4,199 matches
-
deblocat este îmbătat de un grup ostil mie și instigat să mă omoare în cazul când luna nu va pieri. Respectivul, cu aburii alcoolului în cap, umblă prin sat ca un turbat, înarmat cu o secure și mă tot căuta înjurând de mama focului! În ultimă instanță află că aș fi la școală și vine să mă caute. În timp ce lucram încă în cancelaria școlii, se aude un zgomot și cum eram mai aproape de ușă, deschid brusc ușa și mă trezesc față
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
o spaimă grozavă și atât... În acea seară, aflat într-o vizită prin țările Africii, Ceaușescu ateriza în Spania pentru o scurtă vizită, dar revine urgent la București și se plimba cu elicopterul deasupra dărâmăturilor și a norilor de praf, înjurând de mama focului pe Dumnezeu, pentru că-l detronase momentan din rolul lui de atotputernic conducător! Plec la București și-mi aduc nepotul să urmeze cursurile clasei a IV-a, la Școala unde maică-sa făcuse primele clase de liceu și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
funcționează prestigiul clișeului caragialian încât el autorizează uneori și colocvia- litatea și antilirismul poeziei optzeciste la un poet precum Ion Stratan. În poemul „Trei” din ciclul Pentameronul, Caragiale se insinuează prin clișeul memorabil : „Atunci feciorul este un stupid. Și ne-njură ?/ Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură ! ! !” sau o probă de intertextualitate postmodernă cu Caragiale în poemul „Cinci” : „În beții, lupanare. Sînt Mațe- Fripte./ Privesc la comèdie, plîng./ Curat murdar. Căldură mare.” Mircea A. Diaconu relevă chiar un exces în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Iar eu cu Marga am dat buzna în bucătărie pentru a le cere apă fierbinte și cești. Nu eram singurii violatori ai respectivului spațiu. Mai erau câțiva acolo. Un domn cu barbă, înalt și buimac, o doamnă scundă, nervoasă și înjurând serviciul egiptean și care zicea că a plătit 50 de dolari pentru cina de revelion și e sigură că „ăștia” o să-i dea fasole fiartă chiar și atunci. Câte-un căpșor negru și speriat mai apărea de după vreun colț, dar
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
noștri pentru a-și reface puterile cu un gât sau mai multe de tărie pentru că pe aici nu se prea bea vin. Cert este că, după ce-au ancorat definitiv corturile, într-o veselie claxonați de șoferul unui camion prăpădit, înjurând care mai de care mai pitoresc și abia târându-se au părăsit totuși incinta lăsând un gol imens în urma lor și doi electriceni care-și fac tăcuți treaba montând ce au de montat. Dacă n-ar fi drujba, care face
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Alb)”, au spus ei. „De ce?” „Taximetriștii sunt sup)rați pe noi. Adesea se Întâmpl) s) r)spund) la un apel, iar În momentul În care ajung aici, cei care au f)cut comandă s) fi plecat cu altcineva. Așa Încât acum Înjur) Casă Alb).” Am fost sf)tuiți s) mergem pe jos, pe lang) vechea cl)dire a Departamentului de Stat, și s) ieșim pe poarta care d) În Pennsylvania Avenue. Așa am și f)cut, pe o ploaie rece care i-
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
berbecuți erau Inc)rcați Într-un camion pentru a fi duși la abator. Aceștia au Încercat s) fug). Au fost Ins) Înșf)câți de muncitorii arabi, care i-au ridicat apucându-i de lan) și i-au aruncat În camion, Înjurând. Ceva mai Încolo z)ceau pieile urât mirositoare ale animalelor care tocmai fuseser) ț)iate. Când vom Înceta acest m)cel și vom trece pe legume, nuci și fructe? Nu e o Întrebare nepotrivit) atunci cand asculți un om civilizat discutând
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
versuri, am Încercat să mă transpun În aceeași stare de extatică aducere aminte față de anii de studenție ca În perioada când am trăit această stare față de adolescența mea, dar n-am reușit să evoc decât mici imagini fragmentare: rusul M.K. Înjurând prost dispus consecințele unei cine În sala de festivități a colegiului; un alt rus, N.R. zbenguindu-se ca un copil; P.M. năvălind În camera mea cu un exemplar din Ulisse adus recent pe ascuns de la Paris; J.C. trecând pe la mine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
