4,066 matches
-
al meu, că veni vorba. Fără sfatul pe care mi l-a dat Michael în urmă cu ceva timp, nu m-aș fi mutat în veci la New York. — Mi-a zis Luke că poate vii și tu! zic, cu un surâs fericit. — Cum să lipsesc de la un asemenea eveniment? Michael îmi face cu ochiul. Felicitări! Ridică paharul în cinstea mea. Becky, recunoaște că regreți foarte tare că n-ai acceptat slujba pe care ți-am propus-o. La Washington, ai fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
acum, încă un eveniment important. Face un gest larg în jur. Tocmai îi spuneam lui Luke cât de norocos e că a pus mâna pe o fată atât de frumoasă, de talentată și de realizată profesional ca Becky. Într-adevăr. Surâsul lui Elinor îngheață vizibil. Sunt sigur că sunteți de aceeași părere cu mine. Se lasă tăcerea. — Desigur, spune Elinor în cele din urmă. Întinde mâna și, după o ușoară ezitare, mi-o pune pe umăr. O, Doamne. Ce degete reci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pot de discret, spre locul în care stă Michael, privind în gol. — Ce-a fost asta? îl întreb în clipa în care ajung lângă el. De ce vă certați? Michael ridică privirea, tresărind - apoi își regăsește stăpânirea de sine, cu un surâs. — Ei, o mică neînțelegere de serviciu, spune. Nimic pentru care să-ți faci griji. Ia zi, te-ai hotărât deja unde mergeți în luna de miere? — Michael, termină. Vorbești cu mine, da? Spune-mi ce se petrece. Cobor glasul. Ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Bine ați venit la Dream Dress! Mottoul nostru este... — A, stați așa, că știu! Lăsați-mă să ghicesc! E „Trăiește-ți visul, la Dream Dress, nu?“ — Nu, nu este acesta. Cynthia zâmbește. — Este „Visurile se împlinesc la Dream Dress?“ — Nu. Surâsul Cynthiei se încordează ușor. Este „Noi îți vom găsi rochia la care visezi“. A, drăguț! spune Suze, încuviințând politicoasă. Ale mele erau mai bune, îmi șoptește în ureche. Cynthia ne conduce înăuntru și ne invită să ne așezăm pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
semn de salut. Ce naiba face Robyn aici? — Și, pe mese, poate niște buchețele de flori de câmp... Robyn vine țintă spre noi. Nu sunt sigură că-mi place chestia asta. — Hei, Suze! Mă întorc spre ea cu, sper eu, un surâs foarte firesc. Nu vrei să arunci un ochi la... ăă... pernuțele astea pentru verighetă? — Poftim? Suze se holbează la mine de parcă aș fi înnebunit subit. Sper că n-ai de gând să-ți iei pernuță pentru verighetă! Te rog din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe antet. Se înregistrează! OK, să văd ce face ea. — Hei, spune, ridicând privirea. Știi ceva despre cratițele și oalele astea? De exemplu, știi cumva ce e chestia asta? Ridică spre mine o tigaie, și nu-mi pot reprima un surâs. Pe bune. Tipele astea din Manhattane habar n-au de nimic. Cred că n-a gătit nimic în viața ei! E o tigaie, spun amabilă. Se folosește pentru a prăji diverse chestii în ea. — OK. Și asta? Ridică alt recipient
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
arăt niște poze... între timp, poate încă puțină șampanie? — Da, vă rog, spun și-mi întind paharul. Nu vă pot refuza. Șampania, deschisă la culoare și delicioasă, fâsâie în pahar. Antoine dispare, iar eu iau o înghițitură, disimulând în spatele unui surâs faptul că, în adâncul sufletului, am un ușor sentiment de disconfort. Acum că Alicia a dispărut din peisaj, n-are rost să mă mai prefac. Ar trebui să-mi las paharul jos, să o iau pe Robyn deoparte, să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe hol și ținând discursuri înălțătoare despre profesia de medic. De regulă doctorii nu fac decât să treacă grăbiți pe lângă tine, cu o privire iritată. — Înțeleg că ți-ai dorit să fii medic dintotdeauna, nu? continuă spre mine, cu un surâs. — Ăă... păi... nu chiar... zic precaută. Ar fi ușor nepoliticos din partea mea să spun că nu mi-a trecut în viața mea prin cap așa ceva. În primul și în primul rând nu trebuie să ai un IQ astronomic, ca să poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
