KorAP: Find »[drukola/base=dispărea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1560 1561 1562 ...1571 >

39,259 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

o lume polarizată În tabere politice ireconciliabile. Intelectualii europeni de după război erau grăbiți și prea puțin dispuși la compromisuri. Erau tineri. În primul război mondial a pierit o Întreagă generație de tineri. După al doilea război mondial, din scenă a dispărut o cohortă de oameni În vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
spre deosebire de generația care avea să urmeze). Debușeurile culturale nu lipseau, cu siguranță: până În 1948, penuria de hârtie fusese depășită, rețelele de distribuție reconstituite, peste două sute de publicații literare și politice circulau În Zona Vestică a Germaniei (deși multe aveau să dispară după reforma valutară), iar proaspăta Republică Federală se putea lăuda cu o varietate surprinzătoare de ziare de calitate, În special noul săptămânal Die Zeit, publicat la Hamburg. și totuși Germania de Vest era - și avea să rămână pentru mulți ani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al XIX-lea, care se consumase practic, lăsând În urmă relații sociale și obiceiuri culturale din ce În ce mai nelalocul lor În noua eră a avioanelor și armelor atomice. Războiul părea să fi dat timpul Înapoi. Fervoarea modernizării din anii ’20 și ’30 dispăruse: lumea s-a Întors la traiul de demult. În Italia, ca În mai toată Europa rurală, copiii Începeau să muncească imediat după absolvirea (sau mai degrabă neabsolvirea) școlii primare; În 1951, numai un copil italian din nouă continua să meargă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a europenilor ce trăiesc În cartiere mărginașe, construite doar pe jumătate și pe jumătate distruse, filmată aproape ca un documentar (și inspirată În mare măsură de experiența documentariștilor care acompaniau armatele În timpul războiului). Odată cu universul Europei postbelice, aceste filme au dispărut după 1952, deși neorealismul a mai zvâcnit un timp În Spania: Luis Garcia Berlanga a realizat Bienvenido Mister Marshall În 1953, iar trei ani mai târziu Juan Antonio Bardem regiza Muerte de un ciclista. Ca și alte distracții ale momentului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la matineu și știm: nu-i În zadar. Mici spectatori la Odeon, noi vrem a deveni Buni cetățeni când vom fi mari și-ai libertății fii. Tonul didactic nu era reprezentativ - cel puțin nu În această formă evidentă - și va dispărea În doar câțiva ani. Dar cântecelul, cu aerul său naiv și demodat, surprinde Întocmai atmosfera acelor timpuri. Amuzamente populare precum columbofilia, cursele de ogari sau Întrecerile pe autostradă au atins În acea perioadă o culme a popularității, intrând apoi Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o scurtă Întrerupere În iunie 1953, la Încoronarea reginei Elisabeta a II-a, când toată lumea a primit cadou o livră de zahăr și patru uncii de margarină)6. Chiar și În Franța, unde rațiile (și odată cu ele piața neagră) au dispărut mai repede, obsesia foametei nu s-a risipit până prin 1949. Totul era fie greu de găsit, fie de dimensiuni reduse (mult-râvnitele locuințe familiale construite În Marea Britanie de guvernul laburist aveau suprafața standard de 56 de metri pătrați pentru un apartament

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
chiar și studenților de la un seminar pentru tinerii comuniști din Marea Britanie și coloniile sale. șase ani mai târziu, lumea era Încă Împărțită În asupritori și asupriți, puternici și nevolnici, bogați și săraci - și era greu de crezut că diferențele vor dispărea În viitorul apropiat. Chiar și În 1960, cu mult după ce mișcarea mondială pentru independență luase avânt, 70% din produsul mondial brut și 80% din valoarea economică adăugată prin fabricarea bunurilor de consum proveneau din Europa de Vest și America de Nord. Micuța Portugalie - cea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
șapte ani Într-un mormânt necunoscut. Însă moartea lui a devenit un avertisment pentru poporul maghiar și pentru Întreaga lume. Pentru că sutele de mii de oameni care trec pe lângă acest sicriu nu vor numai să-i aducă un omagiu celui dispărut; ei vin cu speranța arzătoare și cu hotărârea fermă de a Îngropa o epocă Întreagă. Fărădelegea, arbitrariul și decăderea morală din acei ani rușinoși trebuie Înmormântate pe vecie; iar pericolul pe care Îl constituie adepții maghiari ai guvernării prin forță

