39,396 matches
-
Armata I canadiană a eliberat orașele belgiene Knokke și Zeebrugge, eliminând ultimele forțe germane de la sud de Scheldt. A treia operațiune importantă a fost declanșată pe 24 octombrie, când Divizia a 2-a de infanterie canadiană a început înaintarea spre sudul peninsulei Zuid-Beveland. Canadienii au sperat să reușească o înaintare rapidă, cu depășirea liniilor germane și cucerirea unor capete de pod peste canalul Beveland, dar în schimb acțiunea lor a fost încetinită de mine, noroi și rezistența puternică a inamicului. Britanicii
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
de pe râul Scheldt / Escaut s-a încheiat. La începerea celei de-a patra faze a bătăliei, doar Insula Walcheren de la vărsarea Scheldtului mai se afla sub controlul german. Apărarea germană era extrem de puternică: baterii de coastă puternice pe malurile de sud și vest apărau atât insula cât și estuarul, iar litoralul fusese fortificat corespunzător împotriva asalturilor amfibii. În plus, în jurul orașului Vlissingen fusese construit un perimetru defensiv, care asigura apărarea instalațiilor portuare în cazul în care aliații ar fi reușit să
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
inundația. Bombardamentele executate asupra pozițiilor defensive germane au fost limitate de vizibilitatea redusă și de incapacitatea de separare corectă a țintelor militare de cele civile. Insula a fost atacată pe trei direcții - peste Sloedam dispre est, peste cursul Scheldt dinspre sud și dinspre vest, de pe mare.. Divizia a 2-a de infanterie canadiană a atacat digul rutier pe 31 octombrie. După ce primele două atacuri au fost respinse, atacul de pe 1 noiembrie a dus la câștigarea unui avanpost nesigur. A urmat o
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
Social Experiment, care au lansat mult-apreciatul album "Surf" în mai 2015. În mai 2016, Bennett a lansat al treilea mixtape, "Coloring Book", către succes din punct de vedere critic și comercial. Chance a crescut în cartierul clasei de mijloc din sudul orașului Chicago, West Chatham. Fratele său mai mic, Taylor Bennett, este și el rapper. Tatăl său, Ken Williams-Bennett, a fost o prezență proeminentă în oraș: a servit ca asistent pentru fostul primar al Chicagoului, Harold Washington, și a lucrat pentru
Chance the Rapper () [Corola-website/Science/336793_a_338122]
-
deși termenul periapsidă rămâne totuși admisibil. Se vorbește atunci de: Un "argument al periastrului" de 0° semnifică faptul că acel corp pe orbită este cel mai aproape de corpul central în același moment în care el traversează planul de referință de la Sud spre Nord. Un argument al periastrului de 90° semnifică faptul că periastrul este atins atunci când corpul este la distanța sa maximă deasupra planului de referință. Când orbita este eliptică, argumentul este unghiul dintre linia nodurilor și axa mare a elipsei
Argumentul periastrului () [Corola-website/Science/336809_a_338138]
-
care a invitat-o la o sesiune foto. Pozele sale trimise unei agenții de modeling au făcut ca ea să fie invitată la un interviu și apoi să semneze un contract. În 2010 ea s-a mutat în Carolina de Sud. Pe 4 iunie 2016 Xenia Deli s-a căsătorit cu Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, un milionar egiptean în vârstă de 62 ani la acel moment. Nunta a avut loc pe insula Santorini, în Grecia. Deli și-a început cariera pozând
Xenia Deli () [Corola-website/Science/336811_a_338140]
-
cele mai mari în vest. În mod similar, șoselele pe direcția est-vest sunt, de obicei, numerotate cu numere pare, cele mai mici numere fiind în partea de nord, unde drumurile au fost modernizate intens mai devreme, si mai mare în sud. Marile rute nord-sud au numere care se termină în "1", în timp ce marile rute est-vest au numere care se termină în "0". Șoselele cu numere de trei cifre sunt ramificații ale rutelor-părinte, dar nu sunt neapărat conectate de părinții lor. Există
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
taxă din . Dar drumurile americane din sistem utilizează părți din patru drumuri cu taxă: Drumurile americane cu două cifre urmează o grilă simplă pe teritoriul contiguu al Statelor Unite ale Americii, în care drumurile cu număr impare duc în general de la nord la sud și drumurile cu număr par duc în general de la est la vest. (UȘ 101 este considerat a fi traseu de două cifre, „prima cifră” fiind 10.) Modelul de numerotare pentru drumurile americane a fost înființat primul: drumurile americane încep de la
