42,528 matches
-
și foarte tineri. Luptătorul din Rezistență Emmanuel d'Astier de la Vigerie, în documentarul „Le Chagrin et la pitié (Regretul și compătimirea)", a încercat să acredieze o imagine a luptătorilor de „inadaptați”, oameni aflați în afara societății. În realitate, chiar dacă în rândurile Rezistenței au fost și personaje romantice sau boeme, așa cum a fost chiar d'Astier, o cercetare serioasă demonstrează că marea majoritate a luptătorilor au fost căsătoriți, aveau o slujbă sau practicau o meserie liberală oarecare. Printre ei se aflau academicieni, profesori
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
burghezi și aristocrați, dar și muncitori calificați, mici patroni de magazine sau meșteșugari. În contradicție cu părearea general acceptată, marea majoritate nu trăiau în clandestinitate, ci duceau o viață dublă, de luptători și de membri ai comunităților lor. Printre luptătorii Rezistenței se întâlneau toate orientările politice, filozofice sau religioase. Evreii, creștin-democrații, socialiștii sau comuniștii erau reprezentați în proporții semnificativ egale în rândurile Rezistenței. Anumite categorii au fost criticate pentru slaba lor participare la lupta împotriva ocupantului, (în special de cercurile de
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
trăiau în clandestinitate, ci duceau o viață dublă, de luptători și de membri ai comunităților lor. Printre luptătorii Rezistenței se întâlneau toate orientările politice, filozofice sau religioase. Evreii, creștin-democrații, socialiștii sau comuniștii erau reprezentați în proporții semnificativ egale în rândurile Rezistenței. Anumite categorii au fost criticate pentru slaba lor participare la lupta împotriva ocupantului, (în special de cercurile de stânga): țăranii, (cel puțin până la crearea mișcării maquis în 1943), și în special clasa mijlocie și patronii. Catolicul François Mauriac scria în
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
până la crearea mișcării maquis în 1943), și în special clasa mijlocie și patronii. Catolicul François Mauriac scria în 1943: „doar clasa muncitoare a rămas în masă credincioasă patriei rănite”. Dacă din rândul patronilor au fost puțini indivizi implicați în lupta Rezistenței (printre aceștia aflându-se cei de la Peugeot sau Michelin), pe de altă parte, numeroase elemente considerate elemente conservatoare, precum clericii, militarii de carieră sau aristocrații au dat un mare număr de jertfe în timpul conflictului. Numeroși cetățeni străini au luptat în
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
aceștia aflându-se cei de la Peugeot sau Michelin), pe de altă parte, numeroase elemente considerate elemente conservatoare, precum clericii, militarii de carieră sau aristocrații au dat un mare număr de jertfe în timpul conflictului. Numeroși cetățeni străini au luptat în rândurile Rezistenței franceze: italieni antifasciști, germani antinaziști, republicani spanioli, refugiați polonezi sau imigranți armeni și evrei apatrizi. Toți aceștia puteau fi întâlniți la toate nivelurile de responsabilitate și în toate formele de luptă clandestină. François Marcot a încercat să răspundă la întrebarea
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
000 de persoane. În rândurile maquisiului, marea majoritate a luptătorilor o forma bărbații tineri. În rândul maquisului din Bourgogne, de exemplu, 90% din maquisarzi erau bărbați tineri necăsătoriți, în general cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani.. Membrii Rezistenței interne erau în special orășeni. Fiecarei mișcări de rezistență îi era caracteristică o anumită categorie de persoane. Astfel, „Organisation civile et militaire” gupa în special oameni de vârsta a doua, de cele mai multe ori persoane cu funcții de conducere din zona
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
luptătorilor o forma bărbații tineri. În rândul maquisului din Bourgogne, de exemplu, 90% din maquisarzi erau bărbați tineri necăsătoriți, în general cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani.. Membrii Rezistenței interne erau în special orășeni. Fiecarei mișcări de rezistență îi era caracteristică o anumită categorie de persoane. Astfel, „Organisation civile et militaire” gupa în special oameni de vârsta a doua, de cele mai multe ori persoane cu funcții de conducere din zona privată sau a administrației publice. „Défense de la France” își
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
privată sau a administrației publice. „Défense de la France” își recruta membrii dintre studenți și funcționarii publici. „Frontul național” creat de comuniști avea o caracteristică muncitorească distinctă la înființare, dar și-a pierdut treptat în timp acest specific.. Rețelele și mișcările Rezistenței recrutau în mod special anumite categorii profesionale: militari de carieră, muncitori feroviari, reprezentanți comerciali, (care călătoreau mult), dar și numeroși proprietari de magazine, (care erau folosiți pe post de „cutii poștale”). Astfel, printre cei 600 de agenți ai rețelei Manipule