t că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în mine?!?! Ai?!?!... Știi?!?!"... Scrâșneam, înjuram, plângeam și puneam foc. Am ridicat-o din pulbere; era cârpă, nici glas nu mai avea. Am aruncat-o în căruță, peste boarfe, peste copchii, și-am dat bice! Mă ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au revărsat ca turbații glotașii Moldovei, cu furci, cu topoare, cu țăpoaie chiuind, urlând, blestemând, așa cumplit răcneau că turcii s-au spăimântat crezând că suntem de două ori mai mulți decât eram. Mamăăă!! Ce tăiere! Seceriș! Măcel! Răcneam! Blăstămam! Înjuram! Și tăiam! Tăiam! Pușcile trăsneau. Buciumele buciumau. Prăpădul de pe lume! Nu ne mai păsa nici de viață, nici de moarte! În clipa aceea am știut că nu putem fi înfrânți: izbânda a noastră era! Cum o înturnat soarta bătăliei Domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cucerirea lumii visa. Eram la Veneția, povestește Țamblac, Europa era în tremuriciul furiei cuceritoare a lui Mahomed, iar speranța se chema Iancu de Hunedoara... Și l-au ajutat de l-au prăpădit! Să-l fi auzit cum tuna și fulgera... Înjura de mama-focului, n-am auzit nicicând pe cineva înjurând atât de cumplit, pe românește, pe ungurește, ba chiar pe turcește. Sictirea pe Papa de la Roma, dar, mai ales, nevolnicia principilor Europei, care, în loc să se unească împotriva pericolului comun, se risipeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
era în tremuriciul furiei cuceritoare a lui Mahomed, iar speranța se chema Iancu de Hunedoara... Și l-au ajutat de l-au prăpădit! Să-l fi auzit cum tuna și fulgera... Înjura de mama-focului, n-am auzit nicicând pe cineva înjurând atât de cumplit, pe românește, pe ungurește, ba chiar pe turcește. Sictirea pe Papa de la Roma, dar, mai ales, nevolnicia principilor Europei, care, în loc să se unească împotriva pericolului comun, se risipeau în lupte sterile cu vecinii pentru te miri ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
i-a cam feștelit teribila-i îngâmfare, spune Tăutu cu ironie. Parcă-l văd pe măritul rege pe năsălie, întins pe burtă, hurducat pe cărări neumblate de munte, măcar să-și salveze prețioasa-i piele, se veselește Mihail. Parcă-l aud înjurând, sictirind de mama focului, pe ungurește, pe latinește precis. Atunci și-a amintit că știe și o boabă pe românească; când e vorba de înjurătură, nu ne întrece nici dracu'... De n-ar fi fost trădarea vornicului Crasnaș, amintește Șendrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare tăiere am făcut în turcime!... Veneau-veneau, valuri-valuri veneau, puhoi se revărsau... Ne copleșiseră... Piept la piept! strigă Ștefan gâfâind, cu pumnii încleștați, cu fălcile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte, înjuram! Nu mai pridideam tăind la turcime! Mare tăiere am făcut în turcime!... Veneau-veneau, valuri-valuri veneau, puhoi se revărsau... Ne copleșiseră... Piept la piept! strigă Ștefan gâfâind, cu pumnii încleștați, cu fălcile încleștate, înfierbântat. Ne tăvăleam în mocirla de sânge! Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
peste puterile ei s-o facă. Acum nu se mai poate opri. Îi impută întârzierile lui evident infidele, la care el, după ce încearcă mai întâi să se justifice, ripostează dur, acuzând-o, culmea, pe ea. Spre cinstea lui nu a înjurat-o și nu a lovit-o niciodată. O lovea însă, când confruntarea lor atingea apogeul, întotdeauna cu același cuvânt, un cuvânt ce mi-a obsedat copilăria și care mi se părea că sună indecent: „Vaisal”, numele, după cum am înțeles mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îl scanda pe un ton triumfător. Cu toate marile lui calități, în ultima vreme evitam să-l văd căci știam că, inexorabil, discuția va ajunge la politică (de fapt, nu la politică, nu „politica” mă speria, căci și el îl înjura pe Ceaușescu, cât la trecutul istoric, relativ apropiat). Și cum nu îmi puteam permite nici să-l contrazic, dar nici să fiu de acord cu el nu puteam... Căci cum să fiu de acord cu cineva care încă îl mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în apă în timp ce omul, în mână cu o scurtătură grea de lemn, o aștepta la marginea