7,161 matches
-
după ce va fi avut intuiția propriului neant, Cioran îl va fi văzut mai ușor apoi pe acela al neamului său. Sau l-a creat, ca pe un reflex, pe aceasta din urmă. Ce lașitate, în fond! Să-și flageleze țara, strămoșii, trecutul din neputința de a se flagela pe sine. E aici o lipsă de eroism care i se pare, de asemenea, semnul eredității sale. În fine, să mai rămânem o clipă la vârsta aceasta, a experiențelor teribile, când a început
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
propriul portret imaginea țării, în propriile defecte, defectele alor săi, în negativitatea sa, misterul unei țări care supraviețuiește. Iar dacă la el ura de sine e însoțită de orgoliu, să nu uităm că, abjurat de Cioran, care își aprofundează, asemenea strămoșilor săi, neantul, orgoliul e semnul omului cel vechi. După teribilele experiențe ale tinereții, ceea ce caută Cioran este, în fond, extazul neantului, pe care ai săi îl asumaseră dintotdeauna și pe care Cioran îl considera defectul fundamental. Un neant învestit cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care dorise să se rupă de ai săi, nu poate, finalmente, decât să-și recunoască în obârșii identitatea. Astfel, să se recunoască pe sine, chiar dacă în permanență altul. Cum am văzut, vina pentru ceea ce suferă e pusă adesea pe umerii strămoșilor. Știe, însă, că totul e, din parte-i, o lașitate. Iată: „Prefer, pentru comoditate, să pun aceste cusururi pe seama originilor mele: ieșit dintr-un popor pentru care analfabetismul era realitatea dominantă, nu sunt oare, prin curiozitatea mea insațiabilă, un fenomen
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se va preface curând în ură sau dezgust. Nu-i pot ierta pe cei din care mi-am făcut idoli. Mai devreme sau mai târziu, în mine se trezește iconoclasmul” (I, 146). Să nu fie valabilă observația aceasta și pentru strămoșii săi, pentru neamul său? Spune Cioran: „Toată viața mi-a plăcut să calc în picioare tot ce-am iubit mai mult. Nu ne definim decât în opoziție cu idolii noștri” (II, 284). În alt loc: „Am simțit întotdeauna nevoia imperioasă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
extraordinare... dar nu, nu sunt cuvinte, sunt realitățile sângelui nostru, ale sângelui meu” (III, 35-36). Așadar, tot ce este, Cioran situează sub semnul eredității, al sigiliului pe care țara l-a pus asupra lui. Dacă, totuși, și-a blestemat neamul, strămoșii? În ei, Cioran s-a negat pe sine, în miezul identității sale mereu în derivă. E felul lui de a se salva. Iată: „Să-ți denigrezi țara, s-o ponegrești, s-o reduci la neant, s-o faci praf, să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însuși, privit de la distanță, chiar cu umor, a devenit un obiect oarecare, străin, simplu teritoriu de explorat. Chit că eu a devenit altul. Eșecul, această rană, acest balsam...tc "E[ecul, aceast\ ran\, acest balsam..." Ce a moștenit Cioran de la strămoșii săi?! Pe lângă nihilism, fatalitatea eșecului. La drept vorbind, totul se însumează în aceste două cuvinte. Într-un loc, invocă vorbele mamei, care, testamentar, i-ar fi spus: „Omul, orice ar face, va regreta întotdeauna”. Continuă Cioran: „Recunosc aici filozofia neamului
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aceste două cuvinte. Într-un loc, invocă vorbele mamei, care, testamentar, i-ar fi spus: „Omul, orice ar face, va regreta întotdeauna”. Continuă Cioran: „Recunosc aici filozofia neamului nostru. N-am inventat nimic. N-am făcut decât să prelungesc dezamăgirea strămoșilor mei” (II, 214-215). Tot de la ai săi va fi moștenit Cioran sentimentul neantului. Nu-i vorbă, încearcă să i se sustragă, dar finalmente plonjează cu o anume voluptate în el, voluptatea negării de sine prin care încearcă să se salveze
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ai săi va fi moștenit Cioran sentimentul neantului. Nu-i vorbă, încearcă să i se sustragă, dar finalmente plonjează cu o anume voluptate în el, voluptatea negării de sine prin care încearcă să se salveze. Cum am văzut, își renegă strămoșii; nu are importanță că face același lucru cu propriul trecut. Iată: „Cât de adevărat este că nu poți scăpa de propriul destin! / M-am născut în cutare neam. Ei bine, neamul ăsta mă urmărește, îmi intră în suflet, mă sărăcește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sărăcește sau mă îmbogățește, mă ține: nimic de făcut în această privință. Compatrioții mă asaltează, îmi mănâncă timpul: Ă firesc, câtă vreme pentru ei timpul nu înseamnă nimic” (II, 242). Or, deși pare că dorește să se sustragă atât dezamăgirii strămoșilor, cât și acestei vocații a neantului, Cioran mărturisește că, prin nu știu ce fatalitate, s-a simțit întotdeauna atras de eșec. Cum să ne explicăm o astfel de atitudine? Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă a cuiva care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
