4,529 matches
-
rînduri 3). Moraliștii însă o țin pe-a lor, vorbind defavorabil despre femeile care-și vopsesc unghiile cu „canà”, își ung pleoapele cu „khol”, își dilată pupilele cu atropină, își fac cearcăne cu creionul pentru a-și sublinia excesele ori înclinația către acestea. Epigramiștii le țin hangul. Unul dintre ei scrie: „Dacă dai cu pudră fața,/ N-o faci doară în zadar,/ Știi, de lut sîntem noi, soro,/ Și pe lut se dă cu var”4). Cît despre bărbații cu „preocupări
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
prea încape jocul: împăunări cu calități postișe s-au văzut, destul de des, în schimb recunoașteri ale defectelor și păcatelor, mai rar, în afară de cazul unor exhibiționiști. Lui Bacovia (cel din liceu și din facultate) nu-i lipsea însă cu totul această înclinație... Apropo de definiții, se poate spune, cred, și așa: Bacovia e un Cioran înainte de Cioran, unul mai puțin demonstrativ, cu apoftegme sentimentale, care observă mult, dar formulează rar: adevăruri, nu paradoxuri. Un avantaj neașteptat: sterilitatea îl oprește pe Bacovia de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
probabil „Rêve d’amour” de Th. Bonheur, „Dichterliebe” și „Les fruits du mariage” de A. Cirillo etc., la modă în primii ani ai secolului XX, sau Chopin („lugubrul marș al lui Chopin”). Nu i neg cîtuși de puțin sensibilitatea și înclinația. Nu pot totuși să mi-l imaginez ca virtuoz, capabil de un largo intens, de un molto vivace avîntat, scăpărător. De ce? Nu cred că avea, mai ales spre bătrînețe, putere în degete și rezistență la efort. Freca, din veche obișnuință
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
iveală. André Fraigneau devenise conștient de homosexualitatea lui cu mult înainte de 1935, acesta fiind unul din motivele pentru care era atât de atras de Grecia. El a recunoscut în Marguerite o femeie la fel de nepotrivită pentru convențiile heterosexualității. Nu cunoscuse aceste înclinații când s-a decis să o publice, deși îi era perfect clar de ce el un tânăr homosexual fusese atât de impresionat de Alexis. Când, în Grecia, a descoperit despre ce era vorba cu Yourcenar, a fost destul de ofensat. Așa își
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
retrasă. Grace Frick a fost Constantin Cavafis (1863-1933) a fost unul dintre cei mai iluștri poeți lirici moderni ai Greciei. Subiectele abordate sunt diverse dar, poemele lui cele mai bune sunt scurte declarații ale întâlnirii erotice între tineri cu aceleași înclinații. Tinerii lui se întâlnesc și hoinăresc în cafenele și baruri de noapte, apoi își petrec primele ore ale dimineții unul în brațele celuilalt, fără ca apoi să se mai întâlnească vreodată... Poezia lui Cavafis este simplă, realistă, fără metafore dar intens
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
comentariu pe marginea piesei ei Electra; și traducerea și comentariul asupra poemelor lui Cavafis, începute în Grecia pe la mijlocul anilor '30, care nu vor vedea lumina tiparului până în 1958. Dacă se plictisea pe insula ei (rar) revizuia vechi lucrări perpetua ei înclinație de a turna vinul vechi în sticle noi -, așa cum a făcut cu Obolul visului în timpul acestui deceniu. Dar ciudat a fost angajamentul ei față de un eseu pe care îl scria despre Thomas Mann, și care i-a solicitat imaginația și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
povești despre lungii ani care se scurseseră. Henri-Maximilian se distinsese ca soldat în timp ce Zenon devenise mai iconoclast. Gândirea lui filosofică, teologică și științifică a devenit atât de îndrăzneață încât trăiește aproape într-o constantă suspiciune. Paranoia lui este amplificată de înclinația sa sexuală spre sodomie, pe care Yourcenar o eludează și abia o explorează. Îi este suficient să descrie cum el continuă să cedeze ispitei cărnii de bărbat tânăr. Dar fuge din nou și scapă de Inchiziție, de fiecare dată trăind
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
și cu nevoile sociale, pentru ca societatea să înregistreze maximum de folos, iar tânărul să obțină, maximum de satisfacții. Alegerea unei profesiuni nu trebuie să se facă, așadar, la întâmplare, ci din perspectiva unor criterii esențiale: în primul rând, concordanța între înclinații și aptitudini, pe de o parte, și cerințele profesiunii dorite, pe de altă parte; în al doilea rând, acordul între aspirațiile profesionale și cerințele sociale, pentru a se evita dezechilibrul între cererea și oferta de cadre. Pentru realizarea acestui ultim
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a unui sentiment al devalorizării și nerealizării eului). Sunt frecvente, din păcate, cazurile de conduita, ambivalență, care semnifică orientarea persoanei spre două, roluri profesionale diferite, considerate la; fel de importante, dar alese pe baza unor motive deosebite: nentru unul pledează înclinațiile și aptitudinile personale, care predispun subiectul spre îndeplinirea unui anumit rol social; pentru celălalt determinante sunt aspirațiile (cu un caracter, mai mult sau mai puțin, egoist) de a obține un anumit prestigiu social, sau dorința de a obține o mai
