42,528 matches
-
era condusă de Georges Guingouin care a format primul grup din propria sa inițiativă. Mai târziu, folosindu-se de regulile clandestinității, Guingouin a păstrat separate aripile militară și politică a mișcării sale. Comuniștii erau prezenți și în mișcările necomuniste ale rezistenței. De multe ori, comuniștii nu ocupau o poziție importantă în partid în perioada interbelică, dar care pierduseră din cauza clandestinității legătura cu liderii comuniști, s-au alăturat altor mișcări de rezistență. Mai târziu, după ce PCF a reușit să refacă legăturile cu
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
mișcării sale. Comuniștii erau prezenți și în mișcările necomuniste ale rezistenței. De multe ori, comuniștii nu ocupau o poziție importantă în partid în perioada interbelică, dar care pierduseră din cauza clandestinității legătura cu liderii comuniști, s-au alăturat altor mișcări de rezistență. Mai târziu, după ce PCF a reușit să refacă legăturile cu toți membrii alflați în lupta clandestină, i-a încurajat pe cei care deveniseră membrii altor organizații de luptă să rămână în acestea. De exemplu, Jean-Pierre Vernant, profesor universitar care, la
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
care deveniseră membrii altor organizații de luptă să rămână în acestea. De exemplu, Jean-Pierre Vernant, profesor universitar care, la terminarea războiului, devenise responsabil al FFI din 9 departamente din sud-vest, a dezavuat pactul germano-sovietic și s-a realăturat mișcării de rezistență „Libération-Sud”. Deși erau numeroși în cadrul mișcării de rezistență, socialiștii au fost mult mai puțin vizibili decât comuniștii, de exemplu, deoarece, spre deosebire de aceștia din urmă, deoarece socialiștii au legat rareori reconstrucția partidului cu participarea la lupta împotriva ocupantului. Rezistență socialistă a
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
rămână în acestea. De exemplu, Jean-Pierre Vernant, profesor universitar care, la terminarea războiului, devenise responsabil al FFI din 9 departamente din sud-vest, a dezavuat pactul germano-sovietic și s-a realăturat mișcării de rezistență „Libération-Sud”. Deși erau numeroși în cadrul mișcării de rezistență, socialiștii au fost mult mai puțin vizibili decât comuniștii, de exemplu, deoarece, spre deosebire de aceștia din urmă, deoarece socialiștii au legat rareori reconstrucția partidului cu participarea la lupta împotriva ocupantului. Rezistență socialistă a fost mult mai dispersată, într-o măsură mai
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
mișcării de rezistență „Libération-Sud”. Deși erau numeroși în cadrul mișcării de rezistență, socialiștii au fost mult mai puțin vizibili decât comuniștii, de exemplu, deoarece, spre deosebire de aceștia din urmă, deoarece socialiștii au legat rareori reconstrucția partidului cu participarea la lupta împotriva ocupantului. Rezistență socialistă a fost mult mai dispersată, într-o măsură mai mare decât cea comunistă, în principal datorită faptului că SFIO (Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești) era incomparabil mai puțin centralizat decât PCF, sprijinindu-se mai mult pe reprezentanții aleși și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
1943. Treptat, toate organizațiile CASE au început să se unească, procesul ajungând la apogeu în iunie 1943. Activistul SFIO Pierre Brossolette s-a aflat în contact cu CASE sud, noul SFIO clandestin, și în același timp a activat în organizația rezistenței „Confrérie Notre-Dame”. Socialiștii dețineau majoritatea în organizația rezistenței „Libération Nord”, care era principalul intermediar dintre rezistența internă și Franța Liberă. „Organisation civile et militaire”, inițial o mișcare de dreapta, a virat de-a lungul războiului spre socialiști. Pe de altă
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
se unească, procesul ajungând la apogeu în iunie 1943. Activistul SFIO Pierre Brossolette s-a aflat în contact cu CASE sud, noul SFIO clandestin, și în același timp a activat în organizația rezistenței „Confrérie Notre-Dame”. Socialiștii dețineau majoritatea în organizația rezistenței „Libération Nord”, care era principalul intermediar dintre rezistența internă și Franța Liberă. „Organisation civile et militaire”, inițial o mișcare de dreapta, a virat de-a lungul războiului spre socialiști. Pe de altă parte, deși reprezentau cam jumate dintre luptătorii din
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
