6,798 matches
-
convins că această hieroglifă nu-mi poate fi indiferentă, dar nu pricepeam ce urma să fac. Mereu nepăsătoare, fata privea prin sticlă careul dintre zidurile interioare ale universității. Din cînd în cînd trupul îi era străbătut de un fior. Își agăță rochița în calorifer și-o clipă i se dezveli genunchiul. Am simțit o arsură. Patricia stîrnea în mine obscurități asemenea acelora care, pe taur, îl fac să se izbească cu coarnele într-o cîrpă roșie. Ațîțător, jocul îmi jignea însă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
timpul rămîne la fel. Cum să nu te înfioare această moarte permanentă care ne însoțește și de care numai candoarea nu ia cunoștință? Gustul nostru pentru efemer e dovada dragostei cu care ne îngrădim. Prea mult ne iubim ca să ne agățăm de fleacuri. De aceea cuminte e să urcăm în căruța meșterită pentru toți. Cu astfel de ispravă nu poți fi socotit erou. Speram și eu să fac grîul să cînte, dar nu știu dacă n-am nimerit un grăunte afon
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în cele mai inefabile situații, reacționa concret. Numai pe el îl „pălea” scîrba sau boala, dacă nu chiar în același loc, dar sigur în același mod în care îl călca o oaie ori îl împungea un bou. Nostalgia mi se agăța de suflet ca pîcla după ploaie de crengile unui brad. Cînd, dimineața, mă scol după un vis venit din lumea veche, simt o deplinătate sufletească care se destramă imediat ce rețin pe retină cei patru pereți ai cămăruței în care locuiesc
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
sacrului scarabeu care, din orice gogoloi, face o pilulă. Cum secretul lucrului bine făcut este să nu-l faci prea rău, m am apucat de treabă. La urma urmei, cine nu se crede Isus sau măcar Ioan Botezătorul? Suficient să agăți realității un unghi de vedere propriu, ca toate să se schimbe cu cele mai stranii efecte. Chiar perfecțiunea sferei o poți strica în acest chip. Cel ce-mi furnizase epistola n-a izbutit însă să-mi aranjeze o întîlnire cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cenușii, putrede, care se hâțânau În cuiele ruginite. Ajungeam În șopron. Titel Îl certa pe ăla mic: „Bă, ăsta e prietenul meu, să-i dai drumul oricând!” (Dar nu s-a Întâmplat niciodată așa: treceam mai Întâi prin chinurile iadului, agățat de poarta părăginită, Încuiată cu o curea de alternator furată de la un camion.) Mă făceam că nu-l văd pe Onel și treceam țantoș prin fața lui. „Ce vrei?” mă lua cam repede prietenul meu și mă fâstâceam din nou. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lor se desfăceau la hopuri mai puternice, săltau brusc și acopereau vederea șoferilor. Aceștia se Învățaseră minte În scurt timp și le legau zdravăn cu sârmă de balot sau cu niște curele de ventilator stricate În noduri meșteșugite și le agățau de cârligele sudate pe bara de protecție din față. Puține dintre camioane izbuteau să urce singure coasta dinspre Dunăre a satului. Celelalte erau așteptate de două tractoare care le agățau și le târau la deal, cu Încetineală de melc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
niște curele de ventilator stricate În noduri meșteșugite și le agățau de cârligele sudate pe bara de protecție din față. Puține dintre camioane izbuteau să urce singure coasta dinspre Dunăre a satului. Celelalte erau așteptate de două tractoare care le agățau și le târau la deal, cu Încetineală de melc și răcnete de demoni În agonie. Când munca se Înțețea, adică atunci când grânele culese deveneau prea multe față de numărul mic de mașini, lucrau În echipe de câte trei pe un camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe gleznă ori pe fluierul piciorului. Era un război surd căci, știind că ghetele lui erau făcute pentru un teren de iarbă, iar nu pentru țărâna și prundul (pe care aluneca al naibii, ca pe rotile) din curtea școlii, Îl agățam cu pasiune, Îl dezechilibram și dădeam cu el de pământ de-i săreau mucii. Nu zicea nimic, se aduna de pe jos, strângea din dinți și căuta primul prilej să mă cotonogească. Stând așa, ca prostul, ieri În curtea pustie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o policioară de lemn atent sculptată și, după Îndelungi măsurători la fața locului, atârnată de niște chingi reglabile din catarame. Tot dispozitivul ăla mai complicat decât Îți spusei eu În cele două-trei vorbe de mai sus era menit a fi agățat de romburile din gardul de beton al lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu. Drăcăria se putea ajusta din curele după cât de Înalt sau scund era aprigul bărbătuș, după cât de Îngustă sau lată-n cur se vădea delicata domnișoară. Aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
