5,147 matches
-
Monisa amintită în listele de zeciială papală din anul 1332-7. După aceste liste ,comuna are parohie în dieceza Cenadului, arhidiaconatul de Timiș. Aceasta ar fi cea dintâi dar și singura dovadă despre existența comunei în Evul Mediu. În epoca ocupațiunii turcești, comuna există, pentru că însemnările lui Marsigli din 1690-1700, dau Moșnița, comună situată în jurul Timișoarei. Conscripția din anul 1717 ,dă comuna Moschniz cu 50 case, în districtul Timișoarei. Harta lui Mercy din 1723, are Moschniza, în districtul Timișoarei. În harta lui
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
garnizoanei italo-spaniole. În 1580, Sinan a fost comandantul în războiul împotriva Persiei. În același an a fost numit Mare Vizir, numai pentru a fi demis și exilat în anul următor, datorită eșecului locotenentului său, Mohamed Pașa, de a aproviziona garnizoana turcească de la Tbilisi. A devenit în cele din urmă guvernator al Damascului și, în 1589, după marea revoltă a ienicerilor, a fost numit Mare Vizir pentru a doua oară. O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591
Sinan Pașa () [Corola-website/Science/301440_a_302769]
-
și importanța militară a regiunii. Un eveniment celebru și glorios în cariera sa este bătălia din anul 1479 de la "Câmpul Pâinii", de lângă Orăștie, unde Pavel Cneazu, aflat în fruntea trupelor bănățene, a repurtat o victorie decisivă împotriva turcilor. O armată turcească intră în Transilvania pe 9 octombrie, pe lângă Câlnic, condusă de beii Ali Hogea și Alexandru Mihailović (Ali și Skander Mihaloglu după alte surse). Numărul forțelor otomane era în jur de 20.000 soldați. Armata turcească era însoțită de un corp
Paul Chinezu () [Corola-website/Science/301454_a_302783]
-
decisivă împotriva turcilor. O armată turcească intră în Transilvania pe 9 octombrie, pe lângă Câlnic, condusă de beii Ali Hogea și Alexandru Mihailović (Ali și Skander Mihaloglu după alte surse). Numărul forțelor otomane era în jur de 20.000 soldați. Armata turcească era însoțită de un corp de infanterie din Țara Românească, numărând 1-2.000 de infanteriști conduși de Basarab cel Tânăr-Țepeluș. La 13 octombrie Ali Hogea își așază tabăra pe Câmpul Pâinii, undeva între Șibot și Orăștie. Armata transilvăneană era condusă
Paul Chinezu () [Corola-website/Science/301454_a_302783]
-
transilvăneană era condusă de István Báthory, Pavel Cneazu, despotul sârb Vuk Branković, și Basarab Laiotă cel Bătrân, fiind apreciată la 12.000 până la 15.000 oameni. Bătălia principală a avut loc într-o locație aflată între Șibot și Orăștie. Pierderile turcești au fost foarte mari, câteva mii de turci au murit împreună cu o mie de soldați munteni. Cei câțiva turci care au reușit să fugă s-au refugiat în munți unde au fost omorâți de populația locală. O legendă populară spune
Paul Chinezu () [Corola-website/Science/301454_a_302783]
-
de Ștefan cel Mare. Pentru a evita prăbușirea peretelui șanțului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin). În vara anului 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oștile turcești, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, fiind avariată. După cum ne informează cronicarul polonez Jan Dlugosz, oștenii aflați în cetate, conduși de hatmanul Șendrea, s-au apărat eroic, iar oștile otomane au fost nevoite să se retragă. Acest asediu a
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
anii 1662 și 1668 și unde se emit ultimele monede moldovenești (bani mărunți de aramă, denumiți "șalăi"). În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, ""trimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul Morona c-un agă turcu, pentru să strâce cetățile, și cu alții boiari. Și
Cetatea de Scaun a Sucevei () [Corola-website/Science/300020_a_301349]
-
mănăstirea devine un important centru de cultură, unde lucrau copiști, de la care s-a păstrat până astăzi un codice conținând texte ale istoricului român Titus Livius. Mai tarziu, în secolul al XVI-lea (1551-1552) Mănăstirea din Bulci este supusă atacurilor turcești din Transilvania, în urma cărora satul și locuitorii sunt distruși aproape în întregime. Care au scăpat cu viață au fugit în alte localități de pe Valea Mureșului, trăind peste o sută de ani departe de satul lor, păstrând totuși credință lor catolică
Bulci, Arad () [Corola-website/Science/300285_a_301614]
-