copcii să revină la suprafață. Doar trebuia să respire. La o depărtare de douăzeci de metri mai era o copcă la fel și omul înjură când văzu rața reapărând acolo, după ce înotase pe sub gheață. Dar rața nu-și putea lua zborul nici de acolo, așa că folosi cele câteva secunde de răgaz ca să se odihnească. Omul încercă să spargă gheața, să dea în ea cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu era bună pentru așa ceva. Lovi cu bățul gheața albastră, dar săriră abia câteva fărâme: gheața nu se rupea, omul obosi și se lăsă să cadă pe gheață gâfâind. Rața continua să înoate în copcă. Omul se repezi spre ea înjurând și aruncând cu pietre. Rața dispăru din nou și reapăru în prima copcă. Alergară așa, omul și pasărea, până se lăsă întunericul. (...) ... rața rămăsese în copcă (...) Poate că așa era mai bine: rața o să moară în copcă și omul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
închipui însă, înainte de 1989, că și opusul ei ar putea fi la fel? De un bun număr de ani trăim în perioada curajului infect. A curajului între ghilimele, desigur. A „curajului” de masă. Când fără a risca nimic oricine poate înjura pe oricine. Se poate grozăvi. Se poate da mare. Cum să reziști (puțini îi rezistă) ispitei contestării comode, care defulează și înnobilează pe deasupra? Ne-au năpădit disidenții, revoluționarii, eroii. Ne calcă în picioare turma celor bravi. E greu să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Toată lumea, de la oameni simpli la celebrități, sfidează. În fața unui magazin privatizat, un nenorocit de descărcător, pe jumătate beat și din cap până în picioare murdar cum nu se mai poate, foarte supărat pe condiția sa ingrată, se saltă deodată deasupra ei înjurând în gura mare... guvernul. La teatru, cu ocazia înmânării unor premii, un actor de talent face glume subțiri (subțirele) la adresa puterii și sala elitistă se prăpădește de râs. Ce trist, ce mizer poate fi, uneori, curajul. Ieftinul lui surogat, vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
naiv pe față arama autoarei. Și o dată cu ea pe a binomului Sartre-Beauvoir ca atare. Jean-Paul Sartre a însemnat pentru noi, pe vremea primei perioade staliniste, un reper important și prestigios, obiectiv inspirator de simpatie, mai exact de adeziune intelectuală. Era înjurat în Uniunea Sovietică și bineînțeles și la noi. Uitatul N. Moraru și alți ideologi-șefi și subșefi îl făceau de două parale în articole și broșuri. Asta în primul rând, probabil, din cauza piesei Les mains sales. Dar nu numai. Mai era
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
măsură. De fapt, o vană speculație, un tratat moftologic (în care, ce e drept, dacă ai răbdare și timp de pierdut poți totuși găsi reflecții aparent profunde sau fericit formulate). A venit apoi vremea ca Sartre să nu mai fie înjurat în Uniunea Sovietică și deci nici la noi. Devenise tovarăș de drum, luptător pentru pace, angajat, dragă Doamne, angajat în toate acțiunile ipocrite, mincinoase, ignobile și ferite de risc ale comuniștilor. Mai breaz decât Steinbeck, Seferis, Hemingway, Camus, Mauriac, decât
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
instalarea regimului comunist. Acolo l-am putut auzi pe Henri Wald care a făcut o comunicare extrem de vie și total neconformă cu „linia partidului” (care înțelegea să-l recupereze pe Blaga, dar nu cerându-i scuze pentru felul cum îl înjurase și îl tratase atâtea zeci de ani). Or, Wald ce făcea ? Zicea că greșise în tinerețe când îl atacase pe Blaga ca idealist, mistic, obscurantist și decadent și că, din contră, acum descoperă în opera lui o filozofie stimulatoare, o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în noapte, când toată lumea obosită de la muncile agricole dormea, tânărul a venit la cotețul moșului. Moș Dumitru a așteptat și când hoțul a dat să plece de la coteț cu o găină strânsă la subțioară, i-a ieșit în cale, la înjurat și s-a repezit să-i ia găina din mână. Flăcăul la repezit pe moș de a căzut jos și a plecat. Vaietele moșului au trezit pe cei din casă, dar până au ieșit afară, hoțul dispăruse. A doua zi
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]