4,859 matches
-
Cât am stat la Belapur, am ieșit de două ori în oraș - în grup, bineînțeles - incluzând-o aici și pe Ana. Am repetat plimbarea și la Pune, pe principala arteră comercială, Lakshmi Road. În aceeași formație. De fiecare dată eram îngrijorat că mergeam destul de mult pe jos, umblam din magazin în magazin, pe o caniculă de peste 30°C. Afară... o aglomerație infernală de oameni, ricșe, animale, biciclete, mașini de tot felul. Și, unde mai pui că femeile au obiceiul de-a
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Minunea s-a întâmplat! După cum v-am mai spus, prietena noastră a manifestat în timpul sejurului indian o vioiciune și o agilitate de invidiat pentru o femeie de vârsta, constituția și... starea ei de sănătate. Plecase în aventură ca o... pacientă îngrijorată de viața ei și revenise ca o femeie puternică, optimistă și încrezătoare în viitor. După depășirea euforiei primelor zile de după întoarcerea în sânul familiei, odată reintrați în cotidianul pământenei noastre vieți, adică - pentru Ana - nepoți, școală, bărbat, gospodărie... a trebuit
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
în aer se simțea atmosfera de sărbătoare. De data aceasta, puja se desfășura pe stadionul cel mare. Pentru restul lumii, adică non-indienii, erau pregătite niște saltele confortabile chiar în fața scenei. Le-am încercat, de-asta pot vorbi despre confort dar, îngrijorându-mă eventualitatea unei șederi prelungite, am ales varianta mai comodă pentru mine, aceea a unor scaune cu spătar aranjate în zona V.I.P., undeva în lateral. Subliniez: am apelat la această variantă doar pentru confortul coloanei vertebrale! Ascensiunea lui Kundalini trebuia
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
și alte frumuseți - mă refer la cele pământene - când trăirile mele spirituale scad (scad?!) în intensitate? În fața computerului așezat, în acele clipe nu știu ce să scriu! Parcă mi-aș acorda un moment de respiro în vederea muncii viitoare. La început am fost îngrijorat, m-am învinovățit chiar! Apoi, mi-am dat seama că acesta-i programul, legea complement ariilor de care am scris mai sus; e necesar abandonul, nimic nu trebuie forțat, totul trebuie să curgă firesc, frumos și sigur, devenind apoi chiar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a lucrat ca industriaș și comerciant timp de 12 ani în România, fiind membru al Consiliului Camerei de Comerț Britanice în România, scria în Britanica nr.3-4 din mai-iunie 1938: ...”eu am găsit întotdeauna pe români amabili, chibzuiți, ospitalieri și îngrijorați de ați fi folositori și de a-ți da ajutor, îndatoritori, și cu cât funcționarul public cu care vii în contact e mai mare, cu atât mai amabilă e considerația pe care ți-o dă. Dacă unele întreprinderi străine au
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
pentru dezvoltarea literaturii realist-socialiste în RPR". Instructorii CC, cu modestie, remarcau: Succesele obținute în literatura noastră se datoresc în primul rînd conducerii ei de către partid, preocupării permanente a partidului față de creația literară și de scriitori". Vigilenți și autocritici, sînt totuși îngrijorați de "numărul insuficient al lucrărilor inspirate din actualitate, din viața și lupta oamenilor muncii conduși de partid, pentru construirea socialismului". Și în continuare: "Literatura nu ține pasul cu viața. Unii scriitori nu reușesc să observe întotdeauna noul care se naște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
film, la Operă sau pentru un concert la Ateneu. Dacă ar fi lipsit de la vreun spectacol, chiar dacă îl văzuse de nenumărate ori, și-ar fi rămas acasă măcar o zi, Fernic, Pribeagu sau alt prieten cu siguranță s-ar fi îngrijorat să nu se fi îmbolnăvit sau să nu fi pățit ceva. Căci așa era Cristi, nu stătea o clipă, își trăia viața din plin, de parcă a doua zi ar fi dat colțul. Nu rata nici expozițiile de artă sau muzeele
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nu pentru trupul tău tânăr și frumos, pentru faimă și banii de palate. Spune-mi, știe vreuna din câte au călcat aici ce e în sufletul tău ? Spune- mi... După câteva secunde de tăcere, Cristi o îmbrățișează. — Nu te mai îngrijora atâta, mamă, c-o să fie bine. O să găsesc o femeie care să mă iubească așa cum spui tu, cu adevărat. Dar e greu acum, nimeni nu mă știe și nu stă să afle cine sunt, sunt Cristian Vasile și-atât. Ei
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
