4,882 matches
-
orice ar spune adversarii, este cea mai bună din cele care au fost date până astăzi. Nu știu să joc tenis dar am simțit că o minge atinge racheta mea de om politic. Am aruncat-o imediat înapoi spunând spre uimirea generală căci Litvinov și cu mine eram până atunci adversari ireductibili: România acceptă definiția agresiunii, așa cum o propune Dl. Litvinov“28. Marele diplomat român susținea necesitatea elaborării unei definiții a teritoriului. Procedând astfel, acesta încerca să servească securitatea României, țară
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]
-
românească nu va suferi modificări importante. Însă relațiile cu Uniunea Sovietică urmau să sufere “o răceală temporară spre a da satisfacție opiniei pro - germane”186. “Cleveland News”, la 1 septembrie 1936, arăta că demiterea lui Titulescu a produs “foarte multă uimire în Europa”, unde era recunoscut ca o personalitate politică. Ziarul menționa în continuare că înlocuirea lui Titulescu a avut scopul de a da satisfacție legionarilor și altor organizații care deveneau din ce în ce mai nemulțumite de prietenia sa cu Franța și Uniunea Sovietică
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]
-
cuiva în mod satisfăcător ideile conținute în operele lor. Una dintre cele mai vechi "dovezi" în acest sens o întâlnim în textul platonic. Socrate, care se adresează, în căutare de înțelepciune, mai întâi politicienilor și mai apoi barzilor, descoperă cu uimire și recunoscută jenă ("mi-e rușine, atenieni!", exclama) că, ori de câte ori le cere acestora din urmă vreo analiză a scrierilor lor, asistenta răspunde cu mult mai multă siguranță și coerentă decât ei66. Seria mărturiilor din această categorie îl include și pe
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
anunța pe Excelența Sa când venea cineva în audiență, își cunoștea foarte bine valoarea. — Așteptați puțin în anticameră, iar legăturica lăsați-o aici, spuse el și se așeză fără grabă și plin de importanță în fotoliul său, privindu-l cu o uimire severă pe prinț, care se instalase pe scaun chiar lângă el, ținându-și bocceluța în mâini. Dacă-mi permiți, zise prințul, mai bine aș sta aici cu dumneata, căci ce să fac singur dincolo? — În vestibul nu puteți rămâne, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acuși vine și secretarul... Companiei... — Atunci, dacă e mult de așteptat, aș avea o rugăminte la dumneata: n-aș putea fuma pe undeva? Am pipa și tutunul la mine. — Să fu-u-mați? rosti valetul, aruncându-și spre el privirea cu o uimire disprețuitoare, ca și cum nu și-ar fi putut crede urechilor. Să fumați? Nu, aici nu puteți fuma și, pe deasupra, ar trebui să vă fie rușine să vă gândiți la așa ceva. He... mare poznă! — Ah, n-am zis că aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
după ce mai aruncă o privire spre bocceaua prințului, care, evident, îl îngrijora. — Nu, n-am de gând. Chiar dacă aș fi invitat, n-aș rămâne. Am venit numai ca să fac cunoștință și nimic altceva. — Cum? Să faceți cunoștință? întrebă valetul cu uimire și cu suspiciune întreită. Atunci de ce-ați mai spus la început că ați venit cu o problemă? — Ah, aproape că n-am nici o problemă! Adică, dacă vrei, am o problemă, să cer un sfat, însă în primul rând am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
împinsă de orgoliul ei neobișnuit, și așteaptă cu tenacitate ca el să-i ceară mâna. Pretenția ar fi fost ciudată; Afanasi Ivanovici se încrunta și cădea greu pe gânduri. Spre marea și (astfel e alcătuită inima omului!) întrucâtva neplăcuta lui uimire, în urma unei întâmplări neașteptate, s-a convins că se înșală și că o eventuală cerere în căsătorie i-ar fi refuzată. Mult timp n-a putut înțelege acest lucru. I se părea posibilă numai explicația că mândria acelei „femei umilite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
m-a rugat să vă transmit asta, spuse prințul, întinzându-i biletul. Aglaia se opri, luă biletul și îl privi cumva ciudat pe prinț. Privirea ei nu păru câtuși de puțin intimidată, se întrezărea în ea mai degrabă o oarecare uimire, însă și aceasta părea să fie doar în legătură cu prințul. Privindu-l astfel, Aglaia îi cerea parcă o explicație - în ce fel s-a pomenit amestecat în treaba asta la un loc cu Ganea? - și i-o cerea calm, de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