afle răspunsul la întrebare; de fapt, unele dintre fete au părut chiar foarte interesate de subiect. În momentul în care intru în camera lui Michael, încă îmi mai bubuie inima de jenă. — Bună! Luke ridică ochii spre mine, cu un surâs. Stă pe un scaun, lângă patul lui Michael, și atmosfera e mult mai relaxată. — Tocmai îi spuneam lui Luke, zice Michael în clipa în care mă așez și eu. Fiica mea mă bate întruna la cap să mă retrag din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trimite spre o pagină din mijloc, cu o mică fotografie a lui Elinor. Înșfac ziarul și dau repede la pagina menționată. Citesc titlul, CUM POȚI COMBATE OBOSEALA MUNCII DE BINEFACERE. Sub el este o fotografie a lui Elinor cu un surâs înghețat, pe treptele unei clădiri impozante și înmânându-i un cec unui tip în costum. Privirea mi se îndreaptă automat spre cuvintele scrise sub poză. Elinor Sherman s-a luptat cu apatia pentru a strânge bani pentru o cauză în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dați afară? Vă rog mult, n-o dați afară pe Becky! Ne place mai mult de ea decât de Erin... O. Își acoperă repede gura cu mâna. Iartă-mă, Erin. Nu te-am văzut. — Nici o problemă, spune Erin, cu un surâs destul de forțat. Situația e din ce în ce mai albastră. — Christina, tot ce pot face e să-mi cer scuze, spun cu umilință. N-am vrut să fac nici un rău. N-am avut nici cea mai mică intenție de a trage pe sfoară clienții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mama a insistat să le scrie ea. Mâna i se încleștează în jurul unei lingurițe de plastic. De la cocktailurile albastre sinistre la rochia aia complet, complet ridicolă... — Pe bune? Sună groaznic! — Ei, a trecut. Lingurița se sparge și Christina schițează un surâs vag. Dar gândește-te la ce ți-am spus. E ziua ta. A ta și a lui Luke. Fă totul așa cum îți dorești tu și nu te simți vinovată în nici un fel. Și încă ceva. Becky... — Da? — Adu-ți aminte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tocmai intră. Și un mesaj de la soțul dumneavoastră. În momentul ăsta nu poate să plece de pe insulă din cauza condițiilor meteorologice defavorabile, dar a zis să vă zic că vine cât poate de repede. — Mersi, spune Suze, schițând cu greu un surâs. E nemaipomenit. Dar, când moașa iese din nou, încep să-i tremure buzele. — Bex, ce mă fac dacă Tarkie nu poate să se întoarcă? Mami e la Ulan Bator și tati nu știe absolut nimic despre bebeluși... O să fiu numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pentru desert! țip. Robyn, ascultă-mă! În timp ce eram în Anglia, am anulat nunta. Ți-am lăsat mesaj! Dar se pare că nu l-ai primit. În încăperea luxoasă se lasă tăcerea. Apoi, brusc, chipul lui Robyn se încrețește într-un surâs care se transformă într-un râs în toată regula. — Hahaha! Vai, Becky, ești de milioane! Nu e de milioane, Kirsten? — Robyn, vorbesc cât se poate de serios. Vreau să contramandez totul. Vreau să mă mărit în Anglia. Mama mea îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la New York, ca să o impresionez pe mama. Am vrut să se oprească în mijlocul străzii, să se întoarcă spre mine și... să mă priveasă lung... cu mândrie... — Dar e foarte mândră de tine! — Ba nu e deloc. Schițează o urmă de surâs. Trebuia să renunț de la început. — Nu! zic, un pic cam târziu. Îi iau mâna și mă simt complet neajutorată. Prin comparație cu el, mă simt extrem de protejată și de răsfățată. Eu am crescut cu sentimentul că mami și tati mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
judecată va vedea poze cu tine măcelărită. Trebuie să arăți cât se poate de bine. Deschid ușa, așteptându-mă să văd încă un curier cu cadou. Dar în prag se află Michael, cu un pulover galben de cașmir și un surâs prietenesc. La simpla lui vedere, mi se ia o greutate de pe suflet. — Michael! strig și îl îmbrățișez. Îți mulțumesc foarte mult că ai venit. — Cu mare plăcere, spune Michael. Aș fi venit mai repede dacă mi-aș fi dat seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de zile? spune Michael. Becky, nu mai sunt decât trei săptămâni! — Găsesc eu ceva! Se pot întâmpla o groază de lucruri în trei săptămâni! — Găsești tu ceva? Ăsta e singurul tău răspuns? Poate se întâmplă o minune! Încerc un mic surâs, dar pe chipul lui Michael nu se citește nici o reacție. Pare în continuare șocat. Și negru de supărare. Simt un junghi cumplit. Nu pot să suport ideea ca Michael să fie supărat pe mine. Îmi bubuie capul și simt că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mea, reacțiile la lista ta au fost de-a dreptul impresionante. Ești în topul celor mai norocoase mirese. Nu... știu ce să spun. Nu mi-a trecut niciodată