asumăm asta. Pentru că cine s-o facă, domnule Vasile ? Cine să ros- tească despre viziunile corecte ? Vânzătorul de la colț, pe care-l poți prosti cu o sacoșă de bunuri ? Muierea simandicoasă și aranjată cu ultimele țoale din afișe, care e îngrijorată mai mult de calitatea blănii din care-i e făcut cojocul ? Sau de numărul de mărgele și strălucirea lor ? De aceea vă spun, pentru un model ca dumneavoastră, indiferența aceasta ele- gantă, într-adevăr, și deopotrivă simplă și convenabilă pentru
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a nimerit fix într-un pom, pe un câmp de lângă Șoseaua București-Ploiești. Nu s-a rănit grav, dar a necesitat câteva zile de spitalizare pentru vânătăi și julituri, zile în care Cristi și alți amici de- ai săi au venit îngrijorați să-l vegheze și să-l roage să termine cu sporturile extreme. Nu simt niciun fel de rău sau „gol“ la stomac. Sunt perfect conștient, simt cum alunec în aer și... aștept deschiderea parașutei... E o senzație de neînchipuit ! Niciun
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de parcă ar fi dispă- rut și el de pe pământ odată cu cel mai bun prieten al său. Nu a fost zărit la nicio piesă de teatru, la Operă, la film sau privind tablourile vreunei expoziții. Publicul îi simțea lipsa, Vișoiu era îngrijorat peste măsură văzând cum câștigurile sale scad în fiecare seară, iar odată cu absența sa, nici romanțele și tangourile, pe care le făcuse atât de celebre, nu mai erau atât de ascultate. Străzile erau tot mai cufundate în jazz, în swing
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
încălzești, mișcă-te întruna și bagă-te în saltea cu totul. Coșmarul de la Jilava nu a durat mai mult de o săptămână, iar lecțiile violente de umilință au încetat de îndată ce fami- lia și câțiva amici au început să-l viziteze, îngrijorați de situația în care se afla Cristi. Nopțile mai era trezit din somnul care și așa venea greu de câte o bubuitură zdravănă în ușă. Și atunci se speria teribil, gândind că au să năvălească peste el să -l bată
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nevoie. Orice numai să putem readuce un zâmbet pe chipurile lor ostenite și îngrozite. Orice să le putem alunga fricile și gândurile și imaginile care îi terorizează, și să poată dormi măcar o noapte liniștiți. N-ai de ce să te îngrijorezi, mamă. Nu mă forțez mai mult decât pot, ba din contră, am reînceput să-mi descopăr curajul de a ridica anumite note, pe care le credeam pierdute. Am învățat să cânt cu sufletul, nu cu plămânii, nu din cap sau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Înalte ca În alte țări (probabil că În această privință România are o poziție de mijloc), dar, grație și difuzării informațiilor senzaționale prin mass-media (În anii comunismului nu se spunea nimic despre așa ceva), omorurile și tâlhăriile au Început să-i Îngrijoreze pe români, dându-le sentimentul că sunt neprotejați. De aici, visul de autoritate al multora. Ei visează la un cârmuitor care să facă ordine și să restabilească dreptatea. În fapt, nu s-ar putea spune despre statul român că nu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
fost priviți cam de sus de unguri. Erau În cea mai mare parte țărani, prea puțini orășeni și intelectuali, iar ungurii formau clasa dominantă. După 1918, rolurile s-au inversat. Din „stăpâni“, ungurii au ajuns să fie „dominați“. Ei sunt Îngrijorați și de scăderea continuă a ponderii lor În Transilvania. La Începutul secolului al XX-lea, vorbitorii de limbă maghiară erau aproape o treime, acum nu mai sunt decât o cincime. Reprezentau majoritatea În mediul citadin, acum au ajuns minoritari și
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
puteai să nu fii înspăimântat și în același timp fascinat. Citind aceste articole aveai sentimental că supraviețuirea omenirii nu apărea ca foarte importantă în economia de lungă durată a timpului. Eram condamnați. O meritam. Iar eu eram obosit (Ce o îngrijora pe Jayne în afara acelor scene care trebuiau filmate din nou? Copiii ne imitau expresiile faciale, care în ultima lună fuseseră grimase agasate.) Și atâția copii erau dați dispăruți, încât tindea să devină o epidemie. Aproximativ doisprezece băieți dispăruseră de când ajunsesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din urmă a dat din umeri. - E în regulă. - Îndrumătoarea ne-a spus că dacă vrem ca un copil să ajungă la marile facultăți din Ivy League travaliul începe din clasa întâi, zise Jayne foarte firesc, probabil ca să nu-i