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de pălării. Fapt revelator pentru primatul unui segment de piață juvenil, părul, și nu pălăria, era acum marca supremă a personalității; tradiționalele pălării nu mai erau purtate decât de „cei În vârstă” la ocazii speciale 6. Însă acoperămintele nu au dispărut complet. Într-o a doua fază, ce reflecta și evoluția gustului muzical, hainele În culori țipătoare (culori elementare moștenite de la sfârșitul anilor ’50) au fost Înlocuite de articole mai „serioase”. Hainele pentru tineri erau acum croite și promovate cu un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o găseau insuportabilă. De Gaulle, Înaintat În vârstă, pentru prima oară din 1958 s-a dovedit incapabil să Înțeleagă sensul evenimentelor. Prima lui reacție a fost să țină un discurs televizat (care n-a avut nici un efect) și apoi să dispară 16. Anul următor, când a propus reforme pentru descentralizarea administrației și a organelor de decizie În Franța, Încercând să Întoarcă În favoarea lui, printr-un referendum, ceea ce i se părea o reacție antiautoritaristă la nivel național, el a suferit o Înfrângere

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au putut constata pe propria piele Djilas și alții când s-au abătut de la ortodoxia titoistă 5, dar mai flexibilă În privința nevoilor populației În general (nu În ultimul rând datorită ajutorului occidental). Când eseista iugoslavă Dubravka Ugrešiæ visează la Iugoslavia dispărută din tinerețea ei, amintirile cele mai vii sunt „ciocatele adevărate, impermeabilul de plastic, prima lenjerie din nylon... prima excursie la Trieste”. În Bulgaria sau România, de exemplu, o asemenea listă de nimicuri de consum ar fi fost mai greu de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
succes, să-și modernizeze programa și dotările, adoptând o atitudine deschisă față de cererile studenților. În cursul deceniului următor a fost facilitat peste tot accesul la divorț, avort și contracepție, iar restricțiile asupra vieții sexuale - În vorbă sau În faptă - au dispărut. Prin Statuto dei lavoratori din mai 1970, lucrătorii italieni au câștigat dreptul la protecție Împotriva concedierii nejustificate. Laolaltă, astfel de schimbări constituie o transformare culturală implicită a societății europene; nu era Însă tocmai „revoluția” la care ținteau sloganurile și faptele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Deși trecut, mereu În gând. Emily Dickinson Punk-ul pare inventat pentru adepții teoriei culturale - și, Într-un fel, chiar a fost. Robert Hewison Nici nu se stinsese bine efervescența anilor ’60 și complexul de factori care o făcuse posibilă a dispărut pentru totdeauna. În numai trei ani de la sfârșitul celui mai prosper deceniu din istoria umanității, explozia economică postbelică se terminase. Celor „treizeci de ani glorioși” le-au urmat, În Europa de Vest, o eră a inflației monetare, cu rate de creștere tot

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
numai câțiva ani Înainte erau pe cale de dispariție. Dacă minerii, oțelarii, lucrătorii din industria textilă și cea constructoare de mașini Își pierdeau slujbele, nu era numai din cauza unei scăderi ciclice În economia locală sau un efect secundar al crizei petrolului. Dispărea Însăși venerabila economie industrială occidentală. Dovezile erau incontestabile, deși factorii de decizie au Încercat din greu ani de zile să le ignore implicațiile. Numărul minerilor scăzuse constant după ce producția de cărbune a ajuns la apogeu În Europa de Vest În anii ’50

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
electorală a partidelor comuniste și socialiste - se contracta și se scinda. În mod similar, votantul conservator „ideal-tipic” - mai În vârstă, de sex feminin sau cu Înclinații religioase - nu mai reprezenta automat nucleul electoral al partidelor creștin-democrate sau conservatoare. Chiar dacă nu dispăruseră, acești alegători tradiționali nu mai constituiau majoritatea. De ce? În primul rând, mobilitatea socială și geografică din deceniile postbelice diluase categoriile sociale fixe până la cvasidispariție. Blocul electoral creștin din vestul rural al Franței sau cel din regiunea Veneto, ca și bastioanele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
privească bunăstarea materială și comercialismul deceniilor precedente ca pe o moștenire apăsătoare, aducătoare de false valori și bunuri de prost-gust. Prețul modernității, cel puțin pentru cei care profitaseră din plin de ea, Începea să pară puțin prea mare, iar „lumea dispărută” a părinților și bunicilor lor, din ce În ce mai atrăgătoare. Politizarea acestor nemulțumiri culturale a fost, În cele mai multe situații, opera unor activiști deprinși cu tacticile unor partide mai tradiționale În care ei sau părinții lor activaseră odinioară. Logica politicii s-a schimbat așadar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
printr-o transformare pașnică; În toate cele trei țări, partidul socialist local - clandestin și declarat anticapitalist cu doar câțiva ani Înainte - era acum forța politică dominantă, guvernând practic dintr-o poziție politică de centru. Regimurile lui Salazar și Franco au dispărut nu numai de la putere, ci și din amintire: politicieni dintr-o nouă generație se Întreceau pentru a câștiga susținerea unui electorat tânăr și „modern”. Acest fenomen are mai multe cauze. Prima, după cum am remarcat deja, este că, Îndeosebi În Spania

