4,331 matches
-
în mașina poliției, vorbind rapid prin stație. Am clătinat din cap. Dar pun pariu că știu unde se duce, zisei eu. *** M-am întors sus, unde am găsit o atmosferă cumva mai calmă. Hugo se eliberase din funii și se trântise într-un fotoliu, preocupat de durerea de cap. Când am intrat, și-a ridicat privirea și mi-a oferit cel mai frumos zâmbet pe care-l văzusem vreodată. —Modesty, zise el. Ești bine? De acum în acolo așa o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
împrejur și am ieșit din cameră. Hugo țipă după mine, cât îl țineau plămânii: —Bravo, Sam, salvează domnițele la ananghie și apoi ia-ți tălpășița. Nu care cumva să-ți pierzi firea! Tu chiar te crezi Modesty Blaise, nu? Am trântit cu putere ușa de la intrare, care probabil că a văzut stele verzi. Capitolul douăzeci și cincitc "Capitolul douăzeci și cinci" — Pur și simplu nu-mi vine să cred, zise Sophie, probabil pentru a șaptesprezecea oară în dupăamiaza aceea. Ben! Nu pot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă distragă. Peste douăzeci de minute s-a auzit soneria. Când, în cele din urmă, m-am repezit să deschid ușa, nu am găsit pe nimeni. Eram pe punctul de a înjura în gura mare, pe stradă și de a trânti la loc ușa când, spre marea mea surpriză, am observat un urcior mare. Așezat pe treapta de sus. M-am uitat la el o vreme, după care m-am aplecat, destul de bănuitoare. Era plin ochi cu margarita de căpșune cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
va trebui să se boteze imediat, iar preotul să vă binecuvânteze căsătoria. Warda își întoarse atunci rugămințile spre tata: — Învoiește-te, Mohamed, altfel ne vor despărți! Se făcu tăcere. Cineva din mulțime strigă: — Allah e mare! Tata, care era tot trântit pe jos, se ridică fără grabă, înaintă demn spre Warda și îi spuse cu voce nesigură: „Îți voi da straiele și fata!“, după care se îndreptă spre casă, trecând printr-un șir de oameni care încuviințau în șoaptă. — Voise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Am strigat, am amenințat, am gesticulat. Dar Warda a venit după mine, imploratoare: — Întoarce-te acasă, pentru Dumnezeu! Nu trebuie să ațâțăm toți vecinii. Sora ta ar putea să nu se mai mărite niciodată. M-am întors în casă, am trântit ușa și am început să izbesc cu pumnii în pereți, nesimțitor la durere. Warda s-a apropiat de mine. Plângea cu sughițuri, dar mintea ei rămânea limpede. Așteaptă să se îndepărteze, apoi du-te să vorbești cu unchiul tău. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
În afară de neîmblânzita mea Hiba, care se comporta tot mai ciudat, îngrămădind pietre pentru a îngusta intrarea, curățind cu grijă locul, înfășurând burduful și curmalele în lână spre a le feri de ger, în vreme ce eu însumi, trândav și batjocoritor, îi tot trânteam sarcasme și dojeni, fără să izbutesc s-o descrețesc, s-o enervez și încă și mai puțin s-o îndepărtez de la febrila ei activitate de furnică. Am tăcut în cele din urmă. Nu că aș fi obosit, ci din pricina vântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Îmi curgeau lacrimile fără să mi le pot opri. Am fost totuși în stare să îngaim, printre suspine: — Și cu Adrian ce s-a întâmplat? — N-aș fi crezut că dispariția sa te va afecta atât de tare! I-am trântit un ghiont cu pumnul în umăr pe care nici măcar n-a încercat să-l eschiveze, știind bine că-l merita. — Papa Adrian ne-a părăsit cu două luni în urmă. Se spune că a fost otrăvit. Când vestea morții sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-i tratez doar ca pe niște rumi. Dar familia ta e în altă parte, iar tu o ignori de parcă treizeci de ani din viața ta și a ei nici n-ar fi existat vreodată. Făcu o pauză înainte de a-mi trânti vestea următoare: — Mama ta a murit în vara asta. Vizibil la curent, Maddalena îmi încălzi mâna cu un sărut de mângâiere. Abbad continuă: — Mă aflam la Tunis când a căzut bolnavă pentru ultima oară. A cerut să te vadă. — I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
