42,528 matches
-
programul Ultra a mesajelor transmise de germani). Caenul a fost bombardat puternic și luat cu asalt între 7 - 9 iulie. Între 18 - 21 iulie, o nouă ofensivă a trei divizii de blindate britanice a dus la eliminarea ultimelor focare de rezistență din Caen și din împrejurimi. Luptele au continuat între 25 - 28 iulie pentru extinderea zonei controlate de aliați, lupte la care au participat în principal trupele canadiene. Montgomery concepuse o strategie prin care se urmărea ușurarea declanșării atacurilor aliaților aflați
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
germanilor. Pentru executarea acestui atac a fost desemnat generalul Patton, ale cărui trupe au înaintat aproape fără opoziție prin Normandia, prin Le Mans, după care au continuat spre nord, spre Alençon. Germanii au fost încercuiți într-o pungă lângă Chambois. Rezistența puternică a germanilor și plecarea unei părți a americanilor spre Mantens, pe Sena, au făcut ca încercuirea să fie încheiată doar pe 21 august. În pungă au rămas 50.000 de soldați germani. Dacă generalul Patton nu ar fi părăsit
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
au împiedicat inamicul să stabilească o linie defensivă puternică pe Sena, ceea ce le-a permis canadienilor și britanicilor să-și atingă obiectivele stabilite de Mongomery mai rapid și mai ușor decât se prevăzuse. La scurtă vreme a urmat eliberarea Parisului. Rezistența Franceză din Paris s-a ridicat împotriva ocupantului pe 19 august, iar Divizia a 2-a blindată franceză și Divizia a 4-a de infanterie americană au forțat înaintarea spre capitala Franței. Generalul Philippe Leclerc a primit capitularea germanilor din
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
de dorit, spre deosebire de dârzenia și vitejia arătate la nivelul unităților și comandanților de nivel inferior, implicați direct în lupte. În condițiile mai largi ale luptelor din Europa, debarcările din Normandia au ajutat Armata Roșie pe frontul de răsărit, prin scăderea rezistenței germanilor în fața presiunii sovieticilor, toate aceste eforturi ducând la scurtarea războiului și la victoria aliată. Victoria din Normandia a fost favorizată de o serie de factori. Aliații și-au asigurat superioritatea materială în punctele critice prin inovații precum conductele submarine
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
să comande contraatacuri ale rezervei de blindate. Când i-a fost acordată această permisiune, rezultatele atacurilor Panzerelor au avut efecte scăzute, chiar și foarte puternica Divizie a 21-a Panzer, care a reușit să atace prima, a fost respinsă de rezistența îndârjită a trupelor aliate debarcate pe plaje. Soldații germani au luptat în general cu energia și priceperea care îi făcuse renumiți, cu câteva excepții. Unitățile de Panzere au fost supuse atacurilor paralizante ale aviației aliate, care le-a redus eficacitatea
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
intérieure française", sau pe scurt "La Résistance"), este numele generic pentru toate mișcările și clandestine care, în timpul celui de-al doilea război mondial, au continuat lupta împotriva Axei și a colaboraționișților francezi până la pe 22 iunie 1944 - ziua eliberării. Lupta Rezistenței a constat în acțiuni de culegere de informații, sabotaj și operațiuni militare împotriva trupelor de ocupație (în principal a celor germane), dar și împotriva forțelor regimului de la Vichy. Rezistența a inclus și aspecte mai puțin sângeroase, așa cum a fost constuirea
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
a colaboraționișților francezi până la pe 22 iunie 1944 - ziua eliberării. Lupta Rezistenței a constat în acțiuni de culegere de informații, sabotaj și operațiuni militare împotriva trupelor de ocupație (în principal a celor germane), dar și împotriva forțelor regimului de la Vichy. Rezistența a inclus și aspecte mai puțin sângeroase, așa cum a fost constuirea unei vaste rețele a presei ilegale, emiterea pe unde radio a unor emisiuni informative și propagandistice, falsificarea de acte, organizarea de greve și demonstrații, ascunderea, călăuzirea și scoaterea din
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
falsificarea de acte, organizarea de greve și demonstrații, ascunderea, călăuzirea și scoaterea din țară a prizonierilor de război Aliați sau a piloților Aliați doborâți deasupra Europei, a celor care fugeau de Service du travail obligatoire ca și a evreilor persecutați. Rezistența s-a manifesta atât în orașe cât și în zonele rurale, în mod special după nașterea mișcării maquis în primăvara anului 1943. Armata nevăzută a adunat în rândurile ei oameni din toate straturile sociale și toate meseriile și a fost
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
