KorAP: Find »[drukola/base=surâde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...169 >

4,202 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

stat pe un scaun înalt, de director general. Cert e un lucru, spune Graur ferm, nimeni nu știe exact ce s-a întîmplat. Și nici nu cred că mai interesează pe cineva. Doar pe dom' Mihai, să mai scrie ceva, surîde Luchian, privindu-mă. Pe el îl arde altceva acum, zice Graur. Ascultă-mă, Mihăiță, îmi spune întinzînd mîna spre mine, tu ai nevoie de substanță pentru piesă, că ideea e-aceeași de cînd lumea: binele învinge răul. Tu, în ceea ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Mihai aici, ți-aș zice eu una, mormăie Luchian, ștergîndu-și iar ochelarii. Culmea știi care a fost? mă întreabă Lupu. Echilibrul de care vorbeam, precizează Graur. Le-a crăpat ălora presa. Pentru că făcuseră cercetarea doar pe jumătate. Îți dai seama, surîde Lupu, dacă porneam eu instalația lor, cădea vina în capul meu, că eu n-am lucrat cum trebuia. Tac și mă uit aiurea, pe pereți, la niște tablouri cu flori. Îmi scot batista și-mi șterg gîtul transpirat. Interesant, le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
bine!... Noi avem orgoliu, zice, uitîndu-se spre Graur. Da, da! se înfurie, amenințîndu-l pe Graur cu mîna întinsă, între tine, doctorul în științe, și Vlad, îl aleg pe Vlad: el a rămas pe baricade! Vlad are abia treizeci de ani, surîde Brăduț. Vreau să-l văd peste zece ani. Chiar și pe dom' Mihai vreau să-l văd peste zece ani: să aibă familie, copii... Acasă, copiii nu te întreabă dacă la serviciu ai stat cu fruntea sus sau ți-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
că vă certați... Mai așteaptă puțin, îi zice Graur, că ajungem și acolo. Inginerul își retrage capul și închide ușa. Luchian scoate batista și-și șterge îndelung fața. Dă apoi din mînă a lehamite și se așează pe scaun. Mihăiță, surîde Graur, cred că acum ți-e limpede atmosfera din biroul nostru. Nu-ți rămîne decît să te duci acasă și să scrii piesa. Ce spui acolo, treaba ta. Un lucru să-ți fie clar: cînd vorbești de el, zice, arătînd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de după război... Mă uit lung la el în timp ce-mi închei scurta îmblănită și-mi strîng cordonul. Spune-mi, Petre, îl întreb, impresia asta ți-am lăsat-o eu? Primul pas e făcut, Mihai. Ce pas?! mă mir. Livia, surîde el. Pe dracu' ! exclam eu. Ce-are-a face una cu alta?! Livia o să-mi fie soție, n-o să mi se bage în creier să-mi dicteze cum să scriu și nici n-o să mă poată opri de la scris. Nu zău?! rîde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
doctor în științe într-o funcție de hîrțogar?!" Serios?! se miră Graur. Da, Petre... Dacă vreodată vei fi promovat, să știi că Sorescu te-a susținut, nu Popescu, fostul coleg, care găsește la tine un refugiu în clipele negre. Vorbe, Mihăiță, surîde el neîncrezător. Poți să nu mă crezi, Petre. Dar eu am principiul meu: cînd vreau să știu ce s-a mai întîmplat în sectorul alimentar, de exemplu, îi dau întîlnire unei șefe de magazin, care mă place. Cred că înțelegi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
puțin douăzeci de mii, "din care, pentru noi doi, voi cumpăra un pick-up stereo". Douăzeci de mii !... Cam atît cît iau eu în mînă ca inginer într-un an de zile. Trebuia să aflu cum... Mă uit la Graur și surîd. El și-a băgat mîinile în buzunare și mă privește nedumerit, așteptînd continuarea. Era astă-toamnă, continuu eu, pe-o vreme mohorîtă și friguroasă, dar la mine în cămăruță era cald, invitata mea stătea pe pat, în penumbră, iar eu îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
se miră capul blond, buclat, asigurîndu-mă din surîsul privirii că a înțeles perfect întrebarea mea. Orașul e foarte frumos. Păcat să nu-l vizitați. Te oferi ghid? Puteți rămîne? Bucureștiul e mai frumos și eu îl cunosc foarte bine... Femeia surîde molcom, ca un licăr de stea în apă. Mă îmbăt de surîsul ei și, beat cum sînt, scot agenda din buzunarul scurtei îmblănite, întinzîndu-i-o: Vă rog!... Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
prin telefon. Mulțumesc, sărut mîinile! Închid telefonul înainte ca Liliana să mai zică ceva, iau agenda din mîna delegatei, îi dau comanda și o conduc pînă la lift. La etajul zece, a doua ușă pe stînga, îi spun. Mulțumesc, îmi surîde ea. Nu uita ce ți-am scris în agendă, adaugă înainte de-a închide ușa liftului. Fac un semn prietenesc cu mîna și rămîn în fața liftului, pătruns de un fior de beție cum n-am mai încercat de mult. Îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Dacă vrei un ghid pentru București, adresează-te O.N.T.-ului". Mai citesc o dată și încă o dată... Mă apucă un rîs nebunesc; cineva care trece pe lîngă mine întoarce de cîteva ori capul. "Bine, îmi zic, dar de ce mi-a surîs încurajator?!..." Mă înfurii brusc și mă întorc spre pavilionul administrativ. Urc la etajul zece și intru în biroul Lilianei, cu agenda în mînă. Liliana stă cu telefonul la ureche, iar doamna blondă, așezată pe scaun, lîngă birou, fumează. Ia te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
care trebuie să ajungă la mine. Mulțumesc! Secretara iese. Don Șef mă privește lung, întrebător: Ce i-ați făcut lui Marinescu? Nimic, strîng din umeri. Erați dimineață amîndoi în stație. V-a cerut o țigară și nu i-ați dat, surîde Don Șef. Îmi cere mereu, apoi își amintește că eu nu fumez. Vedeți?... Să vă cumpărați un pachet anume pentru el, așa cum am auzit că fac niște maiștri de-aici din secție... Am să-i cotonogesc dacă aflu cine-s

