5,174 matches
-
de care nu era nicio trebuință la ceasul de dimineață târzie. Iar pe chipiu începea să se contureze un cerc de sudoare, ca o aură înăbușită. Astfel că, atunci când polițistul ridică privirile și îi întinse, în cele din urmă, actele, tresări : — Luați loc și așteptați, spuse el, arătând undeva, în spate. Într-adevăr, așteptarea. Partea cea mai grea. Polițistul se ridică din spatele pupitrului pe care nu se afla decât un registru în care scria stângace, cu un creion chimic, litere de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se sprijine de braț, închise ochii și reîncepu să murmure, sugerând astfel că nu poartă pică nimănui. Mirosul înțepător de urină arăta că nu fusese singura întrebare ce nu i se pusese la vreme. Când telefonul sună asurzitor, nu tresări, semn că nimic nu mai putea să-l atingă. Rada, în schimb, resimți sunetul drept în stomac, acolo unde ghemul nu se descâlcise încă. Polițistul ridică receptorul și nu vorbi, ascultă doar, era, într-adevăr, pentru ea, omul în uniformă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strada era pustie, viața mergea liniștită înainte. Secția de poliție avea o firmă mică, din sticlă, ce, probabil, era luminată noaptea, o firmă ca oricare alta, de băcănie sau de patiserie. Rada cotrobăi în poșetă după cheia de la mașină și tresări când dădu peste medalion. Porni motorul, se gândi câteva clipe, apoi își încrucișă brațele pe volan, își lăsă fruntea pe brațe, închizând ochii, și așteptă. Avea impresia că toți știu ce-i cu ea, poate din cauza mersului împleticit, rezemat de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
jur i se părea o halucinație. Dintre toate câte i se întâmplaseră, nepotriveala dintre ea și lumea din jur era starea din care nu ieșise cu totul. Această nesincronizare, în care portretul și fundalul înviau pe rând, o făcu să tresară. Ridică fruntea și rămase cu privirea neclintită pe oglinda retrovizoare. Până când îl văzu, la ieșirea din secția de poliție, pe omul în uniformă îndrumându-l pe bătrân, dar părând că-i vorbește cu asprime, căci omul încu viința după fiecare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aplecă sticla și vărsă, încet, conținutul. Închise ochii, trăgând adânc în piept aerul nopții, prin care se simțea vag, antiseptic, mirosul alcoolului. Rămase o vreme așa. Nu auzi de la început pașii care veneau pe alee, abia vocea o făcu să tresară. — Vai, ce m-am speriat ! se auzi un glas de femeie. Dumneata erai, duduie Rada ? Femeia era scundă și durdulie, rămăsese cu palma dusă la gât, într-un gest de apărare. — Bună seara, madam Gavrilescu, spuse Rada, fără să iasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
către Pârnaie și ai lui. Căutau unii la alții și, din când în când, către Calu, îmboldindu-se, dar neîndrăznind să înceapă. Calu scoase cuțitul luat de la Pârnaie, îl întoarse pe toate părțile, apăsă cu degetele lui butucănoase și neîndemânatice, tresărind, când lama țâșni, cu un pocnet, din mâner. Râse nătâng, arătându-l și celorlalți. Râseră și ei, mai puțin Pârnaie, care simți cum îl furnică fluierul piciorului, pe locul unde stătea celălalt cuțit. Privi dezgustat cum Calu se opintește să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ceilalți se tăvăliră de râs, având, de fiecare dată, grijă să pună sticla jos, să nu se răstoarne. Apoi părul i se zbârli, se întinse scurt și aspru până între umeri, gura i se alungi, urechile i se ascuțiră și tresăriră scurt. Abdomenul se umflă, iar mâinile și picioarele se înfipseră în pământ, tropăind scurt. În schimb, începu să vorbească, rostind limpede : „Eu sunt calul care vorbește, pot să vă traduc ce necheza adineaori omul ăla prostănac. Pot să recit și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de refuz, o mângâia pe părul neted și lung. Slabi, cu membrele alungite și carnea subțiată pe oase, păreau două lebede cu gâturile încolăcite. În spate, așezându-se grijuliu mai departe de foc, Faraon ațipise cu capul pe burduful acordeonului. Tresărea din când în când, spaimele vieților trecute în robie îl făceau să se sperie în somn, burduful însoțea dezmorțelile lui cu câte un vaiet prelung. Când s-au schimbat vremurile, am crezut că o să dispară și groapa de gunoi... spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Urmau Isaia și, în spate, restul credincioșilor. Marchiza își trase fusta cât putu peste genunchi și găsi un petic de dantelă îngălbenită pe care și-o puse pe cap, în chip de mironosiță. Să cântăm ! îi îndemnă Isaia. — Sik șukran ! tresări Faraon. Ieși din convoi și se repezi spre acordeon. Bătu de câteva ori cu talpa în pământ, pentru a găsi ritmul. Trase o chiuitură și puse bașii în ritm cu tactul măsurat de bocancul descleiat. Dânga-dânga, dânga-dânga. Intră cu vocea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
