35,079 matches
-
vizibil de oriunde. Poți să te Îndepărtezi, și el rămâne lângă tine, ca o umbră, Îndepărtarea chiar Îl apropie, căci pe măsură ce-l lași În urmă te cuprinde disperarea, iar turnul rămâne totuși singurul element fix de care să-ți atârni speranța, așa cum faci cu o haină pe care, după ce-o dezbraci, trebuie s-o pui undeva. Așa că, până la urmă, absolut toți se Îndreaptă către turn, măcar pentru a afla răspunsul la Întrebarea care, odată depășit șocul deșteptării, Începe să-i
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
un gest de scuze cu brațul drept, apoi a tras din țigară. Deja Între noi se instalase acel Început de familiaritate construit din semne, priviri și intuiția celor ce urmează să se Întâmple, sub care se află, uneori, armătura unor speranțe vagi. Primul fusese zâmbetul de Giocondă expus În rama geamului lateral, atunci când o lăsasem să schimbe banda și să treacă În față. Acum știam deja succesiunea mișcărilor cu care Își aprindea țigara: Întâi trăgea scurt frâna de mână, gest caracteristic
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În cabină, la nici un metru distanță. Înaintam de vreo jumătate de oră În ritmul unei coloane de condamnați legați cu același lanț și totul părea să se ridice În calea evadării. Câteva secunde, cât verdele flutura ca un steag al speranței peste carapacele lucioase, patru-cinci mașini reușeau să scape, apoi deasupra se reaprindea ochiul injectat. Privirea lui sângerie părea că-și bate joc de tot regnul omenesc. Uneori, clipea jucăuș și se stingea, lăsând semaforul complet orb și coloana plutind În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
scăpare, Îi simțea deja aroma pătrunzându-i prin filtrul de polen, Însă ea a zbughit-o dintr-un grajd alăturat și aproape că i-a atins portiera când a trecut pe lângă el claxonând vesel. Apoi, când Fauvé abandonase aproape orice speranță de-a o regăsi și mergea blestemând la turație joasă În căutarea urmelor pierdute, Alfina i-a ieșit brusc În față, la o cotitură. În acel decor În care ziua Își dădea duhul, Întinsă pe catafalcul văilor Înverzite, părea o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
agățătoare și cataractele ferestrelor murdare. Cu fiecare bucată de țiglă căzută, cu fiecare cutremur care le măcina fundația, cu fiecare inundație care le stârnea șiroaie de lacrimi, priveau bărboase prin ochelarii ferestrelor, ca și cum și-ar fi pierdut și ele ultima speranță. Turnurile de sticlă și metal dinspre centru Îmbătrâneau demne și opace, asemenea afaceriștilor care scrutaseră Îndelung orașul din spatele ferestrelor-oglindă. Ici-colo, vedeai un lift telescopic oprit pe mijlocul versantului, ca un măr al lui Adam sugrumat de nodul prea strâns al
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
altă lume. Un imperiu feminin În plină expansiune stătea masat la granițele umilei mele existențe, diviziile moi erau pregătite de atac, iar porțile de-abia așteptau să cadă. Cât de departe erau zilele adolescenței, În care tânjeam Îndelung și fără de speranță după nepoata vecinilor, colega de bancă sau profesoara de chimie! După mai bine de jumătate de secol, VirtualEve mi le arunca, iată, pe toate În brațe, docile sau răzvrătite, Încinse cu șorț de bucătărie sau Încătușate de tăblia patului, cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În timp ce dezamorsa cu arătătorul mii de bombițe pe câmpul minat al desktopului, ordinele sale aiuristice din viața reală făcuseră ca un detașament de geniști să i se alăture cu grație lui Dumnezeu. Ultima bolgie era rezervată cazurilor aproape lipsite de speranță. Vedeai cum, În spatele geamului perfect izolat fonic, care transforma camera Într-un acvariu, buzele Închișilor se contorsionau brusc și le puteai ghici urletele: „Dezlegați-mă! Trebuie să-mi verific emailul!“ sau „Ticăloșilor! Lăsați-mă să comand ceva de pe eBay!“ Era
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mare, o greutate specifică a declamației și a frazei lirice. Niciodată indiferent, niciodată plat, niciodată șovăitor. Era Boris, avea viziunea acelei nebunii vinovate. Era Posa, îi reușea demnitatea unui spirit independent. Era Rigoletto, se schilodea pentru a apăra o unică speranță. Era Telramund, intra în noaptea wagneriană a intrigilor malefice. Era Scarpia, compunea bigotismul dar insinua perfidia erotică. Nu știu, pe scenă, un Amonasro mai credibil decât el. Juca pe Tonio, rostea prologul operei "Paiațe" ca pe o confesiune. Putea să
La despărțirea de un mare artist by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/9170_a_10495]
-
s-a admis că drumul nostru spre extincție este implacabil. Că o lege universală prevede că orice specie înțeleaptă care a descoperit energia atomică se va sinucide cândva în secolul următor... premeditat sau accidental. Lumea de astăzi ne dă totuși speranțe. Cel puțin sub aspectul diplomației transparente, omul se preocupă de propria sa securitate. Dar „principalele probleme nucleare ale viitorului...se vor ivi... din partea ... gladiatorilor globali. Acestea sunt organizațiile teroriste, mișcările religioase, corporațiile și alte forțe non-naționale - dintre care multe - ar
