordurile muzicii, nu izbutește totuși să alunge îndoielile, temerile, anxietatea. Chiar dacă ordinea lucrurilor a fost restabilită, incertitudinea relațiilor nu s-a risipit, iar strălucitoarea noapte păstrează încă urmele jocului crud al amăgirilor și al falselor trădări (de altfel, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
tu”, stranie intuiție a ceea ce avea să se întâmple câteva ore mai târziu. Falsa moarte nu este, așadar, decât o repetiție anticipată a adevăratei morți, deja prezente. Pentru această falsă moarte, Julieta s-a împodobit ca pentru moartea „cea frumoasă”, scăldată în miresmele florilor și semănând atât de bine cu somnul; totuși mirosul pe care îl împrăștie rozmarinul, floare funebră, anunță, fără îndoială - așa cum o făcuseră și ofrandele Ofeliei -, moartea reală ce va urma. Dar oare cea de-a doua moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
piesei, pe pervazul aceleiași ferestre prin care de data asta pătrund razele soarelui cântă un cocoș. În timp ce în odaie domnesc moartea și nebunia (moartea lui Maleine, a ucigașei sale și a celui ce o răzbunase și nebunia regelui), fereastra e scăldată în lumină, iar cocoșul nu încetează să cânte. Și tot de data asta, de afară se aude un glas de privighetoare. Astfel, noaptea și ziua, viața și moartea se întrepătrund, se confundă chiar, iar cuvintele de încheiere îi vor aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se stabilește între femeia hărțuită și năluca ce nu-i dă pace. Ellida aparține și ea „oamenilor mării”, se simte și chiar se declară o străină. I se spune „Femeia mării” nu numai pentru că singura ei bucurie e să se scalde în mare, ci și pentru că această pasiune, ca și aceea pentru păsările de mare, fac din ea o ființă de pretutindeni și de nicăieri, aidoma acelor marinari deseori asemuiți cu păsările călătoare (precum căpitanul Horster din Un dușman al poporului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
încă din primul act, Irene vorbește despre trecut ca despre „acele vremuri când mai trăiam încă”. Rubek i-a distrus viața, i-a furat sufletul și l-a întemnițat într-o statuie; când acest „copil” al lor s-a arătat scăldat în lumina Învierii, femeia, abandonată, a pășit în lumea tenebrelor: s-a prăbușit într-o existență depravată, rătăcind de colo-colo, jucând în tablouri vivante unde apărea goală, „ca o statuie”; după două căsătorii ratate, și-a pierdut cu totul mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
teatrului este, pentru Strindberg, tocmai acest spațiu-limită dintre corpul viu și fantomă, puntea care leagă insula vieții de insula morții, pragul dincolo de care omul nu a pășit încă pentru a intra pe tărâmul adevăratei morți, al morții ca veșnic repaus scăldat în lumină, ca somn adânc, nebântuit de coșmaruri și de vedenii. Teatrul este un fel de pribegie, de călătorie între cele două insule gemene, care, ca în tabloul lui Böcklin, par fiecare dublul celeilalte. În acest sens, Sonata spectrelor ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]