KorAP: Find »[drukola/base=pace & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1565 1566 1567 ...1840 >

45,986 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

Ieri, pe întuneric și frig (se luase curentul și era viscol), mama îmi spune la telefon (după ce le-am zis să se mute în Berceni, la Andrei): „Lasă-ne în amarul nostru, nu ne mai da indicații, lasă-ne în pace, du-te în Florida și lasă-ne pe noi cu necazurile noastre”. Evident, mi-a tăiat tot cheful și m-a făcut să mă simt vinovată. După care m-am trezit brusc că nu sunt copii abandonați, ci adulți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

nu stă locului, și trebuie să mă mișc și eu după ea. — Dorești ceva ? Cerșești ? Se întoarce brusc și mă fixează suspicioasă. Nu ! zic șocată. Eu... ăă... Nu pot să zic „mă ascund după dumneavoastră”. Păi atunci lasă-mă în pace ! Se strâmbă la mine și pornește ofuscată spre Costa Coffee. Inima îmi bubuie tare. Sunt total expusă în mijlocul gării. Greg Parker s-a oprit și el. Stă în picioare la aproximativ cincizeci de metri de mine, și încă mai vorbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
dintre trimestrele de la internat, treptele carierei... Credeam că știu exact încotro mă îndrept. Iar acum mă trezesc într-o cameră ciudată, undeva la țară. Iar cariera mea e făcută zdrențe. În plus... mai e ceva. Ceva ce nu-mi dă pace. O ultimă bucățică a puzzle-ului care încă lipsește din creierul meu. O să-mi aduc aminte despre ce e vorba în câteva clipe. Îmi lipesc fruntea de geamul rece și liniștitor, și mă uit la un bărbat din depărtare, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
timp ca să... mă gândesc. — Te vei duce la interviu, Samantha. Vocea mamei e ca un bici. Mâine dimineață la ora zece punct vei fi acolo. Ba nu ! — Spune-mi unde ești ! Îți trimit imediat o mașină ! — Nu ! Lasă-mă în pace. Închid telefonul, ies din cămară și în ultima clipă mă abțin să nu-l arunc cu forță pe masă. Îmi ia foc fața. Îmi rețin cu greu lacrimile grele ce-mi ard ochii. Telefonul începe să vibreze furios pe masă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
uit din nou la ceas. Opt și șaptișpe minute. Nu pot să fac asta. Nu pot să nu fac nimic toată ziua. O să înnebunesc. Trebuie să mă duc să cumpăr alt ziar de la magazinul din sat. Dacă au Război și pace, o să cumpăr și cartea asta. Mă ridic și pornesc cu pas grăbit înapoi spre peluză, când un bip care se aude dinspre buzunarul meu mă face să mă opresc unde sunt. E mobilul meu. Am primit un SMS. Cineva mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
și pornește cu pași mari spre grădină. Trish a urmărit această conversație cu insatisfacție crescândă. — Văd că nu sunteți prea afectuoși unul cu celălalt ! zice. Trebuie să-ți spun că, din experiența mea... — Pentru numele lui Dumnezeu, lasă-i în pace ! intervine Eddie, pornind motorul. Hai să terminăm odată cu tâmpenia asta. — Eddie Geiger ! se rățoiește Trish, răsucindu-se în scaun. Vorbești despre petrecerea surorii mele ! Îți dai seama... Eddie ambalează motorul, acoperindu-i vocea și Porsche-ul dispare în zare, ridicând pietrișul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
praful în sufragerie, o văd uitându-se afară la Melissa, care se află la o masă așezată pe gazon. — Învață atât de mult. Trage adânc din țigară. Ce fată inteligentă e și Melissa asta. — Mmm, mormăi ca să mă lase în pace. Știi, nu e ușor să intri la drept, Samantha. Mai ales la cea mai bună facultate ! Îmi aruncă o privire sugestivă. Au fost nu știu câte sute pe un loc ! — Fantastic. Dau iritată cu cârpa pe televizor. E extraordinar. Nu e la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
un râs isteric. Sunt prea tensionată ca să aștept liftul, așa că o iau pe scări, țăcănind pe scările reci de piatră. — Samantha ! Aud deodată glasul lui Guy cu ecou deasupra mea. Pe bune acum. Ce naiba vrea ? — Plec ! strig. Lasă-mă în pace ! — Nu poți să pleci ! Îl aud cum accelerează pasul pe scări, așa că bag și eu viteză. Mi-am interpretat partitura - despre ce ar mai fi de vorbit ? Pantofii îmi zdrăngăne în timp ce cobor iute treptele, apucându-mă de balustradă ca să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
