45,986 matches
-
de boltă ce‐ar fi să răpună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Iată‐ mă azi înarmat cu aceste credinți, Cu îndârjirea păstrată ‐ cuțit între dinți - Dar cu prea multă dorință să vii, să‐ mi alinți. Brună fecioară a păcii adânci și cuminți, Tropotul lung și mereu al galopului meu. ÎNTÂLNIRE CU MAMA Deci iată cartierul de târg moldovenesc În pomi e aur și‐ n geamuri galben soare, Desigur că pe mama acasă‐am s‐o găsesc Acu, tata‐ i
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
au rămas !... O, vis deșert! Sub lespezile‐aceste Se află doar ciolane și țărână. De ce să m‐ amăgesc cu o poveste Dintr‐ o credință stoarsă și bătrână? 283 Ciudată temniță, rămâi cu bine! Senin la cuget, pregătit demult, Aștept în pace marele tumult, și răzvrătirea morților din mine. (Din volumul Vis și căutare, Editura „Cartea Româneascăʺ) Ecaterina Pitiș PITIȘ Ecaterina, n. 1 dec. 1882, Brașov ‐ m. 14 ian. 1963, Brașov. Poetă. Fiica avocatului Nicolae Pitiș și a Reveicăi (n. Din). Participantă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
primele volume, ultimul citat premiat la concursul Editurii Junimea din Iași 1984. De atunci, numărul volumelor sale a proliferat. A MURI E DOAR ROTIRE... Bine‐mi e și cald în astă zi de august, cu nevastă lângă mine, și cu pace; n‐ are moartea ce‐mi mai face, n‐ are boala cum pătrunde să‐mi dividă viața‐ n runde, să mă lupt cu taur‐ping, zăbrelit de mortul ring; închid ochii pe chindie și‐ ascult vântul cum adie șoapte de eternitate
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E funesto à chi nasce il di natale"nefericit e cel ce se naște în ziua sa de naștere. Refugiat în natură, așezat la marginea unui lac și cufundat în binefăcătoarea pace, poetul uită nu numai lumea, dar și pe sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas; și-mi amintesc vecia Și timpii duși și timpul cel de azi, Cel viu, și cântul său. În necuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Shakespeare, proiectează cu mare forță expresivă și originalitate, iubirea totală carne și suflet, dionisiacul și apolinicul, pe orbită cosmică: Știu și voiesc; aceasta mi-e ultima viață... Nu mai renasc de-acuma, căci, iată, te-am găsit. Deschizi eternitatea: în pacea ei măreață Se-ncheie rătăcirea-mi c-un glorios sfârșit... ...Am supt nemuritorul sân al iubirii sfinte, În rând cu Arhetipii fără de veac și nume... Dă-mi mâna, nu-i nevoie de-aripi... O-mbrățișare: Misterioasa carne se face duh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor sfinte... Calme strălucesc deasupra înălțimile argintate, Deja plină de roze sus strălucește zăpada, Și mai sus încă sălășluiește deasupra luminii curate Dumnezeu Preafericit încântat de jocul razelor sacre, În pace locuiește singur și prealumină este arătarea chipului său. (Întoarcerea acasă) La Eminescu factorul unificator cosmic este acea simțire-gândire de nuanță autohtonă, intraductibilă semantic și fără suprapunere psihică dorul. Iar cel de al doilea factor este armonia, modelaj exercitat, pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a formelor originare, a Începuturilor. De cealaltă parte a lumii, statuile lui Buddha ne insuflă pacea nirvanică a unei a treia stări, dincolo de ființă și neființă. Amintim acea "lacrimă de pe obrazul veșniciei", cum a denumit Rabindranath Tagore templul iubirii Taj Mahal de la Agra, India, replică sublimată a efervescențelor erotice de pe pereții exteriori ai diverselor temple hinduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
apoi. Sufletul care în viață divinul său drept Nu l-a primit, hodină nu află nici în bezna din Orcus. Și totuși, dacă-ntr-o zi lucrul sfânt ce-n inimă-mi Sălășluiește Poemul mi-a izbutit, Atunci binevenită fii, pace a umbrelor! Mulțumit sunt, chiar dacă al strunelor viers Nu mă va însoți-n adâncuri; odată, o singură dată Voi fi trăit ca zeii, și n-am râvnit mai mult. Este exprimată paradigmatic bucuria puterii demiurgice de a crea din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al poeziei, Shakespeare, după ce, în piesele sale negre, demască și răscolește cele mai crude nonsensuri în firea umană, în Furtuna redescoperă și exaltă ideea frumseții omului și a naturii. Leopardi înfierează nonsensul existenței pentru a-l exorciza dizolvându-l în pacea anonimă a nemărginirii. Goethe consideră că sensul