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
la vest. (UȘ 101 este considerat a fi traseu de două cifre, „prima cifră” fiind 10.) Modelul de numerotare pentru drumurile americane a fost înființat primul: drumurile americane încep de la numere pare mici în nord la numere pare mari în sud și de la numere impare mici în est la numere impare mari în vest. Numerele care se termină în 0 sau 1 (și ), și într-o mai mică măsură, în 5, au fost considerate rute principale la începutul numerotării, dar diferite
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
a fost stabilită grila de numerotare pentru noul Sistem de Șosele Interstatale, ea fiind în mod intenționat opusă grilei drumurilor americane, prin direcția în care cresc numerele drumurilor. Șoselele interstatale au numere în creștere de la vest la est și de la sud la nord, pentru că rutele cu numere identice să rămână departe unele de altele, din punct de vedere geografic, ca să nu fie confundate unele cu altele. Ambele sisteme de drumuri însă numără drumurile nord-sud cu numere impare și drumurile est-vest cu
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
în aceeași direcție că și „părinții” lor; unele sunt conectate la părinții lor numai prin alte ramificații, sau chiar deloc, fiind însă doar amplasate în apropierea acestora. Cum s-a stabilit inițial, prima cifră a ramificațiilor crește de la nord la sud și de la est la vest de-a lungul părintelui; de exemplu, UȘ 60 are ca ramificațiile, de la est la vest, denumite în Missouri, în Oklahoma, în Texas, și și în New Mexico. Că și în cazul rutelor cu două cifre
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
pentru trasee auto au respins eliminarea numelor de drumuri. Șase întâlniri regionale au avut loc pentru a stabili detaliile—în 15 Mai pentru Vest, în 27 mai pentru valea Mississippi, în 3 iunie, pentru Marile Lacuri, în 8 iunie, pentru Sud, în 15 iunie, pentru , și 15 iunie pentru New England. Reprezentanții asociațiilor pentru trasee auto nu au putut să participe oficial la întâlniri. Cu toate acestea, ca un compromis, au putut discuta cu membrii Consiliului Mixt. Asociațiile au stabilit în
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
și între și ). În efect, fiecare dintre cele două rute primeau același număr, cu un sufix direcțional care indică relația sa cu celălalt. Aceste divizări au fost prezentate inițial în jurnal, ca—de exemplu—US 40 Nord și UȘ 40 Sud, dar au fost întotdeauna semnalizate simplu UȘ 40N și UȘ 40S. Cea mai aprinsă controversă a fost însă problema de UȘ 60. Comisia Mixtă dăduse acel număr traseului Chicago-Los Angeles, era mai mult pe direcția nord-sud decât est-vest în Illinois
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
ar fi afirmat: „Logaritmii vor lua locul legendelor, și 'hokum' pentru istorie.” Când a fost inițiat sistemul de numerotare UȘ în 1925, s-au stabilit câteva rute opționale, care au fost denumite, cu o literă sufixata după număr, indicând „nord”, „sud”, „est” sau „vest”. Deși câteva drumuri din sistem încă mai sunt numerotate în acest mod, AASHO consideră că acestea ar trebui să fie eliminate de câte ori este posibil, prin absorbția uneia dintre rutele opționale într-un alt traseu. În 1934, AASHO
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
Los Angeles la Sân Francisco; și UȘ 93 din Phoenix, Arizona, la Las Vegas, Nevada. Trei capitale de stat de pe teritoriul contiguu continental al SUA sunt deservite doar de UR Routes: Dover, Delaware; Jefferson City, Missouri; și Pierre, Dakota de Sud. În 1995, a fost definit pentru a include atât Sistemul de Autostrăzi Interstatale cât și alte drumuri desemnate a fi de importanță similară pentru economia țării, apărare, si mobilitate. AASHTO este în curs de a elimina toate drumurile interstatale UȘ
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
convenții s-a dovedit a fi unul dintre principalele puncte nevralgice; UȘ 60 a ajuns în cele din urmă să fie denumită UȘ 66, în 1926, si mai târziu a devenit celebră. UȘ 101 continuă spre est și apoi spre sud, terminându-se la Olympia, Washington. Capătul vestic al drumului UȘ 2 este acum la Everett, Washington.