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) Martin CATA () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93202]
-
entuziasm erau, tot vitali, tot simpatici. Credeți-mă!" (p. 159). Crescut în Bucureștiul acelei epoci, memorialistul a beneficiat din plin de liberalizarea regimului comunist la sfârșitul epocii Dej și din primii ani ai epocii Ceaușescu, care a dat românilor atâtea speranțe, infirmate, din nefericire, în deceniile următoare. El își aduce aminte cu nostalgie de "ceaiurile" dansante ale tinerilor șaizeciști, de idilele romanțioase înfiripate precoce, pe băncile școlii sau în vecinătățile locuințelor de la bloc, și cărora nici un politruc și nici vreo altă
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
li se pare, celor mai mulți dintre bătrânii de astăzi, de neînțeles. Ceva plasat între sordid și grotesc. Frecându-se la ochi, ajung să-și aducă aminte cu nostalgie de vechiul regim, suprapus tinereții și maturității lor și în care exista, luminoasă, speranța zilei de după. Mizeria, ticăloșia, cinismul căpătaseră un nume propriu: Ceaușescu. Părea suficientă radierea acestuia, pentru ca, de la sine, lucrurile să reintre în matcă. La antipodul oamenilor cu (prea multă) experiență de viață se află tinerii care au făcut ochi, la propriu
În țara simulacrelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9161_a_10486]
-
Albert Camus, la 44 de ani, a fost cel mai tânăr premiat. Deci, speculația cu faptul că Reymont i-ar fi fost preferat lui Rebreanu e gratuită, chiar fantezistă, pentru că în 1924 Rebreanu nu se afirmase pe plan european. Ce speranțe am putea avea de acum încolo? E ridicol să discutăm despre ele? Eu cred că nu. E o discuție ca oricare alta. Eu nu simt nici un fel de frustrare pentru literatura română faptul că nu a obținut până acum nici un
Nobelabilitatea literaturii române by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9163_a_10488]
-
a fost premiat irlandezul Seamus Heaney, și din 1996, când a fost aleasă poloneza Wislawa Szymborska. Ar fi rândul unei poete, o dată la zece ani, după doi dramaturgi și opt prozatori. Ar putea fi Ana Blandiana... O altă categorie de speranțe ne-o putem face prin filiera scriitorilor exilați din România înainte de 1990. Aici cel mai bine plasată ar fi - din câte se pare, deși eu nu cred în această variantă - Herta Müller. Poeta și prozatoarea germană nu a fost și
Nobelabilitatea literaturii române by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9163_a_10488]
-
20 de ani încoace - că există o altă politică a Premiului Nobel pentru literatură decât cea a valorii. Stângismul selecției amestecă alte criterii. Împărțirea pe zone geografice - dacă nu echitabilă, măcar consolatoare - ne poate da o foarte slabă și vagă speranță în fața atâtor teritorii exotice extraeuropene: în 2000 a fost premiat Gao Xiangjian, scriitor chinez exilat în Franța; în 2001, V. S. Naipaul, scriitor englez originar din Trinidad-Tobago; în 2003, J. M. Coetzee, din Africa de Sud; în 2006, Orhan Pamuk, din Turcia
Nobelabilitatea literaturii române by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9163_a_10488]
-
2003, J. M. Coetzee, din Africa de Sud; în 2006, Orhan Pamuk, din Turcia, încă o revanșă zonală necesară din perspectiva corectitudinii politice. Politica extinderii globale a Premiului Nobel pentru literatură și a distribuirii lui democratice pe națiuni ne poate da o speranță. De ce însă nu trebuie să fim chiar foarte entuziasmați de această politică? Pentru că nu e, primordial, o politică a valorii! Stângismul (inclusiv corectitudinea politică și democratismul răspândirii globale) îi viciază exigențele. Dacă acest premiu l-a luat în 2004 austriaca
Nobelabilitatea literaturii române by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9163_a_10488]
-
de vedere în cursul căreia fiecare își arogă meritul că, depășind stadiul fantei, a atins pragul sublim al perspectivei totale. și pentru a reuși această ispravă, filozoful își ascunde punctul de vedere personal îndărătul unui jargon impersonal în privința căruia nutrește speranța secretă că, neutru și universal cum pare, el ar putea fi un mijloc de persuasiune a adversarilor. Premisa falsă a acestei tentative ține de un mecanism psihologic: trăim cu iluzia că un adevăr, pentru a fi valabil, trebuie musai să
Un rebel conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9177_a_10502]
-
