KorAP: Find »[drukola/base=urî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...155 156 157 ...326 >

8,137 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

Ce folos de șagă... mormăi Gheorghe Barbă. Acu-s ciolan bătrân. Omul când îmbătrânește, pune paie și-l pârlește, vorba cântecului... Cu toții începură a râde. Moș Irimia arătă cu capul spre Lepădatu: — Unui flăcău ca aista nu i s-a urî la vară... Cine știe! răspunse Niță, eu la vară poate-oi avea alte gânduri. Da’ de ce, măi băiete? — Apoi dă, grăi Faliboga, aici este o taină... n-o mai ști și dumneata, moșule... Pân-atunci poate-a cânta Gheorghe Barbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
obosit stăpânitorul; oștile noastre se dovedesc biruitoare pretutindeni. În Tracia seceta urmează să ardă ogoarele noroadelor? Nu, a plouat; dar putem da noroadelor de aici pâne din Asia. Împărăția noastră e întinsă și se va mai întinde. Poate m-a urât domnul meu pe mine. Nu, floare a sufletului meu; nu-i asta. La tine găsesc numai bucurii. Vin la tine ca să răsuflu de intrigile fără sfârșit ale împărăției. Sunt intrigi în jurul măriei tale? a întrebat cu nevinovăție Roxelana. Sunt, suflete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
înțeleg tot, stăpâne; însă cred și înțeleg prea târziu. Trebuia eu cea dintăi să bănuiesc; de la început nu mi-au plăcut purtările acestui nenorocit copil pe care l-am purtat în măruntaiele mele. L-am socotit dar de dragoste; îl urăsc acuma. Dacă a pierit Mustafa nevinovat, să piară de zece ori în chinuri Baiazid, care e viclean cu adevărat domnului și părintelui său. Să moară! Voi muri și eu, după ce-l voi vedea pe el murind. Era atâta patimă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

