7,762 matches
-
său. Da, în vale toți erau ca unul. El nu intona asemenea imnuri, dar nu putea să se lepede de credința venerată de tatăl și de unchiul său. Ar fi însemnat să-și trădeze sângele și carnea sa să-și trădeze propriul pământ. Am luat trăsura către casa vărului meu, Don Luis, care locuiește împreună cu tatăl său, Don Diego Caballero Molina. Bătrânul a fost primar al Seviliei și are încă mare trecere în Biserică și la curte. Don Luis este conducătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din suflet, ci doar ceva de fațadă. Samuraiul știa că trebuia să se prefacă și el de dragul Stăpânului și al însărcinării sale. Știa, dar nu putea s-o facă. „Așa ceva nu pot să fac...” Să devină creștin însemna să-și trădeze valea. Valea nu era dar lumea celor ce trăiau în ea. Strămoșii, precum și rudele tuturor celor care trăiau acolo vegheau în taină asupra lor. La fel și tatăl, și bunicul samuraiului aveau să facă parte din valea aceea atâta vreme cât neamul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cea mai mare piedică de care s-a lovit a fost următoarea. Japonezii i-au zis așa: „Socotim că învățăturile creștine sunt bune. Dar să ne ducem într-un paradis unde nu se află și strămoșii noștri înseamnă să-i trădăm. Noi suntem strâns legați de părinții și strămoșii noștri răposați.” Acesta nu este un simplu rit strămoșesc, ci o credință adânc înrădăcinată. Nouă nu ne-au fost de ajuns nici șaizeci de ani ca să ștergem această credință. — Onorați episcopi, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
papagali nerozi „Cred”. În sufletul samuraiului se aduna regretul. Oricât își spunea că nu făcea acest lucru din inimă, ci doar ca să-și îndeplinească însărcinarea, sufletul îi era plin de amărăciune căci avea sentimentul chinuitor că în clipa aceea își trădase tatăl, unchiul și soția. Acest sentiment semăna cu ura unei femei nevoită să se culce cu un bărbat pe care nu-l iubea și în care n-avea încredere. Cei trei își plecară capetele. Episcopul luă ulciorul de argint din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fost nevoie să-și tot repete în sinea lui aceleași vorbe de nenumărate ori. Nici n-ar fi avut de ce să fie copleșit de acest sentiment amar ca fierea. Nici n-ar fi avut de ce să fie trist că-și trădează tatăl, unchiul și soția. Samuraiul clipi și scutură din cap în având grijă ca Velasco și nașii să nu bage de seamă. Încerca să-și alunge temerile din suflet. Încercă să se convingă că în curând va uita totul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și japonezii mergeam înainte sperând într-o minune. Eram cu toții deznădăjduiți. Semănam cu un popor rătăcitor umblând prin deșert zi după zi în căutarea unui izvor care nu se mai arată. Cu toate că n-o spuneau, în adâncul sufletului se simțeau trădați de Stăpânul și de Sfatul Bătrânilor în care își puseseră toată încrederea. La fel și eu îmi rumegam amărăciunea, căci Domnul mă părăsise pe mine și toate visurile mele. Aveam sentimentul că între cei trădați și cel părăsit se legase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Shiraishi. — Senior Velasco, oftă Hasekura, dumneavoastră nu-i înțelegeți pe japonezi. După plecare lui Hasekura, am rămas pe punte cuprins de sentimente mai întunecate chiar și decât marea. Pe marginea punții Tanaka discuta ceva cu însoțitorii săi. Înfățișarea lui nu trăda nici un semn, oricât de mic, că vorbele lui Hasekura erau întemeiate. În cele din urmă, în după-amiaza celei de-a doua zile de la plecarea noastră din Saint Tropez am zărit în depărtare orașul port Genova din regatul Savona. Pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
păsărilor nu-l mișcau deloc pe samurai. Acum nici nu-i venea să se mai lase cuprins de dorul după primăvara din valea sa. Pur și simplu se lăsa în voia calului mergând în urma lui Velasco. Se întreba de câte ori fusese trădat de omul acesta. Velasco îi dăduse speranță și speranța se năruise. Apoi, îi fluturase prin fața ochilor altă nălucă și el o urmase călătorind până în țara asta îndepărtată. Cu toate acestea, în inima lui istovită nici ura față de misionar nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fațadă. Nu era nimic mai mult decât o ceremonie care avea să pecetluiască sfârșitul îndelungatei lor călătorii. Dar gestul lui Yozō îi pătrunsese atât de adânc în suflet încât aproape că îi venea să plângă. Copleșit de deznădejde, părăsit