arme improvizate pe inocenții noștri consăteni. Numai vigoarea și agilitatea acestora din urmă au zădărnicit măcelul care se prefigura: s-au Îmbarcat cu toții, la repezeală, În remorca tractorului care Îi aștepta cu motorul pornit. Unii s-au suit din mers, agățându-se de obloanele de metal care săltau și tremurau diavolește din pricina hârtoapelor și a lipsei suspensiilor, punându-și viața În pericol. Hoardele de retardați și bețivi s-au repezit, cu tractoarele lor care urlau Îngrozitor și pe care montaseră sirene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu se afla altul În sat. De unde rostuise fostul notar sătesc acei puieți nu se știe, iar cei care au Încercat să le răspândească soiul prin altoire au dat totdeauna greș. De una dintre crengile groase ale ultimului cais, Directorul agățase un scripete de care suspendase - Într-o zi ploioasă - scroafa pe care trebuia s-o taie de Crăciun, așa cum văzuse el că se Întâmpla la abator, ca să nu se mai tăvălească nici animalul, nici oamenii ca toți dracii prin nămol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și pe banchetele străvechiului camion alintat de răcani Tataie fuseseră așternute, În chip de Învelitori, bucăți din pânza căilor ferate. În zbuciumul părăsirii mașinăriei care o luase, de nimeni strunită, la vale pe coasta dinspre Dunăre a satului, soldatul-șofer Cătănuță agățase, azvârlindu-se prin portiera hodorogită Împinsă cu umărul, și Învelitoarea de pe banchetele sparte. Pe ea, apoi, fără să știe, se așezase, proptind cu brațul sănătos pe cel frânt, În curtea plină de bălării a unui profesor bețiv, ca să privească, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Pentru a lungi distanța, Își micșoră pașii. Îi apărură În gând nevasta cea tânără și cei trei copii. Titel Meșteru făurise un cărucior pe roți cu cauciucuri, căci Hristu le făgăduise țâncilor că avea să-i plimbe În acel căruț agățat de bicicleta nouă, cu nenumărate pinioane și trei foi de angrenaj. Se dusese și bicicleta, așa cum avea să se ducă, probabil, și improvizata ei remorcă, pe care de acum nu o mai putea plăti. Hristu oftă și-și prinse bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
urce din nou. Soldații care veneau din spate strigau, cu admirație, la vederea curajului neînduplecat al camarazilor lor și escaladau zidul în urma lor. N-aveau să se lase întrecuți. Pe când se cățărau și cădeau și iarăși se suiau și se agățau de pietrele zidului, se părea că nimic n-ar fi putut ține piept furiei lor. Dar apărătorii castelului nu erau câtuși de puțin inferiori, în propriul lor efort unit, disperat. Cei care acceptau provocarea și se puteau zări deasupra bastioanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
așeza, glasurile fericite din jurul lui nu mai conteneau. — Stai peste noapte, Domnule Măscărici? — Domnule Măscărici, ai mâncat? — Ridică-mă-n brațe, Domnule Măscărici! — Cântă-ne un cântec! — Arată-ne un dans! Îi săreau pe genunchi. Se jucau cu el. Se agățau. I se uitau în urechi. — Domnule Măscărici! Îți crește părul afară din urechi! — Una, două. — Trei, patru. Cântând numerele, fetițele trăgeau firele de păr, în timp ce un băiețel îi încălecase umerii, apăsându-i în jos capul bătrân. — Joacă-te de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide simți respirația fierbinte a vărului său arzându-l ca febra unui bolnav. — De ce vrei să-mi risc viața? întrebă el, într-un târziu, în loc de răspuns. Înțelegea prea bine ce plănuia Mitsuhide să facă, așa că, acum simula intenționat neștiința. Se agăța de speranța că, într-un fel sau altul, își mai putea trage vărul înapoi de pe marginea prăpastiei. La auzul cuvintelor lui Mitsuharu, venele de pe tâmplele lui Mitsuhide se umflară și mai mult. Glasul îi devenit nefiresc