1: De ce ne-am întîlnit? Ea 1: Ca să învățăm cum să ne despărțim. El 1: Oare e adevărat că ești? Ea 1: E adevărat că ești. El 1: Ce multă lumină e! Ea 1: Din cauza mea... am venit cu toți strămoșii mei... El 1: Trebuie să pleci, copil de lumină. Ea 1: Știu. O să plec. El 1: Lasă-mi numai lumina. Ea 1: Ți-o las... să nu te ia cu împrumut întunericul. TABLOUL II (Camera de toate orele ale unui
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
70. Promisiunea Americii: drepturi egale În prezent se pare că foarte mulți oameni țipă, urlă și cer drepturi egale. Vor să fie protejați. Vor ca cineva să pună pe toată lumea pe același teren de joc. Este important să recunoaștem că strămoșii noștri au venit în America cu o ideea importantă în minte: doreau dreptul egal de a fi inegali. Doreau să fie judecați după performanțe și să aibă șansa de a se afirma în America. Mulțumită lor există meritocrația din ziua
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
cuvintele atestate sunt "vatra" și "vatro". 77 La romani ca și în India ariană "focul domestic" era venerat, aducându-i-se, zilnic, sacrificii alimentare și, de trei ori pe lună, flori; cultul era adresat Penaților și Larilor, "personificări mitico-rituale ale strămoșilor", dar și lui "genius", un fel de "dublu" care ocrotește individualul. Aceste divinități domestice patronau riturile de trecere specifice, la naștere, căsătorie, moarte. 78 La români, "vatra" și "hornul" îndeplineau un rol hotărâtor în ritualul vieții de zi cu zi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
printre oameni, încălzindu-i. Tocmai din această cauză, Fârtatul nu s-a gândit să-i creeze omului un adăpost. Așa se explică faptul că, ornamentica locuinței cuprinde acest amestec dintre elemente cosmice și antropomorfice, cu rol apotropaic (figuri stilizate ale strămoșilor, ochiul, palmele deschise, șarpele casei, însemnele astrale soarele, luna, stelele, cai solar), sintetizate foarte bine într-un cântec popular: "ridicai bordei în soare / cu mânuțe de-nchinare, / cu căluți de apărare / cu stele de luminare, / cu ochi de înfățișare, / pe fruntarii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cucuclui, Cârstovul Viilor), fazele lunare (Paștele, Duminicile Tinere) indică timpul bun pentru arat și semănat, pentru formarea și desfacerea turmelor, pentru urcarea și coborârea omului de la munte, pentru culegerea plantelor de leac, pentru pețit și logodit, pentru pomenirea moșilor și strămoșilor, pentru aflarea ursitei: Nunta urzicilor este ziua când înfloresc urzicile și nu mai sunt bune de mâncat; Sânzienele sau Drăgaica marchează ziua când înfloresc plantele, indicând ziua cea mai lungă a anului; Împuiatul urșilor sau Macavei (1 august) arată ziua
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Zeul Soare, Mithra, și sărbătorit în perioada în care se celebrau Saturnaliile și Calendele romane, ilustrează o făptură sacră care simbolizează "timpul creator", ceea ce romanii numeau tempus factum. În mitologia geto-dacă, această făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
făptură mitică a fost reprezentată printr-un strămoș care simboliza echilibrul lumii într-un timp inițiatic, al facerilor și desfacerilor, în momentul hierofanic al timpului mitic de la solstițiul de iarnă, reprezentând "capul de an" sau "răstimpul" dintre doi ani. Cultul strămoșilor și moșilor s-a îmbinat cu acest cult al soarelui, astfel că mitologia gerontolatrică a devenit consubtanțială mitologiei solare. Ca reminiscențe ale sărbătorii închinate zeului Mithra, înlocuită de sărbătoarea romană dies natalis Solis invicti, motivele solare s-au adaptat la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vegetației care reface legăturile sacre dintre teluric și cosmic, prin sacrificiul simbolic. În Moldova și Bucovina, capra este însoțită de cerb care este un simbol solar, coarnele sale, care se reînnoiesc periodic, fiind identificate cu razele soarelui. Animal totemic sau strămoș mitic, cerbul simbolizează renovarea ciclică și lumina.92 Un alt simbol solar, prezent în ceata de Anul Nou, este calul al cărui dans circular imită drumul soarelui, de la solstiții la echinocții. Grecii și romanii au consacrat calul în primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Crăciun, răspândită aproape la toate popoarelor Europei, focurile care se fac în dimineața de Crăciun (la slavi și la români) și colacii de Crăciun, care imită forma soarelui, amintind de nimbul lui Mithra, pun în evidență cultul Crăciunului ca strămoș și moș, fiind un cult solar.107 Solstițiul de iarnă sărbătorea, în trecut, ziua de naștere a soarelui.108 Nu întâmplător, la solstițiile de vară și de iarnă, zeul soarelui la incași, Inti, era "legat" ritualic de "piatra sacră, Intihuatana
