16,454 matches
-
de azi. Mai ales poeziile intitulate „Spleen“. — Poate că acum sunteți pregătit pentru Nietzsche, zise ea, lăsându-se pe spătarul scaunului. Biroul luminos, cu vedere spre Grădina Zoologică de peste drum, era elegant mobilat. Mai că auzeai maimuțele țipând în depărtare. Zâmbetul îi întârzie pe buze. Arăta mai bine decât îmi aminteam. Am ridicat singura fotografie de pe biroul ei și m-am uitat lung la un bărbat chipeș cu doi băieței. — Familia dumneavoastră? — Da. — Sunteți cu siguranță foarte fericită. Am pus poza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sugerat că o mașină de poliție ar putea să treacă în dimineața următoare să-l ia pe Herr Ganz pentru a-l duce la Alex ca să identifice cadavrul. — Vă mulțumim pentru amabilitate, Kommissare, zise Frau Ganz încercând să schițeze un zâmbet. Toată lumea a fost foarte drăguță. Soțul ei dădu din cap în semn de aprobare. Stând lângă ușa deschisă, era în mod evident dornic să ne vadă plecați de acolo. — Herr Vogelmann nu a vrut să ne ia bani. Iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
plângea. Am prins-o de umăr și i l-am strâns puțin, lăsând-o să se descarce un pic înainte de a-i spune: — V-aș oferi batista mea dacă nu mi-aș fi împachetat sandviciurile în ea. Ea încercă un zâmbet printre lacrimi: — Am una, zise, și scoase un pătrat din dantelă din mânecă. Apoi privi la propria mea batistă și râse: Chiar că arată ca și cum v-ați fi împachetat sandviciurile în ea. După ce am ajutat-o să-și ducă sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mine când ați fi avut mai multe motive să-l fi angajat pe el? Frau Lange clipi în mod deliberat și își scutură capul: — Mă tem că habar n-am. Am ridicat din umeri și mi-am permis un mic zâmbet: — Păi, cum vă zic, doar m-a nedumerit, atâta tot. Nimic important. Dumneavoastră semnați toate cecurile firmei, Frau Lange? Vreau să zic, mă întrebam doar dacă asta n-ar putea să fie ceva ce ar putea să fi făcut fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ne aflam în sala de așteptare din biroul lui Vogelmann de pe Nürnburgerstrasse, sub privirea secretarei sale cu aspect de matroană, Hildegard Steininger juca la perfecție rolul de soție îngrijorată, ținându-mă de mână și ocazional zâmbindu-mi cu genul de zâmbete care în mod normal sunt rezervate celui iubit. Purta chiar și verigheta. La fel și eu. Mi se părea ciudat și mă strângea pe deget după atâția ani. Avusesem nevoie de săpun ca să mi-o pun pe deget. Prin perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
este cu adevărat teamă. — Ați vrea? spuse ea pe un ton bucuros. Sigur, i-am zis și m-am felicitat în sinea mea. Va fi plăcerea mea. — Nu vreau să fie plăcerea dumneavoastră, zise ea, cu doar o umbră de zâmbet, vreau să fie datoria dumneavoastră. Pentru o clipă, aproape că am uitat de ce mă aflam acolo. Mai că mă gândisem că uitase și ea. Numai atunci când am văzut lacrima din colțul ochilor ei mi-am dat seama că îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Dar până când supravegherea Gestapoului nu ne aruncă ceva interesant, nu prea avem ce face în direcția aia. — Și ce vreți să facem noi în timp ce dumneavoastră aveți grijă de văduvă? interveni Becker, care era pe punctul de a-și permite un zâmbet pe care aș fi putut să-l găsesc enervant. Adică, în afară de a verifica rapoartele Gestapoului. Am decis să nu fiu prea sensibil în legătură cu chestia asta. Ar fi dat de gândit. — Korsch, am zis, vreau să fii cu ochii pe cercetările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
asta în mod diferit și că i-ar amuza pe Heydrich și Nebe dacă le-aș relata că mi-am petrecut seara ținându-mă de mâini cu Heinrich Himmler. Mi-a venit să râd și, ca să-mi ascund începutul de zâmbet, m-am întors cu spatele la Weisthor și m-am trezit privind la un fel de Siegfried de oraș, înalt, îmbrăcat în ținută de seară, cu genul de maniere calde, sensibile, care provin numai din îmbăierea în sânge de balaur. — Numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
S 23 Păhăruțele cu antigel îi mai încălziră pe pământeni. În special comandantul Felix S 23 părea acum mult mai uman, bine dispus și, dacă ar fi fost programat să râdă, cu siguranță ar fi făcut-o. Din păcate, râsul, zâmbetul în general fuseseră scoase de mult din cartelele de serie, de când se constatase că roboții programați în acest sens cum primeau o sarcină, cum se tăvăleau literalmente de râs, transmițându-și apoi unul altuia sarcinile respective ca bancuri. După ce, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Să mergem noi oleacă mai la umbră - făcu popular tov. Roșca 7, ducând pe după umeri volumul de aer dislocat de corpul tov. inspector Pătrașcu. Dânsul e tov. Petrică, responsabilul localului familial, îl arătă el pe un om mic, rotofei, numai zâmbet. Tov. Petrică, ia fugi matale înainte și trage-un protocol pentru tovarășii, să nu creadă c-au nimerit la satelit străin. Tov. Petrică se-nclină și fugi iute spre locul de muncă. Porniră cu toții spre localul familial. — Dom’le, credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lacrima de la miezul nopții și visul speriat s-a trezit în coșmar pentru o clipă. Atunci, degetele tremurătoare și încărcate de milă, din perdeaua norilor au șters urmele iluziei, iar nădejdea aruncată pe umeri, m-a ajutat să urc în zâmbetul soarelui, din zorii unei zile promise, dar ne-ncepute încă.
