11,843 matches
-
Feng arată mai tânăr decât mi-am închipuit. Pare să aibă puțin peste douăzeci de ani și are o piele frumoasă. Ochii lui mari au colțurile ridicate. Expresia lui e blândă și preocupată, dar lipsită de curiozitate. Are un nas tipic manciurian, drept și lung, și buze ferme. Obrajii săi au o roșeață ca de febră. N-a zâmbit când ne-a văzut intrând. Mi se pare că visez. Fiul Cerului e îmbrăcat într-o robă lungă, aurie. Pe țesătură sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
zece mii de ani de viață“, el își ia fratele de braț. Îmi execut plecăciunile și apoi mă dau deoparte, ca să ascult și să observ. Descopăr asemănări în modul de comportament al fraților: elegant și arogant deopotrivă. Au amândoi trăsături manciuriene tipice: ochi oblici cu o singură pleoapă, nas drept și gură bine conturată. Iată și diferența, decid eu repede: prințul Kung are ținuta unui călăreț mongol. Pășește cu spatele drept, dar are picioarele încovoiate. Mișcările împăratului Hsien Feng seamănă mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
prezent. Scriitorul e prietenul actualului cancelar de oare șna legat destinul politic și care n-a îmtîrziat să se împlinească. Dar eu zic scriitor când lui nu-i place acest cuvânt, prea adesea legat de multe compromisuri și succese materiale, tipice într-o societate în care un tiraj de câteva sute de mii de exemplare poate îmbogăți pentru totdeauna pe autorul unei cărți. Scriitor, deci, nu-i place să fie numit, ci cum? Cetățean care scrie! Iată! Cum ar fi, de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
și satele erau pustii. Un călăreț plecă în galop din linia întâi, spre palisada ce înconjura Castelul Takamatsu și așteptă instrucțiuni. Într-un târziu, Kanbei și Hikoemon fură introduși prin palisadă și escortați până la poarta castelului. Takamatsu era un exemplu tipic de castel clădit pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre poarta principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor. Cu fiecare pas pe treptele de piatră, meterezele și zidurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
putuse găsi ascunzișul. Zi și noapte se gândea la aceste posibilități. În ultima vreme, auzise că avusese loc o bătălie la Yamazaki. Când i se spusese despre evenimente, sângele îi năvălise în obraji. — E foarte probabil, spuse mama lui Hideyoshi. Tipic pentru băiatul ăsta. Părul bătrânei albise complet, iar acum stătea așezată în sala principală a Templului Daikichi de la ora când se scula dimineața, până când pleca la culcare, fără să umble aproape deloc și rugându-se, cu evlavie, pentru victoria copilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
amestecați cu tropotul nenumăratelor copite ale cailor, traversa râul, răsunând în piepturile oamenilor care priveau. — Kazumasa! răcni Honda în spatele lui. — Ce e? — Vezi ce e pe malul opus? — Da, este o armată imensă. Coloana pare mai lungă decât însuși râul. — Tipic pentru Hideyoshi, râse Honda. Numai el are talentul să ia o armată de mărimea asta și s-o miște de parcă oamenii ar fi propriile lui mâini și picioare. O fi el dușmanul nostru, dar trebuie să-i recunoaștem meritele. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu Nobuo, Kazumasa îl vizită pe Hideyoshi, în Nawabu. Transmițându-i salutările oficiale ale lui Ieyasu, îi înmână scrisoarea de felicitare și plecă. După plecarea lui Kazumasa, Hideyoshi îi privi pe oamenii din jurul lui. — Uitați-vă la asta, spuse el. Tipică pentru Ieyasu. Nimeni altul n-ar fi fost în stare să înghită o asemenea lovitură dureroasă ca și cum nu era mai mult decât ceai prea fierbinte. Fiind el însuși omul care-l obligase pe Ieyasu să bea fier topit, Hideyoshi îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de expert în artefacte o fi? Containerele cu "artefacte" pe care i le aduc eu preaonorabilului numai antichități nu sunt... - Ce investesc și care va fi profitul... Trebuia să-mi dau seama, căpitane, că vei pune problema într-un mod tipic Independenților. Te asigur că acest transport va fi recompensat cu mult mai mult decât te aștepți. - Riscul nu este numai al meu, continuă Birmaq ca și cum nu auzise nimic din ceea ce spusese Poha. Prin mine sau el, continuă Birmaq desemnându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
