4,343 matches
-
și să ies la larg. Te rog, Îndurătorule, îndură-te. Cândva, sunt sigur, o să vin cumva la voi și-o să mă auziți iar. Nu știu de ce mă aflu aici, în biserică, în fața unei icoane. De ce sunt închis aici, în argintul înghețat al unei lumi pe care nu mi-o doream, așa cum și voi sunteți, orice-ați spune, închiși de la naștere, ca-n pușcărie, ca-n plasa de fluturi sau ca-n colivie, într-o lume pe care n-o doreați, n-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o lume pe care n-o doreați, n-o cunoașteți și n aveți cum s-o stăpâniți. Degeaba vă zbateți. Suntem prizonieri și condamnați, fiecare în lumea lui și-n singurătatea lui. De ce nu mă vedeți? Sunt ferecat în argintul înghețat al icoanei unei lumi care poate că deja nu mai este. Încerc să vă văd de acolo, din rama zilei mele de-acum și, dacă tăceți o clipă, cum tac apele adânci din fântâni, poate-o să auziți ce îmi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
După ce lăsase în urmă spitalul și un mic complex comercial, se pomeni cu o salvare ce în plină viteză, cu sirena în funcție, intrase în incinta Cimitirului Central chiar pe sub nasul lui. Fenomenul i se păru curios. Într-un cimitir înghețat, la o oră matinală, când și preoții încă dorm liniștiți lângă coanele lor preotese, acolo nu au ce căuta decât morții în cavourile de piatră și, probabil, strigoii, dacă or fi existând. O fi înviat vreun mort, glumi în sinea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cafeaua în liniște, asistase la următorul dialog dintre profesorul de sport, care în dimineața respectivă, sosise cu câteva minute în urma lui și un alt coleg din prejma sa: Am văzut cu ochii mei cum ridicase din Cimitirul Central un om înghețat. Era un tip înalt, mai lung decât targa. Era viu? Întrebă Bidaru cuprins de o bănuială. Nu pot să-mi dau seama. Mă grăbeam să nu întârzii la ore și totuși, după spusele celor care-l văzuseră mai bine, părea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cu cine am vorbit la telefon? În orice caz, cu un bărbat. Te cunosc destul de bine. Cu femeile ești mult mai politicos. Cu Bratu Andrei. Mi-a relatat unele amănunte despre moartea lui Mișu. Știi cum a murit? În cimitir înghețat. Chiar tu mi-ai spus aseară că ai și văzut salvarea, dar nu știai despre cine era vorba, ai uitat? Am rămas crucit, nu altceva. Știi ce i-a trecut nebunului prin cap? Ce? Ca să înțelegi, trebuie să știi că
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
care au găsit-o în prejma lui. Că a făcut-o intenționat, că din greșeală, nimeni nu știe. Cert e că a murit otrăvit, cel puțin cu cinci-șase ore înainte de a fi urcat în salvare deoarece trupul îi era deja înghețat bocnă. Drept să-ți spun când mă gândesc la el, mi se face pielea ca de găină, mă ia frigurile. Cine și-ar fi închipuit că un asemenea bărbat, frumos și deștept să sfârșească în felul acesta?!... Și când te
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ca ghinda în fălcile mistreților flămânzi. Și zăpada în jurul lui arde... parcă ar scoate limbi de flăcări și fum!.. Primăvara și vara era mai liniștit. Și așa, cumplitul supliciu a ținut zile, luni și ani... până ce bietul om a sfârșit înghețat și sfâșiat de fiare... Era moșierul Grigore Șipoteanu-Fălciu; bătrân cu barba stufoasă, bătută de bruma vremilor, cam la anii senectuții, fost deputat conservator al Ținutului Fălciu mulți ani... Moșiile neamului său se întindeau pe câteva mii de fălcii... cam jumătate
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și viscolul. Crivățul gemea, șuiera, răscolind și învolburând zăpada în troiene până în streșini. Copacii trosneau cu vaiete lungi, plângătoare. De câteva nopți, mai ales, arătări sure începuseră să picteze adâncul alb al zăpezii. Erau lupii, care, înfometați, veneau de peste Prutul înghețat, de dincolo de Nistru, din pădurile fără sfârșit rusești, aciuindu-se în Codrii Fălciului. Foamea le dădea îndrăzneală, trecând prin ogrăzi, peste gardurile înecate de zăpezi, năvăleau în sate, încercând fără sfială gospodăriile, atacând oameni și animale, sfâșiau câinii care le
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