prin cap să... — Să nu te subestimezi niciodată! zice Eileen cu un surâs extrem de cald și îmi arată în jurul ei. Uită-te cât vrei și pe urmă spune-mi ce ai mai dori să adaugi pe listă. Dacă ai nevoie de ajutor, știi unde sunt. Mă strânge de braț. Bravo, Becky. În timp ce ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atunci când un covor se rostogolește în fața ta, invitându-te să pășești. Indiferent de ce se întâmplă astăzi - indiferent dacă planul îmi reușește sau nu - suntem împreună. Și o să rămânem împreună. Nu e bine să vorbim, știi, nu? zice cu un mic surâs. Aduce ghinion. — Știu, spun și iau o înghițitură din ginul lui. Dar, sinceră să fiu, cred că la ora asta nu mă mai interesează nici o superstiție. Ce vrei să spui? — Ei... nimic. Număr până la cinci, adunându-mi curajul, după care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu spune nimic preț de câteva clipe - și îmi stă inima. Am sentimentul cumplit că va redeveni brusc vechiul Luke. Luke cel matur, obsedat de muncă, încăpățânat, omul de afaceri. Apoi el ridică privirea - și în colțul buzelor are un surâs amuzat. — Am de ales? — Nu, spun și îl apuc de mână, ușurată. N-ai. Plecăm în jurul lumii! O să fim turiști! — Ultimele două sunt foarte ușoare! strigă tati și le flutură în aer. N-ai nimic în ele? Nu, sunt goale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
acesta dătător de iluzii, în care studenții deveneau „maeștri”, redactorii de gazete „colegi”, publicul unei conferințe o sumă de „inteligenți” etc. Un „joc” serios, în care se lansa integral, cu mintea și cu corpul, lua atitudini grave sau joviale, punea surîsuri și încruntări, arunca ocheade letale. Capul înclinat, mina reflexivă, dreapta despicînd cu mișcări scurte aerul sau pipăind căptușeala reverelor, alura demonstrativă făceau să-i urmărești cu deosebit interes „rolul” amplu, cu monoloage artistic ritmate, cu declarații și aparté-uri, pe care
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Literar, autonomia esteticului, subliniind evoluția în paralel cu generația cri- terionistă, naționalist- ortodoxistă pe linia Vulcănescu - Crainic - Eliade - Noica. Diferența este una de asumare a unei tradiții culturale, în cazul cerchiștilor fiind vorba de Școala ardeleană - Maiorescu - Eugen Lovinescu. În Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Augustin‑Doinaș , Virgil Nemoianu observa și el calitatea specială a estetismului cerchist care tinde către edificarea unui model social posibil, diferit de estetismul radical al decadenților, refractar oricărei derivări eticiste. În cazul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pentru această așezare pitorească, uriașă, imprevizibilă, populată, colorată, aglomerată, luminată, colcăind de viață și necunoscut. Mishima Vineri 8 februarie 2002 - Iași Intimitatea Nu va fi povestită Nici floarea ruptă Îmbrăcându-te Cu sufletul sfâșiat Înțelegi totul Minunează-te De fiecare surâs Și vei fi curat Pământul din vas Culoarea și focul tău: Ești nemuritor (pentru Liviu) 26 februarie 2002 - sala Pruteanu Peste o jumătate de oră ne întâlnim din nou cu Alexander Hausvater, pentru a începe un nou spectacol. Pentru mine
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
protocolare de la Santiago când un coleg sau o colegă din corpul diplomatic ne întreba discret unde ne comandăm "în vest" elegantele ținute. Ce puteam să le răspundem, la "Casa Ardeleanu" sau "Casa Secăleanu" din selectul cartier Titan? Răspundeam cu un surâs discret și enigmatic precizând că dorim să ne păstrăm "exclusivitatea"! La sfârșit de noiembrie am pornit-o! Era un început de iarnă urâtă, cu lapoviță, îngheț, viscol, frig și noi, ca marii îmbogățiți ai Europei, urma să fugim de iarnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Biserica Armenească. Îi vizitam Întâi pe Lucu și Jeni Andreescu, mă umpleam de bunătatea lor, de bunul-gust și de dragostea lor de viață, apoi, după nouă seara, băteam la ușa domnului Botta, care locuia vizavi de ei. Mă Întâmpina cu surâsul lui melancolic, după care Începeau acele sesiuni de poezie fără timp. Era debutul educației mele ezoterice. Pentru Cântecul lebedei am filmat În vechea sală a Teatrului Național (Teatrul Odeon de azi), pe scena căreia Își lăsaseră amprenta marii actori de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]