Lacrima de la miezul nop?ii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83343_a_84668]
-
măturând clipele-n zbor, pe a timpului cărare, în mirajul norilor. Mă doare gândul ostatic ce se scaldă, uneori, în himerele din noapte și pierde drumul spre zori. Mă doare lupta din mine, chiar de pierd sau de câștig, printre zâmbete ori lacrimi vreau nădejdea să mi-o strig. Mă doare îngrijorarea care gânduri piaptănă și atinge deznădejdea când necazul deapănă. Mă doare ziua de mâine, o aștept printre fiori, să zăresc reminiscența bucuriei dulci din zori.
M? doare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83362_a_84687]
-
sub razele Iubirii sacre. Degetul Lui va îmbina accente pe veșnicia din mine, acoperind țipătul. Clipe suave, desprinse din senin, dau satisfacție sufletului să atingă cele mai înalte trepte spre alte galaxii învăluite de liniște. Descopăr tărâmul Luminii în fiecare zâmbet al oamenilor.
Adeseori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83375_a_84700]
-
tăcere, îmi vindecă tristeți nespuse regrete, lacrimă, durere. Și dacă inima pornește spre-albastra cerului cărare, din alte zări pace primește să-mi facă ziua sărbătoare. Și dacă glasu-mi se răsfață prins în buchet de bucurie, pe bolta cerului agață minune, zâmbet, reverie. Și dacă-n suflet mor speranțe de vântul rece spulberate, deschid seiful cu restanțe din întâmplări adevărate. Și dacă peste tot și toate eu te aleg pe Tine Doamne, pe drumul lung înspre cetate mă plimb la braț cu
La bra? cu toamna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83380_a_84705]
-
o dulce mângâiere ce așteaptă un răspuns ... Doar tăcerea umbrelor atacă lumina cuibărită în cel mai adânc loc, când speriată fug spre albastrul cernut printre zări, cu inima strânsă în pumn, buzele mele strigă oferta... Într-un târziu, sfios, șoptit, zâmbetul alungă temerile, spre abisul uitării, zdrobindu-le puterea. Cu ochii deschiși, senină, calc pe urma pașilor Tăi Doamne, însoțită de zorile străvezii. Căci pentru mine chiar timpul se oprește uneori, să-și tragă sufletul.
?i timpul se opre?te uneori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83376_a_84701]
-
de frumusețe, ca și de urâciune, de durere, ca și de bucurie, vin să ne crească lumina interioară, deoarece vorbesc despre adevărul și profunzimea unui om ce știe să facă din orice, dar mai ales din neliniște și disperare un zâmbet”(pag.8 ). Se pare că volumul „Lacrima fadoului”, cu poeme haiku, este scris sub puternica impresie a unei călătorii în Africa, în Tunisia, ținut exotic cu profunde rezonanțe istorice. Iată ultimul poem al volumului (pag.95): „Urnită din port / tristețea
ION ONUC NEMEŞ-VINTILĂ: POEME HAIKU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 596 din 18 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/364268_a_365597]
-
estompat și cu cap de Adonis. Femeia apare artistic mai târziu, expunându-și sânii, brațele, coapsele, fesele, tălpile, cu vulva mereu „ferecată” și aproape fără pilozitate genitală. În schimb, părul îi evocă sexualitatea („semn secundar”), ca și privirea directă sau zâmbetul seducător. „Frumusețea” și „farmecul”, estetica și erotica derivă din obiectul artistic sexualizat. Nu este decât o chestiune de camuflare a părților tabuizate. Dar iată că atunci când G. Courbet pictează „Originea lumii” devine evident pentru toți că excitația derivă, indiscutabil, din
FRUMUSEŢE ŞI FARMEC de DAN CARAGEA în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364317_a_365646]
-
REACȚIE! Reacție, furtună sau uragan? Este în inima mea adânc rănită, Sunt mereu cu gândul la tine iubită, Am sentimente ce duc spre ireal. Tu ești departe și poate ești fericită, Dar eu cu gândul la tine fugar, Privindu-ți zâmbetul sprințar, Din această fotografie învechită. Mă faci să visez cu gândul hoinar, La acea clipă de nimic umbrită, Dar gândul îmi este iarăși bizar! Căci tu în acea supremă clipită, Mă vei vedea așa cum sunt real, Se poate vei fi
230 REACȚIE! de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 2352 din 09 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364349_a_365678]