în rândurile ei oameni din toate straturile sociale și toate meseriile și a fost ținta represiunii teribile din partea RSHA (din care făcea parte și Gestapoul), Abwehrului, Wehrmachtului, dar și din partea Milice française, (poliția așanumitului Etat français - Regimul de la Vichy). Deși Rezistența activă și organizată nu au reprezentat niciodată niciodată mai mult de 2 - 3% din populația franceză, ea nu ar fi putut supraviețui și nici dezvolta fără sprijinul popular masiv, în special în timpul „maquisului”. Istoria Rezistenței interne este foarte diferită de
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
français - Regimul de la Vichy). Deși Rezistența activă și organizată nu au reprezentat niciodată niciodată mai mult de 2 - 3% din populația franceză, ea nu ar fi putut supraviețui și nici dezvolta fără sprijinul popular masiv, în special în timpul „maquisului”. Istoria Rezistenței interne este foarte diferită de cea a Franței libere, dar este strâns legată de aceasta din urmă. Generalul de Gaulle, lider al Franței libere, avea agenții săi în țara ocupată de germani prin rețeaua Bureau Central de Renseignements et d
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
a Forces Françaises de l'Intérieur (FFI) de către Jacques Bingen pe 1 februarie 1944, au marcat pietrele de hotar a procesului de unificare, care a fost uneori dificil, dar fără ceva asemănător în resul Europei ocupate. Au existat forme ale Rezistenței în Africa de Nord și în restul Imperiului colonial francez. Istoricul luptei de rezistența, Olivier Wieviorka, arată că Rezistența poate fi luată în considerată după o "logică a războiului", de care sunt legate rețele conspirative și conflictele armate sau de o "logică
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
februarie 1944, au marcat pietrele de hotar a procesului de unificare, care a fost uneori dificil, dar fără ceva asemănător în resul Europei ocupate. Au existat forme ale Rezistenței în Africa de Nord și în restul Imperiului colonial francez. Istoricul luptei de rezistența, Olivier Wieviorka, arată că Rezistența poate fi luată în considerată după o "logică a războiului", de care sunt legate rețele conspirative și conflictele armate sau de o "logică a ocupației", căreia îi corespund mișcările și formele de luptă civile. Henry
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
de hotar a procesului de unificare, care a fost uneori dificil, dar fără ceva asemănător în resul Europei ocupate. Au existat forme ale Rezistenței în Africa de Nord și în restul Imperiului colonial francez. Istoricul luptei de rezistența, Olivier Wieviorka, arată că Rezistența poate fi luată în considerată după o "logică a războiului", de care sunt legate rețele conspirative și conflictele armate sau de o "logică a ocupației", căreia îi corespund mișcările și formele de luptă civile. Henry Michel, fondatorul „Comitetului de istorie
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
a războiului", de care sunt legate rețele conspirative și conflictele armate sau de o "logică a ocupației", căreia îi corespund mișcările și formele de luptă civile. Henry Michel, fondatorul „Comitetului de istorie a celui de-al doilea război mondial”, definește Rezistența ca fiind „totalitatea bătăliilor purtate în numele libertății patriei și a respectabilității umane” împotriva ocupantului și a colaboratorilor lui. Pe 18 iunie 1940, generalul Charles de Gaulle a rostit un discurs radiodifuzat prin care a cerut tuturor francezilor cu pregătire militară
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
militară să vină să se alăture celor care se aflau deja în Anglia și aleseseră să continue lupta împotriva germanilor. Cei care au răspuns apelului său au fost numiți de cele mai multe ori drept luptători ai „Franței Libere”, sau mai simplu „Rezistența exterioară”. „Rezistența interioară” era formată din bărbații și femeile care s-au opus ocupantului nazist sau a legalității guvernului de la Vichy, până la ocuparea întregii țări de germani în noiembrie 1942. La început, în 1940, Franța Liberă a creat în metropolă
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
vină să se alăture celor care se aflau deja în Anglia și aleseseră să continue lupta împotriva germanilor. Cei care au răspuns apelului său au fost numiți de cele mai multe ori drept luptători ai „Franței Libere”, sau mai simplu „Rezistența exterioară”. „Rezistența interioară” era formată din bărbații și femeile care s-au opus ocupantului nazist sau a legalității guvernului de la Vichy, până la ocuparea întregii țări de germani în noiembrie 1942. La început, în 1940, Franța Liberă a creat în metropolă doar o
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
care s-au opus ocupantului nazist sau a legalității guvernului de la Vichy, până la ocuparea întregii țări de germani în noiembrie 1942. La început, în 1940, Franța Liberă a creat în metropolă doar o rețea de informații, iar primele contacte cu rezistența interioară au fost stabilite doar la sfârșitul anului 1941. unificarea ambelor mișcări de rezistență sub conducerea generalului de Gaulle, realizată în principal datorită eforturilor lui Jean Mouluin din 1942 - 1943, a întâmpinat unele dificultăți de început. Pentru a reprezenta rezistența