chiosc superb din lemn, acoperit cu iederă. *** Între timp, mirii străbăteau lumea, dar Richard se gândea mereu la conacul lui frumos. Lotti era acum pentru el unica familie. Cu ea avea să-și împodobească reședința lui de la țară, conacul acela tipic englezesc pe care-l îndrăgea nespus. Vor discuta literatură si politică, Lotti va scrie, vor juca tenis, vor călări la cumpăna nopții, sub clar de lună și se vor scălda în apele atât de limpezi ale lacului ce se ivea
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93396]
-
am comentat. Nu mă interesa locul În care aveam să mă despart de el, atâta timp cât o făceam. Așa că, o oră mai târziu, l-am urmat tăcută pe străzile Înghețate, cu o atitudine distantă. I-am remarcat foarte repede privirea ciudată, tipică lui În momentele În care Îmi ascundea ceva. M-a condus Într-o parte a orașului pe care nu o cunoșteam. Aveam totuși Încredere În el, așa că l-am urmat mai departe. ― Am ajuns, mi-a spus după puțin timp
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
mă cuprindă Într-o Îmbrățișare lungă. Și, În timp ce mă Îmbrățișa, aproape că am reușit să uit de ochii aceia obsedanți ai unui străin. ― Bună, a spus el mai târziu, după ce Îmi dădu drumul din strânsoare. Avea un ton destul de grav, tipic unei afirmații de genul Am ceva important să-ți spun. Am așteptat, dar el nu a mai continuat. I-am zâmbit cu Întârziere ca răspuns la salut. ― Pari abătut azi, am comentat eu. ― Neah, mă contrazise el, părând că se
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Într-o librărie și citește. Poate părea naiv, dar cam așa era Maria. Mi-am luat telefonul din geanta răstignită pe fotoliu și am sunat-o. Dar melodia preferata a Mariei răzbătea până la mine de pe o măsuță minusculă din hol. Tipic ei, să-și uite telefonul acasă. L-am luat fără nicio ezitare, ridicol de Încântată de posibilitatea descoperirii identității acelui Adi. Își codase mesajele, spre exasperarea mea. Am tastat sigură pe mine data ei de naștere, dar am eșuat. Nu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
serios și n-a fost. John Joe a strâns din umeri. îDin nou!) De-acum începuse să mă enerveze. Nu putea să-i spună pur și simplu lui Josephine de ce nu se însurase? Era imposibil să nu existe o explicație tipic irlandeză cu iz economic. Poate că ferma n-ar mai fi fost viabilă dacă era împărțită între el și fratele lui sau poate că ar fi trebuit să aștepte să-i moară mama fiindcă n-ar fi putut ține două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
trăsăturile și să-mi compun o expresie plăcută. —Și eu sunt irlandez. Stră-stră-bunicul meu era din Cork. Din Bantry Ba. Știi zona? — Da. —McCarthy e numele meu. Harvey McCarthy. — De fapt, am spus eu surprinsă. McCarthy e chiar un nume tipic pentru Cork. —Și cum îți merge? Tipul era pus pe taclale. —Bine, am bolborosit eu. Dar știi, colega mea de apartament... Da, sigur, dar să ai grijă de tine! Apartamentul arăta ca desprins dintr-un documentar rock. Peste tot erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cred. Cu toate că eram internată într-un centru de tratament și situații de genul ăsta interveneau în viața oricui, nu trebuiau să intervină și în viața mea. Eu nu eram ca toți ceilalți. Și asta nu era o stare de negare tipică nebunilor sau drogaților. Chiar nu eram ca toți ceilalți. Păi, dacă trebuie, veniți, am oftat. Dar sper să nu fiți răutăcioși cu mine, că nu se știe ce mă mai apucă! Când a auzit asta, Barry Grant s-a și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asistentul lui Vivian. Pe un ton foarte mohorât, el mă informase că oferta lui Vivian era valabilă până luni, la 10:00 am și nici o secundă mai târziu. Dacă eram interesată să accept postul, atunci ea trebuia să știe imediat. — Tipic, a mormăit Jackson printre dinți când i-am spus asta. Dintr-o dată, am simțit în interior formându-se un imbold de rebeliune. De ce voia Jackson să mă demoralizeze? Poate că Vivian era dură, poate că era chiar puțin nebună, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