îngrijoreze pe copii, care probabil nu erau oricum atenți. - De fapt chiar mai devreme, îi reaminti Marta. - Praf în ochi, scumpo, am oftat eu. N-o lăsa să ți-o tragă, soro. Robby chicoti brusc, spre satisfacția mea. Jayne se încruntă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aisi, domnu Erris?) - Ei bine, am această stare de anxietate, știți, tulburări anxioase. - Vizavi de ce? - Hm...accidente de avion...teroriști... Am făcut o pauză, după care am adăugat: Băieții aceia dispăruți. Se îndreptă în scaun. - Domnule Ellis, eu mult mai îngrijorată de ciroza ficatului decât accidente de avion pentru dumnevoastră. Oftă și își notă ceva în carnețel, apoi trecu la: „Așa, ceva vise noi? (Asa, cefa fise moi?) - Da, unul a-ntâia, am zis, încercând să-mi ascund lipsa de entuziasm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Miss Popularitate? Pentru că ținând cont ce greșeală enormă a fost să trimitem copiii la școala aia oribilă - oricum, bravo ei, și apropo - iar acum Jayne își ridică ochii din scenariu (avea titlul Goana fatală) - de ce ești dintr-odată atât de îngrijorat? Mi-am dat seama că ceea ce îi spuseseră profesorii în seara asta o ofensase profund pe Jayne, mult mai mult decât mi-aș fi imaginat. Jayne fie nu voia să cunoască adevărul despre copiii ei - existând probleme pe care nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe un profesor în seara asta spunându-ți că fiica ta stă mult prea aproape de oameni și vorbește prea tare și nu e capabilă să-și pună în aplicare ideile... - Ce faci? întrebă Jayne. Ce naiba faci în momentul ăsta? - Mă îngrijorează soarta ei, Jayne... - Nu, nu, nu, cred că e altceva. - Crede că păpușa e vie, am explodat. - Are șase ani, Bret. Șase. Băgă-ți asta-n cap. Are șase ani. Fața lui Jayne se înroșise, iar cuvintele ei ieșeau ca și cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din ascunzătoare. L-am întrebat pe scriitor cum poate ceva neviu să se-ascundă? L-am întrebat pe scriitor cum momești ceva neviu afară din ascunzătoare? Asta l-a amuțit momentan pe scriitor. În cele din urmă tăcerea m-a îngrijorat. Scriitorul a fost reactivat când m-am dus la fereastra din camera lui Sarah, privind spre gradul viu și pisica mutilată. Scriitorul a propus să mergem în camera lui Robby. Am ezitat pe coridorul din afara camerei lui Robby și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
despre asta? Ai să-mi spui ceva? - Nu știu ce-i de vorbit despre asta. Vocea lui era calmă și rațională, dar minciuna își întorcea scăfârlia neagră spre mine. - Încetează, Robby. - De ce ești supărat pe mine? - Nu sunt supărat pe tine. Sunt îngrijorat. Îngrijorat de soarta ta. - De ce? întrebă el, cu ochii întrebători. Sunt bine, tată. Iarăși. Cuvântul „tată“. O ispită. Pe moment levitam. - Vreau să încetezi. - Ce să încetez? - Nu vreau să mai simți nevoia să mă minți. - Ce să mint? - Fir-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dispăruți? Știi ceva ce-ar trebui să ne spui și nouă? Tu și prietenii tăi știți ceva ce i-ar putea ajuta pe alții... - Tată, nu-i ce crezi tu. Își dădu ochii peste cap. Asta-i tot ce te îngrijorează? - Cum adică nu-i ce cred eu, Robby? Robby se întoarse spre mine și, un zâmbet fluturându-i pe buze, zise: - E numai un joc, tată. Un joc idiot. Mi-a luat mult timp să cântăresc dacă spunea adevărul sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să împing minciuna (un scenariu mai plauzibil) afirmând că era vorba - despre ce? - invazia casei fundamentale? Mă voi abține a de la folosi cuvântul „creatură“ când voi gesticula spre pădure? Voi încerca să descriu arătarea din coridor? Mă voi comporta ca „îngrijorat“ în timp ce voi camufla adevărata amploare a anxietăților mele din moment ce nimeni nu putea face nimic ca să ne ajute? Poliția va fi aici. Da - și? Polițiști vor cerceta casa. Și nu vor găsi nimic. Tot ce puteau face era să ne escorteze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se auzea câte o mașină trecând pe lângă restaurant; singurul indiciu că exista o realitate în afara locului în care mă găseam. - Aceste două persoane pur și simplu au explodat în flăcări. Miller nu a coborât vocea, dar a aruncat o privire îngrijorată spre ospătărița care discuta cu bucătarul. La un moment dat, în timpul acestei conversații, bătrânul bucătar a dispărut de la bar și m-am gândit că poate și el era o stafie. - De când te ocupi de chestiile astea? Eu îl întrebam pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]