omului este de a se mistui în flacăra vieții, trăind pasionat cu ajutorul celor cinci simțuri darurile naturii, ale prieteniei și ale dragostei și, prin aceasta, de a dobândi dincolo un sens nou care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mie însumi, astfel încât posed această artă a frumuseții smulsă cerului și care poate învinge natura, vina este a celui care m-a creat pentru foc". Adresându-se nopții, aducătoare de alinare a zbuciumului omenesc: "O, noapte, o, dulce timp, în pacea ta sfârșește fapta noastră, ne înalți din abis spre cer, întrerupi orice mizerie a inimii și sufletului, faci să sece lacrimile și mântuiești celui drept mânia și dezgustul". Iar în epigrama pentru Noaptea din complexul sculptural al mormântului familiei Medici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
s' aud îmi e destinul. Nu mă treziți, vorbiți, vă rog, în șoaptă. Tonalitatea profund pesimistă a liricii lui Leopardi, culminând cu strigătul: "E funesto à chi nasce il di natale", își află antidotul în dizolvarea senină a sufletului în pacea nemărginirii din poemul emblematic, Infinitul poezie care semnează un moment de depășire senină a suferinței și mizeriei acestei existențe unde absurditate și "noroi este totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezia Eleusis, pe care Hegel o dedică prietenului său Hölderlin, poem cu o perfectă logică internă a drumului suitor de la complicitatea finitudinilor vieții de rând o temniță cu grijile, dorințele, speranțele sale la radicala eliberare: În juru-mi, în mine sălășluiește pacea. Grijile oamenilor, ce nu obosesc niciodată, dorm. Ele îmi dau libertate și răgaz. Mulțumescu-ți, ție, o, Noapte, tu, Eliberatoarea mea! Ca un văl alb de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare ale depărtatelor coline... Ochiul meu se înalță spre eterna boltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
flăcări". Poemul lui Giacomo Leopardi, Infinitul, începe cu un motiv prezent și în alte creații ale sale, refugiul în natură, evocat mai cu seamă în poezia Viața singuratică: așezat la marginea unui lac, poetul mărturisește că priveliștea, cufundată în binefăcătoarea pace, îl face să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși: "mi se pare că membrele mi s-au dizolvat, că nu mai am nici viață nici simțire ". Această idee a dizolvării în natură este dezvoltată în poemul Infinitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
religios cu care dascălul Bezedei încheiase slujba. Toată lumea spunea că dascălul cântă ca un heruvim; Angelina nu știa cum cântă aceștia, dar glasul acela pătrunzător și melodios o făcea să simtă că Dumnezeu trecea prin sufletul său, lăsând în urmă pace și armonie. Alături de bunica ieși din biserică, în ușa căreia le aștepta tatăl său. Își strecură o mânuță în mâna tatei, cealaltă în mâna bunicii și porniră împreună spre casă. În urma lor venea mama cu cele două surori, iar bunicul
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
colaci. Moș Vasile, moș Vasile, Ce-ai să faci cu atâta pâine? Dă-mi și mie un colăcel, Că taaare sunt mititel!” Amuzate, cu râs zglobiu și vesel, copilele îi răspunseră: Poftim! Ia pe ales! Măi omule, lasă copiii în pace! Nu ți-am făcut eu colaci? Uite acolo, pufoși și proaspeți! spuse mama, arătându-i un coș cu colaci împletiți frumos în trei, împrejmuiți cu câte o șuviță de jur împrejur și ornați fiecare cu câte o floare, o frunză
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
legănarea sa mlădioasă, iar crenguța era veselă și plină de viață, cum nu fusese niciodată. Noapte magică Noapte târzie de toamnă. Crengile deja golașe, legănate de vânt, băteau în fereastra camerei în care dormea Ilenuța. În casă era liniște și pace, doar un murmur se auzea nedeslușit. Fetița se foi în pat, deschise ochii mari și privi de jur împrejurul odăii luminate sfios de o rază de lună. La început nu știu ce o trezise dar ciuli urechea și prinse în auz murmurul care devenea
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Te și vezi mare campion. Colegii sunt în mare sărbătoare Și-n cor îți zic câte-o urare. Și dacă au îndrăznit amicii să te bată, Să facă experiență câteodată, Nu cred că-n anul care vine O să mai fie pace pentru tine. De sărbători ar fi mai bine Să ai o carte lângă tine. Șahul să-l înveți mereu Și-atuncea n-o să-ți fie greu.
