39,259 matches
-
Constituții și a unui nou nume: Republica Slovacă. O săptămână mai târziu, Klaus și Mečiar (cel din urmă Încă sub șocul „succesului”) au convenit ca divizarea țării să intre În vigoare la 1 ianuarie 1993. În acea zi, Cehoslovacia a dispărut și cele două republici constituente au apărut pe hartă ca state separate, cu Klaus și Mečiar ca prim-miniștri. Václav Havel, care Încercase În zadar să mențină unitatea țării, fiind complet ignorat În ultimele luni, a Încetat să fie președinte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oameni care au devenit extraordinar de bogați: până În anul 2004, 36 de miliardari ruși („oligarhi”) acumulaseră 110 miliarde de dolari - un sfert din Întregul produs intern brut al țării. Distincția dintre privatizare, abuzul venal de putere și simplul furt a dispărut aproape complet: era atât de mult de furat - petrol, gaze naturale, resurse minerale, metale prețioase, conducte - și nu exista nimeni și nimic care să pună stavilă jafului. Bunurile și instituțiile publice au fost dezmembrate și redistribuite Între reprezentanții puterii, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici aduși În situația de a se Întreține singuri: În Polonia sfârșitului de secol XX, agricultura furniza doar 3% din PIB, dar ocupa o cincime din forța de muncă. șomajul a rămas În multe locuri ridicat - iar odată cu pierderea slujbei, dispăreau și facilitățile ieftine și alte beneficii asociate În mod tradițional cu locul de muncă În aceste țări. Cum prețurile creșteau neîntrerupt, fie din cauza inflației 17, fie În perspectiva intrării În Uniunea Europeană, oricine avea un venit fix sau pensie de stat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de frontieră). Precedentul istoric era serios: Piemontul, Umbria sau Emilia aveau argumente istorice cel puțin la fel de solide ca Galicia sau Catalonia și, chiar dacă distincțiile lingvistice regionale atât de frapante cu câteva decenii În urmă se mai estompaseră, ele Încă nu dispăruseră complet. Dar noile regiuni italiene - spre deosebire de cele spaniole - erau În mare măsură o ficțiune administrativă. Deși se lăudau cu propriile autorități și consilii alese - și aveau o puzderie de angajați -, unitățile regionale din Italia nu puteau surmonta nici identificarea ultralocală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vestul Europei au rămas intacte. În anii ’90, văile și orașele valone erau cufundate În crepusculul postindustrial. Extracția de cărbune, fabricarea oțelului, industria metalurgică și a materialelor de construcții, producția de textile - sursele tradiționale ale bogăției industriale În Belgia - practic dispăruseră: În 1998, producția belgiană de cărbune scăzuse la două milioane de tone pe an, de la 21 milioane de tone În 1961. În zona care fusese cândva cea mai profitabilă regiune industrială din Europa nu mai rămăseseră decât fabricile În paragină de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plăcut, Lombardia) - o națiune modernă și dinamică Încătușată Într-un stat anacronic și disfuncțional. Aceste două fațete ale identității flamande autoatribuite - minoritate lingvistică persecutată și dinam economic frustrat - erau acum inseparabile În discursul separatiștilor: chiar și după ce vechile nedreptăți au dispărut, iar provinciile de limbă olandeză din nord foloseau de mult propria limbă În instituțiile publice, amintirea resentimentelor și a disprețului s-a combinat pur și simplu cu noile preocupări, dând dezbaterilor politice din țară o intensitate - și un venin - pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ideologică permanentă, ele se revelau acum drept un amplu epilog la războiul civil european care Începuse În 1914: un interregn de 40 de ani Între Înfrângerea lui Adolf Hitler și rezolvarea finală a sechelelor războiului. Când lumea anilor 1945-1989 a dispărut, iluziile ei au devenit mult mai vizibile. Mult trâmbițatul „miracol economic” din Europa Occidentală postbelică a readus regiunea la performanțele de productivitate și comerț internațional din perioada 1914-1945, după care ratele creșterii economice s-au stabilizat la un nivel comparabil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ani, atinsese Între 1913 și 1945 un nivel apocaliptic: circa 60 de milioane de europeni au murit În războaie sau uciși la comanda statului În prima jumătate a secolului XX. Apoi, Între 1945 și 1989, războiul dintre state a dispărut de pe continent 1. Două generații de europeni au crescut cu impresia până atunci de neconceput că pacea era ordinea firească a lucrurilor. Ca prelungire a politicii, războiul și confruntarea ideologică au fost exportate În așa-zisa Lume a Treia. Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ieftine și străzile sigure, ci și decorul cenușiu de talente irosite și speranțe zădărnicite. De ambele părți ale Cortinei, nu se putea recupera mare lucru din ruinele secolului XX. Pacea, prosperitatea și siguranța, desigur; dar convingerile optimiste din alte vremuri dispăruseră pentru totdeauna. Înainte de a se sinucide, În 1942, romancierul și criticul vienez Stefan Zweig evoca nostalgic Europa de dinainte de 1914, exprimându-și „mila pentru cei care nu au fost tineri În acei ultimi ani de siguranță”. șaizeci de ani mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
