KorAP: Find »[drukola/base=preot & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1559 1560 1561 ...1580 >

39,491 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

se ocupau cu ungerile rituale; kallû(m), răspunzători de bocete etc. Tot de personalul sacru țineau și assinu(m), care erau efeminați (dar nu eunuci) și kurgarru(m), care se dedicau și ei cultului zeiței Inanna/Iștarxe "Iștar". De obicei, preoții mesopotamieni se căsătoreau și aveau fii care rămâneau și ei În mediul sacerdotal. Preotului en/enu(m) Îi corespundeau preotesele lui Enkixe "Enki", la Eridu, ale lui Nannaxe "Nanna", la Ur, ale lui Utuxe "Utu", În Larsa etc. Printre preotese

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacru țineau și assinu(m), care erau efeminați (dar nu eunuci) și kurgarru(m), care se dedicau și ei cultului zeiței Inanna/Iștarxe "Iștar". De obicei, preoții mesopotamieni se căsătoreau și aveau fii care rămâneau și ei În mediul sacerdotal. Preotului en/enu(m) Îi corespundeau preotesele lui Enkixe "Enki", la Eridu, ale lui Nannaxe "Nanna", la Ur, ale lui Utuxe "Utu", În Larsa etc. Printre preotese, În perioada babiloniană antică, un rol important Îl aveau n³ditum („cele sterpe”), numite astfel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fecundității. 4. Practicile cultualetc "4. Practicile cultuale" a) Liturgia Pe lângă jertfe (vezi mai jos), trebuie amintite și serviciile liturgice zilnice, care constau din recitarea de imnuri, lamentații și alte rugăciuni, pentru implorarea binecuvântărilor divine. Poporul asista la ceremonie, condus de preoți și cântăreți, care foloseau și instrumente muzicale (harpe, țitere, flaute, timpane etc.) și puteau efectua diferite dansuri și mișcări ritmice. b) Jertfele (ofrandele) În temple se aduceau, deși mai rar decât la alte popoare antice, și jertfe de animale. În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fixau „ziua spălării” (¿m rimki), „ziua purificării” (¿m t¶l¶ti), „ziua procesiunii lui Iștarxe "Iștar"” (¿m r¶dûti Iștar) etc. e) Procesiunile În Mesopotamia, procesiunile erau rituri practicate frecvent. Erau duse În procesiune statui și alte simboluri divine, În timp ce preoții, cântăreții și poporul aduceau laude divinității În diferite moduri. În Babilon era vestită procesiunea pe „calea sfântă”, care ducea până la marele arc de triumf ridicat În cinstea zeiței Iștarxe "Iștar". Multe procesiuni pentru sărbătorirea divinității se făceau de la un templu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vieții, erau consecințe, ca pedeapsă divină ale păcatului. Întregul poem Erraxe "Erra" atribuie păcatelor babilonienilor (neglijență În Împlinirea cultului) nenorocirea care a căzut peste toată țara. Pentru a obține iertarea, se practica „mărturisirea păcatelor”, În cadrul căreia păcătosul, asistat de un preot, Își mărturisea public greșelile, fără să le omită pe cele doar presupuse. Pentru a se elibera de păcate sau din motive asemănătoare, se recitau și litanii penitențiale, numite lipșur - „Fie ca eu să fiu eliberat (de păcatele mele)!” -, sau alte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
despre divinație În Mesopotamia este una dintre cele mai bogate, aceasta fiind o dovadă a importanței majore care i-a fost dată. Răspunsurile la divinații erau strânse În colecții pentru a fi folosite la nevoie. Exercitarea divinației Îi era Încredințată preoților b³rû(m). Perioada de maximă Înflorire a divinației a fost cea neobabiloniană (626-539 Î.Hr.). Babilonienii și asirienii cunoșteau multe forme de divinație: hepatoscopia, astrologia, haruspiciile, lecanomanția 1, fiziognomia, hemerologia, diagnostica, oniromanția etc. Aceste două popoare practicau divinația folosindu-se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acest sens): o magie În mod clar interzisă. Multe boli care trebuiau vindecate sau prevenite prin practică magică religioasă - În acest caz „magia albă” - erau atribuite spiritelor rele (demoni). Magia era numită În mod obișnuit kișpu(m) și era Încredințată preotului „descântător”, numit (w)³șipu(m). b) Descântecele (incantații, exorcisme) Riturile magice presupuneau acțiuni descrise și prescrise cu exactitate. Existau Însă și formule de rugăciune, numite „descântece” sau „incantație” (În franceză, incantantion, În engleză, incantation, În germană Beschwörung); În sumeriană é