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
împotriva, solicitării din afară: „În primul caz avem rezistența mediului la năzuințele și dorințele noastre (ni se refuză bunurile la care tindem); în cazul al doilea ni se cer eforturi pentru care nu suntem dispuși, suntem constrânși să acționăm împotriva înclinațiilor noastre. Primul tip se apropie de modul descris astăzi ca frustrație”. Într-adevăr, frustrația implică prezența unui conflict între două tendințe: una care se leagă de tipul de relație „scop-reacție”, și alta care apare sub influența „condițiilor interferente”. Așadar, „tensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Viziunea deterministă a lui S. Freud face apel doar la „inconștient”, înțeles ca o „zonă dinamică” în care se produc fenomene de „conflict” și în care se elaborează „soluții de compromis”. Așezând la baza doctrinei sale apriga luptă între „Id” (înclinații inconștiente”) și „Ego” (personalitatea cu psihicul ei) și „Super-Ego-ul” (principiile conduitei, normele sociale și valorile morale), S. Freud susține ideea după care omul ar fi condamnat la o permanentă frustrare, deoarece lupta între cele două instanțe extreme, Id și Supra-Ego
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o permanentă frustrare, deoarece lupta între cele două instanțe extreme, Id și Supra-Ego, nu este niciodată pe deplin conciliabilă; această luptă este plină, prin urmare, de frustrare, înțeleasă ca o deposedare de către „cenzură” (care este o funcție a „Super-Ego-ului”) a înclinațiilor (pulsiunilor) omului, care au un caracter predominant sexual. Pe parcursul dezvoltării sale psihice și în timpul vieții sale adulte, omul - arată S. Freud - este supus frecvent frustrărilor și conflictelor, deoarece organismul caută, conform „principiului plăcerii”,să-și satisfacă pe orice cale pulsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pozitiv și unul negativ. Dar așa cum am văzut într-un capitol anterior, relația între „frustrație” și „conflict” este de tip „feed-back”, astfel că „frustrația vocațională” poate determina, la rândul ei, „conflictul”. În cazul, de exemplu, al unui student cu puternice înclinații spre arte plastice care ar trebui să renunțe, sub presiunea părinților, la o pregătire și tematică în această direcție în favoarea, să zicem, a fizicii sau matematicii, frustrarea determină, prin consecințele ei, puternice conflicte relaționale, sau de ordin intrasubiectiv, care pot
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
acțiune tendințele de apărare, evitare; în asemenea cazuri, conflictul echivalează cu situația când persoana trebuie să joace un rol care nu i se potrivește și pe care nu dorește să-l îndeplinească. „Conflictul vocațional” exprimă tocmai această necorespondență între posibilități, înclinații, interese, pe de o parte, și rolul asumat, pe de altă parte. Când „personalitatea” nu se poate adapta la rol, ia naștere așa-numitul comportament de „discriminare dificilă”, situație în care activitatea se transformă în sursă de conflict. Această situație
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sau „megalomanice”, structurează anumite modalități de răspuns la frustrare, comparativ cu posibilitățile de răspuns ale unor personalități „flexibile”, permeabile pentru idei și situații noi. Pentru început, ne vom referi la personalitățile de tip obsesiv. Este cunoscut faptul că personalitățile cu înclinații obsesive, realizează conținuturi de gândire, trăiri afective și preocupări, care tind să se impună „Eului”, să ia în stăpânire judecata individului în cauză, împotriva voinței acestuia și a tendințelor sale de a le înlătura. P. Janet spunea despre acesta persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
să ușureze starea de tensiune interioară, să elibereze, să temporizeze, impulsiunea obsedantă (de fapt este vorba de o descărcare prin „acte substitute”, așa cum se întâmplă și în actele de sublimare a energiilor refulate, din unele opere artistice). 2) Persoanele cu înclinații megalomanice, sau paranoice, prezintă o fenomenologie obsesivă asociată cu potențialități delirante, respectiv cu tendințe de prelucrare și interpretare aberantă a situațiilor și a evenimentelor realității. Din acest motiv, persoanele care prezintă în structura lor psihică tendințe paranoide, reprezintă o sursă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
zeul setos de războaie”. (op. cit., p. 418) Numai sub influența înțelesului rațional / intelectual, viața afectivă se poate eleva, poate integra noi sensuri și semnificații, care s-ar îndrepta spre „ținutul conduitelor morale”, de tipul celor dezinteresate sau altruiste. „Lupta cu înclinațiile inimii implică — arată V. Pavelcu — o mare dorință de obiectivitate, iar obiectivitatea înseamnă sacrificiu de sine, curaj, o considerabilă tărie morală și o mare iubire de adevăr. Numai prin jertfirea tendințelor noastre personale, egoiste și efemere, pentru marile interese ale