și trădat de toți, samuraiul avea sentimentul că acest supus care îi fusese credincios încă din copilărie era singurul om în care se putea încrede. Clipind din ochi, își plecă adânc capul către Yozō. Trăsura se puse în mișcare. Pe caldarâm, copitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în toate țările pe unde am fost se afla în fiecare casă câte o statuie a acelui om vrednic de milă. Undeva în străfundul inimii sale, omul năzuiește după cineva care să-i fie alături toată viața, să nu-l trădeze și să nu-l părăsească, fie el doar un câine bolnav și jigărit. Omul acela s-a preschimbat într-un câine amărât de dragul oamenilor.” Samuraiul repetă în sinea lui parcă pentru a se convinge: „Într-adevăr, omul acela s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
foarte bine tipa asta, curva asta bogată, această binevoitoare administratoare și distrugătoare a talentului lui. Prostii. El cu mâna lui Își distrusese talentul. De ce să dea vina pe femeia asta care-l ținuse bine? El Își distrusese talentul nefolosindu-l, trădându-și lucrurile În care credea și trădându-se pe sine, bând până-și tocise ascuțimea simțurilor, și-l distrusese prin lene, indolență, snobism, prin mândrie și prejudecată, prin dacă și cu parcă. Da’ ce era asta? Un index de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
această binevoitoare administratoare și distrugătoare a talentului lui. Prostii. El cu mâna lui Își distrusese talentul. De ce să dea vina pe femeia asta care-l ținuse bine? El Își distrusese talentul nefolosindu-l, trădându-și lucrurile În care credea și trădându-se pe sine, bând până-și tocise ascuțimea simțurilor, și-l distrusese prin lene, indolență, snobism, prin mândrie și prejudecată, prin dacă și cu parcă. Da’ ce era asta? Un index de cărți vechi? Care era de fapt talentul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
toți sentimentalii, era crud și deseori abuzat. De asemenea, mai avea și mult ghinion și o parte din ghinionul ăsta se ducea asupra altora. Murise prins Într-o capcană la punerea căreia ajutase doar puțin, și până să moară fusese trădat de toți, Într-un fel sau altul. Nick nu putea Încă să scrie despre el, deși mai târziu avea s-o facă, dar locurile astea cu prepelițe Îl făcuseră să și-l amintească așa cum fusese când era el mic, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
trebuia să-și transmită sonor gândurile, Al. Poamă nu părea a se grăbi cu nimic, întreaga lui înfățișare fiind a unui țăran sănătos și lucid, tentat să-și ascundă înțelepciunea și ascuțișurile ironiei în dosul unei măști de naivitate. Îl trăda însă privirea. Dincolo de sclipirile ochilor, pentru cei ce vor fi știind să vadă, în ființa prozatorului se buluceau, dramatic, lumi aflate la antipod și sentimente minate de contraste izbitoare. Nu atât conflictele șocante dintre protagoniști învolburează prozele elaborate de Al.
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
al lui cuvânt Și-am ignorat învățătura sfântă, Că totul e deșărtăciune, o simplă goană după vânt. Când am privit în ochi realitatea, Un gând chinuitor m-a ars cumplit Cât ai să mai înduri o scump Isuse, Să te trădez mereu...la nesfârșit? Mi-acopăr ochi-ncet cu mâna... Te strig cu sufletu-mi rănit, O iartă-mă de vrei te rog Isuse, Prea mult cu viața mea Te-am necăjit! Răbdare multă ai avut cu mine, Stăpânul meu iubit
Risipitoarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83248_a_84573]
-
vânt nu adie, Pe cerul senin nu zăresc nici un nor. E-un mare miracol, sfântă solie Azi, Domnu-n splendoare primește onor. Solemnă natură tace. E seară Și Tatăl divin de durere-i pătruns, Căci Fiul lui drag alege să moară, Trădat mișelește de omul ascuns. Dar jos pe pamant se-aprinde-o lumină, Speranța-ncolțește în cel păcătos Și-o cruce din veac absolvă de vină, Nu-i raiul pierdut, căci se naște Hristos. Pe nori, răsună o veste măreață Și stele-nfloresc
Simbolul Cr?ciunului by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83253_a_84578]
-
naturii - lacuri, copaci, munți, șerpi, păsări. Erau nenumărate astfel de spirite. Dar treizeci și șapte dintre ele fuseseră desemnate oficial ca fiind Nați, cei mai mulți personalități istorice asociate cu mituri sau povești adevărate de eroism. Unii erau martiri, oameni care fuseseră trădați sau avuseseră o moarte prematură și Îngrozitoare. Unul dintre ei murise de diaree și se spunea că va abate acest blestem asupra celor care nu-i erau pe plac. Indiferent de originea lor, erau foarte ușor de supărat, fiind cunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