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
restul erau studenți, militari sau persoane cu ocupații liberale. 13% erau veterani ai primului război mondial, 36% luptaseră și în al doilea război mondial, iar până la 40% nu își sadisfăcuseră serviciul militar.. Femeile au reprezentat aproximativ 15 - 20% dintre luptătorii Rezistenței și cam 15% dintre deportații politic în lagărele de concentrare. Ele nu au ocupat în general funcții de conducere. Lucie Aubrac, o figură emblematică a Rezistenței, nu a avut niciodată un rol important în ierarhia mișcării „Libération-Sud Helen Viannay, o
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
40% nu își sadisfăcuseră serviciul militar.. Femeile au reprezentat aproximativ 15 - 20% dintre luptătorii Rezistenței și cam 15% dintre deportații politic în lagărele de concentrare. Ele nu au ocupat în general funcții de conducere. Lucie Aubrac, o figură emblematică a Rezistenței, nu a avut niciodată un rol important în ierarhia mișcării „Libération-Sud Helen Viannay, o luptătoare mult mai cultivată decât soțul ei, Philippe Viannay, fondatorul „Défense de la France”, nu a scris niciun articol pentru ziarul clandestin omonim. Pe de altă parte
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Fourcade a fost șefa unei rețele de spionaj, dar mai trebuie spus că britanicii o credeau bărbat! În cadrul luptei armate s-au implicat doar câteva femei. În vreme ce femeile reprezentau o prezență normală, numeroasă și chiar temută în rândurile mișcărilor de rezistență din Italia, Grecia, Iugoslavia sau Uniunea Sovietică, în Franța ele puteau fi întâlnite mai degrabă în cadrul mișcării rurale „maquis”. Femeile au organizat demonstații ale gospodinelor în 1940, au fost active în „comitetele populare” ale organizațiilor clandestine comuniste, au asigurat încurajarea
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
în parte pentru că germanii erau mai puțin bănuitori cu femeile, cât și datorită faptului că raziile și verificările făcute împotriva celor care se eschivau de la serviciul de muncă obligatorie nu viza și femeile. Olivier Wieviorka afirmă că strategia mișcărilor de Rezistență era aceea de a folosi femeile la vedere, pentru că ele erau mai puțin expuse represiunii germane și a regimului de la Vichy. Dacă CNR-ul a neglijat să menționeze în cadrul programului său politic din martie 1944 dreptul femeilor la vot, generalul
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
său politic din martie 1944 dreptul femeilor la vot, generalul de Gaulle a semnat la 21 aprilie 1944 la Alger ordonanța prin care dreptul egal al femeilor la vot, în aceleași condiții cu dreptul bărbaților. Rolul femeilor în mișcarea de rezistență primea astfel o recunoaștere de la cel mai înalt nivel. O mențiune specială ar trebui făcută în cazul cuplurilor care au participat la luptă, ai căror membri nu ar fi reușit îndeplinirea sarcinilor lor fără sprijinul partenerului de viață: Cécile și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
fi reușit îndeplinirea sarcinilor lor fără sprijinul partenerului de viață: Cécile și Henri Rol-Tanguy, Raymond și Lucie Aubrac, Paulette și Maurice Kriegel-Valrimont, Hélène și Philippe Viannay, Marie-Hélène și Pierre Lefaucheux, Clara și Daniel Mayer și mulți alții. Printre luptătorii din Rezistență au existat destul de numeroase cazuri al formării unor famiilii în clandestinitate, cupluri care au avut copii, dar nu au întrerupt nicio clipă lupta armată. Unii dintre luptători au salvat viața partenerului lor de viață, așa cum au făcut-o Lucie Aubrac
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
de viață, așa cum au făcut-o Lucie Aubrac ori Mary-Helen Lefaucheux. Alții și-au urmat partenerii de viață în arest, au suferit torturi, moartea sau deportarea. A rămas celebru convoiul din 24 ianuarie 1943, format la Auschwitz din luptătoare ale Rezistenței franceze, (cu toate neevreice și în majoritate comuniste), văduve ale unor luptători executați, precum Maïa Politzer, soția lui Georges Politzer, sau Hélène Solomon, fiica savantului Paul Langevin și soție a scriitorului Jacques Solomon. Înțelegerile de armistițiu limitaseră efectivele armatei guvernului
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
repartizat după armistițiu în biroul al 2-lea al armatei, s-a implicat la sfârșitul anului 1940 în organizarea unei mișcări de luptă, creată după toate regulile organizațiilor cladestine, care avea să devină una dintre cele mai importante mișcări de rezistență din Franța. În zona ocupată de germani, Alfred Touny a fondat „Organizați civilă și militară” (OCM). Căpitanul Paul Paillole, șeful serviciilor de contraspionaj până la înfrângere, a continuat să exercite această funcție și după armistițiu, dar a colaborat cu britanicii și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