biserică, precum calea de la răsărit la apus. — Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, acum și pururea și-n vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea, dintr-odată, un glas nou, lipsit de urmele seci ale tutunului și de alunecările cleioase ale țuicii. Cortegiul tresări, își îndreptă spinările și- și netezi veșmintele, Puțică agitară prapurii, apoi îi păs trară drepți și neclintiți. Calu se schimbase, nu mai avea coama zbârlită și botul alungit din orice parte l-ai fi privit. Nu mai căutau unii la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cal nu putea să viseze, Calu își luă, din cap până în tălpi, înfățișarea de om, pentru a visa nestingherit. Dar jumătatea cealaltă se însoțise în visul lui, căci sforăia cu un fornăit mulțumit de gustul ovăzului proaspăt, iar gleznele îi tresăreau. Când tălpile păreau că se desprind de pământ, cele două jumătăți se întâlneau, călărindu-se pe sine, visul absolut. Bunelu, ca orice om foarte bătrân, nu mai putea dormi. Își întorsese ochii pe dos, ca să-și poată privi visele în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceea ce putea, oricând, să fie adevărat. Există însă și oameni care nu privesc în jur. Ori pentru care lumea nu există, dacă nu seamănă cu ceea ce doresc ei să vadă. Jenică ghici că bătrânul care tocmai intrase și nici măcar nu tresărise la auzul clopoțelului de deasupra ușii era unul dintre aceștia. Purta o căciulă groasă care îi venea până peste urechi și se oprea în sprâncenele stufoase. Paltonul, rămas larg încă din vremurile tinereții, îl purta cu gulerul ridicat, acoperindu-i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el, sunetul venea din gât, de parcă scotea tot din el, fără să mai tragă aer în piept. Saliva făcea bulbuci care se umflau și se spărgeau în ritmul clănțănelii, îngroșându-se la colțul buzelor, într-o spumă verzuie. Corpul îi tresărea, dar pe bucăți, întâi capul, pe urmă pieptul, coapsele și, la urmă, labele picioarelor, de parcă ar fi fost străbătut de șocuri electrice. În mod miraculos, ciorapul de lână rămăsese tras pe cap și vârful îngroșat îi juca pe frunte, ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bătrânului. Care, în toiul clănțănelilor, o apucă și rămase cu fălcile încleștate. Dârdâiala dinților încetă și, odată cu ea, și convulsiile. Jucăria de cauciuc, strânsă între fălci, chițăi de câteva ori, înainte de a tăcea și ea, odată cu corpul care nu mai tresărea, cu tălpile ce se apropiară, cu degetele care se întinseră, iar vârful ciorapului se opri între sprâncenele groase. — Să-l așezăm pe scaun, spuse un bărbat. — Lasă-l, spuse altul. Se trezește și singur. Ieșiră unul după unul. O femeie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întreb... șopti Jenică. Aș vrea, doar, să-l privesc în ochi... Când se apropie de casă, le explicase Maca, vă așezați de o parte și de alta. Nu-l lăsați să intre, îl îndemnați înainte, spre lizieră. Abia atunci bătrânul tresări, privindu-i cu spaimă. Iar spaima lui crescu, văzând motocicleta lui Maca apropiindu-se. Privi împrejur, dar strada era pustie. Vrusese lumină și se simțea apărat de ea, dar lumina farului, izbindu-l peste obraji, ca o palmă învelită într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că nu poate răspunde dacă Gavrilcea și Pica nutreau gânduri matrimoniale, dar că era încredințat că amândoi împărtășeau aceeași concepție de viață. Termenul "concepție" îmbăta în mod învederat pe tânăr, care trăda satisfacția intimă de a-l profera. - Cum, bre, tresări Ioanide, și dacă domnul Gavrilcea aldumitale și domnișoara Pica au concepția coabitării libere, tu nu te amesteci? Tudorel, lăsând puțin pleoapele, cu un zâmbet ce i se păru lui Ioanide foarte echivoc, spuse: - Ce drept avem să ne amestecăm în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de carte, pe deasupra, dovedea că pagina era în consultație. Aruncîndu-și ochii, Ioanide citi aceste rînduri: "Ad excitandam venerem. Nimm Wachtelfett, vermenge es mit ein wemg weisser pulverisirter Niesswurzel zu einer Salbe, und streiche die Schaamdamit."1 Rețetă medicală intraductibilă. Bibliofilul tresări puțin și căută a atrage musafirul în altă parte. - Cunoști pe copiii