KorAP: Find »[drukola/base=alee & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

eu peste balustradă ca să văd mai bine. O clădire cu două etaje ne împiedica să vedem exact ce se întâmplă, dar se pare că veniseră vreo trei sau patru mașini de pompieri. Doar două dintre ele reușiseră să pătrundă pe aleea îngustă, iar celelalte staționau pe strada mare, pregătite să intervină la nevoie. Zona era împânzită, ca de obicei, de gură-cască. — Midori, ar fi mai bine să-ți strângi lucrurile de valoare și să le ai pregătite în caz că trebuie să evacuezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
am aruncat rucsacul pe umeri și am pornit în sus, pe potecă. Pe partea stângă a drumului curgea râulețul, pe dreapta se întindea un crâng imens. Am urcat poteca încet, cam cincisprezece minute, până am ajuns la o r\scruce. Aleea din dreapta era atât de îngustă încât abia încăpea o mașină. Pe panoul de la intrare scria: „Căminul Ami. Intrarea interzisă persoanelor străine.“ Pe drumul ce intra în inima crângului se vedeau urme de roți. Din când în când, auzeam fâlfâit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
al firului, a zis „da, da“ și a închis telefonul. — Mergeți la clădirea principală, vă rog, și întrebați de doamna doctor Ishida, mi-a spus el. O luați pe drumul acesta, printre copaci, până la rond și de acolo, a doua alee la stânga. Înțelegeți? A doua la stânga de la rond. Când ajungeți la o clădire veche, cotiți la dreapta, mai treceți printr-un crâng și când ieșiți din el, se vede o clădire din beton. Aceea este clădirea principală. E simplu, trebuie doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
cămașă. — Te rog să mă scuzi, Reiko. — N-ai de ce să-ți ceri scuze, a zis ea făcându-mi cu ochiul. Nu a fost vina ta. Nu te-ngrijora, până te întorci o să fie bine. Picioarele m-au purtat pe alee în jos, drumul fiind luminat de luna aceea aproape ireală. Apoi am luat-o prin pădure. Din pricina lunii, toate sunetele aveau o reverberație ciudată. Sunetul surd al propriilor mei pași părea să vină din altă direcție, dar transformat într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
e bine acum, a spus ea, atingându-mi genunchiul. Nu te îngrijora, nu are nevoie decât de puțină odihnă și se liniștește. S-a necăjit puțin. Ce-ar fi să ne plimbăm între timp? — De acord. Am pornit, alene, pe aleea luminată de felinare. Când am ajuns în apropierea terenurilor de tenis și de baschet, ne-am așezat pe o bancă. Ea a luat o minge de baschet portocalie de sub bancă și a învârtit-o în mâini de câteva ori. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
terenului de tenis. Era înconjurată de straturi de flori, tufișuri și bănci. Am văzut acolo puișori, porumbei, păuni, papagali și multe alte păsări. Doi bărbați, între patruzeci și cincizeci de ani, probabil și ei pacienți ai sanatoriului, greblau frunzele de pe alei. Reiko și Naoko s-au îndreptat spre ei ca să-i salute, iar Reiko a reușit să le mai smulgă un hohot de râs cu o glumă de-a ei. Înfloriseră și florile numite „cosmos“, iar tufișurile erau extrem de bine îngrijite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
până la brâu în preajma caselor, iar cuiburile porumbeilor făcute în găurile din zid se uscaseră complet. O casă se prăbușise cu totul, rămânând în picioare doar stâlpii de susținere, iar altele păreau încă locuibile dacă deschideai ușile. Ne-am strecurat pe aleea dintre casele tăcute, fără viață. — Casele astea erau locuite până acum șapte-opt ani, mă informă Reiko. Acesta era terenul pe care-l lucrau sătenii. Au plecat cu toții... era prea grea viața de aici. Iarna erau complet izolați din pricina zăpezii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
grijă de pășune, îmi explică Naoko, mângâindu-l pe cap. Cred că se apropie de douăzeci de ani, mai are doar câțiva dinți și nu poate mânca lucruri tari. Doarme toată ziua în fața cafenelei și o ia la fugă pe alee numai când aude pași. Reiko scoase o bucată de brânză din rucsac și simțindu-i mirosul, câinele se repezi, fericit, la ea. Nu o să-l mai vedem pe copilul acesta multă vreme, spuse Reiko, mângâindu-l. Pe la jumătatea lui octombrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
vindea „jucării pentru adulți“, unde era prezent în permanență un bărbat cam adormit, între două vârste. Nu prea înțelegeam eu ce-i cu prostiile alea, cine pentru cine le cumpără, dar se pare că-i mergea bine afacerea. Pe o alee, în diagonală faț\ de magazinul de discuri, am văzut un student vomitând. Probabil băuse prea mult. La centrul de jocuri mecanice de peste drum, bucătarul unui birt din apropiere își omora pauza jucând bingo și toca bani serioși. Sub streașina unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Biliard? Joci biliard? Da, mă descurc bine. Dar tu? — Joc și eu un pic, dar nu sunt grozav. Atunci, hai să jucăm! Am găsit o sală de biliard prin apropiere și am intrat. Era o sală mică la capătul unei alei. Toată lumea întorcea capul după noi pentru că eram frumos îmbrăcați - Hatsumi în rochia ei elegantă, iar eu cu sacoul bleumarin și cu cravată asortată - dar pe Hatsumi nu o deranja deloc. Și-a ales un tac, și-a scos o agrafă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