dar nu supărător de gras. Acum însă era atât de mare, era... de-a dreptul pătrățos. Umerii săi aveau dimensiuni normale, dar, sincer, aproape că exploda în jurul taliei. Avea ditamai burta - și, deși îmi pare rău s-o spun pentru că urăsc când bărbații spun asta despre femei - avea un fund cât o baniță. Un fund care putea fi folosit ca poartă la handbal. În chip ciudat, picioarele n-arătau prea rău și se terminau cu o pereche de glezne delicate. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
l-a auzit pe recepționer spunând „Ce mai faceți, domnule Edison?“, i-a venit să vomite. Spunea că e o chestie pedofilă, că e aproape incest. Nu cred că vorbea serios, Franklin e pur și simplu de o răutate fenomenală. Urăște pe toată lumea în afară de Henk și uneori cred că îl urăște și pe el. (Henk e echivalentul unei soții-trofeu pentru Franklin - un băiat slăbuț cu ochi alunecoși, care poartă blugi cu talia indecent de joasă, lăsând să se vadă un abdomen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Edison?“, i-a venit să vomite. Spunea că e o chestie pedofilă, că e aproape incest. Nu cred că vorbea serios, Franklin e pur și simplu de o răutate fenomenală. Urăște pe toată lumea în afară de Henk și uneori cred că îl urăște și pe el. (Henk e echivalentul unei soții-trofeu pentru Franklin - un băiat slăbuț cu ochi alunecoși, care poartă blugi cu talia indecent de joasă, lăsând să se vadă un abdomen subțire, arcuit. Are părul șuvițat în nuanțe de bej, argintiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
nimic. Mă simțeam atât de vinovată. Dar nu puteam să nu mă simt și... puțin... măgulită. — Voiam să vorbesc cu Janie înainte de a vorbi cu tine. Nu știam dacă ai vrea, adică, dacă ai fi dispusă să ne vedem exclusiv - urăsc expresia asta stupidă - dar oricum totul s-a sfârșit între mine și Janie. Mă simt totuși vinovat că ai aflat vestea înaintea ei. Mie-mi spui? Și, în frivolitatea mea, voiam să știu cum arată Janie. A trebuit să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
nou prieteni. O să fie în regulă, a zis Aidan. Trebuie doar să ai răbdare. Te rog. —OK, am zis. Și ai mei îl tratau pe Shane ca pe un membru al familiei. —Țineau la el? Hm... nu... de fapt, îl urau. Dar tot îl tratau ca pe un membru al familiei. În ziua următoare ne-am dus la mall pentru că e omenește imposibil să stai o veșnicie în casa părinților prietenului tău, temându-te la fiecare pas că vor începe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
pe cineva așa de mult pe cât bănuiam eu că îl iubesc pe Aidan, ai foarte multe de pierdut. Mi-e teamă că s-ar putea să o dăm foarte rău în bară, am recunoscut. Că am putea ajunge să ne urâm unul pe celălalt și să ne pierdem credința în dragoste și în speranță și în toate lucrurile frumoase. N-aș putea să îndur asta. Apoi aș ajunge o bețivă cu părul vâlvoi, machiată strident care bea martini la micul dejun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
totul e cum a fost, nu vei putea să schimbi ce s-a întâmplat. Dar nu vreau să fie mort. Ochii i s-au umplut de lacrimi. Desigur că nu! Era soțul tău, bărbatul... —Rachel, te rog nu spune „era“. Urăsc toată povestea asta cu timpul trecut. Și nu pentru mine, ci pentru el îmi fac griji. Mi-e așa teamă că o să intre în panică atunci când va descoperi ce s-a întâmplat. O să fie așa de furios și de speriat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
ai lui Aidan și doi polițiști, care mi-au luat o declarație. A venit până și Elin, șoferul. Tremurând și plângând, cu amândouă mâinile în ghips, a stat lângă patul meu, cerându-și iertare neîncetat. Îmi era imposibil să îl urăsc pe omul acesta - avea să aibă coșmaruri toată viața și probabil că n-avea să se mai urce vreodată la volan. Dar mila mea pentru Elin m-a pus într-o dilemă: pe cine puteam să învinovățesc de moartea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
de care fuseserăm cruțați. Zăboveam asupra fiecărui detaliu din aceste fantezii - ce haine purtam, la ce oră mergeam la serviciu, ce mâncam la prânz - și noaptea, când nu puteam dormi, îmi țineau de urât. Dar el? Oare cum se simțea? Uram faptul că trebuia să îndure ceea ce îndura, de unul singur, și știam că făcea tot posibilul să ia legătura cu mine. Trăiserăm unul în palma celuilalt, stăteam de vorbă și ne trimiteam mailuri de zece ori pe zi, ne petrecuserăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Leisl, dar datorită lumânărilor care pâlpâiau în camera întunecată și a gemetelor de violoncel, atmosfera părea confortabilă. Era cu siguranță un loc care i-ar fi putut îmbia pe morți să-și facă apariția. Leisl a făcut o scurtă introducere, urându-mi bun venit și spunându-ne chestii despre respiratul adânc și concentrare și sperând că „spiritul“ ne va dărui ceea ce ne lipsește fiecăruia. Apoi s-a lăsat tăcerea. Și s-a prelungit. Și s-a prelungit. Și iar. Am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
roșii și o răsuflare crimă și pedeapsă. Ca a lui Claire când e mahmură. Tessie trebuie să fi fluierat ca să-i alunge când mi-a dat drumul să intru, dar acum că „plecasem“, reveniseră să-și facă rondul prin grădină. Urăsc tot pe lumea asta, dar pe câini mai mult ca orice altceva. Au mârâit încet și, de îndată, am mârâit și eu. Așa! Nu se așteptau la asta, animale proaste și împuțite. Voi sunteți câini, am zis, dar eu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
anunțând-o că am plecat acasă. Era Rachel. —Bună, a zis. —Bună. —Cum te simți? — Pe-atât de bine pe cât mă pot simți având în vedere că soțul meu mort mi-a fost necredincios. Nu ți-a fost necredincios. —Îl urăsc. Nu ți-a fost necredincios. Citește scrisoarea. Unde e? În geantă? Scoate-o de-acolo. Sub privirea ei vigilentă, am desfăcut scrisoarea, fără tragere de inimă, și am încercat s-o citesc, dar cuvintele îmi jucau în fața ochilor. Cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
și că vestea că o parte din Aidan trăiește ar putea să-ți aline puțin pierderea. Cu sinceritate, Janie — Așa că, vezi, a zis Rachel. Nu te-a înșelat, nu ți-a fost necredincios. Nu-mi pasă, am zis. Tot îl urăsc. Capitolul 3tc " Capitolul 3" Rachel m-a pus la curent cu tot ce se întâmplase în viața mea cât timp lipsisem nemotivat. Încă mai ai o slujbă. Am vorbit cu tipul ăla, Franklin. I-am zis că nu te simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
că mă aflu într-un episod din Star Trek. —Dar Aidan n-a avut nici o putere asupra propriei morți, a repetat Gaz. —Și Anna nu are nici o putere asupra propriilor sentimente. Oh, tăceți odată, amândoi! am zis. Oricum, nu îl urăsc pe Aidan pentru că a murit. Atunci de ce îl urăști? a întrebat Rachel. —De-aia. Hai, Gaz. Dă foc la perdele, fă ceva. Mai târziu, m-a încolțit Joey. —Hei, Anna. Hei, am mormăit, cu privirea în pământ. În perioada asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Dar Aidan n-a avut nici o putere asupra propriei morți, a repetat Gaz. —Și Anna nu are nici o putere asupra propriilor sentimente. Oh, tăceți odată, amândoi! am zis. Oricum, nu îl urăsc pe Aidan pentru că a murit. Atunci de ce îl urăști? a întrebat Rachel. —De-aia. Hai, Gaz. Dă foc la perdele, fă ceva. Mai târziu, m-a încolțit Joey. —Hei, Anna. Hei, am mormăit, cu privirea în pământ. În perioada asta încercam pe cât posibil să-l evit. Ce mai face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
de 22 martie, la 14:30. Vă mulțumim pentru interesul arătat față de Neris Hemming. —Nu mă interesează, i-am spus monitorului. Neris Hemming poate să se ducă dracului. Două secunde mai târziu, îmi notam data și ora în agendă. Mă uram pentru asta, dar nu puteam rezista. —Anna! Hei, Anna! Mergeam de-a lungul străzii 55, grăbindu-mă să ajung la restaurant, ca să iau prânzul cu redactorul de beauty de la Ladies Lounge, când am auzit că mă strigă cineva. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
mi-a ridicat toate cutiile și lucrurile. M-a ajutat chiar să fac curat în casa nouă și tu m-ai luat de beregată și mi-ai zis, „Dacă zici că e un Mângâietor Delicat pentru chestia asta, o să te urăsc“. Și am fost așa de nedumerită pentru că, deși părea un comportament de Mângâietor Delicat, pe el îl făcea să pară și mai macho și mai sexy și ți-am zis, „Tipul acesta n-are nici un oscior de Mângâietor Delicat. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

