4,649 matches
-
pe cei în nevoie. Dumnezeu ne lasă în voie; iar în final, dar prea târziu, vedem că nu luăm nimic din ce am agonisit, ba, și trupul, la care am ținut așa de mult, și sufletul, pe care l-am întunecat așa de tare, ni se aruncă în focul veșnic. Nu vă lăsați înșelați!, „Căci nu ne este nouă a ne lupta împotriva cărnii și a sângelui”! Bătălia împotriva plăcerilor carnale, lumești, trebuie câștigată înainte de a face noi pe mărturisitorii, căci
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
subdezvoltată este capabilă să țină piept atacului forțelor armate bine echipate și călite în luptă ale unei țări puternice și industrializate, în cazul acesta ea a făcut mai mult decît să-i țină piept. Înrăutățirea situației din Rusia arunca umbre întunecate asupra scenei românești. Prin septembrie 1917, Kerenski (Iorga îl numea un "Napoleon democrat") proclama Rusia republică. Iorga l-a sprijinit 98, dar nu a înțeles pe deplin disperarea care se ascundea în spatele măsurilor lui. Speranțele lui Iorga nu se îndreptau
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
rusești rămase au fost alungate de armata română. La plecare, rușii și-au demonstrat depravarea și lipsa de disciplină, comițînd o mulțime de crime 101. Iorga își amintea de zvonurile false și fantastice care circulau și atîrnau ca un nor întunecat deasupra României neocupate 102. Spre sfîrșitul lui octombrie, Iorga anunța în ziarul său că "maximaliștii" (așa îi numea el pe Lenin și partidul acestuia) controlau St. Petersburgul. Istoricul înțelegea evoluția și accelerarea procesului revoluționar. A conchis că, sacrificîndu-l pe Robespierre
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
personal (ca un gest simbolic) la închisoarea Văcărești și l-a eliberat pe Tudor Arghezi, condamnat pentru comportare defectuoasă în timpul ocupației germane. Care erau șansele guvernului Vaida? Ce șanse avea democrația? Anii aceștia (pînă în iarna lui 1921) au fost întunecați de permanente tulburări organizate de forțele de stînga. A existat chiar și o redresare socialistă de scurtă durată. Nu este de mirare că Palatul și camarila erau îngrozite; mai ales de doi membri cheie ai guvernului Vaida și de Consiliul
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
la parada de ziua Sfîntului Patrick. Într-un moment cînd Iorga încerca să susțină imaginea României peste hotare, "Noul naționalism" al studenților români îl punea într-o postură delicată: știrile despre violentele mișcări antisemite din universitățile din România i-au întunecat restul vizitei. Iorga a ținut o conferință la Universitatea Columbia și a vizitat Harvard-ul (și Noua Anglie) înainte de a-și încheia vizita în America 216. Iorga a făcut remarca stranie că nu a întîlnit nici un româno-american care să manifeste compasiune
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
acest dezastru, el sosea luptînd la capătul tragic al propriului său drum. "Deceniul decăderii" a început în România odată cu dispariția treptată a experienței democrate. Atunci cînd Maniu a ajuns la putere, o criză tot mai extinsă arunca umbre tot mai întunecate asupra economiilor vulnerabile și subdezvoltate ale Europei central-estice în general și în special asupra economiei României. Depresiunea a aruncat umbre și asupra proaspăt restauratelor instituții democrate ale României, care erau în cel mai bun caz fragile. Depresiunea este cea care
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
le toc într-un soi de piure cu linte.) Iar la desert, am savurat cornurile fragede cu unt și gem de zmeură. Am băut din cidrul local și m-am străduit să-l găsesc gustos. Problema vinului continuă să-mi întunece orizontul. Am mai găsit câteva scrisori în cotețul de câini. Se pare că sosesc cam neregulat, iar pe poștaș încă nu l-am văzut la față. De la Lizzie nici un cuvânt. În schimb, o misivă de la vărul meu James, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine pentru că mă iubește. — Charles, dragule, tu știi că țin foarte mult la tine, vrei să-mi distrugi liniștea sufletească... — Mult îmi pasă mie de liniștea ta sufletească...! În clipa aceea a apărut Lizzie. S-a materializat ca o pată întunecată în colțul ochiului meu, în strălucirea asfințitului, și am știut că e ea chiar înainte de a întoarce capul. Și de îndată ce-am văzut-o, vechea, păcătoasa nevoie de posesivitate a determinat o explozie de bucurie înăuntrul meu și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și se desfăcea în bucăți. Iar eu voiam să-i arăt toate acestea tatălui meu. Mai târziu, mi-am dat seama că adormisem și am deschis ochii cu mirare, dar cerul avea iarăși cu totul altă față, nu mai era întunecat, ci luminos, auriu, aurit cu praf de aur, ca și cum îndărătul stelelor pe care le văzusem înainte se ridicaseră o serie de cortine, o cortină după alta, și acum priveam în vastul interior al însuși universului, de parcă universul își întorcea încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