de respingere desemnate prin formații cu prefixoidul anti- ("nu-mi este simpatic Tom Gallagher, pentru antiliberalismul său visceral" (romanialibera.ro). Contextul în care apare visceral este de cele mai multe ori explicit negativ: "de pe urma instinctului visceral de a ucide" (roportal.ro); "în speranța că strigătul visceral va acoperi glasul rațiunii celorlalți" (jurnalul.ro, 12.07.2005); "acest articol calomnios și visceral" (ziua.ro, 8.08.2007) etc. Larga utilizare a termenului, mai ales în polemicile politice, produce o tipică lărgire a sensului, o
Visceral by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9186_a_10511]
-
în aventurile ei de nomadă, continuă să vadă pretutindeni, ca un daltonist, numai lumină și frumusețe. Cu făptura ei neverosimilă, "amestec de soare și miros de scorțișoară, de muzică și farmec ciudat, de candoare și bunătate", Plăcințica încarnează inocența și speranța, pe care Antoniu le exilase demult din sufletul său, înlocuindu-le cu patima autodeposedării și cu rutina mizeriei. Antoniu și Kawabata pune pe tapet, chiar dacă travestită sub hainele ficțiunii, o temă sensibilă de natură social-politică: problema cerșetorilor din România anului
"Poezia" ghetoului by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9202_a_10527]
-
mai bine să fii un paria, să te naști direct pe pămînt, să mănînci de prin gunoaie, să furi, să cerșești, să-ți înflorească în plămîni tuberculoza ca un trandafir, decît să te schimbi peste noapte în cine știe ce locuitor al speranței". Plăcințica hoinară, care nu-l mai recunoaște, a fost și ea o iluzie, a ajuns jurnalistă și "apostol" al Uniunii Europene, pierzând însă lumina și privirea îngerească. Cu toate îngrijirile lui Antoniu, blândul Kawabata se stinge împăcat. Imaginar, dialogul lor
"Poezia" ghetoului by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9202_a_10527]
-
se năruiesc în zloată și sub picioarele trecătorilor gălăgioși și nepăsători. Dimensiunea realistă a prozei (pictura mediului cerșetorilor, tabloul sumbru al vieții de ghetou) se împletește armonios cu subtextul simbolic din care răzbate copleșitor duhul zădărniciei tuturor celor lumești. Fără speranța fericirii și a răsplătirii suferinței în Cer, Antoniu și Kawabata ar fi fost o carte de "poezie" (nu doar a ghetoului, ci și a existenței în genere) în întregime neagră.
"Poezia" ghetoului by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9202_a_10527]
-
lumea modernă, mai ales in Franța, îmi alimentează mizantropia care este una dintre sursele mele de inspirație. Toții cronicarii și intervievatorii au remarcat, multi cu un zâmbet lacom, cruzimea tuturor cărților Dvs. Pe mine mă frapează negrul absolut, lipsa oricărei speranțe. În Chien des os mai adăugați o scurtă propoziție finală ca să omorâți și ultimul personaj. Nu-mi place să vorbesc despre mine, dar, și soția mea - care mă cunoaște foarte bine, martorul meu cotidian, si care este întotdeauna veselă, ceea ce
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
cupru este grandios. Dar prostia, si mai ales răutatea corup grandoarea. Poate mai mult prostia decât răutatea, ceea ce nu apare în cărțile mele, pentru că nu am reușit să creez imbecili totali. Râii mă interesează mai mult decat prostii! Lipsa de speranță despre care vorbeați este poate, adică nu poate, pentru că ar fi ca si cum as lasă impresia că autorul este depășit de propria opera, ceea ce este o glumă absolută făcută de cei care vor să-și bată joc de cititori, ei bine
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
vorbeați este poate, adică nu poate, pentru că ar fi ca si cum as lasă impresia că autorul este depășit de propria opera, ceea ce este o glumă absolută făcută de cei care vor să-și bată joc de cititori, ei bine, lipsa de speranță este un parti-pris estetic. Dar, recunosc, nu trebuie să mă forțez prea tare! Nu știu dacă v-a atras cineva atenția, dar cărțile Dvs. se pretează la o lectură de stânga. Singurele personaje care îngăduie o anumita simpatie sunt femei
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
aș putea spune, cu modestie, doar că m-am întâlnit pe același drum. Pentru Kafka femeile sunt mesagerele dintre ceea ce este bine în absurditatea înghețată a lumii și narator. Cel mai evident este în Castelul, femeia rămâne singura pâlpâire de speranță. În fond ceea ce numiți cu gentilețe "noirceur", pentru că o iau că pe un compliment, este felul meu de a scrie tragedii sub forma unor române. Pentru mine această "noirceur" este cerul implacabil al strămoșilor. Un alt critic remarcă aproape în
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
pentru că o iau că pe un compliment, este felul meu de a scrie tragedii sub forma unor române. Pentru mine această "noirceur" este cerul implacabil al strămoșilor. Un alt critic remarcă aproape în aceeași termeni că și Dvs. lipsa de speranță. Cu riscul de a ma repeta văd două nivele: pe de o parte pesimismul meu funciar și fără să fiu paranoiac răutatea absolută a oamenilor, este primul nivel, un nivel psihologic de o mare banalitate, în fond mizantropia este lucrul
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]