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
personaj important, bogat. Noua situație o determină pe ușuratica și superficiala Ella să se înconjoare de admiratori mondeni (printre care și neobositul dansator Fred) și să ducă o existență dubioasă, deoarece contactul cu această lume mondenă va descoperi în Ella înclinații frivole și resurse de perfidie. Lovit în sentimentele sale, dominat de incertitudine în privința Ellei, Ștefan pleacă pe front, ca sublocotenent de rezervă, cu speranța unei eliberări din situația morală insuportabilă în care se afla. Ideea că în lipsă va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Spania, unde la sfârșitul anilor '70 au fost create regiunile, cărora li s-a dat o autonomie considerabilă. Dimpotrivă, în timp ce dreapta este adesea de acord în ce privește descentralizarea, în democrațiile vestice cel puțin, conservatorii care doresc să stopeze "cheltuielile excesive" sau înclinația către stânga a autorităților locale au sporit adesea centralizarea este cazul conservatorilor britanici în anii '80. Așadar, în ansamblu există o relație între ideologie, gradul de acceptare a regimului și centralizare. Regimurile liberale care sunt ușor acceptate tind spre descentralizare
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
la vot. * Supravegherea împărțirii puterilor între cele două niveluri ale guvernării trebuie să fie încredințată unei Curți Supreme. Dar aceasta înseamnă a da o putere imensă judecătorilor, care pot efectiv modifica constituția într-o direcție centralizatoare sau descentralizatoare în funcție de propriile înclinații. Problema cine îi numește pe judecători este prin urmare crucială; vom vedea în capitolul 20 dificultățile întâmpinate în acest sens. * Entitățile componente trebuie reprezentate la nivelul guvernării centrale într-o Cameră Superioară. Totuși, componența acelui organ poate varia semnificativ de
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
este un creator care, negăsind un sprijin în realul desprins de esențial pentru a-și figura neliniștile, caută un sprijin în esențial pentru a mântui realul. El găsește acel punct de rezistență în ceea ce este mai puternic în personalitatea sa: înclinația de a figura lucrurile și întâmplările lumii sub specia unei contradicții reconciliate" (subl. mea, E.I.). Un "farmec dureros" are și opera lirică a Irinei Andone, în care se figurează aceleași neliniști, aceleași tensiuni ale inadecvării la un real desprins din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în general purtătorii unui mesaj existențial binecunoscut, așadar provocator ca virtualitate re-interpretativă: Fedra, Hipolit, Iona. În spatele tratărilor poematice ale Carmeliei Leonte se ascunde un cod existențial în care primează discreția, ca o formă de camuflare a vulnerabilității: poeta cu reale înclinații dramaturgice înțelege că formele de deghizare, travestiul, masca, și mai ales cea mitologică, sunt oricând preferabile afișării ostentative a traumelor sau frustrărilor feminității neînțelese. Deși undeva recunoaște ineficiența măștii ("Sabia cade. Lucitoarele lucruri./ Memoria./ Căința./ Dar dacă/ acest chip împietrit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
răsfrînge cu siguranță și asupra modului de calificare a privitorului (pictor, gură-cască, spion) și a motivațiilor acestuia (curios, intrigat, nou-venit...). La aceasta este necesar să adăugăm că personajul în chestiune trebuie să fie plasat într-un mediu ambiant care favorizează înclinația lui către observație (loc înalt, deschidere, transparență) și să îndeplinească o acțiune-pretext caracteristică (a ajunge devreme la o întîlnire, a sosi într-un mediu necunoscut...)14. (43) Ravanat și Servettaz se opriră mai bine de un sfert de oră înainte de
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
răscolită, scoasă din țâțâni. Un țăran și-a instalat culcușul într-un plop, profesorul de desen de la o școală oarecare umblă desculț și nu răspunde oamenilor la salut, în schimb salută vitele și câinii, un alt personaj, fără să aibă înclinațiile zoofile ale băiatului din Cătunul lui Faulkner, ce aleargă dement după o vacă, își adoră capra și nu iese nicăieri fără ea, iar o femeie, sărind noaptea pe o fereastră, nimerește într-un pom și adoarme agățată de crengi. Este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
și distorsiuni, și mai ales porniri dezumanizante. Uri, spaime, complexe atavice răbufnesc în expresii paradoxale, demențiale, desfigurând caractere, impunând conduitei multora manifestări de neînțeles. Prin răsturnările sociale au ieșit la suprafață exemplare umane deformate moral sau incapabile să își domine înclinații și veleități nocive, ca brutalitatea, cruzimea, orgoliul exacerbat, arivismul, setea de putere. Parvenit într-o anumită funcție, un ins se comportă ca un satrap, consătenii ajungând să se teamă de el. În jurul micului despot s-a aciuat o clică de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]