mod obligatoriu însoțită de paznici și veți fi în siguranță. Cum mama îl întreba dacă mai avea vreo șansă să dea de urmele prețioasei ei casete, el răspunse, ca un om înțelept, printr-un verset din Coran: Se poate să urăști un lucru, iar acel lucru să se vădească a fi folositor pentru tine; se poate să te bucuri de un lucru, iar acel lucru să-ți aducă nenorocirea; căci singur Dumnezeu știe, iar tu nu știi nimic. După care veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
am ieșit în sfârșit din casă și m-am dus drept spre suk spre a împlini ultimul gest al interminabilei ceremonii nupțiale: cumpărarea câtorva pești pe care i-am încredințat mamei, urmând ca ea să-i azvârle peste picioarele miresei, urându-i sănătate și fecunditate. Înainte de sfârșitul anului, Fatima era însărcinată, iar eu am simțit pe dată nevoia să găsesc o muncă mai bine plătită decât aceea de la maristan. Ca fiică a unui librar, mama m-a îndemnat să mă lansez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

ascuțit. — Îl vezi pe cel cu haina de blană? Îl cunosc... Ăla mare, pe care îl urmează ceilalți, îl vezi? Acela e Flavius Valens, comandantul Legiunii întâi Germanica. Am gătit și pentru el, pe când era guvernator Capito. Ăia doi se urau, șopti Lucilius, apoi adăugă cu voce tare: Dar pe atunci se făceau mâncăruri simple, de soldați: grâu, năut și ceapă... Munca nu era așa de grea ca acum. Coborî din nou glasul: Capito era avar și, când avea oaspeți, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
atent stăpânul. — Da, am auzit. — Oare Ausper crede că Velunda e în stare să prefacă un om avid și corupt într-unul demn? De ce i-a vorbit despre ea? — Nu știu, oftă Valerius. Ausper e un prezicător puternic și îl urăște pe Vitellius. Eu cred că... Ezită, încercând să-și limpezească gândurile. Dacă l-a trimis la Velunda... Poate că asta are legătură cu destinul nostru. — Nu înțeleg. Valerius se încruntă. — Nici eu. De unde să știu ce-i în mintea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mândru de rana aceea, fiindcă datorită ei - și curajului în luptă - semăna cu marele Hannibal. — Trebuie s-o răzbuni. — N-o să fiu în stare. Valerius își ascunse fața în mâini. — Ba da, o să fii, așa cum eu sunt în stare să urăsc. Îi urăsc pe romani. I-am urât dintotdeauna, chiar dacă, printr-o veche alianță, mulți dintre noi luptă alături de ei. Nu plătim tribut, în schimb ne-au impus să le dăm soldați. Unii fac parte din trupele auxiliare, alții ajung chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]