secolul al XVIII-lea s-a cristalizat populația cicireană din apropierea pălmașilor români și a grănicerilor care păzeau hotarele posesiunilor coloniștilor din împrejurimi. Corpul de grăniceri a fost organizat în urma victoriei armatei împărătești, conduse de prințul Eugen de Savoya împotriva forțelor turcești în 11 septembrie 1697. Lupta s-a dat la Zenta și în urma victoriei imperialiștilor, statul major din Viena a hotărât organizarea Regiunei de graniță dintre Tisa și Murăș (Țiucra, Pietre rămase, p. 349). Zona de graniță care despărțea Imperiul Otoman
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
și religioasă. - sec. XIV - XV - prima atestare documentară a localităților Iermata (1387) și Seleuș (1489); - 1508 - atestarea documentară a localității Moroda; - 1527 - lupta dintre principele transilvaniei Ioan Zapolya și țăranii răsculați, conduși de Ioan Nenada; - sec. XVII - XVIII - construirea podului turcesc peste Cigher (lungime 62 m, lățime 9 m, ănățșime 7 m); - 1796 - 1811 - a trăit în comună Nicolae Horga Popovici, reprezentant al școlii Ardelene. Tipărește în 1807 la Buda lucrarea „Oglinda omului înțelept” iar în 1808 la Oradea una dintre
Seleuș, Arad () [Corola-website/Science/300303_a_301632]
-
1508. Legumicultura, cultura cerealelor, cultura plantelor tehnice precum și creșterea animalelor sunt pricipalele sectoare ale agriculturii răspunzătoare de susținerea economiei locale. Din punct de vedere turistic, Seleuș este cunoscut datorită amenajărilor piscicole realizate aici și nu în ultimul rând pentru podul turcesc, monument istoric și de arhitectură datat din secolele al XV-lea - al XVIIlea, construit peste râul Cigher. În Seleuș există clădiri monumente de arhitectură, din care amintim biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată în 1726, din lemn, sfințită în
Seleuș, Arad () [Corola-website/Science/300303_a_301632]
-
fost distrusă. Prima atestare documentară a localității Turnu datează din anul 1333, sub denumirea de Mok. Odată cu căderea Sârbiei sub dominație otomană, în urma bătăliei de la Câmpia Mierlei din 1389, o numeroasă populație sârbească se așază în nordul Dunării din pricina prigoanei turcești. Sunt cunoscuți numeroși nobili sârbi, care au primit privilegii de la statul ungar, odată cu refugiul lor peste Dunăre. Dintre aceștia, despoții Ștefan și Dumitru Iacșici s-au așezat la Nădlac în anul 1464 și care dealtfel devin în 1485 proprietarii satului
Turnu, Arad () [Corola-website/Science/300309_a_301638]
-
la alte sate de pe Valea Mureșului), restul satului păstrează o organizare mult mai veche, de tip ,ocol’’ (,adunat’’ sau ,îngrămădit’’), specifică satelor din zona colinară, vizibilă mai ales în arealul fostului târg din nordul șoselei. Până în 1552, anul primei ocupații turcești, istoria satului este legată de cea a cetății-castelului, care este implicat în majoritatea evenimentelor zonale. Castelul are mai mulți proprietari, iar către sfârșitul secolului XV, Vărădia devine târg, demonstrând un anumit nivel de dezvoltare și atractivitate. Pentru perioada respectivă, așezarea
Vărădia de Mureș, Arad () [Corola-website/Science/300311_a_301640]
-
tratat de cooperare militară antiotomană. Cronicile nu oferă prea multe informații istorice cu privire la desfășurarea bătăliei. Laonic Chalcohondil scrie că după ce a dus populația în munți, Mircea a hărțuit oastea sultanului de la Dunăre până când otomanii și-au așezat tabăra. După cronicile turcești lupta s-a dat pe râul Argeș, cu pierderi mari de ambele părți. În timpul nopții cadavrele soldaților otomani au fost aruncate în râu, lăsând impresia ca oastea otomană era încă întreagă. Văzând câmpul de luptă, Mircea s-a retras. Cronica
Bătălia de la Rovine () [Corola-website/Science/301507_a_302836]
-
Sirukalpeis" (la Doneț), "Borotalmat" (la Don), "Charavon" (la Nipru și Bug), "Giazichopon" (la Dunăre), "Vulatsopon" (la Don). Numele propriu zis al tribului (a doua parte) este contopit cu numele unui șef: "Iavdi", "Kuartsi", "Siru", "Boro", "Chara", "Giazi", "Vula". În adaptare turcească: "Ertim" ("Ertem" „virtute”); "Çor"; "Yula"; "Külbey"; "Karabay"; "Tolmaç"/"Dilmaç" ("Tilmats" conf. cronicarului evreu Iosef ben Gorion din sec. X) („tălmaci”); "Kapan" („capcană”; dar "kaban" „haină scurtă”); "Çoban"/"Çaban" („cioban”). Potrivit lui împăratului Constantin al VII-lea, principii pecenegi au fost (în
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
victorioasă în conflictul cu țăranii din anul 1514, Ungaria a fost mult slăbită de răscoală și va trebui să suporte în 1526 înfrângerea zdrobitoare de la Mohacs în fața turcilor, după care va urma o perioadă de 160 de ani de stăpânire turcească.