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
fost construite mai multe clădiri: primăria (cunoscută astăzi drept „primăria veche”) și o serie de clădiri cu destinație militară. În 1744 a început construirea în colțul de nord-vest al pieței o casă pentru comandantul militar, contele Soro. În 1746-1747, la sud de casă, pe locul corpului cu actuala fațadă principală a cazinoului se mai afla Moscheea Silahdarului, ulterior demolată. În 1754 începe extinderea casei spre sud, pe locul moscheii, construcție terminată în 1758. Până în 1775 construcția este completată, situația fiind reflectată
Cazinoul Militar din Timișoara () [Corola-website/Science/336832_a_338161]
-
colțul de nord-vest al pieței o casă pentru comandantul militar, contele Soro. În 1746-1747, la sud de casă, pe locul corpului cu actuala fațadă principală a cazinoului se mai afla Moscheea Silahdarului, ulterior demolată. În 1754 începe extinderea casei spre sud, pe locul moscheii, construcție terminată în 1758. Până în 1775 construcția este completată, situația fiind reflectată pe planul orașului din 1788. Inițial clădirea avea un singur etaj. În 1910 clădirea a fost supraetajată, iar în față, pe locul terasei de vară
Cazinoul Militar din Timișoara () [Corola-website/Science/336832_a_338161]
-
pierdut controlul capitalei poloneze. În timp ce continuă înaintarea germanilor la est de Varșovia, rușii s-au bazat pe garnizoana cetății Novogeorgievsk. Noi atacuri a trei armate germane (a VIII-a, a X-a și a XII-a) din Prusia Orientala spre sud a provocat prăbușirea sectorului nordic, forțându-i pe ruși să se retragă pe noi poziții care formau o linie dreapta pe direcția nord-sud. Germanii au cucerit și orașele Brest-Litovsk (25 august) și Vilnius (19 septembrie). Anul 1915 a fost unul
Marea retragere (Rusia) () [Corola-website/Science/336834_a_338163]
-
caritate. Alte cinci morminte identificate aparțin militarilor cehoslovaci din cei 29 care și-au pierdut viața la Chișinău după retragerea legiunilor cehoslovace din Rusia bolșevică. De asemenea, 30 de morminte au fost atribuite unor ofițeri francezi care au decedat în sudul Basarabiei în timpul celui de-al doilea război mondial. Conform ARPR, la „Cimitirul Eroilor” ar fi înmormântați prizonieri germani și maghiari care au făcut parte din detașamentele de construcții ale NKVD în timpul reconstrucției capitalei după război. Actualmente, se organizează regulat acțiuni
Cimitirul Eroilor din Chișinău () [Corola-website/Science/336840_a_338169]
-
în , "Mánē"), cunoscută o lungă perioadă prin numele său medieval Maina sau Maïna (Μαΐνη), este o regiune geografică și culturală a Greciei. Capitala regiunii Mani este orașul Areopoli. Mani este peninsula centrală din cadrul celor trei peninsule ce formează partea de sud a Peloponezului, în sudul Greciei. În partea de est este Golful Laconian, iar în partea de vest Golful Messinian. Peninsula conține o continuare a grupului montan Taygetos din Peloponez. Locuitorii peninsulei se numesc manioți (Mανιάτες, "Maniátes" în limba greacă). Numele
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
lungă perioadă prin numele său medieval Maina sau Maïna (Μαΐνη), este o regiune geografică și culturală a Greciei. Capitala regiunii Mani este orașul Areopoli. Mani este peninsula centrală din cadrul celor trei peninsule ce formează partea de sud a Peloponezului, în sudul Greciei. În partea de est este Golful Laconian, iar în partea de vest Golful Messinian. Peninsula conține o continuare a grupului montan Taygetos din Peloponez. Locuitorii peninsulei se numesc manioți (Mανιάτες, "Maniátes" în limba greacă). Numele „Mani” ar putea proveni
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
Magne". Terenul este muntos și inaccesibil. Până în ultimii ani în multe sate din Mani se putea ajunge doar de pe mare. Un drum îngust și șerpuit se întinde azi de-a lungul coastei de vest de la Kalamata la Areopoli, apoi spre sud până la Akrotainaro (capul ascuțit care este punctul cel mai sudic al Greciei continentale) înainte de a se întoarce către nord până la Gytheio. Un alt drum, care este folosit de autobuzele publice de pe linia Pireu - Mani și există de mai multe zeci
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
de Sparta. După ce puterea spartană a fost distrusă în secolul al III-lea î.Hr., Mani a rămas un teritoriu ce s-a auto-guvernat. Pe măsură ce puterea Imperiului Bizantin s-a redus, peninsula a ieșit de sub controlul Imperiului. Cetatea Maini din partea de sud a devenit centrul regiunii. În secolele ulterioare, locuitorii peninsulei au trebuit să lupte cu bizantinii, francii și sarazinii. După cea de-a Patra Cruciadă din 1204, cavalerii italieni și francezi (cunoscuți în general de greci ca franci) au ocupat Peloponezul
Peninsula Mani () [Corola-website/Science/336843_a_338172]
-
În acest moment, forțele navale ale Antantei aflate zona erau conștiente de raid, si se aflau în poziția de a bloca retragerea austro-ungară. Contraamiralul Alfredo Acton—comandantul Diviziei de Recunoaștere Italiene—a ordonat grupului lui "Mirabello" să se deplaseze spre sud la 04:35, în timp ce el a pornit pe crucișătorul ușor britanic . La 06:45, crucișătoarele "Dartmouth" și —împreună cu distrugătoarele italiene "Mosto", "Pilo", "Schiaffino", "Acerbi", și "Aquila"—navigau spre nord, într-o încercare de a tăia retragerea crucișătoarelor austro-ungare. Crucișătorul ușor
Bătălia din Strâmtoarea Otranto (1917) () [Corola-website/Science/336837_a_338166]