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai bătrîn ce sînt, vă dau un sfat... croitoresc: măsurați de cîteva ori înainte de-a tăia o dată. Viața e un material care nu merită înnădit. Scoate din buzunar două radiere chinezești, parfumate, pe care le miroase îndelung. Observ cum surîde molcom, îmbătat de parfumul radierelor. Apoi, îmi întinde una: Luați-o. Cînd sînt supărat, îmi place s-o miros. Parcă mă mai înviorează. Mă poartă cu gîndul departe, în locuri exotice, visate în copilărie! Îi mulțumesc, luînd radiera dăruită, ținînd-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
fiecare schimbare a culorii cîte o notație în dosar. Dîndu-și seama că o privesc, ridică ochii, se convinge mai întîi că economista și Don Șef nu-s atenți, apoi mă privește, învăluindu-mă în tot albastrul ochilor săi și-mi surîde scurt, surîs ce poate fi o încurajare, la fel de bine ca și o ironie -, după care își continuă munca. Din plimbarea lui, Don Șef s-a oprit lîngă fereastră, ținînd încă șuba larg desfăcută pe umeri. Stă neclintit și privește fix

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
se poate termina în douăzeci de zile, în loc de douăzeci și opt. He-he! rîd eu. Opt zile pe an de producție în plus. Asta înseamnă vreo șase-șapte milioane. Vă țineți la înălțime, Don Șef. N-ați văzut ce bine mă simt la înălțime? surîde el amar. Doctorii ce spun? Oboseală prea multă. Zi de zi, seară de seară, mă îngropam între hîrtii să pot realiza o programare bună. Apoi, excesul de cafea, patru-cinci pe zi... În ultimii ani m-am obișnuit cu rația zilnică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pahar-două de coniac cînd ajungeam acasă, dar fiind în fiecare zi... Vorba aia: ce nu distruge potopul, macină picătura... Își duce țigara la gură, rămîne cu ea un timp între buze, apoi scapără un chibrit și o aprinde. Don Șef, surîd eu, nu-i voie de fumat în curtea combinatului. Dacă vă vede careva din conducere? Mai dă-i în mă-sa! murmură el, trăgînd din țigară. Stropii mărunți ai ploii reci de primăvară ne lovesc fără cruțare. Cei ce trec