vreun mesaj pentru tinerele din ziua de azi ? — Chiar vă face plăcere să spălați wc-urile? intervine altcineva, vârându-mi un aparat în față. Ce marcă de soluție de curățat toaleta folosiți ? — Încetați ! le spun, roșie la față. Lăsați-mă în pace ! Împing porțile de fier până se închid, după care mă întorc și fug pe alee, intru în casă și apoi în bucătărie. Ce să fac ? Îmi zăresc reflexia în ușa frigiderului. Sunt îmbujorată și am o expresie de om hăituit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
sunt în întregime Royal Doulton... — Câte sunt ? Ziarista ridică ochii din carnet. — Încetează ! Mă iau de păr. Uite ce e, o să... o să dau o declarație pentru presă. După care doresc să ne lăsați, pe mine și pe stăpânii mei, în pace. Ies grăbită din bucătărie, urmată de tipa de la Daily Mail, și deschid larg ușa de la intrare. Mulțimea de ziariști se află încă acolo, dincolo de porți. Oare mi se pare mie sau sunt și mai mulți ca înainte ? — E Martine, spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
și mai mulți ca înainte ? — E Martine, spune sarcastic tipul cu ochelari negri în clipa în care mă apropii de poartă. Nu-l iau în seamă. — Doamnelor și domnilor ziariști, încep. V-aș fi recunoscătoare dacă m-ați lăsa în pace. Nu există nici o poveste aici. Vei rămâne menajeră ? strigă un grăsan în blugi. — Da, voi rămâne. Îmi înalț bărbia. Am făcut o alegere personală, din motive personale, și sunt foarte fericită aici. — Dar ce părere ai despre feminism ? întreabă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
chiar nu știa asta ? N-o simțea din adâncul sufletului ? Aud un zgomot și îi văd în jurul meu pe Guy și pe un grup de ziariști. Nici măcar nu știu când au apărut. — Plecați, spun cu glasul sugrumat. Lăsați-mă în pace. — Samantha, spune Guy coborând glasul, pe un ton conciliant. Știu că ești rănită. Îmi pare rău dacă te-am supărat. — Îți mai trag una. Mă șterg la ochi cu dosul mâinii. Pe bune. Știu că situația pare foarte rea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
de panică. Habar n-am când o să fie următorul tren. Habar n-am măcar încotro vreau să mă duc. — Ai un plan, Samantha ? întreabă Dominic, băgându-mi microfonul în față. Un țel ? De ce nu vrea să mă lase odată în pace ? — Uneori nu ai nevoie de nici un țel, spun defensiv. Nu e nevoie să te gândești în perspectivă. E destul să știi doar ce urmează să faci în clipa următoare. — Și ce-o să faci în clipa următoare ? — O să mă... gândesc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

lăsa lent, încep să apară lumini palide în casele vecine cu cimitirul, dar crepusculul va mai dura destul ca să-i îngăduie femeii să spună tatăl-nostru și ave-maria fără să se teamă de flăcările sepulcrale și de sufletele condamnate, rămâi în pace, odihnește-te în liniște. Când Cipriano Algor trecu de ultima casă a așezării și privi spre locul unde se afla olăria, văzu sclipind lumina exterioară, un vechi felinar dintr-o cutie metalică atârnat deasupra ușii, și, deși nu trecea nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
cușcă. Marta se spălase și se schimbase, se așezase un minut odihnindu-se înainte de pregătirea cinei, nu-i arde să se gândească la locurile pe unde trec și zăbovesc câinii fugiți sau abandonați în hoinărelile lor, Să-l lăsăm în pace, dacă nu-i place să călătorească noaptea, mâine va pleca, rosti, Ai ceva de mâncare să-mi dai să-i duc, o întrebă tatăl, Niște resturi de la prânz, pâine, apă nu-i trebuie, a căzut multă din cer, O să i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Cipriano Algor încercă să se îndrepte spre Marta, parcă încerca s-o facă din nou responsabilă de fanteziile care-i treceau prin cap, însă obiectivitatea, onestitatea judecății lui vigilente, reușiră să învingă, Nu te mai ascunde, lasă-ți fiica în pace, ea n-a spus decât cuvintele pe care doreai să le auzi, acum gândește-te dacă ai să-i dai Isaurei Estudiosa ceva mai mult decât un simplu urcior, și, de asemenea, nu uita, dacă ea o fi dispusă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
aprinse. Marçal Gacho apăru în prag, își schimbase uniforma cu o haină obișnuită, de umblat prin casă. Câinele Găsit îl privi cu atenție, cu capul ridicat, înaintă câțiva pași spre el, apoi se opri, în expectativă. Marçal se apropie, Facem pace, întrebă. Botul rece atinse ușor cicatricea de pe mâna stângă, Facem pace. Olarul rosti, Uite că am avut dreptate, Găsitul nostru detestă uniformele, În viață, totul e unformă, trupul e cu adevărat civil doar când e gol, răspunse Marçal, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