1943. Activistul SFIO Pierre Brossolette s-a aflat în contact cu CASE sud, noul SFIO clandestin, și în același timp a activat în organizația rezistenței „Confrérie Notre-Dame”. Socialiștii dețineau majoritatea în organizația rezistenței „Libération Nord”, care era principalul intermediar dintre rezistența internă și Franța Liberă. „Organisation civile et militaire”, inițial o mișcare de dreapta, a virat de-a lungul războiului spre socialiști. Pe de altă parte, deși reprezentau cam jumate dintre luptătorii din rețeaua „Libération-Sud”, influența politică a socialiștilor a fost
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
a virat de-a lungul războiului spre socialiști. Pe de altă parte, deși reprezentau cam jumate dintre luptătorii din rețeaua „Libération-Sud”, influența politică a socialiștilor a fost disproporționat mai mică. Mai mulți parlamentari socialiști au jucat un rol important în Rezistență, printre ei numărându-se Jean Biondi, Jean Bouhey, Édouard Froment, Lucien Hussel, Jules Moch, Jean Pierre-Bloch et Tanguy Prigent. François Camel și Marx Dormoy au fost asasinați. Jeans- Baptiste Lebas, Isidore Thivrier, Claude Jordery și Augustine Malroux au murit în
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Regimului de la Vichy, a fondat rețeaua „Gilbert”. Diferiți membri ai mișcării monarhiste „Action française”, precum Daniel Cordier, s-au alăturat luptei împotriva ocupantului nazist. Cordier a colaborat strâns cu Pierre Bénouville, unul dintre cei mai importanți coordonatori ai luptei de rezistență. În anumite cazuri, contactul din clandestinitate cu alte organizații de luptă și cu persoane cu altă orientare politică a produs schimbări importante asupra celor care împărtășiseră în perioada interbelică vederi de dreapta. Aceștia au abandonat treptat ideile preconcepute antisemite și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
cel care a folosit pentru prima oară termenul „vichysto- résistant” pentru a-i denumi pe cei care, loiali la început regimului de la Vichy, (sau doar marelului Pétain), s-au îndepărtat de acesta „fără posibilitatea de întoarcere” și s-au alăturat Rezistenței. Ar mai trebui spus că aceste persoane nu aparțineau de obicei dreptei dure sau extremei drepte. Claude Hettier de Boislambert s-a alăturat lui de Gaulle în vara anului 1940. Maurice Ripoche (fondatorul „Ceux de la Libération”) deși a sprijinit regimul
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
de Boislambert s-a alăturat lui de Gaulle în vara anului 1940. Maurice Ripoche (fondatorul „Ceux de la Libération”) deși a sprijinit regimul de la Vichy la început, nu a intrat în administrația pétainistă și și-a deschis în 1941 organizația de rezistență și francezilor cu vederi de stânga. Spre deosebire de extreme dreaptă, antifasciștii, foarte numeroși în mediul universitar, au avut un rol important în fondarea mișcării Libération-Sud. Emmanuel d' Astier de la Vigerie, conducătorul principal al mișcării era jurnalist. Jean Cavaillès era filozof și
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
ei numeau „Grupul Muzeului Omului”. Acest grup a tipărit un buletin de informare clandestin, "Résistance", care a început să apară în decembrie 1940. În 1940, majoritatea francezilor erau catolici. Ei au regăsit în credința creștină majoritatea motivațiilor necesare luptei de rezistență. Pe de altă parte însă, clerul catolic și cercurile religioase reprezentau principala sursă de sprijin pentru mareșalul , dar, în aceeași măsură, anumite cercuri de influență din Rezistență erau puternic motivate de credința catolică, așa cum era cazul rețelei „Liberté” fondată de
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
erau catolici. Ei au regăsit în credința creștină majoritatea motivațiilor necesare luptei de rezistență. Pe de altă parte însă, clerul catolic și cercurile religioase reprezentau principala sursă de sprijin pentru mareșalul , dar, în aceeași măsură, anumite cercuri de influență din Rezistență erau puternic motivate de credința catolică, așa cum era cazul rețelei „Liberté” fondată de François de Menthon. În aceeași categorie poate fi înscrisă și rețeaua „Cahiers du Témoignage Chrétien”, fondată de preotul Pierre Chaillet. Toți acești activiști considerau că apartenența lor
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
Liberté” fondată de François de Menthon. În aceeași categorie poate fi înscrisă și rețeaua „Cahiers du Témoignage Chrétien”, fondată de preotul Pierre Chaillet. Toți acești activiști considerau că apartenența lor la credința catolică le impune să se alăture mișcării de rezistență. Mișcările creștine grupau atât catolici, cât și protestanți și unitatea lor de luptă s-a făcut prin întărirea tendințelor unității ecumenice.