mei? Întrebă el și întinse lui Ioanide niște fotografii. Una îl reprezenta pe el, Hagienuș, atunci cu mustață, împreună cu o femeie tânără și trei copii, dintre care o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcut sănătos "subit" și a plecat în explorație științifică în munți. Despre Ioanide spuse că construiește un templu pentru la Venus bête (cum ajunsese această știre la urechea lui Smărăndache?), în care urma să se oficieze în fiece vineri. Pomponescu tresări puțin la ultima butadă, fiindcă, făcând o firească asociație, Venera bestială nu putea fi decât Ioana. Smărăndache nu știa nimic despre ea, el dezvoltase cu spiritul lui ingenios o idee venită prin intermediari de la Ioanide însuși, care nici nu pomenise
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era îngrijit. Piatra prinsese un soi de rugină. Un roi de furnici forfotea la baza crucii. "Te pomenești, medită Ioanide, că fata nu mai are pe nimeni în familie, e aproape jumătate de secol de atunci. Dolfescu! Nume obscur, cine tresare oare la o asemenea împerechere de silabe? Mormântul este inutil." Ioanide își goni reflecțiile cu violență, ca să nu-i turbure încrederea profesională în valoarea operelor umane, și scoțând un plaivaz de tâmplar începu a face socoteli pe marginea lespezii mormântale
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era de a întreba despre toate ori de câte ori din conversația altora înțelegea că se obține ceva avantajos. - E bună, domnule, vorbea, exempli gratia 1 un grup în cancelarie. - Ce e bună? se informa îndată Gulimănescu. - O stofă adusă de minister. - Daa? tresărea Gulimănescu. Unde? De cînd? Gulimănescu alerga îndată, măcar spre a se convinge că n-a pierdut o ocazie. El poseda totdeodată darul de a se strecura De exemplu (lat.). aproape neobservat în posturi decorative și remunerative, din cele mai obscure
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a dat la o parte scârbit când a văzut că se scutură păsările. Nu era bătăuș, nu chinuia animalele. Mai încoace, a venit la o nuntă la țară, unde, cum știți, e obiceiul de a se trage cu puștile. A tresărit, uite-așa, când a auzit pocnetul, nu i-a plăcut. - Butoiescule, Gavrilcea are armă, trage cu revolverul. - O fi învățat la armată, eu însă nu pot să mi-l închipuiîmpușcînd. E timid din firea lui, și când vorbește lasă capul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
așeză pe o margine de scaun, lăsând capul în jos ca un copil vinovat. - Ce e cu tine, Hergot? Ce-i echipajul ăsta? (De observatcă Hergot nu concediase sania.) Doctorul suflă greu: - Domnișoara Pica a plecat de la noi. - Cum așa, tresări Ioanide, de cînd? - De alaltăieri seară! - De ce nu mi-ați spus îndată? - N-am știut unde s-a dus, am crezut că s-a întors aici.Acum Tudorel zice că nu e acasă. - Vasăzică, Tudorel a fost pe la voi; i-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
s-au părut rușinoase. Firește, le-am aruncat pe foc, ca să nu mi le găsească cineva. Ne trebuie un public care să creadă în noi, să aplaude așa cum aplaudă când cânți tu. - Și pe tine te aplaudă când vorbești! Pomponescu tresări. - Crezi că vorbele aruncate o dată mai pot să deștepte îngenerațiile viitoare o emoție? lată o întrebare. Ministrul, anxios, aștepta ca Ioana să zică: Sunt convinsă! Numele lui Demostene a rămas." Dar ea, impasibilă, zise doar: - Tu știi mai bine decât
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să se legene în mers, iar picioarele i se îngroșară, începînd să semene oarecum cu ale lui Saferian. Sultana, tot discutând cu clienții, dobândi de la o vreme un ton strident, alternat cu răgușeală. Strigătul ei părea o comandă și Demirgian tresărea și punea mâna la inimă când o auzea. Căpătase o frică nejustificată obiectiv, pentru că Sultana era foarte îndatoritoare cu el, frică nu mai puțin. Când Sultana striga: "Demirgian, hai la masă", Demirgian avea un șoc și căuta un punct de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mortală, deloc calmat moralmente prin stupefiant, țipă la cei care intrau în celula sa că Hangerliu și Tudorel, ca ciocoi, fusese grațiați și numai el dus la moarte. Cu toată această iritație, Cioarec dormea noaptea greu și convulsiv, gemând și tresărind în somn, și numai după ce se deștepta continua scandalul. Cioarec n-avea nici o filozofie, și ca atare nu-și punea probleme abisale, avea doar o frică instinctivă de G. Călinescu împușcare și nu era în privința aceasta mai complicat ca un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]