haină obișnuită, de umblat prin casă. Câinele Găsit îl privi cu atenție, cu capul ridicat, înaintă câțiva pași spre el, apoi se opri, în expectativă. Marçal se apropie, Facem pace, întrebă. Botul rece atinse ușor cicatricea de pe mâna stângă, Facem pace. Olarul rosti, Uite că am avut dreptate, Găsitul nostru detestă uniformele, În viață, totul e unformă, trupul e cu adevărat civil doar când e gol, răspunse Marçal, dar nu se mai simțea amărăciune în glasul lui. În timpul cinei au vorbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
mai era la fel de speriat, acum știa mai mult sau mai puțin pe ce cale o va lua după nașterea copilului și, după aproape jumătate de oră, când somnul îl atinse cu degete de fum, se lăsă purtat cu spiritul în pace, fără rezistență. Ultimul lui gând conștient a fost întrebarea dacă Marta a vorbit într-adevăr de toarta unui urcior, Ce prostie, probabil că visez, își spuse. El a dormit cel mai puțin, dar s-a trezit primul. Lumina zorilor se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
vrea să se îmbarce, Nu e de pe vremea mea, e de pe vremea străbunicului tău, care n-a văzut marea niciodată, nepotul vorbește atât de mult despre barcă pentru că nu vrea să uite că nu vrea să se urce în ea, Pace, tată, Nu văd steagul alb, Iată-l, spuse Marta și-l sărută. Cipriano Algor adună desenele, planul de bătălie era gata, mai trebuia să sufle în corn și să dea ordinul de atac, La luptă, la treabă, dar, în ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
castanul, și pe toate va trebui să le facă singur, evident nu-i trece prin cap să-i ceară fiicei lui, pe deasupra gravidă, să-l însoțească și să urce sacii în furgonetă, îl va lua numai pe Găsit ca să facă pace, ceea ce pare să însemne că arsura din memoria lui Cipriano Algor, de fapt, nu e complet vindecată. Lemnul din șopron va fi mai mult decât suficient pentru cele șase figuri pentru mulaje, dar Cipriano Algor are îndoieli, i se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
pierdu făcând și refăcând, cuprins de disperare când greșea, blestemându-și neîndemânarea, tresărind de bucurie ori de câte ori reușea să iasă cu bine din câte o operație delicată. Marta se oferi să-l ajute, dar el o rugă să-l lase în pace, expresie deloc adecvată realității din vechiul atelier, între ghipsuri care se întăreau prea devreme și ape care soseau prea târziu, între paste care nu erau destul de uscate și amestecuri prea groase care refuzau să se lase strecurate, mult mai potrivit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
ghipsuri care se întăreau prea devreme și ape care soseau prea târziu, între paste care nu erau destul de uscate și amestecuri prea groase care refuzau să se lase strecurate, mult mai potrivit ar fi fost să spună Lasă-mă în pace cu războiul meu. În cea de-a patra dimneață, ca și cum răutăcioșii și furtivii spiriduși, care erau diversele materiale, ar fi regretat cruzimea cu care îl trataseră pe neașteptatul începător în noua artă, Cipriano Algor începu să găsească moliciuni acolo unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
dacă ne vom aduna forțele pentru a răspunde cuiva căruia i-a venit imbecila idee de a ne întreba cum ne simțim, Muribund, dar bine, așa vom spune. Ca să uite gândurile de rău augur care nu vroiau să-i dea pace, Cipriano Algor încercă să se concentreze asupra peisajului, o făcea în disperare de cauză pentru că știa că nimic liniștitor nu-i putea fi oferit de deprimantul spectacol al serelor de plastic întinse cât vezi cu ochii, de o parte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
încheiase, Atunci rămâne pentru poimâine, e adevărat că așa sunt cuvintele, se duc și se întorc, se întorc și se duc, însă de ce m-au așteptat aici, de ce-au ieșit cu mine din casă și nu mi-au dat pace tot drumul, nu mâine, nu poimâine, ci azi, chiar acum. Deodată Cipriano Algor îl urî pe omul din fața lui, subșeful simpatic și cordial, aproape afectuos, cu care zilele trecute reușise să discute practic de la egal la egal, păstrând, desigur, evidentele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]