KorAP: Find »[drukola/base=speriat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...164 >

4,078 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

a sunat o femeie care nu s-a prezentat și care a lătrat ceva În receptor cu puternic accent britanic, iar eu i-am aruncat telefonul lui Emily fără măcar să Îl pun mai Întâi pe „hold“. — Ea e, am șoptit speriată. Răspunde tu. Pentru Întâia oară Emily mi-a aruncat privirea aceea a ei. Nu era genul care să-și exteriorizeze emoțiile, dar era capabilă să-și ridice sprâncenele și să-și coboare bărbia Într-un fel care să exprime, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
În planurile mele de weekend. Când mi-a Închis telefonul În nas câteva minute mai târziu, m-am uitat panicată spre Emily. — Ce, Doamne, ce-a spus? m-am smiorcăit eu și mi-a fost ciudă că am fost prea speriată ca să o rog pe Miranda să repete. De ce nu Înțeleg un cuvânt din ce spune femeia asta? Nu e vina mea, Em, eu vorbesc engleza, am vorbit-o dintotdeauna. Știu că o face special, ca să mă Înnebunească pe mine. Emily

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
plastic nu Îi oferea nici un fel de indiciu. Dar, până să iau de pe tejghea tot ce comandasem, a sunat celularul. Și, ca de obicei, mi-a sărit inima din piept. Știam că era ea, știam cu certitudine, dar tot eram speriată. Numărul de pe ecran mi-a confirmat bănuiala, dar am auzit surprinsă vocea lui Emily, care mă suna de pe linia Mirandei. — A venit și e supărată foc, a șoptit Emily. Trebuie să te Întorci imediat. Fac tot ce pot, am mormăit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Închizi ușa aia, pr’etino? Ce? „Pr’etino“? Australianul ăsta slinos chiar Își permitea să fie obraznic cu mine? — Fumezi cumva iarbă? am Întrebat eu, fără să mă mai intereseze bunele maniere și altele asemenea și fără să fiu deloc speriată. Era mai scund decât mine și nu putea cântări mai mult de șaizeci de kilograme - din câte Îmi dădeam eu seama, cel mai rău lucru care mi se putea Întâmpla era să mă atingă. M‑am scuturat de scârbă imaginându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
reviste, trei umerașe cu câte un costum complet pe fiecare și o sacoșă cu monograma „MP“ pe ea. Celularul ei a sunat exact În momentul În care mi‑am dat seama ce se Întâmplă, și ea a părut atât de speriată, Încât am avut impresia că avea să izbucnească În plâns. Dar când ușa tot nu s‑a deschis după ce s‑a izbit de câteva ori de ea, a oftat din rărunchi și a Început să cânte: „’Bye, ’bye, Miss American

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

mâinile mele; e decisă să, mi le coboară pe gât, mi le strânge tandru pe lujerul gâtului ei, „Omoară-mă“, șoptește cald; eu cad În mijlocul străzii ca un epileptic, se repede, Îmi ia capul, mi-l strânge la piept, e speriată, preocupată, mi se dedică toată; vrea să mă acopere cu corpul ei, să nu mă vadă nimeni, să nu mă văd nici eu; Îmi revin brusc, mă ridic, o privesc necruțător; rece, sabia de Toledo a privirii mele lovește crud