Campionul by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83200_a_84525]
-
Mărturisesc, fără rușine, dar și fără mîndrie, am decretat, În foru-mi interior, cel puțin de 10 ori, e genial! CÎnd? Nu-mi amintesc fiecare ocazie, dar o să ncerc... Visul lui Brook, Revizorul lui Pintilie, Nepotul lui Rameau (Esrig), Război și pace de S. Bondarciuk, Unchiul 50 Vanea ( Koncealovski), Furtuna (Ciulei), Trilogia antică (A. Șerban), Birlic În Două loturi, Tragedia omului a lui Gh. Harag, filmele lui Fellini ș.a. mi-au smuls de pe buze, recunosc, punitiva exclamație. Ergo, om muri & om vedea
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
din mine:„De afară se aude lătratul unui cîine și șuieratul vîntului. Orologiul sună de mai multe ori”(p.116). Eroina, cu gîndurile clasicului, chiar cere oprirea tuturor orologiilor și ceasurilor din casă:„Vreau ca timpul să mă lase În pace!”(p.124). Și Încă o plăcută amintire din Pescărușul: scena! Vechea scenă care e bună de folosit, fiindcă Kostea o repară, an de an; pe scena aceea, care le răscolește trecutul comun, și care acoperită de omăt, pare o pagină
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
cum îmi pătrund, Crâmpeie din lumina vieții noastre Cu orizonturi limpezi, mai albastre, Dintr-un adânc, spre-un viitor profund... Cu frumuseți, cu doruri de mai bine, Speranțe-n inimi, visuri și-mpliniri Chipuri râzând, cu dragoste-n priviri Din pacea vieții ce ne aparține!...
L?SA?I-M? S? C?NT! by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83820_a_85145]
-
ismul. Ieri, penița s-a-nroșit Nu de cât cu ea am scris, De nimicul ce-am moșit, Bun să stea în manuscris. * Făcând azi un sacrificiu, Timpul simplu, din oficiu Mi-a dat iute un serviciu Cu zero pe frontispiciu. * Chiar pacea pierzi de n-ai în tine Frica sfântă de Dumnezeu, Se prăbușește eu-n sine Și-n pustiul de ateu. 4 iunie 2004 AJUTĂ-MĂ ! Ajută-Mă, te rog, de vrei - Nu pot să stau degeaba - Să mă ridic, mă
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
rând, „Biețe-n roate” pune răul Sub destinul tremurând. * Se scaldă unii în dolari Fără a face un efort; Alții, cinstit, protocolar, Iau leul slab drept contrafort. * Eu n-am puterea de-a convinge, Deoarece nu sunt convins, Că-n lume pacea va învinge Când globu-i de-nrăiți cuprins. * „Lupu-și schimbă părul, Dar năravul, ba” Cum la șefi ciubărul. De ce? Nu-ntreba! 13 iulie 2004 CU SURÂSUL PE SUB LACRIMI Am ajuns ca o povară Celor care îmi sunt dragi Și o
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
pot să fiu un antidot Nădejdii zbuciumate; Nu pot vorbi fără să spun Chiar de-i târziu acuma - Azi, crezu-mi este tată bun, Speranța este muma. 21 iulie 2004 NU POȚI TRĂI FĂRĂ SĂ PLÂNGI Nu poți trăi cu pace-n cort Și plin de veselie Când cel de-alături cade mort, Cosit de-o tragedie. Lacrima-i cu diademe, Iar surâsul cu mulți spini, Fără dacă sau dileme, Fară simț, fără suspin. Nu poți trăi fără de plâns, N-ai
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
câte-au fost pe drum Și din câte-s pe pământ Mi-au dat trist deznodământ. Chiar speranța s-a-necat În amar nevindecat, Căci de când mă știu sub soare Sunt cu zbucium în prinsoare, Numai moartea-mi va da pace Când va fi, fi-va rapace Și orice aș fi făcut În uitări s-au prefăcut Și-s ferice prin toți porii - N-am dorit premii și glorii, Nici o clipă n-am țintit, Deși visul m-a ghiontit. 4 septembrie
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]