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Într-un anumit sens, chiar să fundamenteze regalitatea. Astfel, au fost redactate texte care conțin „binecuvântări” pentru rege și regină, În care se definește modelul suveranului ca și guvernator al țării În numele divinității (Archi, 1979): Când regele se Închină zeilor, preotul uns recită astfel: Tabarna, regele, să fie plăcut zeilor. țara șaparțineț zeului furtunii; cerul și pământul, oamenii șaparținț zeului furtunii, iar el Îl face pe Labarna, regele, conducător; și lui i-a dat toată țara Hattușaș. șAstfelț Labarna conduce prin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pentru DIȘTAR 3 din Șamu¿a și pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerikxe "Nerik"). Ascensiunea noilor divinități are loc aproape exclusiv la nivelul capitalei și al familiei regale, având În vedere că regele, simbol al unității țării și mare preot, este reprezentantul zeilor venerați pe teritoriul asupra căruia Își exercită puterea; așadar, lărgirea regatului presupune și mărirea panteonului oficial, dar nu pare să modifice În mod substanțial uzanțele religioase tradiționale. Documentația care provine din prima perioadă imperială (Șuppiluliuma I și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sărbătorilor) fac dovada unei situații foarte diferite de cea din perioadele anterioare. Nevoia de organizare și de raționalizare, experimentate În practica administrativă a gestionării unui teritoriu statal foarte mare și compozit, se reflectă și În Încercarea clasei scribilor și a preoților de a sistematiza divinitățile Într-un panteon canonizat. În epoca lui Șuppiluliuma 1 sunt elaborate și fixate Într-o formă care se va menține aproape la fel până la sfârșitul imperiului, cu câteva variații neesențiale, listele zeilor invocați ca martori În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
precum și cu unii suverani din Orientul Mijlociu. Dacă listele tratatelor anterioare ale imperiului 2, apărute Într-un context politic de dimensiuni reduse, menționează doar marile tipuri de divinități, fără zeii locali (inclusiv zeița Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna"), acum scribii și preoții, În cadrul unui proces important de sinteză teologică Între marii zei „naționali” și zeii locali, creează „grupuri” de divinități asemănătoare prin tipologie și funcție și fixează o ierarhie după un model scalar. Structura listelor pune pe primul loc grupul zeităților solare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
zeiței DIȘTAR din Șamu¿a (afirmând că a fost consacrat Încă din copilărie sacerdoțiului acestei zeițe de către tatăl său Murșili prin intermediul fratelui său mai mare Muwatalli), devotat zeiței Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna" „stăpâna regilor și reginelor din ¾atti” și preot al fiului acesteia, zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerikxe "Nerik", cetate care constituie principalul centru de cult al tradiției hatice din nordul Anatxe "Anat"oliei. Recuperarea acestui centru cultual este cu siguranță folosită de ¾attușili În scopuri politice, dar arată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
constituie principalul centru de cult al tradiției hatice din nordul Anatxe "Anat"oliei. Recuperarea acestui centru cultual este cu siguranță folosită de ¾attușili În scopuri politice, dar arată și forța legăturilor cu tradiția religioasă mai veche. Regina Pudu¿epa, fiica preotului zeiței DIȘTAR din Lawazantiya, Pentipșarri, pare să Încerce o sinteză Între divinitățile din diferite zone ale țării, atunci când afirmă În rugăciunea ei către zeița Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna" (CTH 384): Zeiței Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna", stăpâna mea, stăpâna

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
umană: În descrierile imaginilor cultuale se vorbește clar despre zei care sunt „bărbați” și „femei”; În acest fe sunt reprezentați și În iconografie. Din acest motiv, nu putem face Întotdeauna distincție Între imaginea zeului și cea a regelui sau a preotului, deși există trăsături distinctive, cum ar fi coiful conic, prevăzut cu coarne, fusta scurtă și pantofii cu vârful Întors pentru zeu, polos-ul și veșmântul lung cu falduri pentru zeiță. Tendința de a tipiza divinitatea face adesea dificilă identificarea zeilor care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
hitite prevedeau, Încă din cele mai vechi timpuri, privilegii speciale și scutiri de la plata dărilor. Putem să presupunem că În epoca lui Șuppiluliuma I, statutul de cetate sacră se extinsese și la Kummannixe "Kummanni", unde suveranul hitit l-a pus preot pe fiul său Telipinuxe "Telipinu", devenit mai apoi rege al Alepului, cetate care era centrul principal al cultului zeului furtunii din Siria nordică. În tratatul cu Kuruntaxe "Kurunta", Tut¿alliya al III/IV-lea prevede mai apoi pentru cetatea Tar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al șaselea”. Caracterul oficial al ritualurilor festive cerea ca aceste culte să fie celebrate personal de rege și regină, Însoțiți de multe ori de principele moștenitor și de alți fii sau de un delegat, În general un principe sau un preot. Angajarea cultuală a suveranului, care trebuie să fi fost foarte obositoare, având În vedere numărul mare de sărbători anuale și de durata unora dintre celebrări, era considerată prioritară față de alte Îndatoriri, pentru că Îndeplinirea corectă și punctuală a riturilor Îi garanta