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în raport cu focul solar, având ca origine apele primordiale. Luna este deopotrivă "poartă a cerului și poartă a infernului". În mitologia generală, luna este divinitate astrală și astru propriu-zis, venerată ca zeu sau zeiță. În hinduism, "sfera lunii" era capătul "căii strămoșilor", cornul lunii fiind emblema lui Shiva. Sărbătoarea lunii, reprezentată de zeița Chang O, este una din cele trei mari sărbători chinezești care are loc în a cincisprezecea zi din luna a opta, pe lună plină, la echinoxul de toamnă, când
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
țăranul român îngropa cojile de ouă în brazdă sau le aruncau înaintea boilor, când porneau la plug; în ceremonialul nupțial românesc, după ce se întorc de la biserică, mirele și mireasa trebuia să mănânce un ou. De Paști, pentru realizarea coparticipației cu strămoșii, cojile de ouă roși erau aruncate pe o apă curgătoare pentru a ajunge în țara blajinilor.249 Ca simbol al divinității primordiale, Oul de Paști, înfrumusețat, prin vopsire și încondeiere, în Săptămâna Patimilor, este jertfit și mâncat sacramental în ziua
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
însuși. Șarpele reprezintă și Oceanul care înconjură cu nouă inele cercul lumii, cel de-al zecelea inel fiind Styxul (v. Hesiod, Teogonia). Șarpele este considerat spiritul apelor primordiale, mitul păsării-șarpe a fost asociat cu umiditatea și cu apele pământului. Ca strămoș mitic, șarpele este un erou civilizator care se întrupează și se jertfește pentru neamul omenesc. Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru elemente universale: trăiește în pământ sau în apă, veninul său are proprietățile focului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
iar, ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a pământului și a apei, a amestecului dintre elementele naturii, șarpele este și un simbol al Logosului divin, al rațiunii supraumane. Ca mitologem universal, șarpele este o epifanie a strămoșilor mitici, un arhetip al antinomiilor și un simbol al reînvierii ciclice a naturii.336 Ca mit simbolic, șarpele este prezent ca inteligență nefastă, ispititoare, dar și ca înțelepciune creatoare, simbolizează timpul ca durată, dar și absența timpului, de dinaintea începutului lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
balauri printr-un ritual de "claustrare inițiatică": ei trebuie să stea în vizuina lor, între 7 și 9 ani, și să se hrănească numai cu insectele și stropii de ploaie ce pătrund la ei. În simbolismul arhaic, balaurul este totem, strămoș mitic, angelic și teriomorf, în același timp, apotropeu al unor rituri de trecere. Prin intermediul unui alt ritual al "claustrării inițiatice", care durează de la 7 la 9 ani, sub supravegherea unui solomonar, șarpele se transformă în zmeu, care dezlănțuie stihiile și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
necazuri cu el. Eram scrisă prin diferite acte când Sevilia, când Sicilia, nume de altfel mai cunoscute pentru mulți. De aceea acasă și apoi prietenii mi-au zis simplu Lia. Mama mea, Georgeta-Alexandrina, născută Peiu, provenea dintr-o familie cu strămoși bulgari, descendenți ai acestei familii fiind acum în Bulgaria, după cum mi-a relatat un coleg, profesor la facultatea de Chimie, o rudă îndepărtată prin alianță cu mine. Era născută ca al cincilea copil al Elenei și Gheorghe Peiu din Gănești
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
și "fortuna labilis", volumul "Fluxul memoriei" este cântec și muzică. Ritmica este consecința unui timp desfășurat în flux continuu, circular, în care oamenii apar și dispar învăluiți într-o lumină difuză, unde sentimentul de liniște creează mediul propice comunicării cu strămoșii: "Ce liniște-i aici de aceea poate/ Când sărut iarba aud șoapte/ Venind demult/ Aceste păduri care se întorc din iarnă cântând/ Leagănă în arbori întreaga mea viață". Insistăm asupra acestui volum, pentru că el constituie un pas înainte în diversificarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]