general; Jacek Kuroñ nu se Înșela când opina În jurnalul polonez Polityka din martie 1993 că „unele figuri politice din Occident regretă Uniunea Sovietică și vechea ordine mondială”. Dar acea „veche ordine mondială” (staza bine cunoscută din ultimele patru decenii) dispăruse pentru totdeauna. Europenii se confruntau acum nu doar cu un viitor nesigur, ci și cu un trecut În schimbare. Ce fusese limpede până de curând devenea din nou foarte complicat. La sfârșitul secolului XX, pe promontoriul vestic al Eurasiei, o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
complicații și conflicte cu consecințe dramatice pe termen lung pentru Europa și pentru Întreaga lume, turcii Înșiși nu mai erau acum implicați. Fără poziția ei strategică (de-a curmezișul rutei de acces a Uniunii Sovietice la Mediterană), Turcia ar fi dispărut cu totul din conștiința occidentală. În schimb, Ankara a devenit, pe durata Războiului Rece, o participantă prevenitoare la alianța occidentală, contribuind la forțele NATO cu contingente militare semnificative. Baze militare și rachete americane au fost amplasate În Turcia În cadrul „cordonului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât dorul de certitudinile pierdute ale comunismului, despuiat În amintire de părțile-i sumbre. În 2003, Muzeul de Arte Decorative din Praga a organizat o expoziție de „haine de dinaintea revoluției”: ghete, rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani În urmă, dar care inspira deja o fascinație rece. Expoziția a atras mulți vizitatori nu tocmai tineri, pentru care monotonia gri a exponatelor era o amintire recentă. Însă reacția vizitatorilor sugera un grad de afecțiune și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vremurilor mai vechi și mai bune. Dar și acest element de continuitate s-a pierdut după revoluția thatcherită. În anii ’80, acea Britanie - mai precis, acea Anglie - care se hrănea din amintirea anilor ’40 sau chiar a anului 1913 a dispărut pentru totdeauna. În locul ei a apărut o țară incapabilă să se conecteze la propriul trecut altfel decât prin ironia involuntară a tăgăduirii sau prin intermediul unei „moșteniri” sterilizate, abstracte. Tăgăduirea e ilustrată grăitor de nesiguranța unor vechi instituții de Învățământ precum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a luat o formă diferită. În Franța, identificarea și salvarea zeloasă a locurilor și obiectelor importante pentru trecutul național se practica de zeci de ani: totul Începuse cu expozițiile agrare din perioada interbelică, care musteau deja de nostalgie pentru lumea dispărută de dinainte de 1914, și se accelerase odată cu tentativa regimului de la Vichy de a substitui prezentului urban supărător un trecut rural idealizat. După război, sub a Patra și a Cincea Republică, statul a investit sume considerabile În conservarea specificului național și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de altădată ca Michnik erau asociați irevocabil cu un trecut pe care puțini aveau chef să-l răscolească. „Iritarea intelectualilor est-europeni”, cum spunea odată Czes³aw Mi³osz, față de obsesiile materialiste americane viza acum propriii concetățeni. În Europa de Vest, intelectualul ca povățuitor nu dispăruse complet (cititorii presei franceze sau germane de calitate suportau periodic predici politice Înflăcărate din partea lui Günther Grass sau Régis Debray), dar Își pierduse obiectul muncii. Moraliștii publici tunau și fulgerau Împotriva unor păcate individuale, dar nu aveau un ideal sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ele mai mult decât oricând. Inedită și, prin urmare, mai greu de sesizat pentru observatorii din exterior era posibilitatea de a fi În același timp francez și european, catalan și european - sau arab și european. Statele și națiunile distincte nu dispăruseră. Lumea nu se Îndrepta spre o normă unică „americană” (societățile capitaliste dezvoltate prezentau structuri sociale diverse și atitudini foarte variate față de stat și piață), iar Europa cuprindea un spectru caracteristic de popoare și tradiții. Avem iluzia că trăim Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa Centrală. Denunțați odinioară ca naționaliști, fasciști și colaboratori ai naziștilor, lor li se ridicau acum statui pentru eroismul dovedit În război (parlamentul român a păstrat chiar un minut de reculegere În memoria lui Antonescu). Odată cu discreditarea retoricii antifasciste au dispărut și alte tabuuri. Rolul Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice putea fi discutat Într-o lumină diferită. Statele baltice proaspăt eliberate au cerut Moscovei să recunoască ilegalitatea Pactului Ribbentrop-Molotov și anihilarea unilaterală a independenței lor de către Stalin. Polonia, după ce obținuse