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
a fi impresionant, necedând și mai mult decât atât, ajungând să-i ceară Shinigami-ului care i-a adus carnetul cu care ucidea până atunci, să o omoare pentru a scăpa de durere și de a nu riscă să-și slăbească rezistență și să înceapă să vorbească. În film mai apare un nou persanaj Sară Bryan cea mai bună prietenă a Misei. Împreună descoperă noi puteri și îi distrug pe cei răi. Mello, Mihael Keehl(メロ, Mero, Mihaeru Keru) Mello a fost
Death Note () [Corola-website/Science/309597_a_310926]
-
Operațiunii Torch, invazia aliată a Africii de Nord Franceze din noiembrie 1942, numeroși luptători ai regimului de la Vichy s-au predat și s-au alăturat mai apoi cauzei Franței Libere. Apărarea de costă vichyistă a fost neutralizată și capturată de Rezistența locală. Liderii naziști au suspectat autoritățile de la Vichy de lipsă de hotărâre după succesul aliat din operațiunea Torch și au hotărât ocuparea „Zonei libere” în noiembrie 1942. Imediat, aproximativ 60.000 de sodați vichyiști s-au alăturat Aliaților și au
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
iar Stalin, pentru contribuția adusă la victoria din bătălia de pe râul Neman, i-a acordat supratitlul „Niemen”. Marina francenză liberă comandată de amiralul Emile Muselier a participat la luptele pentru ocuparea coloniilor franceze din Africa, a asigurat sprijin pentru acțiunile rezistenței, a sprijinit acțiunilor aliate din Ziua Z (Operațiunea Neptun) și a participat la luptele din Pacific. Treptat, Rezistența franceză s-a întărit. Charles De Gaulle a conceput un plan pentru aducerea tuturor rețelelor și mișcărilor de rezistență sub o conducere
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
francenză liberă comandată de amiralul Emile Muselier a participat la luptele pentru ocuparea coloniilor franceze din Africa, a asigurat sprijin pentru acțiunile rezistenței, a sprijinit acțiunilor aliate din Ziua Z (Operațiunea Neptun) și a participat la luptele din Pacific. Treptat, Rezistența franceză s-a întărit. Charles De Gaulle a conceput un plan pentru aducerea tuturor rețelelor și mișcărilor de rezistență sub o conducere unică. În acest scop el a schimbat numele mișcării pe care o controla în "Forces Françaises Combattantes" și
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
sprijin pentru acțiunile rezistenței, a sprijinit acțiunilor aliate din Ziua Z (Operațiunea Neptun) și a participat la luptele din Pacific. Treptat, Rezistența franceză s-a întărit. Charles De Gaulle a conceput un plan pentru aducerea tuturor rețelelor și mișcărilor de rezistență sub o conducere unică. În acest scop el a schimbat numele mișcării pe care o controla în "Forces Françaises Combattantes" și l-a trimis pe Jean Moulin să unească cele mai importante opt mișcări de rezistență într-o singură organizație
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
rețelelor și mișcărilor de rezistență sub o conducere unică. În acest scop el a schimbat numele mișcării pe care o controla în "Forces Françaises Combattantes" și l-a trimis pe Jean Moulin să unească cele mai importante opt mișcări de rezistență într-o singură organizație. Moulin a reușit să formeze „Consiliul Național al Rezistenței”. Moulin a fost la un moment dat arestat de autoritățile militare de ocupație germane și a murit după ce a fost torturat de Gestapo, dar opera sa de
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
a schimbat numele mișcării pe care o controla în "Forces Françaises Combattantes" și l-a trimis pe Jean Moulin să unească cele mai importante opt mișcări de rezistență într-o singură organizație. Moulin a reușit să formeze „Consiliul Național al Rezistenței”. Moulin a fost la un moment dat arestat de autoritățile militare de ocupație germane și a murit după ce a fost torturat de Gestapo, dar opera sa de unire a mișcărilor de rezistență i-a supraviețuit. Mai târziu, Rezistența a fost
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
Moulin a reușit să formeze „Consiliul Național al Rezistenței”. Moulin a fost la un moment dat arestat de autoritățile militare de ocupație germane și a murit după ce a fost torturat de Gestapo, dar opera sa de unire a mișcărilor de rezistență i-a supraviețuit. Mai târziu, Rezistența a fost numită oficial „Forțele franceze din interior” (FFI). Din octombrie 1944 până în martie 1945, numeroase unități ale Rezistenței au fost absorbite în Armata franceză. În timpul campaniei din Italia din 1943 - 1944, aproximativ 100
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
Național al Rezistenței”. Moulin a fost la un moment dat arestat de autoritățile militare de ocupație germane și a murit după ce a fost torturat de Gestapo, dar opera sa de unire a mișcărilor de rezistență i-a supraviețuit. Mai târziu, Rezistența a fost numită oficial „Forțele franceze din interior” (FFI). Din octombrie 1944 până în martie 1945, numeroase unități ale Rezistenței au fost absorbite în Armata franceză. În timpul campaniei din Italia din 1943 - 1944, aproximativ 100.000 de soldați francezi au luptat
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
murit după ce a fost torturat de Gestapo, dar opera sa de unire a mișcărilor de rezistență i-a supraviețuit. Mai târziu, Rezistența a fost numită oficial „Forțele franceze din interior” (FFI). Din octombrie 1944 până în martie 1945, numeroase unități ale Rezistenței au fost absorbite în Armata franceză. În timpul campaniei din Italia din 1943 - 1944, aproximativ 100.000 de soldați francezi au luptat de partea Aliaților. Cele mai importante contribuții ale francezilor au fost cele din timpul luptelor de pe Linia Gustav (Linia
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]