KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

uită lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatece, ca-n somn, apoi șezu pe o bancă, plecă fața pe o mână și se uita ca uimit *, cu ochii strălucitori la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șezu pe bancă asemenea, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o ilustra frumos, și ea era îndestul de șirată spre a se lăsa muiată-n întreg de - această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
orizon, la priveliștea * grădinei frumoase și sălbăticite care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm sau, pierdută pintre aleele umbroase ale grădinei, ea plivea firele de iarbă de pe cărare sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără de speranță. In zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare, chip minunat cu corp de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei, era întrunită cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
morții, sunt întunecoase și tâmpite momente de uitare, de neconștiință, de o viață vegetativă și fără înțeles. {EminescuOpVII 153} [X: MOARTEA CEZAREI] 2284 În sara aceasta se-nnourase și Cezara, închisă în chilia ei, plecîndu-și capul între oalele cu flori cum ședea lângă fereastă, își răzima fruntea de geamuri și trăncănea cu degetele în ele. Ea zâmbea cu șireție. Niciodată Ieronim nu fusese cu sufletul mai deschis, niciodată n-o iubise atâta, decât acuma când știa sigur ce păstrează ea sub inimă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
moale, într-o casă cu ferestele toate învăscute de iederă și flori, prin care razele soarelui pătrundeau, tăind câte o dungă în mirositorul întuneric, făcea să joace în imperiul razei sale o lume-ntreagă de colburi diamantini... într-un colț ședea pe-un scăuieș Cezara și râdea... - Dzeul meu - ce vis cumplit am avut, zise el... Ea râdea, dar nu spunea nimica. Era chilioara lui parcă din monastirea de călugări, înfrumsețată însă atât de mult și îndulcită de prezența iubitei sale

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe cari le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... - Maiestre - strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce frumos Adonis în "Venus și Adonis" zise pictorul surâzând, d-ta Venus, el Adonis. - Asta-i prea tare. Francesco îi apucă mâna

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
colea de câte - o stea murind, în jos întuneric. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului... ea s-ascunse după el... șezu pe pat... și se uită... Intră Francesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în păreții pieptului de credea că voiește să i se spargă. Artistul îi arătă lui Ieronim tabloul și locul ce are să- ocupe chipul său pe acea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de care nu-și da sama și numai luna lunicînd printre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
se uita lung la ea cum s-- apropia încet, asemenea unei lunatice... ca-n somn. El, rezămîndu-se pe spata băncei, își lăsă bărbia pe mână și se uita uimit, cu ochii strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șezu alături cu el. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse mâna și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
trăgând zăvorul la ușă ca să nu fie supărată de intrarea nimănui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbăticită. Alte dăți, pierzîndu-se prin aleele umbroase, se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe un scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe cari le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără, dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două, scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce frumos Adonis în "Venus și Adonis" zise pictorul surâzând, D-ta Venus, el Adonis. - Eei! asta-i prea tare. Francesco-i apucă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o stea murind, [în] jos întunecos și rece. [întuneric]. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului... ea s-ascunse după el... șezu pe pat... și se uită... Intră Francesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în păreții pieptului de credea că voiește să i se spargă. Artistul îi arătă lui Ieronim tabloul și locul ce are să-l ocupe chipul său pe acea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie, aerul părea nins de razele lunei, cari se furișau prin întunecoasa verdeață a copacilor. El șezu pe o bancă, cu mînile unite și lăsate preste genunchi, cu fruntea plecată și părul risipit preste ea, gândea lucruri de cari nu-și da sama și numai luna lunicînd pintre nouri împlea noaptea de vis. S-auzi un foșnet