copiii și tatăl doreau să se vadă. Regula era că nu existau reguli bătute în cuie. Înainte să plece, au îmbrățișat-o pe Maggie și, spre surpriza lor și a ei, s-au îmbrățișat și unul pe altul. Maggie se trânti pe un scaun, permițându-și un zâmbet de satisfacție. Asta era modalitatea prin care avea să se revanșeze pentru ceea ce făcuse acum un an? Puțin câte puțin, cuplu după cuplu, reducând cantitatea de durere de pe pământ. Gândul păru reconfortant pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-și ușura conștiința. Întotdeauna trebuie să știi care e cea mai mare slăbiciune a adversarului. Bonham știuse probabil că va fi ușor. Întâi puțină muncă de intimidare, apoi afișarea unei blândeți și compasiuni aparente. Era tiparul clasic. Inspectorul de poliție trântește scaunul deoparte, apoi îți pune o mână pe umăr și te consolează. Polițistul bun - polițistul rău, chiar dacă era aceeași persoană. Făcuse și ea asta de zeci de ori. Se uită din nou la ofițerul de marină. Nu-i venea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în timp. Deschise un dulap, unde găsi unelte din cremene și oase de animale care au fost descoperite pentru prima oară la Beitin în anii ’50 și datate cu cinci milenii înainte de Hristos. Celor de la departamentul de antichități le va trânti tâmpenia cu urmele de sânge pe care le descoperise, un indiciu sigur al sacrificiilor rituale, stabilind că Beitinul a fost cândva un templu canaanit. Poate că aplica vechea rețetă biblică, își zise Ahmed cuprins de un sentiment de vinovăție, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cea mai valoroasă cutie înapoi pe raftul de sus al dulapului încuiat, auzi un zgomot. Metalic. —Hei! Huda? Nu primi nici un răspuns. Poate că nu era nimic. Poate să a lăsat ușa metalică a camerei de lucru întredeschisă și a trântit-o vântul. Nu conta. O să închidă cutia și o să plece. Dar apoi se mai auzi un sunet. De data asta zgomot de pași, fără îndoială. Ahmed se întoarse și văzu doi bărbați apropiindu-se de el. Amândoi aveau câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu vederea, străzile Palestinei nu le-ar da voie. —De aici și intenționat-accidentala scăpare de accent. Cuvintele abia se auzeau din cauza vacarmului. —E una din pistele pe care le urmărim. —E ca o sală plină cu oglinzi nenorocite! Miller se trânti la loc în scaun. Îi avem pe israelieni și pe palestinieni care sunt gata să se strângă de gât unii pe alții. Și acum avem elemente perturbatoare în ambele tabere. Sau măcar există această posibilitate. De aceea studiem cu atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
s-a întâmplat Shimon? Ai transpirat. —A fost cald. Am alergat. —De ce ai alergat? Ridică tonul. —Ce-i cu toate întrebările astea? Lasă-mă în pace, femeie! Nu vezi că lucrez? —Ce ai acolo, pe birou? —Rachel! Se întoarse și trânti ușa după ea. Încercă să se calmeze, uitându-se din nou la text, privirea sa urmărind rândul în care autorul își numea orașul natal, Ur, cetatea mesopotamiană în care s-a născut Avraam. Văzu sigiliul de pe partea cealaltă a tăbliței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
asta, foarte bine. Să ne conducă la ea. Capitolul 35 Ierusalim, joi, 11.11 a.m. Nu avea idee cât a stat culcată la pământ. Se putea să fi fost un minut, cinci sau zece. A rămas acolo, nemișcată, de când au trântit-o jos și au fugit. Nu a văzut unde s-au dus bărbații. Nu a chemat ajutoare prin telefon. A fost prea tulburată ca să poată face asta, prea năucită pe moment de ceea ce i se întâmplase. Fără să poată controla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tensiunea din articulație, în locul în care brațul se unește cu umărul. Durerea era atât de intensă, încât putea să o vadă: o roșeață învolburată în fața ochilor. Era sigură că cei doi îi vor disloca brațele. Apoi încetă, iar ea fu trântită la loc în scaunul moale, ca o păpușă. Miller vorbi din nou pe același ton. Ca și cum ar fi făcut o scurtă pauză pentru a bea o gură de apă și acum relua conversația de unde rămăseseră. — Și nu ai văzut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