-
amintire, menit de Creator ca să înfrunt tot ce-i greșit în lume, prin iubire. Nu am urât și am iertat mereu și n-am răspuns nici când primeam injurii, luând de pe alți umeri ce-a fost greu și mângâind prin zâmbet furia urii. N-am vrut să am în viața mea dușmani și-am fost mereu prieten cu oricine. Invidioșii s-au convins în ani c-am răsplătit tot răul lor prin bine. Și totuși sufăr uneori cumplit văzând că bunătatea
ŞI TOTUŞI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364348_a_365677]
-
de inimă, abandonări în fața tristeții, în miile de cioburi sparte ale amintirilor, deveniri în amar, în dorința de a avea și neputința de a primi. în mireasma zilei de vară ce ne-a unit și viscolul iernii ce a înghețat zâmbetul, zâmbetul buzelor tale. Distanța este ea însăși o sumă de mici pași, milioanele de pași până la tine, milimetrul vidului dintre noi. Distanța este o sumă de la tine, până la mine, este o sumă de noi. Referință Bibliografică: Distanțe / Lăcrămioara Stoica : Confluențe
DISTANȚE de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/364374_a_365703]
-
inimă, abandonări în fața tristeții, în miile de cioburi sparte ale amintirilor, deveniri în amar, în dorința de a avea și neputința de a primi. în mireasma zilei de vară ce ne-a unit și viscolul iernii ce a înghețat zâmbetul, zâmbetul buzelor tale. Distanța este ea însăși o sumă de mici pași, milioanele de pași până la tine, milimetrul vidului dintre noi. Distanța este o sumă de la tine, până la mine, este o sumă de noi. Referință Bibliografică: Distanțe / Lăcrămioara Stoica : Confluențe Literare
DISTANȚE de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2328 din 16 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/364374_a_365703]
-
Alintă-mă cu vorbe care să-mi spulbere-ndoieli, Că a iubi aș fii în stare, supusă-s la greșeli? Întreabă-mi nopțile-ntre zile de ce oare te iubesc Susur de ape cristaline-n cascade ce te amăgesc. Sărută-mi zâmbetul sprințar, ce-ascunde al meu gând, Opac pentru acei ce-n van, să-l înțeleagă viața-și vând. Dezmiardă-mi trupul frământat de o tainică chemare, De dorință subjugat și de parfum de lăcrămioare. Supune-mă și fă-m-a
TE SIMT de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364370_a_365699]
-
ta, mereu neobosită. Mi-e dor de lacrimile plânse-ades de bucurie, Cand te-ntâlneam, pe-un colț de stea, ce-mi stă ca mărturie. Mi-e dor de mine să mă simt, cum mă simțeam cu tine, Topită într-un zâmbet frânt de-un suspin ce-ți aparține. Obrazul tău lângă al meu, nimic nu le desparte, Suflarea-ți, palid alizeu, căldura mi-o împarte. Și trupul tău, aș vrea acum, să mi-l apropii încă, Cuvântul și dorința ta să
TE SIMT de LĂCRĂMIOARA STOICA în ediţia nr. 2241 din 18 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364370_a_365699]
-
la o margine a ei eu mai aproape de ritm ca zborul unui condor tu aripă de vis plămân într-o respirare continuă dimineața devreme eu literă între buzele tale tu cuvânt în brațe dorite eu sărutând silabe tu priviri și zâmbet tu și eu suflete pereche dezbrăcăm așternuturi. Referință Bibliografică: Dezbrăcăm așternuturi / Gheorghe Șerbănescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 967, Anul III, 24 august 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gheorghe Șerbănescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a
DEZBRĂCĂM AŞTERNUTURI de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364408_a_365737]
-
dar fermecător prin atitudinea fals „plebee”, altfel orgolioasă, și prin iscusința prozodică: „Vă las în valea acestei scurte plângeri, -/ Orice sfârșit vestește-un început, -/ Mă duc eu primul - sunt mai priceput,/ Să pun din vreme șeile pe îngeri.// Zvântați cu zâmbet aripile plânse,/ V-aștept la grajdurile de smarald, -/ Nu vă grăbiți, d-abia-i amiază și cald/ Și eu v-aștept și chingile sunt strânse.// Când veți veni-n amurg sub înserare/ Vom călări frumoși prin elizeu,/ În cavalcadă, pân-la Dumnezeu,/ Descălecând
TEODOR PÂCĂ, BOEMUL SINGAPOREAN de COSTIN TUCHILĂ în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364377_a_365706]