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
s-- apropia încet, asemenea unei lunatice, ca-n somn. El rezămîndu-și cotul [-se] pe spata bancei, își lăsă bărbia pe mână (, mișcîndu-și încet degetele) și se uita uimit, cu ochi strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șăzu [șezu] alături cu el, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbătăcită, care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm - sau alte dăți, pierzîndu-se pintre [prin] aleele umbroase, ea plivea firele de iarbă de pe cărare, sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără, de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
reci le băgam tremurând în mînecele ude. Așa am stat toată noaptea. Pe la cântători am început a merge cu picioarele goale prin noroi spre casă... am intrat în bordei... pe vatră lemnele se topise... și zgura abia mai licărea... tata ședea pe un scăunaș scund și pe fața sa arsă și nerasă se strecurau lacrimi de venin. - Unde - ai fost? zise el, apucând cu blândețe mâna mea înghețată. - Am fost să caut pe mama... unde-i mama? Pieptul său se îmflă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
apuca de cercevelele geamurilor; sări pe spatele mele îndoite, de - aicea pe marginea temeliei, și se uită înăuntru. Eu mă urcai după el. Camera era mobilată sărac, scaunele de lemn, patul nelustruit, într-un colț un piano. Pe-un scaun ședea un bătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închiși, lângă piano ședea altă fată. Cea care zăcea pe pat era d-o frumusețe rară. Părul blond bătea în cenușiu - fața sa albă ca bruma, ochii săi mai negri

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
și se uită înăuntru. Eu mă urcai după el. Camera era mobilată sărac, scaunele de lemn, patul nelustruit, într-un colț un piano. Pe-un scaun ședea un bătrân, pe pat zăcea o fată cu ochii jumătate închiși, lângă piano ședea altă fată. Cea care zăcea pe pat era d-o frumusețe rară. Părul blond bătea în cenușiu - fața sa albă ca bruma, ochii săi mai negri decât mura sub niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când, tâmplele sale băteau încet. Un braț de-o albețe vergină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului, pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei. Bătrânul ședea pe scaunul cel de lemn. Fruntea sa pleșuvă și încongiurată de câțiva peri albi ca argintul în lumină era norată de durere, ochii săi roșii de bătrânețe și de coloare turbure erau plini de lacrimi, capul său palid, pe jumătate

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
era norată de durere, ochii săi roșii de bătrânețe și de coloare turbure erau plini de lacrimi, capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv și brațele sale spânzurau de-a lungul sprijoanelor scaunului. Fata de lângă scaun era un înger-trandafiriu. șezând în fața pianului, mînele repozau țepene pe clape, spatele răzimate de speteaza scaunului și capul spânzurat, cu fața sus, asupra spetezei. Fața ei privea drept în ceri, lacrimele ei rămâneau în ochi, căci fața ei sta orizontal. Fața era palidă și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
așa de frumoasă și pare-se tot așa de bună... Dar, în fine, aidem. Ajunși la casa bătrânului, intrarăm în odaia încălzită și familiară. Bătrânul sta, în durerea lui, mut, în fotoliul cel vechi, cu capul plecat asupra pieptului. Fata ședea visătoare lângă fereastră și se uita în fruntea înflorită a unei roze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-ale ferestrei flori de gheață. O bătrînă-și făcea de lucru {EminescuOpVII 192} lângă gura sobei. Ziua era așa de posomorâtă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
tatălui în sânul ei, de frica fiilor ei, ce, aproape cu cadavrul nenmormîntat încă, caută cu ochiri umede, însă de șarpe, testamentul răposatului. Am văzut asemenea scene, unde soția leșină numai pentru că letargia și libertatea ce dă paloarei sale îi șade bine. E infam tot ce e om... Nu cred în această bestie răutăcioasă care se trage din măimuțe și care și-a adus toate obiceiele rele ale străbunilor ei. - Taci, zic eu! Sofia ta n-a fost femeie?... - Femeie, ea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
întunecos a arborilor și tufișelor risipite din grădina ei. Mă așezai pe-o bancă și cugetam; D-zeu știe de ce eram trist! Cu mînele unite și lasate leneș peste genunchi, cu fruntea plecată și cu părul risipit peste ea, astfel ședeam în grădina ei și gândeam lucruri de cari nu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printre nourii de argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
albastră a cerului, când mai sus, când mai jos - și luna, balana lor regină, palidă ca o mireasă, trecea ca o secere de argint pin norii albicioși și subțiri. Mai greoaie scârțâiau carele cu lemne ce veneau din munte; românii ședeau culcați pe foale în vârful carălor sau, mergând alături, șuierau doine bătrâne și triste ca suvenirile trecutului. Toate farmecele unei nopți de vară - lună albă și stele aurii, fluierul melancolic și câmpii ce par a adormi, iar drept în față

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]