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prin vot și fiindcă dădea apă la moară zvonurilor despre favoruri politice reciproce și avantaje ilicite, „Europa” acelei perioade era minată de propriile realizări. Metehnele bine cunoscute ale mediilor politice locale - clientelismul, corupția, manipularea - despre care se crezuse că au dispărut printr-o mai bună guvernare a statelor-națiuni ieșeau din nou la suprafață, de această dată la scară continentală. Politicienii naționali deplasau prudent responsabilitatea publică pentru „euro-scandalurile” ocazionale pe umerii unei clase invizibile de „eurocrați” nealeși, a căror proastă reputație nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aranjament care, În schimbul supunerii politice, asigura o pensie și mai puțină bătaie de cap la locul de muncă. Cum preciza cu umor involuntar Micul dicționar politic oficial din Germania de Est, „În socialism, contradicția capitalistă dintre muncă și timpul liber dispare”. În jurul anului 1980, singurele sectoare care funcționau Într-o economie comunistă tipică erau industria de apărare puternic tehnologizată și așa-zisa „economie secundară”: piața neagră a bunurilor și serviciilor. Importanța economiei secundare - a cărei existență nu putea fi recunoscută oficial

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Încât la funeraliile lui Andropov din februarie 1984 abia a reușit să-și termine cuvântarea. Treisprezece luni mai târziu s-a stins și el. Moartea În succesiune rapidă a trei vechi comuniști, toți născuți Înainte de primul război mondial, era simptomatică: dispărea generația de nomenclaturiști cu amintiri directe despre originile bolșevice ale Uniunii Sovietice, cu vieți și cariere mutilate de Stalin. Ei moșteniseră și supervizaseră un aparat birocratic autoritar și gerontocrat, a cărui prioritate decisivă era propria supraviețuire: În lumea În care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de ales12. Alegerile din mai-iunie 1989 au constituit primul scrutin mai mult sau mai puțin liber În URSS din 1918 până la acea dată. Nu au fost alegeri pluripartite - acest lucru s-a Întâmplat abia În 1993, când Însăși Uniunea Sovietică dispăruse de mult -, iar rezultatul lor fusese În mare parte prestabilit: un mare număr de locuri a fost alocat candidaților din partid, iar competiția internă pentru ele nu a fost permisă. Cu toate acestea, Congresul rezultat includea multe voci critice independente

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
orașe, adevărata luptă se dăduse Între „realiștii” din jurul lui Iliescu și vechea gardă din anturajul lui Ceaușescu. Victoria celor dintâi a asigurat României o ieșire din comunism liniștită - chiar suspect de liniștită. Absurditățile din ultimii ani ai regimului ceaușist au dispărut, Însă poliția, aparatul birocratic și mare parte din partid au rămas Întregi și la locul lor. Numele s-au schimbat - Securitatea a fost oficial desființată -, dar nu și premisele și practicile lor Înrădăcinate: Iliescu n-a făcut nimic pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Existența națiunii cehe nu a fost niciodată o certitudine, și tocmai această nesiguranță constituie aspectul ei cel mai frapant. Milan Kundera Eliberată de sub comunism, Europa de Est a suferit o a doua transformare, chiar mai puternică. În anii ’90, patru state au dispărut de pe harta continentului și s-au născut 14 țări - sau au fost resuscitate. Cele șase republici de la extremitatea vestică a Uniunii Sovietice (Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina și Moldova) au devenit state independente, ca și Rusia Însăși. Cehoslovacia s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îndelungat, Început la mijlocul secolului al XIX-lea sau chiar mai Înainte; nu a fost deloc o surpriză. Dar posibilitatea de a se produce ceva similar spre sfârșitul secolului XX nu a fost anticipată aproape de nimeni. Trei state care urmau să dispară În anii ’90 - Cehoslovacia, Iugoslavia și URSS - fuseseră ele Însele create după 1918. Totuși, nu este o coincidență faptul că acestea, și nu altele erau ultimele state federale multietnice din zonă. Fragmentarea teritorială din anii ’90 a Însoțit extincția ultimului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
devenit evident ( În ciuda celor 70 de ani de propagandă energică În sens contrar) că nu exista o societate comunistăpropriu-zisă: exista numai un stat vlăguit cu cetățeni tensionați. Dar - și acesta este al doilea aspect al explicației - statul sovietic nu a dispărut. URSS s-a dezmembrat, mai degrabă, Într-o puzderie de mici state succesoare, cele mai multe conduse de autocrați comuniști experimentați, ce au reprodus și au impus din instinct sistemele și autoritatea pe care o deținuseră anterior ca ștabi sovietici. În cele mai multe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]