serviciilor de contraspionaj până la înfrângere, a continuat să exercite această funcție și după armistițiu, dar a colaborat cu britanicii și a continuat să vâneze agenții Abwehrului și RSHA-ului. Un al doilea val de militari aveau să se angajeze în Rezistență după invadarea „zonei libere” în noiembrie 1942 în mai multe organizații: În octombrie 1941, în cadrul mișcării Franței Libere aflate sub controlul lui de Gaulle, a fost creată Biroul Central de Informații și Acțiuni Militare (BCRA), în frunte cu André Dewavrin
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
fost creată Biroul Central de Informații și Acțiuni Militare (BCRA), în frunte cu André Dewavrin (colonelul Passy). BCRA era specializat în operațiuni de spionaj și de sabotaj. Rețelele BCRA, create și conduse de la Londra, se aflau oarecum la granița dintre Rezistența interioară și Rezistența exterioară. „Confrérie Notre-Dame” a fost una dintre cele mai faimoase organizații ale acestei rețele și a fost creată de Gilbert Renault (colonel Rémy) în noiembrie 1940, într-o perioadă în care serviciile secrete al Franței Libere nu
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Central de Informații și Acțiuni Militare (BCRA), în frunte cu André Dewavrin (colonelul Passy). BCRA era specializat în operațiuni de spionaj și de sabotaj. Rețelele BCRA, create și conduse de la Londra, se aflau oarecum la granița dintre Rezistența interioară și Rezistența exterioară. „Confrérie Notre-Dame” a fost una dintre cele mai faimoase organizații ale acestei rețele și a fost creată de Gilbert Renault (colonel Rémy) în noiembrie 1940, într-o perioadă în care serviciile secrete al Franței Libere nu fuseseră botezate BCRA
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
executat la sfârșitul luni august 1941. În timpul călătoriei sale la Londra din aprilie 1942, Christian Pineau și-a luat angajamentul să creeze o nouă rețea de informații, „Phalanx”. În 1943, oficialii Franței Libere au reușit să obțină unificare mișcărilor de rezistență și de informații din subordinea lor. A fost creată o nouă rețea de informații specializată în informații militare, „Gallia, atașată BCRA. După evacuarea trupelor britanice de la Dunkirk și înfrângerea armatelor franceze (iunie 1940), Churchill a hotărât ca, mai înainte ca
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
fost arestați. Deși pare mult, proporția celor arestați a fost mai mică decât în cazul agenților britanici capturați de germani în alte țări: 50% în Olanda și 33% în Belgia. Agenții SOE au înarmat 250.000 de luptători francezi din Rezistență și au efectuat misiuni de sabotaj. Generalul Eisenhower a apreciat că operațiunile agenților francezi ai SOE au echivalat cu acțiunile a șase divizii Aliate. SOE nu era singurul serviciu special britanic care opera pe teritoriul francez. Serviciul de informații MI6
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Geneva și la Tangier. Dacă prima colabora cu SOE, politica OSS diferea de cele ale serviciile britanice: americanii preferau să ajute rețelele negaulliste, în special pe cele controlate sau inspirate de generalul Henri Giraud. OSS au propus Mișcărilor unite ale Rezistenței (MUR) o sumă de trei ori mai mare decât cea asigurată de Franța liberă și punera la punct a unei rețele de trecere secretă între Franța și Elveția în schimbul primirii cu prioritate a informațiilor obținute. Pierre Bénouville, responsabilul cu relațiile
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
au implicat în lupta dintre britanici și germani, dar începând din iunie 1941, invadarea URSS de către naziști comuniștii francezi s-au implicat activ în lupta împotriva ocupantului. Experiența clandestinității le-a oferit comuniștilor un avantaj major față de alte mișcări de rezistență. Aripa militară a Partidului Comunist era destul de slabă când, în august 1941, Fabien a organizat prima tentativă de asasinat împotriva unui ofițer german. În scurtă vreme însă, comuniștii aveau să-și dezvolte o mișcare militară de rezistență foarte bine organizată
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
alte mișcări de rezistență. Aripa militară a Partidului Comunist era destul de slabă când, în august 1941, Fabien a organizat prima tentativă de asasinat împotriva unui ofițer german. În scurtă vreme însă, comuniștii aveau să-și dezvolte o mișcare militară de rezistență foarte bine organizată „Francs-tireurs et partisans français”(FTPF), aflată sub conducerea lui Charles Tillon. Această organizație era deschisă și necomuniștilor, dar se afla sub controlul politic și militar al PCF. Acest fapt era valabil și pentru „Frontul Național”, mișcarea rezistenței
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
rezistență foarte bine organizată „Francs-tireurs et partisans français”(FTPF), aflată sub conducerea lui Charles Tillon. Această organizație era deschisă și necomuniștilor, dar se afla sub controlul politic și militar al PCF. Acest fapt era valabil și pentru „Frontul Național”, mișcarea rezistenței politice, organizată după profesie. Cea mai mare imporatntă mișcare a maquisul francez, cea din Limousin, se afla sub conducerea francezilor și era condusă de Georges Guingouin care a format primul grup din propria sa inițiativă. Mai târziu, folosindu-se de
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]