Portarul Îmi spuse că era o porție bună, dar că vaca fusese cam uscățivă. I-am dat niște semințe prăjite de floarea-soarelui și niște alune pe care le aveam În buzunar și am stat puțin la glume lîngă gheretă, pe aleea cu pietricele ce ducea spre ambasadă. M-am dus spre casă, traversînd orașul cu pachetul greu sub braț. Pe Grand Via se bombarda, așa că am intrat la Chicote ca să aștept să se termine. Înăuntru era zgomot și aglomerație, și m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295

amuză din nou. Are un zâmbet fermecător. —Scuze! Nu vreau să fiu prea cicălitor. — Nu-i nimic, îi răspund eu cu jumătate de gură. — Hai să intrăm în sera cu nuferi, mă îndeamnă el, arătându-mi o clădire pe marginea aleii. E foarte frumos înăuntru! Pășim într-o zonă cu aer tropical. Ca și în Palm House, gradul de umiditate e foarte ridicat și blugii mei se umezesc instantaneu. În centru, se află un lac cu nuferi. Pe suprafața apei zboară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Problema mea e că îmi imaginez tot felul de scenarii romantice, deși știu că iubitul meu nu va înțelege. Mi-ar plăcea să aud zgomot de roți, să văd lumina farurilor la marginea grădinii și mașina lui Jake trăgând pe alee; vine după mine pentru că nu mai suporta încă o noapte în Londra fără iubita lui. „Am călătorit toată noaptea ca să te găsesc.“ Roți de mașină pe asfaltul aleii... Imaginația mea combină balade americane cu cântece country. N-o să-l sun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
văd lumina farurilor la marginea grădinii și mașina lui Jake trăgând pe alee; vine după mine pentru că nu mai suporta încă o noapte în Londra fără iubita lui. „Am călătorit toată noaptea ca să te găsesc.“ Roți de mașină pe asfaltul aleii... Imaginația mea combină balade americane cu cântece country. N-o să-l sun pentru că n-aș rezista ispitei și l-aș ruga să vină după mine. Mai degrabă îi trimit un mesaj. Nu e cea mai bună metodă de a-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Știți, șase contra unu... Aruncăm o privire la casa lui Jim. E mică, are un perete comun cu a vecinilor și un zid de piatră îngrădește un petic de iarbă care ține loc de grădină. Niște boscheți anemici marchează, împreună cu aleea îngustă, proprietatea sa de a vecinului de alături. Celelalte case de pe strada aceea, deși construite la fel, au ușile vopsite frumos sau felinare neo-georgiene amplasate asimetric sau grădini minunat îngrijite. Casa lui Jim se remarcă prin lipsa totală de personalitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688