grațioase se aplecau deasupra unor găleți stropindu-se cu apă, parte a ritualului de două Îmbăieri zilnice. Copii mititei stăteau cocoțați pe bivoli de apă, Învățați deja cum să-și țină echilibrul pe cocoașa păroasă a acestora. Se apropia Înserarea, trădată de mirosul de fum. Se aprindeau focuri pentru masa de seară. Din fiecare gospodărie se ridica un fel de ceață care plutea deasupra pământului ca o pătură de binecuvântare. Prietenii mei se Întoarseră și văzură că pantele dealurilor aveau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ce e rău În asta. Rememorând, Saskia Își dădu seama că Harry avea calitățile lui. Era fidel, În primul rând, ca un câine. La celelalte femei se uita, dar nu le atingea, iar din punctul ăsta de vedere nu o trădase niciodată, nu ca ultimul tip, nenorocitul. Când avea orice fel de probleme, Harry Îi sărea În ajutor, indiferent ce oră era. Și mai era și factorul așternut. El o făcea să se simtă foarte bine În pat. Privind În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
că mai puțin, În cazul ei, ar Însemna câțiva stropi. Dar s-a dovedit receptiv. A Înțeles aluzia, drept pentru care În acea seară a băut doar un martini Înainte de cină, dar după cină, și matematica și memoria l-au trădat, așa că a plusat la capitolul răcoritoare postprandiale cu alte câteva pahare. Poate Își făcea griji pentru nimic. Harry nu era tocmai În șanț. Nu conducea niciodată când era amețit sau, mai degrabă, nu părea amețit atunci când conducea. Mai mult, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
intervievați, după cum ne-ați cerut, am încercat din răsputeri să evităm situațiile neplăcute. N-am vrut să vă băgăm în gura presei și să spuneți: „Nu trebuia să fie așa“, „Deși am crezut în voi și am cooperat, ne-ați trădat!“. Pe cât posibil, am acordat timpul necesar și am operat cu grijă modificările și tăieturile solicitate de voi. Am avut 62 de interviuri și, după cum am menționat și mai înainte, 2 din declarațiile transcrise au fost refuzate. Ambele texte ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
s-au convertit la secta Aum au depozitat bunurile personale cele mai de valoare ale individualității, lacătul și cheia, la „banca spirituală“ numită Asahara Shōkō. Adepții loiali au renunțat la libertatea proprie, la averi, și-au abandonat familia și au trădat judecățile seculare (lucrurile de bun simț). Oamenii normali erau stupefiați: „Cum să faci o asemenea tâmpenie?“ Pe de altă parte, adepții cultului se simțeau confortabil. Odată recrutați, nu mai trebuiau să gândescă, altcineva controla situația pentru ei. Prin unirea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
strecurându-se pe lângă ziduri și să nu-ți atragă, pentru câteva clipe, atenția. E mic de statură, mereu corect îmbrăcat, purtând chiar și-n toiul verii un costum bleumarin de postav, lavalieră și melon. Chipul blajin și destins nu-i trădează vârsta. își face simțită prezența fie prin bocănitul blacheurilor pe piatra cubică a pavajului, fie prin mirosul înțepător de naftalină pe care-l lasă în urmă. Merge nezorit, cu pas egal și sigur. întotdeauna ține în mână un buchet de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu atât mai mult unul pe viață și pe moarte dar că va trebui să le găsească singur... Capitolul II CAMERA AVEA O SINGURĂ IEȘIRE, care dădea direct în stradă. Carol stătea așezat pe un pat de fier, în dreptul ușii, netrădând prin nimic vreun interes pentru nou-venit. Era înalt și ciolănos, cu o expresie împietrită pe chip și cu o privire pierdută în golul ușii, mereu deschisă din lipsă de geamuri. Nici un mușchi nu-i tresărise la auzul auzise oare? frazei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de lut. Rebis luă cornul și-l vârî în ureche cu partea ascuțită. Nemulțumit de prima sa formulare, Bătrânul reveni, ridicând glasul: Am venit în legătură cu anunțul. Cu ce te ocupi? se răsti Rebis cu o voce care nici ea nu trăda sexul căruia, cândva, îi aparținuse. Sunt la pensie. Am fost arhivar. Rebis îi indică lada ferecată, cu un gest prin care punea capăt discuției și vizitei. Bătrânul înțelesese că lui îi fusese pregătit conținutul cufărului, îl trase afară și închise
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]