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
tu!“ Iată câteva panseuri pythiatice ale Aurei, după ce ne-am despărțit. (acum) „Tu n-ai nimic al tău, ești goală ca masca de clovn pe care o bați În cuie, În fiecare dimineață, pe fața ta imobilă, când te scoli speriată, fiindcă nu mai știi ce rol să reciți!“ „Insultă-mă mereu, fii tu, m-ai obișnuit așa!“ De când ne-am căsătorit, schimbăm asemenea amabilități aproape zilnic; e un sport al vieții noastre comune, o gimnastică prin care ne menținem În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În el cu apă și Îngână o litanie neauzită; el mută talpa dreaptă a piciorului În continuarea tălpii stângi, talpa stângă În continuarea tălpii drepte și așa se Îndreaptă Încet spre adânc; curând, cade, nu se mai vede; copilul fuge speriat, uitând un degețel În gura Încleștată de frică; i se adresează mamei, Întinsă sub o umbrelă pe plajă; de aici, acesteia nu i se văd decât fesele, În care grăsimea se pliază În ghemotoace groase: „Du-te repede, scoate-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
arunc-o, iar dacă mă iubești și tu, ocolește-mă de acum Înainte, pentru că am devenit bărbat și s-ar putea să te rănesc cu vorbe care nu ar fi ale mele, ale liceanului ce Îți scrie acum aceste rânduri speriate. Adio. M-a ocolit de câte ori ne-am mai Încrucișat pe stradă; cum mă vedea, trecea de la distanță de cealaltă parte a străzii, astfel că nu am putut să-i mai văd ochii de aproape, n-am mai comunicat prin priviri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să ne mulțumim cu-acest fruct zemos C-altfel ni se ia și nu ni se mai dă Hei, prea mă plictisești, numindu-mi ce se cade și ce este frumos Caut urmele strâmbe lăsate de părinți stigmat fericit Și speriat ca un mânz de propria-i umbră Observ că-ndreptarea făcută de vorbe e cea mai de nevindecat mutilare Ca ursul năpârlit mi-am lăsat semenilor potloagele blănii Ca să fiu singur, mă las hărtănit și lătrat. Singurătatea se plătește totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mă Întorc pe jos și pe tălpile Însângerate o să-mi rămână ca o pecete urma pietrelor ce m-au tăiat. Nu voi plânge de durere, dragul meu, mă voi Întoarce cântând, pentru că am să mă gândesc mereu la pașii tăi speriați fugind de lângă mine. Dragul meu, nu mai fi atât de nedumerit. Ia-mă-n brațe și du-mă. Aurora Jurnalul lui M. Îmi notez impresii, vorbe, fapte, scriu ca să nu uit; simt că nici nu m-am Îndepărtat bine de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

și legăturile pe care le răsfirase în compartiment, profitând că ceilalți nu prea aveau bagaje. Modreanu își luase mai demult pe genunchi geamantănașul de piele fină cu cartea de vizită scoasă în evidență. Un căpitan de jandarmi, înalt, cu figura speriată, care se urcase numai la Găești, n-avea decât sabia și o mapă, iar tânărul brun, cu mustățile mici, negre, retezate englezește, își așezase trusa de voiaj pe mescioara de la fereastra compartimentului. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
scump și prost pe călătorii pe care Gara de Nord îi vărsa capitalei, mereu alții, și mereu mai mulți. Pe trotuarele largi se vânzolea o lume pestriță într-un amestec oriental: muncitori și funcționari, apoi țărani umblând în grupuri ca niște oi speriate, servitoare în costume țărănești ungurești, soldați pirpirii, vagi domnișoare foarte fardate, trăgând cu ochiul la toți bărbații, ucenici și elevi de liceu hîrjonindu-se și izbindu-se de oameni și de ziduri, bragagii, bulgari de lux cu clopoței de alamă, turci

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
plutonierul când înțelese despre ce era vorba. Dacă are, are. Nu-ți spun eu mereu că aici toți sunt tîlhari? Acu vezi bine și dumneata... Silvestru Boiangiu, mustăcios și țanțoș, și voinic munte, glăsuind astfel, căuta să-și răcorească inima speriată. Primarului ce-i pasă la adică? Se spală pe mâini. De ce sunt jandarmi în sat? Acum câteva luni Miron Iuga s-a plâns comandantului companiei, venit în inspecție și poftit la masă la conac, că jandarmii sunt slabi și șeful

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Vaideei, care voiau să mărturisească pe sfânta cruce, că nici cei bătuți și nici cei ce-și așteptau rândul nu sunt vinovați și nici nu s-au mișcat de la casele lor în noaptea cu năpasta. Și mai erau câteva femei, speriate și bocite, fiecare cu o legăturică de merinde subțioară, pentru bărbații lor oropsiți, ca să nu mai îndure și foame, dacă s-ar întîmpla să-i ție mai mult jandarmii. Când reluă ancheta și fură aduși în antreu bănuiții, plutonierul văzu

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
da și eu, vom da cu toții, numai să.... ― Vrei să mergem până la primărie? întrebă Grigore pe Titu. Porniră. În fața primăriei și în ogradă stăteau pâlcuri de bărbați și mai ales femei. Grigore fu întîmpinat în cancelarie de un "sărut mîna" speriat al primarului, care se afla tocmai într-o consfătuire cu plutonierul și secretarul în privința programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit să inspecteze mersul cercetărilor din ordinul boierului Miron, primarul Pravilă se tângui umilit că de aseară