briza mării. Apartamentul lui James este situat pe una din străzile lungi din Pimlico, ce duc în jos spre fluviu, și care pe vremuri arătau atât de părăginite, pentru ca acuma să devină elegante. E un apartament spațios, dar neobișnuit de întunecat din cauza unor paravane pictate în culori crepusculare și așezate la întâmplare, precum și datorită deprinderii lui James de a ține, peste zi, draperiile pe jumătate trase și de a nu aprinde decât o singură lampă în fiecare cameră. Mi-a trebuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu-mi mai pasă, ba chiar că aș fi preferat să știu, în acest moment, că-mi citește cuvintele și că turbează de gelozie. Domnia terorii lui se apropia de sfârșit. Când m-am apropiat de casă, încă nu se întunecase, dar ziua se învăluise în acea lumină blândă, aburită, care, în miezul anotimpului de vară, celebrează apropierea unor amurguri care, cel puțin câteva zile, nu vor atinge nici un moment bezna noptatică. Luceafărul abia de era vizibil, și urma să strălucească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca să traversez viroaga cu torentul, și pe urmă am pornit să alerg îndărăt, strigând mereu, până când am trecut de casa mea și am ajuns la turn pe drumul de unde puteam vedea luminile hotelului Raven. Nimic, nici țipenie de om. Se întunecase de-a binelea și nu mai avea nici o noimă să mă cațăr iar pe stânci. Să fi ajuns Hartley acasă - sau zăcea fără cunoștință prin vreo râpă dintre stânci - sau poate că și mai rău? Ce trebuia să fac? Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câte o fereastră luminată, sătenii se duceau devreme la culcare. Pașii mei alergători reverberau ecourile grabei și ale spaimei. Am ajuns în dreptul bisericii, și am cotit, gâfâind, spre deal. Nu se zărea nici o lumină pe acolo [i drumul se așternea întunecat sub umbrele pădurii care-l domina. Mi-am încetinit pașii până la mersul normal, și mi-am dat seama că aproape îmi atinsesem obiectivul. Iată luminile bungalovului Nibletts, cu ușa larg deschisă și, stând în poartă cu privirile ațintite în josul drumului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am început să studiez valurile săltărețe. Am identificat vreo două pete mari brune, ca fiind alge plutitoare, mai era și o buturugă smucită care-și înălța întruna un capăt la suprafață, câțiva pescăruși cu ochi sticloși, un cormoran care-mi întunecă brusc luminosul cerc vizual. Pe urmă, fără nici un motiv special, mi-am schimbat poziția, astfel încât lentilele vrăjite și dilatatoare să se mute dinspre apă către uscat. Zăream valurile spărgându-se de stâncile galbene de la piciorul turnului, și apa înspumată împroșcându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o formă curbă fulgerând apa, săgetând-o alb, oferind subite întrezăriri de mâini și de călcâie, de umeri mobili, de fese palide, și o față udă, exuberantă, luminată de râs, încadrată de șuvițe ce atârnau ca ierburile de mare. Părul întunecat de apă își schimbase cu totul înfățișarea, devenise închis la culoare și lins, lipindu-i-se de gât și de umeri, modelându-i conturul feței, făcându-l să arate ca o fată. Conștient de acest efect, își scutura întruna capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
țipa, gândind, în mod just, că asemenea atitudine m-ar face să cedez. Deci dacă era calmă, deși tragică, înseamnă că se bucura oarecum că fusese forțată să rămână. Neîndoielnic, sentimentele ei erau amestecate, ciopârțite și învălmășite. În bucătărie se întunecase. Titus intră pe ușa din spate și se îndreptă spre sobă. Nici nu se uită la noi. Găsi farfuria cu resturile de tocană. Mi-am amintit brusc că Gilbert se afla încă, probabil, la postul lui de afară. L-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a trecut asemenea visului unui om măcinat de febră. Vremea, intuindu-mi starea de spirit, sau poate chiar molipsindu-se de ea, a devenit mai dogoritoare, apăsată de acea căldură compactă, neînfiorată de vreo suflare, care prevestește furtuna. Lumina se întunecase deși soarele pârjolea dintr-un cer fără nor. Mă simțeam slăbit, străbătut de frisoane de parcă aș fi clocit o gripă. Impresia mea că Hartley ar fi bolnavă lua din ce în ce mai mult forma unei certitudini. Ochii îi scânteiau, mâinile îi erau fierbinți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