stejari... Nici nu se știa a cui era pânda... nu se știa a cui era urmărirea. Suia pieptiș, în dimineața aceea... din Valea Idrici, sus pe muchea dealului Rediu Mârzac, în inima codrului, și străbătea încet poteca strâmtă, de lăstăriș înghețat. Când, deodată, la 20-30 de pași, a apărut un lup în cale. Era o lupoaică mare cu țâțele pline. Avea niște ochi mari, cenușii, arzători care nu se mai închideau și scăpărau, trozneau ca ghinda în fălcile mistreților. În strâmtoarea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ultimă sforțare, animalul căscă larg gura, vrând parcă, să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnind fără întoarcere. Luna se ascunse după o zdreanță de nor... Codrul tăcut, înghițea zvâcnelili fiarei și a omului, străpuns de un fior înghețat. Anton, deși vânător încercat, rămase deznădăjduit... parcă și prin el trecuse nevăzută, umbra amară a acelui sfârșit. Fiori înghețați îi scutură tot trupul. Din țeasta zdrobită, sânge și creeri înroșiră zăpada, iar ochii... ochii aceea ca două bucățele de lună
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
întoarcere. Luna se ascunse după o zdreanță de nor... Codrul tăcut, înghițea zvâcnelili fiarei și a omului, străpuns de un fior înghețat. Anton, deși vânător încercat, rămase deznădăjduit... parcă și prin el trecuse nevăzută, umbra amară a acelui sfârșit. Fiori înghețați îi scutură tot trupul. Din țeasta zdrobită, sânge și creeri înroșiră zăpada, iar ochii... ochii aceea ca două bucățele de lună îl priveau, îl căutau... Și iarăși îi revăzu privirea în ochiul de geam, din noaptea aceea dinspre Bobotează... Privindu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
auzindu-se doar suflul vântului... și răsuflet de om. Un vânt rece sufla dinspre răsărit. - E crivățul stepelor rusești! ..murmură Anton, ca pentru sine. În Rusia sunt haite de sute de lupi, numai într-o singură pădure... Iarna trec Prutul înghețat, la noi, pe aici prin partea Fălciului ...își continuă gândul, pădurarul. - Oare, or fi trecut?!... Murmură moșierul cu un fel de teamă... Vântul se ascuți, și se înăspri. O rafală se năpusti.. ca o pală subțire și tăioasă, orbindu-i
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Cu razele lunii în față, lupul apărea înspăimântător, ochii îi ardeau ca doi cărbuni aprinși, blana avea sclipiri argintii, iar luciul palid al colților Anuca, fata pădurarului 157 deveni strălucitor. Moșierul ca împietrit, simți că-l ia cu frig, fiori înghețați îi scuturau spinarea... Gânduri cumplite îi năpădiră mintea. Pentru o clipă se crezu pierdut, chiar cu Anton alături, gâtul uscat i se zbătu în sugrumare, se și vedea devorat. Pădurea se căsca în față tot mai mare... Pădurarul, cu o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ajuns, în sfârșit, în Ithaca... e fericit... De fapt nu vorbea aproape deloc. Când ajunsesem și eu abia în ziua înmormântării și-o văzusem cu fața acoperită cu un voal negru de mătase, care atârna pe sicriul închis și parcă înghețat, mi se păruse că nu mai era ea, bătrânica aceea plăcută, care mă crescuse. Surâsul acela optimist, chiar dacă l-aș fi văzut pe buze și în ochi, nu l-aș fi putut distinge din cauza vălului. Eram convins că vălul era
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
vedeam cum se târau în păduricea din apropiere, ținându-se de o sanie, pentru a aduna câteva lemne să-și facă un picuț de foc, ca să se încălzească. În majoritatea cazurilor, când veneau înapoi, deasupra lemnelor se aflau câteva corpuri înghețate care, din fericire, nu mai aveau dureri și suferințe...Îi vedeam în lagărul de muncă încărcând vagoane de 80 tone cu lut special (foarte greu de încărcat, fiind greu și foarte alunecos) Erau așa de slăbiți, încât abia se puteau
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
credeam că va veni o vreme când nu vom mai scormoni prin gunoaie ca să găsim coji de legume și de cartofi mai ales. Hilde era gravidă prin luna patra. Trebuia să ne trezim dis de - dimineață și să traversăm râul înghețat, prin zăpadă până-n brâu, bărbați și femei, undeva la 20 de kilometri, ca să tăiem un brad extrem de gros. Un brad foarte bătrân. În fiecare zi tăiam cu joagărul câte un pic, pe rând, și ne grăbeam să revenim, tot așa