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
întregii țări de germani în noiembrie 1942. La început, în 1940, Franța Liberă a creat în metropolă doar o rețea de informații, iar primele contacte cu rezistența interioară au fost stabilite doar la sfârșitul anului 1941. unificarea ambelor mișcări de rezistență sub conducerea generalului de Gaulle, realizată în principal datorită eforturilor lui Jean Mouluin din 1942 - 1943, a întâmpinat unele dificultăți de început. Pentru a reprezenta rezistența comună a „Franței Captive” și a „Franței Libere”, această ultimă mișcare a fost redenumită
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
rezistența interioară au fost stabilite doar la sfârșitul anului 1941. unificarea ambelor mișcări de rezistență sub conducerea generalului de Gaulle, realizată în principal datorită eforturilor lui Jean Mouluin din 1942 - 1943, a întâmpinat unele dificultăți de început. Pentru a reprezenta rezistența comună a „Franței Captive” și a „Franței Libere”, această ultimă mișcare a fost redenumită „Franța Combatantă” în iulie 1942. În sarcina istoricilor a fost pusă sarcina definirii categoriei celor care pot să se numească membrii ai „Rezistenței”. O definire corectă
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Pentru a reprezenta rezistența comună a „Franței Captive” și a „Franței Libere”, această ultimă mișcare a fost redenumită „Franța Combatantă” în iulie 1942. În sarcina istoricilor a fost pusă sarcina definirii categoriei celor care pot să se numească membrii ai „Rezistenței”. O definire corectă a fost necesară pentru a determina din punct de vedere administrativ pe cei care au dreptul să acceadă la pensiile la care erau îndreptățiți veteranii mișcării. O astfel de definiție era foarte importantă și pentru văduvele și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
000 de luptători pentru libertatea Franței împușcați de ocupant între 1940 - 1944. Până la sfârșitul războiului, „Bureau central de renseignements et d'action (Biroul central de informații și acțiune)” (BCRA) din Londra avea în evidență 250.000 de „combatanți voluntari ai Rezistenței”, propuși pentru recunoaștere de cele 45 de rețele ale Rezistenței Franceze și de cele 270 de rețele ale Franței Combatante. În conformitate cu definiția administrativă bazața pe evidențele mai sus amintite, membrii rețelelor SOE nu erau considerați membri ai rezistenței, de vreme ce ei
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
1940 - 1944. Până la sfârșitul războiului, „Bureau central de renseignements et d'action (Biroul central de informații și acțiune)” (BCRA) din Londra avea în evidență 250.000 de „combatanți voluntari ai Rezistenței”, propuși pentru recunoaștere de cele 45 de rețele ale Rezistenței Franceze și de cele 270 de rețele ale Franței Combatante. În conformitate cu definiția administrativă bazața pe evidențele mai sus amintite, membrii rețelelor SOE nu erau considerați membri ai rezistenței, de vreme ce ei au fost în slujba unei organizații străine - Regatul Unit. Unele
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
voluntari ai Rezistenței”, propuși pentru recunoaștere de cele 45 de rețele ale Rezistenței Franceze și de cele 270 de rețele ale Franței Combatante. În conformitate cu definiția administrativă bazața pe evidențele mai sus amintite, membrii rețelelor SOE nu erau considerați membri ai rezistenței, de vreme ce ei au fost în slujba unei organizații străine - Regatul Unit. Unele dintre mișcările de rezistență din Franța au oferit cu mai multă largheță statutul de luptători, uneori unor candidați suspecți. Istoricii au vrut să facă o estimare a diferitelor
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
cele 270 de rețele ale Franței Combatante. În conformitate cu definiția administrativă bazața pe evidențele mai sus amintite, membrii rețelelor SOE nu erau considerați membri ai rezistenței, de vreme ce ei au fost în slujba unei organizații străine - Regatul Unit. Unele dintre mișcările de rezistență din Franța au oferit cu mai multă largheță statutul de luptători, uneori unor candidați suspecți. Istoricii au vrut să facă o estimare a diferitelor manifestări ale Rezistenței dintr-un punct de vedere militar. Dwight David Eisenhower aprecia că efectivele Rezistenței
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
au fost în slujba unei organizații străine - Regatul Unit. Unele dintre mișcările de rezistență din Franța au oferit cu mai multă largheță statutul de luptători, uneori unor candidați suspecți. Istoricii au vrut să facă o estimare a diferitelor manifestări ale Rezistenței dintr-un punct de vedere militar. Dwight David Eisenhower aprecia că efectivele Rezistenței se ridicau la echivalentul a 15 divizii ale Aliaților (150.000 - 300.000 de oameni): „Cartierul nostru general estimează că, în acest moment, valoarea ajutorului adus de
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]