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care se desfășoară pe acropola regală a cetății Hattușaș, este deschisă de rege care, Însoțit de notabilitățile palatului și de gărzile de corp, se retrage apoi la intrarea În palat de unde asistă la defilare. La această defilare participă dansatori și preoți, precedați de care ceremoniale trase de boi Împodobiți, și urmați de obiecte culturale simbolice: lăncii, zece sau douăzeci de tolbe de vânători, „animalele zeilor”, adică imagini ale animalelor sălbatice făcute din metale prețioase. Procesiunea este Încheiată de alți preoți și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și preoți, precedați de care ceremoniale trase de boi Împodobiți, și urmați de obiecte culturale simbolice: lăncii, zece sau douăzeci de tolbe de vânători, „animalele zeilor”, adică imagini ale animalelor sălbatice făcute din metale prețioase. Procesiunea este Încheiată de alți preoți și cântăreți. Regele și regina urcă În carele lor și se Îndreaptă spre templele pentru ceremoniile prevăzute de rit. Apoi ceremonia condusă de rege iese din cetate și se Îndreaptă spre ¿uwași (stela) care aparține zeului furtunii, alături de care este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
persoana care solicită actul magic să fie una obișnuită), care Însărcinează un specialist cu executarea ritului. De cele mai multe ori, acest specialist este un mag (LÚAZU, „exorcist”) sau o vrăjitoare (MUNUSȘU.GI, „bătrână”); uneori Însă ritualul este oficiat de personaje diverse: preoți, ghicitori, „unși” (o categorie specială de preoți), medici, hierodule, moașe și alte persoane a căror profesie nu este indicată (Gurney, 1997, pp. 43-47). În general, textele specifică numele țării de proveniență, precum și numele specialistului căruia Îi este atribuită codificarea ritualului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
una obișnuită), care Însărcinează un specialist cu executarea ritului. De cele mai multe ori, acest specialist este un mag (LÚAZU, „exorcist”) sau o vrăjitoare (MUNUSȘU.GI, „bătrână”); uneori Însă ritualul este oficiat de personaje diverse: preoți, ghicitori, „unși” (o categorie specială de preoți), medici, hierodule, moașe și alte persoane a căror profesie nu este indicată (Gurney, 1997, pp. 43-47). În general, textele specifică numele țării de proveniență, precum și numele specialistului căruia Îi este atribuită codificarea ritualului respectiv, considerat probabil cel mai eficient, menit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ritualuri magice și festive, este foarte variat și complex; la formarea sa au contribuit elemente culturale de diferite origini, anatoliene sau extra-anatoliene, așa cum reiese din unele mituri bilingve (hatico-hitite și hurrito-hitite), asimilate și reelaborate În mod autonom de scribii și preoții din Hattușaș. Tipologia textelor mitologice nu conduce la un singur model, ci variază În funcție de originea și funcția motivelor mitice; Înșiși hitiții disting trei tipuri principale de texte: invocațiile/evocările, povestirile și cântecele (Pecchioli Daddi-Polvani, 1990). Există totuși numeroase fragmente care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
annah~anna", nu reușește să-l găsească. În schimb, Îl găsește albina trimisă de ¾anna¿anna, În ciuda Îndoielilor exprimate zeul furtunii; dar mânia lui Telipinu este cumplită și numai ritualul magic, recitat mai Întâi de zeița Kamrușepa și apoi de preotul zeului furtunii, reușește să-l Îmblânzească. Prin Întoarcerea lui Telipinu În templul său, se Întorc și fertilitatea și bunăstarea țării. Alte mituri asemănătoare au ca personaje principale diferite zeități anatoliene: zeul furtuniixe "zeul furtunii" cerului, Tar¿un(t)axe "Tarh

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de către Mare și recuperarea sa, Înfăptuită de Telipinuxe "Telipinu", care o ia de soție pe fiica mării. 2) Mitul, care povestește În două versiuni diferite lupta dintre zeul furtuniixe "zeul furtunii" și balaurul Illuyankaxe "Illuyanka", numit „povestirea” (uddar) lui Kella, preotul „uns” al zeului furtunii din Nerikxe "Nerik", era recitat cu ocazia sărbătorii hitite antice purulli, celebrată primăvara pentru a asigura prosperitatea și bunăstarea țării. Mitul este În mod clar legat de problema apelor necesare În agricultură, din moment ce ambele versiuni Încep

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
locurile lor sacre (printre care NIN.KIR, zeiță a bocetelor funebre) și În care regele rămânea În plan secund, În timp ce protagoniști erau Bătrânii din Emar și toți locuitorii. Textele menționează personalul sacru cu diferite Însărcinări, printre care iese În evidență preotul sacrificator, numit „Stăpânul casei”. Trebuie amintit că aici, ca și În alte mărturii religioase, consoarta lui Baal este Khebatxe "Khebat", marea zeiță hurrită, deși cele două temple gemene de tip sirian dispuse pe acropola cetății erau dedicate lui Baal și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-lea d.Hr. o „Istorie feniciană”, ale cărei fragmente sunt păstrate de Eusebiu din Cezareea (sec. al IV-lea d.Hr.) care le citează polemic pentru a le combate conținutul păgân. Filon din Biblos afirmă că a fructificat moștenirea unui preot fenician legendar, Sanchuniaton, care a trăit În epoca războiului troian. În materialele sale, În care sunt expuse credințele privitoare la cosmogonie, la originile culturii și la teogonie, se poate Întrezări un veritabil nucleu de mitologie feniciană, chiar dacă reelaborat de tradiție

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]