silea să iau o hotărâre, m-am simțit aproape ușurat. Dar dimineața în care urma să iau hotărârea nu a sosit niciodată sub forma în care o anticipasem eu. Pe la sase și jumătate seara, aerul dens, albastru, păru să se întunece mai mult și să devină zăpușitor, deși soarele continua să strălucească cu râvnă, pe un cer imaculat. S-ar fi spus că strălucirea soarelui răzbea printr-o ceață, dar o ceață urzită din înseși globulele albastru-închis ale cerului. Îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mâini și scâncea iar și iar și iar: „Îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare atât de rău!“. Mi-am mai turnat vin. Aveam o cantitate uriașă, cumpărată de Gilbert în contul meu. Mai târziu, când începuse să se întunece, și după ce trecuseră de la „Rămâi cu mine“, la „Ziua pe care ne-ai dat-o, Doamne, a luat sfârșit“, am ieșit cu toții pe pajiște. Desenul trasatul de James din pietre fusese dezagregat de pașii oamenilor care trecuseră peste el. Voiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
numai pentru că noi suntem noi? — Asta-i sau înaltă înțelepciune sau șarlatanie. Fără îndoială, ești beat. — Ai putea, Lizzie, dragă? — Da. Îmi luă mâinile și începu să mi le sărute. — Lizzie, Lizzie, unde ești? se auzi vocea lui Gilbert. Se întunecase aproape total, deși pe mare stăruia încă o geană de lumină, acolo unde soarele scufundat ilumina dunga de nori albi, ce străluceau ca niște lampioane palide peste valurile care se repezeau către uscat. Fluxul se înălța. — Lizzie, vino la noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pot îndura să descriu amănunțit tot ce s-a mai întâmplat după aceea. Titus era mort, fără îndoială, deși pe moment eu refuzasem să cred. Arăta atât de întreg, de frumos, așa cum zăcea acolo, inert, gol și ud, cu părul întunecat de umezeală. Cineva îi dăduse la o parte pletele, dezgolindu-i fața, iar ochii îi erau aproape închiși. Zăcea pe o parte, dând la iveală faldul moale al stomacului și părul umed, mânjit, de pe piept. Buzele îi erau ușor întredeschise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
femei a căror înfățișare variază enorm. Uneori, reușea să arate ca o fetișcană, în felul misterios în care bătrânețea și tinerețea se pot îmbina pe chipul unei femei. Dar își pierduse strălucirea, sau poate că optica mea asupra ei se întunecase. Era devotată și dulce și încerca din toată inima să mă consoleze, vorbind întruna despre subiecte periferice, ocolind chestiunea vitală. — Desigur, Perry nu-ți purta pică, niciodată nu te-a urât, a vorbit așa, într-o doară. Te iubea, îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cald de vară, bând vin până ce capul începea să mi se învârtească, fără să aprins vreo lampă sau vreo lumânare, privind a conturul sticlei de vin profilat pe dreptunghiul ușii deschise și pe un cer care nu ajungea să se întunece complet. {i auzeam glasul mătușii Estelle, nu pe cel al lui Lizzie, cântând „Trandafirii din Picardy“ și îmi aduceam aminte de radierea luminoasă a prezenței ei și de toată bucuria și suferința pe care mi le pricinuise cândva. Dumnezeule, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dovedit a fi capul unui ciocan. Coada sau mânerul, sau cum s-o mai fi chemând bastonul care susține capul, zăcea separat. Am așezat ambele obiecte pe masă. Afară era aproape beznă, pâcla se lăsa mai curând ca un nor, întunecând orice dâră de lumină pe care ar fi putut-o oferi cerul crepuscular. Cădea o ploaie măruntă și cu toate că vântul nu sufla puternic, casa părea să se hurduce, să se zgâlțâie, să clănțăne, dârdâind și scârțâind și încordându-și mădularele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tainica mea capelă de închinăciune. Voi fi atunci în stare să iubesc fără scop și fără posesivitate, și se va dovedi oare această iubire monasticul misticism la care nădăjduisem să ajung când m-am retras la mare? Începuse să se întunece și am aprins lampa. Am închis fereastra ca să nu intre fluturii de noapte. Mi s-a nălucit o vagă întrebare cum de nu-mi venise nici un moment ideea să iau avionul și să plec la Sydney? Nu-mi puteam aminti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]