noastră. — Nu-mi vine să cred că Gregory a demisionat chiar așa - fără preaviz! David a închis ușa în spatele lui. — De fapt, Claire, Gregory era aici de-o săptămână, ceea ce înseamnă doar puțin sub medie, mi-a șoptit el. Perioada tipică de rezistență a unui angajat în acel birou e de mai puțin de două săptămâni. Fie îi concediază Vivian, fie anagajații fug singuri din clădire. De fapt, cred că ambele variante pot să și coexiste. Eu nu sunt aici decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și înainte. Vineri seara, după o săptămână de groază, etajul doisprezece era tăcut ca un mormânt. Vivian plecase, cu o zi înainte, în L.A., iar restul personalului se prelinsese către un bine meritat week-end liber. și eu abia așteptam week-end-ul tipic de iarnă. Eu și Randall ne decisesem „să chiulim“ și să plecăm cu mașina către Long Island, ca să stăm peste noapte cu Bea și Harry, la Montauk. Nu mai aveam deloc răbdare. Avea să fie minunat să ies din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
noapte stă și ea în cale. — Nu-mi spune că porți chestii pe tine în pat! O, biata de tine! Și mai ales cămăși de noapte, Dumnezeule! Ce umilință pentru tine! Adică toată povestea asta cu diferențierea prin costume - e tipică pentru o societate falocentrică... Presupun că suferi din cauza privării de atingeri. Gaskell e de părere că e la fel de rea ca și deficitul de vitamine. — Păi, știi, Henry e întotdeauna obosit când ajunge acasă, îi zise Eva. Iar eu ies o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ar fi lăsat niciodată casa într-o asemenea dezordine. îi spusese ceva despre asta lui Sally, numai că femeia îi replicase că uite ce lipsă de spontaneitate și că, oricum, ei doar închiriaseră casa pe timpul verii și că era ceva tipic pentru un sistem social patriarhal să se aștepte ca femeia să intre într-o relație contractuală bazată pe subjugarea domestică a femeii. Eva încercă să înțeleagă ce-i spune Sally și se trezi cuprinsă de un sentiment de vinovăție, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
chiar căsătorie, în sfârșit, n-are importanță. Dintr-o legătură... Știm, știm, n-are importanță. Vi se pare, prin urmare, anihilat acest erou? Credeți? — Nu cred nimic, nu-l cunosc. Și-apoi, îl știți mai bine decât mine. Doar e tipicul erou. Revoluționarul! Ar trebui să-l știți mai bine, doar întruchipează, nu-i așa, simbolizează... — Ei, aici e aici. Rămâne o fascinație asemenea tip? Credeți, credeți? Dar și o primejdie! Nu nemulțumiții de la colțul străzii sunt periculoși, ci acești mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dispută cu el. Poate e mai bine așa, a zis. O să lăsăm tatuajul acolo unde e și, de fiecare dată când ne uităm la el, o să ne amintim ce departe ai ajuns față de zilele întunecate din tinerețea ta. O formulare tipică pentru David: „zilele întunecate din tinerețea mea“. A declarat tatuajul o amuletă purtată pe piele, care avea să mă protejeze de alte rele și suferințe. O amuletă. Habar n-aveam ce-i aia, așa că am căutat cuvântul în dicționar. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de bârfe de pe la ceilalți colegi. Bârfa e doar unul din riscurile meseriei, mă tem. Pentru o persoană care știe atât de multe, e de mirare că Amy nu a aflat că iubitul ei pilot o înșală. Dar presupun că e tipic. Biata iubită/soție e de obicei ultima care află asemenea chestii. Desigur că eu nu o să-i spun lui Amy. Pentru că nu o cunosc atât de bine și, oricum, iubitul său le-ar spune celorlalți piloți că sunt o băgăcioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
la picioarele ei. — Lissy ! strig. Se Întoarce spre mine și o sărut pe obraz. Habar n-am avut că știi să dansezi atât de bine ! Ai fost uluitoare ! — Ba nu. N-am fost deloc, spune imediat și-și ia expresia tipică de Lissy. Am fost sub orice critică... — Termină ! o Întrerup. Lissy, a fost fenomenal. Tu ai fost fenomenală. — Am fost vai de capul meu, mai ales la... — Te rog eu mult, nu mai vorbi prosti, că n-ai fost deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de PR financiar și tot tacâmul. Și acum câteva săptămâni mi‑a zis un lucru care mi s‑a lipit de creier: „Oamenii care vor să facă un milion, împrumută mai întâi un milion“. Sincer, cred că am o minte tipică de întreprinzător, pentru că, în clipa în care a zis asta, am simțit în mod straniu că știu exact despre ce vorbește. M‑am trezit chiar repetând‑o cu voce tare. Câtă dreptate are! Cum să faci bani dacă nu îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]