singur... Nu vreau să fac nici un efort... Bâzzz! CĂLĂUL: Eu nici nu vă cunosc, domnule! ARTUR: Eu nici nu vă cunosc, domnule... Caramba d-aici... Bâzzz! GARDIANUL (Descoperă viclenia persuasivă a lui GRUBI.): Taci, taci, Grubi, că te omor! (Îl trântește într-un colț al camerei; peste CĂLĂU se răstoarnă rafturi putrede cu cărți și obiecte incerte.) Taci! (CĂLĂUL încearcă să se ridice de sub lucruri.) Stai acolo! CĂLĂUL (Rămâne sub morman.): Ești un prost... (Icnind.) Acum era gata... Plecam și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lui ARTUR.) Aveți grijă să nu iasă nimeni de aici... (Sprijinindu-l pe GRUBI.) Nu se poate să nu se uite și azi... (ARTUR rămâne singur, oarecum obosit și dezgustat.) ACTUL III După un timp; GARDIANUL și CĂLĂUL dorm, fiecare trântit pe unde a apucat; sforăituri, gemete, reacții violente în somn; ARTUR, așezat pe buturugă, cu picioarele într-un lighean cu apă; e dezbrăcat până la brâu, are pe gât un prosop ud; se apropie un personaj; bufnituri, mai multe uși încercate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Tocmai s-au culcat. COLONELUL (Se ridică.): S-au culcat? Îi omor! (Se repede la Grubi și Bruno și-i lovește sălbatic.) Vă omooor! Vă întorc mațele! (Către ARTUR, calm.) Știți ce mi-au făcut? M-au făcut harcea-parcea... (Lovește, trântește peste ei cu ce apucă.) S-a zis cu voi! Papițoilor! Dormiți, ai? Care e Grubi? Tu ești Grubi? GARDIANUL (Apucat de gât.): Nu! COLONELUL: Taci! Taci! (Izbește cumplit.) Te-ai ars! (Către ARTUR, calm.) El e Grubi? (ARTUR face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de năduf, pe față și pe gât.) BRUNO (Privindu-l de pe marginea gropii.): Hai! GRUBI: Ce mai vrei? BRUNO: Hai încoa’! GRUBI (Pentru sine.) Fir-ar să fie! Au stricat totul! Ce oameni! (Urcă înapoi - sau reintră - pe scenă.) Uah! (Trântește de pământ cu pantoful pe care l-a folosit ca armă în urmărirea celor doi.) BRUNO: Stai jos. GRUBI: Ce să stau! BRUNO: Stai jos! GRUBI (Așezându-se.) Cum dracu’ trebuia să se termine povestea asta? BRUNO: Nu știu. Ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
răvășite; un timp rămân tăcuți, evitând să se privească unii pe alții ori să-și spună ceva; după ce se mai liniștesc încep să se apropie din nou de groapă; GRUBI este primul care se ridică de pe locul unde a fost trântit; se apropie de groapă, atras de ceva irezistibil.) BRUNO (Gâfâind.): Ce vrei să faci? VIZITATORUL (Care a rămas cu bâlbâituri de pe urma spaimei.): S-s-să nu cad-d-d-dă... MAJORDOMUL: Grubi! (Încearcă să-l tragă înapoi.) Las-o! (E prea speriat ca să se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
GRUBI și MAJORDOM.) CĂLĂTORUL GRĂBIT: Și eu! Și eu! Nu mai vreau să ies cu capul din groapă! Na! Na! Își scoate pantofii și-i aruncă spre cei încriminați.) Luați-vă pantofii! N-am nevoie de ei! OMUL CU SACAUA (Trântind sacaua, rupând-o, călcând-o în picioare.): N-am nevoie de saca! Nu mai vreau apă din groapă! Numai vreau să beau apă din groapă! RECRUȚII (În cor.): Nu mai bem apă din groapă! BRUNO: Ah! Sunteți inconștienți! RECRUȚII (În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
colț.): Crezi că asta o să mai cadă vreodată? MAJORDOMUL (Se așază ceva mai departe de BRUNO.): Nu știu. Nu-mi mai pasă de nimic. (O parte din lumini se închid; rămâne spațiul de joc, maltratat, cu personajele care s-au trântit pe unde au apucat; cineva scâncește ușor.) VIZITATORUL (Apropiindu-se de FETIȘCANĂ.): Ce-i? (O mângâie.). Ce plângi? De ce ești prostuță? FETIȘCANA (Ștergându-și fața și scâncind mai departe.): Vezi? Vezi? Se termină și asta... Începe alta... VIZITATORUL: Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
prea repede, înghiți dumicați prea mari... N-ai răbdare să mesteci... N-ai răbdare să dormi... Nu știi să te lași bătut... E rău. Ai s-ajungi rău de tot. Ai mare noroc că te-am luat cu mine... PARASCHIV (Trântește cuțitul.): Gata! MACABEUS: Mai curăță. Astăzi sunt mort de foame. Am dormit prea mult. Am visat tot felul de lucruri grețoase... PARASCHIV: Gata! Se golește Sacul. MACABEUS: Și ce? E foarte bine că se golește sacul. De mult aștept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lustruiește oglinda de pantalon, reia contemplarea schimbându-și mereu poziția corpului; se oprește și se privește în tăcere câteva zeci de secunde; scârbit.) Vax! (PARASCHIV apare, speriat, în deschizătura din tavan; coboară repede câteva trepte, stropind cu apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-au prins! (Respiră greu, agitație.) MACABEUS: Ce? PARASCHIV: S-a zis! (Gâfâie.) Gata! MACABEUS (Iritat, se ridică într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]