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
știu încă ce-i aceea o privire sinceră?! Ori, poate vă e teamă de eșec?... Dacă încercați, să țineți minte un lucru: florile se culeg cu vîrful degetelor, nu se adună cu coasa... Iar doamna Teona e o floare... Ne surîdem reciproc și ne despărțim. Sus, în birou, economista mă așteaptă cu formularele în față, pe mapa de lucru. Ce s-a întîmplat cu tovarășul Ștefănescu? mă întreabă ea. L-a apucat brusc o durere de măsele, că abia după ce a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
pînă le semnez! Cristina, zice ea, mutînd privirea de la mine spre doamna blondă, te rog să mă scuzi un pic! Trebuie să semnez hîrtiile astea, e o chestiune urgentă. Ei, cum e cu cele două tone? S-a rezolvat? Da, surîde doamna blondă. Nici nu mă așteptam să se rezolve așa repede și bine. Actele sînt gata. A rămas camionul să încarce marfa. Se lucrează organizat, Cristina, surîde Brîndușa. Prestigiul combinatului se ridică și se menține după cum știi să răspunzi solicitărilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
chestiune urgentă. Ei, cum e cu cele două tone? S-a rezolvat? Da, surîde doamna blondă. Nici nu mă așteptam să se rezolve așa repede și bine. Actele sînt gata. A rămas camionul să încarce marfa. Se lucrează organizat, Cristina, surîde Brîndușa. Prestigiul combinatului se ridică și se menține după cum știi să răspunzi solicitărilor beneficiarilor. Este una din marile probleme a căror totalitate formează arta conducerii. Vă rog, domnule Vlădeanu, zice, întorcînd privirea spre mine, arătîndu-mi cu mîna, luați loc în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un pas înăuntru, închid ușa încet, apoi îmi scot casca. Sărut mîinile, spun doamnei Teona, care mai țăcăne o dată pixul și-l lasă peste dosarul din fața sa. Am adus contractele, vorbesc cu glas scăzut, așezînd dosarul pe biroul economistei. Știi, surîde doamna Teona, credeam că te-ai rătăcit prin hățișul atîtor semnături. Lucru previzibil dealtfel, rîde ea, scoțînd din sertar o țigară, timid cum ești... Întorc surprins capul. O văd cum se ridică puțin, răsucește scaunul sub ea, își scoate genunchii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Doar nu te-am servit cu o țigară... Ei da! îmi zic eu. Doamna începe să se repete, dar pe un plan superior, de la înălțimea căruia să-mi poată da brînci mai bine. V-am mulțumit, strîng eu din umeri, surîzînd, pentru că m-ați întrebat, probabil, ca să-mi permiteți să fumez în acest birou. Nu, clatină din cap doamna Teona, te-am întrebat pentru că voiam să te rog să-mi oferi un foc. Mi-am uitat bricheta acasă. Ați fost pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
scenariu de film și o piesă de teatru, răspund eu, fără să mă simt vinovat prea mult de minciună, căci piesa de teatru e gata, romanul e în curs de editare, iar scenariul cinematografic abia l-am început. Trei deodată, surîde doamna Teona. Cum poți face lucrul ăsta cînd ai doar două mîini?! Sincer să fiu, îi răspund, eu nu scriu decît cu o mînă: cu dreapta. Dacă nu am chef de roman, scriu teatru; dacă nu am chef de teatru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Și dacă nu ai chef nici de scenariu? Citesc. Și dacă nu ai chef nici de citit? Merg la vreun spectacol. Și dacă nu este nici un spectacol? Mă plimb. Azi, spre exemplu, vremea e urîtă. Nu-i de plimbare... Atunci, surîd eu, mă întorc acasă și scriu. Am stabilit, face doamna Teona semn spre mine cu țigara, că nu ai chef de scris. Prea s-a întins coarda! Acum, ar urma ca eu să o întreb dacă are vreo propunere. Îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
propunere. Îmi place foarte mult să mă plimb pe vreme urîtă, îi răspund. Sînt doar eu, cu gîndurile mele. Doamna Teona rotește încet țigara între degete, privind fix scrumul destul de lung. Cînd scrumul se rupe și cade pe birou, ea surîde încet, meditativ. Tu, cu gîndurile tale... Spune-mi, schimbă ea tonul, știu că ești prieten cu pictorul Cetină. Poți să-l convingi să-mi vîndă "Pasărea măiastră"? Îmi place și mie. Tocmai mă gîndeam să-l rog să-mi facă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să-și copie tablourile, decît, doar, să le repicteze. A încercat să repicteze "Pasărea măiastră", dar a fost de ajuns o clipă de inspirație și a ieșit cu totul alt tablou. Ei, ce zici? Îl poți convinge? Nu știu, doamnă, surîd eu, nu știu ce să vă promit. Doamna Teona scoate din sertar bricheta, pe care o aprinde și o stinge de mai multe ori, surîzînd mereu unui gînd. Știi, Mihai, se hotărăște ea să-mi spună, de cîte ori rostești tu cuvîntul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
inspirație și a ieșit cu totul alt tablou. Ei, ce zici? Îl poți convinge? Nu știu, doamnă, surîd eu, nu știu ce să vă promit. Doamna Teona scoate din sertar bricheta, pe care o aprinde și o stinge de mai multe ori, surîzînd mereu unui gînd. Știi, Mihai, se hotărăște ea să-mi spună, de cîte ori rostești tu cuvîntul "doamnă", mă cuprinde același fior pe care îl încerc atunci cînd mi se oferă o floare. Și dumneavoastră ați rostit, acum, numele meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]