al dumitale și sunt salvat. Prințul se răsuci și-i privi pe amândoi. Fața lui Ganea exprima o veritabilă disperare, părea că aceste cuvinte le-a rostit fără să se gândească, orbește. Aglaia îl fixă câteva secunde exact cu aceeași uimire calmă, cu care mai înainte îl privise pe prinț, și această calmă uimire, această nedumerire, provocată de totala neînțelegere a ceea ce i se spunea, părea a fi în clipa aceea, pentru Ganea, mai îngrozitoare decât cel mai profund dispreț. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Fața lui Ganea exprima o veritabilă disperare, părea că aceste cuvinte le-a rostit fără să se gândească, orbește. Aglaia îl fixă câteva secunde exact cu aceeași uimire calmă, cu care mai înainte îl privise pe prinț, și această calmă uimire, această nedumerire, provocată de totala neînțelegere a ceea ce i se spunea, părea a fi în clipa aceea, pentru Ganea, mai îngrozitoare decât cel mai profund dispreț. — Ce să vă scriu? întrebă prințul. — Imediat vă dictez, spuse Aglaia, răsucindu-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
masiv, tot cu briliant. Lebedev se opri cam la vreo trei pași de masă; ceilalți, cum am mai spus, se strecurau încet în salon. Katia și Pașa, cameristele Nastasiei Filippovna, dădură și ele fuga ca să privească dindărătul draperiilor, cu mare uimire și spaimă. — Ce-i asta? întrebă Nastasia Filippovna, privindu-l pe Rogojin atentă și curioasă și arătând cu ochii „obiectul“. — Suta de mii! răspunse acesta aproape în șoaptă. — A, te-ai ținut totuși de cuvânt! Ia loc, te rog, uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Filippovna... După ultimele cuvinte se auzi chicotitul lui Ferdâșcenko, al lui Lebedev și chiar generalul sforăi cumva cu mare nemulțumire. Ptițân și Toțki nu puteau să nu zâmbească, dar se abțineau. Ceilalți rămaseră pur și simplu cu gura căscată de uimire. — ...Însă, poate, nu vom fi săraci, ci foarte bogați, Nastasia Filippovna, continuă prințul pe același ton sfios. De fapt, nu știu precis și-i păcat că până acum n-am izbutit să aflu nimic toată ziua, însă în Elveția am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
însă acasă nimeni nu-l mai deranja acum nici măcar cu vreo întrebare curioasă. Varia, care altădată se purta atât de aspru cu el, acum nu-l supunea nici celui mai mic interogatoriu privitor la pribegiile lui; iar Ganea, spre marea uimire a celor din casă, vorbea și chiar se purta cu el prietenește, în pofida ipohondriei de care suferea, lucru care mai înainte nu se întâmplase niciodată, datorită faptului că, la cei douăzeci și șapte de ani ai lui, era firesc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o, acest... — De ce te-ai blocat? îi strigă tânărul. Continuă, nu te jena. — Luminăția Voastră! exclamă deodată Lebedev, cu un fel de avânt. Ați binevoit să urmăriți în ziare uciderea familiei Jemarin 39? — Am citit, spuse prințul cu o oarecare uimire. — Ei bine, acesta-i adevăratul ucigaș al familiei Jemarin, chiar el este! — Ce spuneți? întrebă prințul. — Adică, alegoric vorbind, viitorul al doilea ucigaș al viitoarei a doua familii Jemarin, dacă va exista vreuna. Chiar pentru asta se pregătește... Toți izbucniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tu. Vrei să facem schimb de cruci? Bine, Parfion, mă bucur dacă-i așa; ne facem frați de cruce! Prințul își scoase crucea de cositor, Parfion pe a lui, de aur, și făcură schimb. Parfion tăcea. Prințul observă, cu grea uimire, că fosta neîncredere, fostul zâmbet amar și aproape batjocoritor încă nu se ștergeau de pe fața fratelui său de cruce, măcar din când în când manifestându-se foarte puternic. În cele din urmă, tăcut, Rogojin îl luă pe prinț de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mâinile și se priviră fix în ochi. Într-o clipă conversația deveni generală. Prințul remarcă (iar acum remarca totul repede și cu lăcomie, vedea, poate, și ceea ce nu exista) că hainele civile ale lui Evgheni Pavlovici le produseseră tuturor o uimire neobișnuit de puternică, astfel încât până și celelalte impresii fură date uitării și se estompară pentru un timp. S-ar fi putut crede că această schimbare de costum conținea ceva deosebit de important. Nedumerite, Adelaida și Alexandra îl descoseau pe Evgheni Pavlovici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Toate discuțiile se potoliră momentan. Toți ascultau extrem de curioși, mai ales însoțitorii lui Burdovski. IXtc "IX" — N-o să negați, desigur, începu Gavrila Ardalionovici, adresându-i-se direct lui Burdovski, care îl