de răgușit, când spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să strâng în ceainărie. — Înțeleg. Nu de dragul meu rămâi. Ai instrumentele acelea scumpe de ceai și trebuie să stai la noapte aici, ca să le păzești. — N-am să vă contrazic, stăpâne. — Vorbești sincer, râse Nobunaga. Întorcând, deodată, capul, privi sulul agățat pe perete. — Mu Ch’i e foarte valoros, nu-i așa? În zilele noastre, rareori mai vezi un asemenea talent. Am auzit că Sotan are o pictură de Mu Ch’i, intitulată Corăbii revenind din porturi depărtate. Mă întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luptători plini de noroi. Un războinic tânăr călcă peste masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dreptul lui. — A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-o bucată de pânză și și-l agățase de șa. Întoarse privirea, trist. Sanjuro sări, cu violență, spre cal. În momentul când apucă în mâini capul lui Mitsuhide, scoase un țipăt prelung, tânguitor. După un timp, întrebă: Care au fost ultimele lui cuvinte? — A recitat o strofă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
frânt de oboseală, după lungul drum spre casă prin canicula asta, răspunse pe un ton formal Hanshichiro. În chip ciudat, cuvintele sale sunau exact ca un salut pe timp de pace. Luând o casetă de scrisori pe care o purta agățată de umăr cu un șnur roșu, continuă: — Seniorul Hideyoshi vă trimite salutări. Și îi dădu misiva lui Katsuie. Katsuie primi bănuitor scrisoarea și nu o deschise imediat. Clipind din ochi, îl privi pe Hanshichiro: — Spui că ești pajul Seniorului Hidekatsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
provizii militare. Cei cincizeci de oameni o luară la fugă imediat. Hideyoshi le mai dădu imediat o comandă vasalilor din jur, apoi sări pe calul său negru. Chiar atunci apăru în goană, pe neașteptate, Ujiie. — Stăpâne! Așteptați un moment! Și, agățându-se de șaua lui Hideyoshi, războinicul începu să plângă în tăcere. Faptul de a-l lăsa pe Ujiie singur în Gifu, cu riscul de a putea să comunice cu Nobutaka și să se revolte, reprezentase un motiv de neliniște pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era copleșit nu numai de gândul că i se pusese loialitatea la îndoială, ci și de înțelegerea faptului că Mosuke rămânea în afara celei mai importante bătălii din viața sa, tocmai din cauza lui. Ca reacție la aceste profunde emoții, Ujiie se agăța acum de frâul calului lui Hideyoshi. — Chiar dacă nu se cuvine ca eu să vă însoțesc, vă rog, lăsați-l măcar pe Generalul Mosuke să fie alături de dumneavoastră. Sunt gata să-mi spintec pântecele chiar acum, bucuros, ca să vă risipesc orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prea mulți copaci care ne blochează vederea, dar ar trebui să putem vedea dacă ne cățărăm până pe marginea râpii de-acolo. — Stai! E periculos! Dacă aluneci, cazi tocmai până-n vale! Încercară să-l oprească, dar omul escaladă peretele de piatră, agățându-se de vițe. Silueta sa părea a unei maimuțe în vârful muntelui stâncos. — O, nu! E îngrozitor! strigă el pe neașteptate. Exclamația lui îi surprinse pe toți cei de jos. — Ce este? Spune, ce vezi? Omul stătea tăcut ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aprig îl împingea, neînduplecat, înainte, spre propria-i moarte disperată. Când începu să se crape de ziuă, prin tabăra părăsită nu mai erau decât câțiva cai și oameni risipiți, răzleți. — Stăpâne, pe-aici. Veniți un moment încoace. Doi războinici se agățară de-o parte și de alta a armurii lui Katsuie, ca și cum i-ar fi susținut trupul masiv. Nu vă stă în fire să fiți așa de iute la mânie. Împingându-l cu forța prin tumultul de cai și oameni, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
castel, așa cum dorește stăpânul? Oichi dădu impresia că era de acord. Apoi, o trezi pe cea mai mică dintre fiice, care dormea cu capul în poala ei, și le spuse fetelor că aveau să fie trimise în afara castelului. Chacha se agăță de mama sa: — Nu vreau să merg. Nu vreau să plec. Vreau să stau cu dumneata, Mamă! Katsuie îi vorbi, mama ei încercă și ea s-o convingă, dar nu-i putură opri lacrimile deznădăjduite. În cele din urmă, fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]