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să-și dea seama ce este; doar un singur lucru era limpede: cea mai veche lege a deșertului fusese încălcată și asta era ceva ce un imohag nu putea accepta. își aminti de bătrâna Khaltoum și simți cum o mână înghețată - frica - i se pune pe ceafă. Apoi își plecă privirea spre ochii deschiși ai Lailei ce străluceau fără somn în penumbră, reflectând ultimii cărbuni ai focului, și i se făcu milă de ea: pentru cei cincisprezece ani ai ei abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a graniței. Acum era doar un biet imbecil, care pierduse tot ce avea pe lume din cauza nesăbuitei lui încăpățânări de a respecta niște tradiții învechite ce nu mai reprezentau nimic pentru nimeni. Laila! Un fior, ca un curent de apă înghețată, îi străbătu șira spinării când și-o imagină în puterea acelor bărbați cu uniforme murdare, centiroane groase și cizme rău mirositoare. își aminti de fețele lor când îl amenințau cu armele la intrarea jaimei sale, de mizeria campamentului lor, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aia? — Zăpadă, răspunse femeia, dându-și aere de superioritate și profundă experiență. Și pune-ți ceva pe tine, că în curând o să se facă frig. într-adevăr, se făcu un frig cum targuí-ul nu mai pomenise vreodată, pentru că un aer înghețat ce purta uneori fulgi microscopici puse stăpânire încetul cu încetul pe întregul vagon, obligându-i pe bieții călători să se înfofolească, tremurând, cu tot ce aveau la îndemână. Când, aproape pe înserat, se opriră într-o minusculă gară de munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
plin de vise. Nineta mă aștepta... Știi, am ajuns, nu știu cum, la Polul Nord. Eram îmbrăcat de primăvară și, cum era pustiu peste tot, n-am avut de unde arunca o țoală în plus pe mine. Am adormit în zăpadă cu mulțumirea că înghețat se moare frumos. Asta am aflat-o de la... Dar mai contează? Apoi, ca să vezi poveste, m-am trezit, ca prin minune, într-un deșert. Era Sahara, în toată splendoarea ei. Căldura sufocantă, dublată de furtuni de nisip, mă făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
el. Deveni mai plin de speranță. Poporul, se gândi, se va ridica și mă va salva, deși nu s-a ridicat pentru ceilalți. Fantoma lui Czinner se simți din nou aproape vie, și o undă de căldură Îi atinse transparența Înghețată. Dar mai erau multe lucruri care trebuiau luate În considerare. Mai Înainte de toate, trebuia să se descotorosească de reporteriță. Trebuia să scape de ea la Viena. Nu avea să fie greu, pentru că trenul nu sosea până aproape de nouă și pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
masă, un film și câteva pahare fuseseră suficiente pentru a scoate informația de la Anna. Dar se temuse s-o Întrebe despre cifru - și-ar fi putut da seama că farmecele ei nu ajungeau ca să-l aducă pe Întuneric, peste acoperișul Înghețat, până În dormitorul ei. De pe o mică etajeră din spatele biroului scoase șase volume grele din Activitățile feroviare și administrația căilor ferate, după care se ascundea o ușiță de oțel. Mintea lui Josef Grünlich era acum limpede și concentrată. Se mișcă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
al micuței stații fără peron. Uitase să-și pună mănușile și, Înainte de a apuca să și le tragă, degetele Îi fură pișcate de frig. Își târî Încet picioarele prin zăpada și noroiul la Început pe jumătate topite, apoi pe jumătate Înghețate. Da, sunt bucuros că nu m-am aflat la Belgrad, se gândi el. Totul era foarte confuz. Oamenii ăia erau săraci și el era, la rândul lui sărac. Oamenii ăia aveau neveste și copii, dar și el avea soție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Zâmbetul omului se șterse de pe chipul său și-l văzu adunând o cantitate amenințătoare de cuvinte, așa că Îi explică: — Ați fost atât de Îndatoritor cu mine. Era foarte frig afară, În aerul liber, așa că Începură amândoi să se miște. Noroiul Înghețat trosnea și se crăpa lângă pantofii ei, murdărindu-i ciorapii. — Mi-ar fi făcut multă plăcere, spuse el, Înșirându-și cuvintele cu multă corectitudine, și regret din tot sufletul că nu pot accepta. Cobor din tren la Belgrad În timpul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi trase ușa fără s-o Încuie. — Ce vor? Întrebă ea. Nu trebuie să pierd trenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]