asculta cu greu, holbându-și la el ochii de uimire și fiind evident foarte derutat, n-o să negați și, desigur, nici n-o să contestați la modul serios faptul că v-ați născut exact la doi ani după căsătoria legitimă a mamei dumneavoastră cu domnul Burdovski, secretar de colegiu, tatăl dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aici, Lizaveta Prokofievna, s-a făcut târziu, îl luăm și pe prinț cu noi, spuse prințul Ș. cât putu de calm și zâmbind. Domnișoarele stăteau deoparte, aproape speriate, generalul era în mod cert speriat; de fapt, toți erau cuprinși de uimire. Unii dintre cei care stăteau mai departe zâmbeau pe furiș și șușoteau între ei; chipul lui Lebedev exprima cel mai înalt grad de încântare. — Obrăznicie și haos, doamnă, se găsesc pretutindeni, spuse nepotul lui Lebedev, care era, de altfel, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu îi e rece pe terasă“. Mai că nu-l întrebă pe Ippolit „dacă studiază de mult la universitate“, dar nu-l întrebă. Evgheni Pavlovici și prințul Ș. deveniră brusc foarte amabili și veseli, pe chipurile Adelaidei și Alexandrei, de sub uimirea continuă, răzbătea chiar o expresie de plăcere, într-un cuvânt, toți erau mulțumiți că Lizavetei Prokofievna îi trecuse criza. Numai Aglaia era încruntată și se așeză tăcută deoparte. Rămaseră și ceilalți; nimeni nu voia să plece, nici chiar generalul Ivolghin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
voce tare și de față cu toată lumea despre ceea ce este întipărit pe chipul meu. Da. Și dacă soția mea a rămas aici, continuă el, enervându-se și mai tare aproape la fiecare cuvânt, a făcut-o mai degrabă, domnule, din pricina uimirii și a curiozității actuale, pe care o înțelegem cu toții, de a vedea niște tineri ciudați. Am rămas și eu, așa cum mă opresc uneori pe stradă, când văd câte ceva la care te poți uita ca... ca... ca... — Ca la o raritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
al doilea rând... în al doilea rând... Se încurcă. Nu cumva ai vrut să-mi ceri niște bani cu împrumut? îi sugeră prințul cu foarte multă seriozitate și simplitate, chiar parcă întrucâtva sfios. Keller chiar se cutremură; repede, cu aceeași uimire, îl privi pe prinț în ochi și bătu tare cu pumnul în masă. — Uite, tocmai cu asta îl faceți pe om să-și piardă capul cu desăvârșire! Iertați-mă, prințe: aveți atâta naivitate, atâta nevinovăție, cum nici măcar în veacul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vreau să cred așa ceva și niciodată nu va fi! Îți spun ca să iei imediat măsuri. Ascultă, jură-mi că nu ești însurat cu aceea. — Lizaveta Petrovna, fiți bună, ce spuneți? zise prințul și mai că nu sări în sus de uimire. — Păi n-a fost cât pe ce să te însori cu ea? — A fost cât pe ce să mă însor, șopti prințul și își plecă ochii în pământ. — Atunci, dacă-i așa, pe ea o iubești? Acum pentru ea ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spuse el cu o înflăcărare bizară, apucându-l de mână, vă rog să fiți sigur că vă consider omul cel mai bun și de cea mai aleasă noblețe, orice s-ar întâmpla; vă rog să fiți sigur de asta... De uimire, Evgheni Pavlovici făcu chiar un pas îndărăt. Preț de-o clipă își stăpâni cu greu un hohot impetuos de râs; dar, privind mai atent, observă că prințul nu părea să fie în apele lui; în orice caz era într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mea viață a început astăzi? — Acum văd și eu și știu că a început; așa o să-i spun și ei. Nu ești deloc în apele tale, Lev Nikolaici! IVtc "IV" Apropiindu-se de casă împreună cu Rogojin, prințul observă, cu mare uimire, că pe terasa lui, bine luminată, se adunase o mulțime de oameni gălăgioși. Vesela adunare râdea, vocifera; se pare că polemicile se purtau chiar cu strigăte; de la prima privire, se putea bănui că era vorba de distracția cea mai plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cuvinte, spuse el cu jumătate de voce, în legătură cu o împrejurare extrem de importantă; haideți să ne tragem deoparte câteva clipe. — Două cuvinte, șopti altă voce la cealaltă ureche a prințului și o altă mână îl luă de braț din partea cealaltă. Cu uimire, prințul remarcă o figură teribil de ciufulită, roșie la față, care îi făcea cu ochiul și zâmbea, recunoscându-l în aceeași clipă pe Ferdâșcenko, apărut Dumnezeu știe de unde. Nu l-ați uitat pe Ferdâșcenko? întrebă acesta. — De unde ați apărut? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]