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceste confrerii au devenit patronale și s-au pus sub egida unui sfânt ocrotitor al vinului și al pâinii, apoi aceste asociații cripto-religioase s-au transformat în societăți de ajutor reciproc în cadrul breslelor și în societăți de apărare a profesiei. Dispărute în agitația revoluționară, ele vor renaște din propria cenușă în anii treizeci ai secolului trecut și se vor înmulți după 1945. În prezent, toate marile podgorii franceze au confreriile lor de vin, fiecare marcată de tradițiile ei locale, ritualul său
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Jourdan privind conscripția de la 5 septembrie 1798, vinul va dobândi caracter național și va deveni băutura tuturor francezilor. În timp ce odinioară vinul încă era considerat aliment, imaginea muncitorului necalificat contribuind, din păcate, mult la ideea de alcoolism, funcția sa tradițională va dispărea puțin câte puțin până la a-l face să-și piardă statutul de băutură națională. Istoria consumului vinului este înainte de toate cea a unui raport dialectic între recipient și conținut. De la butoiul galic 55 la inventarea, pe 26 februarie 1895, de către
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
de o tijă, înaltă și foarte subțire, care se sprijină pe un picior evazat, scund și care are o suprafață mare. Pereții paharului sunt extrem de subțiri. Această caracteristică de prezentare se va păstra până în secolul al XVIII-lea, atunci când va dispărea aproape complet. În secolul al XV-lea, se folosește în general la masă paharul fără picior, "pahar de mici dimensiuni, de formă cilindrică sau ușor tronconică (în formă de trunchi de con). Trecerea de la tipul de pahar specific secolului al
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
pe hectar, pentru o medie națională de 29 hl/ha)69. Mai mult, în 1909, cu ajutorul viticol oferit de departamentele Bouches-du-Rhone și Var, cele șase departamente meridionale reprezentau 54 % din producția metropolitană. În concluzie, cultura viței de vie tindea să dispară din regiunile climatice nefavorabile, concentrându-se și extinzându-se în cele meridionale. Situația din secolul al XVIII-lea s-a schimbat: producția avea să se izoleze și să se separe de consum. IV. De la vinul "aliment" la vinul "de agrement
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
regulă. Bineînțeles, Franța a fost condamnată de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene 96. În afara granițelor exterioare ale Comunității Europene, nu vor mai exista puncte vamale între statele membre. Cu toate acestea, controlul calității produselor din țările Comunității nu va dispărea, ci va trece, în cazul Franței, în competența serviciilor Direcției Generale a Concurenței, Consumului și pentru Reprimarea Fraudelor (DGCCRF), sau a serviciilor instituțiilor echivalente ale partenerilor europeni. Datorită lipsei granițelor naționale, nu vor mai exista nici sume monetare compensatorii (SMC
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
ținută demnă și fermă. România e o navă ce plutește pe oceanul timpului fără cârmaci, fără busolă, elementul primordial care condiționeză și asigură victoria. Timpul de azi nu mai poartă pecetea vremilor de altădată: credință, muncă și dăruire. Totul a dispărut într-o lume fără identitate și fără Dumnezeu. Trăim o perioadă de jaf și de înstrăinare a tot ce-i românesc. Suntem victima unei false democrații și a unor falși patrioți. Istoria ne este falsificată, avutul furat, înstrăinat, iar peste
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
nici întristare, nici suspin... Gândul la moarte trezește în om virtuți: uitarea de sine și iubirea aproapelui. Ruga, fapta, pătimirea, lupta, iubirea au fost sabia legionarului pentru a câștiga lumina feței lui Dumnezeu. Astăzi se urmărește ca civilizația creștină să dispară de pe pământ și lucrarea divină să ia sfârșit. Astăzi nu mai dispunem nici de cultul faptelor plăcute lui Dumnezeu, nici de cultul morților, nici de solidaritate... Nu mai dispunem nici de cultul muncii, nu mai avem demnitate. Dacă e grăitoare
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
La fel și astăzi, se cultivă minciuna. De ce legile țării nu apără pe legionari? Nu au învățat nimic din dezastrul celor de ieri? Legionarism înseamnă însăși ființa neamului, viața sa, existența sa în istorie. El va fi distrus și va dispărea atunci când va înceta și viața neamului nostru, sau dacă Dumnezeu și-ar întoarce fața de la noi. Pentru a aduce dovezi despre adevărul și dreptatea cauzei noastre, îndemn pe cititor să cerceteze cărțile fundamentale legionare: 1. Corneliu Z. Codreanu Pentru legionari
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]