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
se întindea curând până în uliță, unde se înșirau fetele și femeile care priveau jocul. Așa, când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și privitori, trebuia să se îngrămădească înapoi spre bătătură, țipetele femeilor speriate acoperind atunci țârâitul înflorit al lăutarilor. Acuma hora era chiar în șosea și se legăna lin sub privirile fermecate ale femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
smuls dintr-o toropeală. Să vorbiți cu conița dacă n-o să vă luați seama, că dumneaei e stăpâna moșiei. De altfel mă bate gândul s-o cumpăr mai bine eu... ― Aoleu! Atunci degeaba ne mai străduim noi! făcu Luca Talabă speriat. ― Ba de ce? continuă boierul. Luptă dreaptă. Vreți voi pământ, dar vreau și eu. Și mai drept ar fi s-o cumpăr eu moșia, că a noastră a fost, trup din trupul pământurilor mele. Tu, Lupule, trebuie să-ți aduci aminte

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
gata să intre în șanț ca să n-o calce. Țipete de femei izbucniră din mașină, iar de peste drum, glasul nevestei lui Vasile Zidaru: ― Nicule, unde ești, că te omoară mașina! Baba Ioana încremenise pe loc. Cele două găini fugeau cotcodăcind speriate, cocoșul însă, care stătuse să le apere, era prefăcut Într-o grămăjoară de pene însîngerate. Bătrâna îl luă de o aripă și îl tîrî spre casă, bodogănind înăbușit: ― Fire-ar ai dracului! 5 Cu un viraj îndrăzneț, automobilul stopă scurt

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și îndemînatică și ai să-mi faci un serviciu... Aristide îi explică. Fierul se încălzise. Pe masă erau întinși pantalonii alături de cârpa udă. Izgoni pe servitoarea neghioabă, să n-o vază în ochi. ― Eu am să încerc, conașule, zise Gherghina speriată și ea de cearta servitoarei. Dar nu știu dacă am să pot bine... Se apucă de lucru. Aristide, lângă ea, o privea. Trupul ei mlădios era plecat ușor peste fierul de călcat. Basmaua roșie, legată la spate, îi strângea capul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l despărțea de iubirea lui. In față, pieziș, prin sticla albastră, îl privea discul enorm, speriat și curios al lunii. Tăcerea, mai mare aici decât în dormitorul lui, îi făcea bine ca și răcoarea ce-l înconjura și-i mulcomea bătăile inimii. Lăsă capul înapoi pe rezemătoarea fotoliului și închise ochii, zicîndu-și amuzat: Ce nostim ar

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
spus că nu vînd? Atunci ce mai vreți? De ce nu mă lăsați în pace? Eu am venit aci să fiu liniștită, nu să... Trecu înainte și urcă treptele mînioasă: ― Atâta necuviință nici n-am mai pomenit! Tânărul Herdelea o urmă speriat și clătinând din cap. N-ar fi crezut-o capabilă de o izbucnire așa de energică. Țăranii rămaseră pe loc. Se uitară unii la alții nedumeriți. Într-un târziu Marin Stan, potrivindu-și căciula, făcu glumeț: ― Îndrăcită muiere! Petre însă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
un pretext să-i lase singuri, fiindcă ochii verzi ai Tanței își îndeseau implorările drăgălașe, se auzi deodată o timidă bătaie în ușă, după care, fără să mai aștepte răspuns, intră Marioara. ― Vă rog să mă scuzați, zise ea puțin speriată mai ales observând pe Tanța, căci de doamna Alexandrescu nu se jena. Venii pentru lecție și găsii încuiat și... ― E cheia în ușă, dragă Marioară! sări Titu roșindu-se și vrând să meargă spre ea. ― Așa? N-am observat... Atunci

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ei în odăița năclăită de fumul țigărilor. În clipa aceasta tot rostul și toată înțelepciunea lumii se aflau pentru dânsul în verdele cald al ochilor ei, în glasul blând și șoptit care picura cuvinte misterioase, în corpul fierbinte, cu tresăriri speriate. Desperat că ar putea-o pierde, îi aținu calea, o îmbrățișă și, scufundîndu-și privirea în ochii ei, îngînă răgușit: ― Nu se poate să pleci... așa... Îi fu rușine de ce a spus, dar ea, parc-ar fi fost un ecou al

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
așa călcați în picioare, Trifon Guju răbufni cu glasu-i pătrunzător: ― Aidem, măi oameni, că-i mai mare rușinea să ne tot ciorovăim ca babele! Intrară în ograda argaților. Un stol de porumbei se ridică în văzduh, iar galițele se risipiră speriate. Curtea se umplu. Leonte Bumbu, logofătul, ieși mirat dintr-o odaie în capul gol: ― Da ce-i, de-ați venit tot satul? Răspunseră mai multe glasuri deodată. Logofătul se scărpină în ceafă: ― Are să se supere boierul că... ― Las' să se

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]