Gheorghe Doja () [Corola-website/Science/301548_a_302877]
-
mult să fie dus la Iași, să se dezvinovățească în fața lui Vodă, dar Macrei, om fără milă, l-a decapitat. Feciorii lui Miron au fost închiși dimpreună cu alți boieri care fuseseră la sultan să-l pârască pe Cantemir. Poarta turcească a dat ordin ca boierii închiși de Cantemir să nu fie omorâți, însă domnitorul i-a pus să plătească cheltuielile făcute la Poartă și i-a iertat. Un rezumat făcut de Mihai Costăchescu după urice (acte) și scrisori moșii ale
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken - Racovița de astăzi - - ceea ce îndreptățește să considerăm că până la această dată localitatea constituia proprietatea coroanei maghiare. Anul 1443 a coincis cu perioada aparițiilor primelor incursiuni turcești în Transilvania, cu urmări din cele mai grele pentru locuitorii așezărilor din apropierea pasului Turnu Roșu. Pentru a putea face față noii situații, regele Ladislau al V-lea la data de 3 februarie 1453, dăruiește sașilor din cele „Șapte scaune” - uniune
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
a fost asasinat de generalii austrieci Castoldo și Pallavicini în castelul său de la Vințu de Jos. Nu se cunoaște exact rolul lui Kendeffy în atentatul împotriva domnului său, dar după aceste evenimente a fugit la Timișoara. De aici, din cauza primejdiei turcești, se refugiază la Cluj, unde aderă la ordinul monahal franciscan. După câțiva ani de peregrinări se îndreaptă în Ținutul Secuiesc. Potrivit unei legende, a sosit pe aceste meleaguri dinspre Gurghiu, mai precis dinspre Vârful Crucii, coborând de-a lungul Pârâului
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
același timp a fost construită și actuala biserică romano-catolică. Populația din Ilia a fost și este în majoritate românească. În Evul Medui, Ștefan Bathory, a adus în Ilia secui și polonezi cu scopul de a apăra domeniul feudal împotriva invaziei turcești. Familii a căror nume au origine secuiasca în această zonă sunt: Crișan (Korasy), Oancea (Oandy), Balint, Colibaș, Negrilă. În documentele vremii, localitatea Ilia apare sub denumirea de orașul Ilia, 1750 (Conscripția Aron), iar în a doua jumătate a secolului al
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
care au demonstrat că muncesc și își apără localitatea. Din punct de vedere documentar în anul 1350 este atestata sub numele de “târgul Ilia”. În Evul Mediu aici s-au realizat construcții cu rolul de a apăra teritoriul de invaziile turcești. În secolul al XV-lea Ștefan Bathory, regele Poloniei, a construit aici un castel de inspirație renascentista în care s-a născut în 1580 Gabriel Bethlen, viitorul principe al Transilvaniei (1613-1629). Astăzi acest castel mai pot fi văzut în curtea
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
din Târgu Trotuș donează parohiei catolice din localitate, casa, construcțiile din jur, terenul aferent, moara cu două pietre și gârla prin care vine apa din Trotuș la moară, toate cumpărate de Iordache Șeptilici și soția sa Marghioala, cu 2100 lire turcești. Hotarele posesiunii sunt indicate următoarele: Drumul Câmpului, Valea Podului, temelia bisericii catolice vechi, stricate, cimitirul bisericii ortodoxe și Drumul cel Mare al Ocnei. Din poziția descrisă a hotarelor, se poate desprinde că biserica veche a fost în spatele bisericii actuale, pe
Comuna Târgu Trotuș, Bacău () [Corola-website/Science/300706_a_302035]
-
unei vite și 50 de bani pe zi de la negustorii ambulanți din târg. La început veneau negustori turci și greci, numiți corocari, care își transportau mărfurile pe spinarea cailor. Turcii aduceau de vânzare: pistoale, pânză de bumbac, numită „Bogasiu”, țesături turcești din păr de capră numită pânză „Hasa”, desagi, trăiști, inele și cercei iar grecii aduceau cuțite cu teacă, brice țărănești și altele. Nici italienii nu se lăsau mai prejos, ei aducând cele mai fine cuțitașe cu prăsele de os și
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
Din comuna Cașin, 23 de tineri au luptat pe câmpul Bulgariei la Grivița și Plevna, cu toată vitejia și dragoastea pentru domn și țară. Din cei 23 veterani pomeniți, Grigoraș Neculai a murit pe câmpul de luptă, răpus de gloanțe turcești; Tănase Ion a murit înecat în apa Vidinului lângă Nicopole, iar 21 s-au întors la căminele lor după sfârșitul războiului. Campania din 1913 de peste Dunăre, își are originea în învrăjbirea popoarelor balcanice: Bulgaria, Serbia și Grecia. După ce ele au
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
mai mici existând în Iran, Azerbaidjan, etc.). este cea mai vorbită limbă din grupul limbilor caucaziene de sud, familie care include de asemenea și limbile svan și migreliană (vorbite în principal în nord-estul Georgiei) și limba laz (vorbită pe coasta turcească a Mării Negre, de la Trabzon până la granița cu Georgia). Unele din dialectele limbii georgiene sunt "Imeretiană, Racha-Lechkhumă, Guriană, Ajariană, Imerxevă" (în Turcia), "Kartliană, Kakhetiană, Ingilă, Tuș, Hevsură, Mohevă, Pșavă, Mtiulă, Ferjeidană" (în Iran) și "Meskhetiană". Se crede că georgiana s-a
Limba georgiană () [Corola-website/Science/300762_a_302091]