Ia d’ aici. - Să-ț dea ’mnezău sănătate la familie, inginerule! Odată târgul încheiat, țiganul obez strânse taraba și dispăru în mulțimea care se dădea la o parte cu respect din fața casetofonului cu vocea bărbătească. Ceilalți doi aruncară chiștoacele în mijlocul aleii, traseră un scuipat pe zidul magazinului din față și se topiră în chioșc. L III Sabina s-a mutat la mine. Cum mă știam un tip tandru și casnic, mi-am zis că nu vor fi probleme deosebite. Singura problemă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
șoarecii. Mă înfurii cumplit. Hai să ieșim, să ne plimbăm! Mă sufoc aici. Mergem pe malul gârlei, pe lângă casele vechi în fața cărora, pe băncuțe, stau babe interbelice. Intrăm în Herăstrău și mărșăluim împreună cu coloana de funcționari care se plimbă pe aleea strâmtă dintre lac și Clubul Diplomaților. Umblăm în cadență: stâng-drept-stâng-drept. Altminteri ne-am împiedica și ne-am rostogoli cu toții în lac. Printre zăbrelele gardului de la Club privim terenul imens de golf pe care se preumblă sastisiți doi burtoși cu crose

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
viitoare femeie-balon și curând voi pluti înspicată pe cerul vostru nici tandru, nici verde... L IX Mi-am dat seama că eram la Fântâna Mioriței, lângă Clubul Diplomaților. Neavând încotro, am intrat în parcul Herăstrău și am început să bat aleile. În cele din urmă am ochit un mesteacăn mai confortabil și m-am cocoțat în el. M-am fixat între două crăci. Se lăsase frigul și când mă lua ațipeala crengile se opinteau, încercând să mă arunce la pământ. Ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
se văd Stadionul Național, turnul Pro-Tv-ului și o cireadă de blocuri. La dreapta, în Băneasa, mă așteaptă ochii de căprioară ai Sabinei. Iubita mea mă vrea acasă: să facem oficială relația noastră, să fabricăm copii. La stânga, printre blocuri sau pe aleile Parcului Național, Adelina alunecă pe role, cu căștile înfipte în urechiușe, ascultând Roxette. Dar poate că Sabina vorbește cu vreun Juanito la telefon despre Costa del Sol. Dar poate că Adelina e și ea la bacalaureat, sau poate abia a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
e profesor la Sorbona, că are trei doctorate și că a revenit în România să-și prezinte noua teorie evoluționistă. Vorbește tare, graseiază cu plăcere, mă încolăcește și mă descolăcește cum vrea el, se simte în largul lui. Plimbăreții de pe alei întorc capul după el - are o eleganță, o nonșalanță care nu se împletește cu gesturile pripite și stresate ale celor din jur. Ieșim din Cișmigiu. Îmi spune că e de spiță boierească, din neamul Beligrazilor. Îl mai cheamă și Abis-Uican

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
ceva ronțăia textul pe dinauntru. Extrasul din jurnalul vechi, inserat în cel mai nou cu vreo patru ani, ridica întrebarea dacă Leo era adevăratul Leo: Luni, 20 august Casa veche cu zidurile zgâriate de iedera uscată, șirul plopilor care ascund aleea și ciorile care plutesc peste casă în stoluri imense mi-au trezit în suflet nostalgia. Bunul meu prieten Ionică Roja îmi răsare înaintea ochilor și inima mi se umple de dor. Pe unde-o mai fi el acum? De felul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
eu operată la ochiul ăsta? Știi câți bani am dat prin spitale? Pasagerii dau din cap cu reproș civic: așa e unii, critică bătrânii, da pe ei nu se vede! Aoleu da’ ce mă doare unde m-ai lovit! Aoleu, aleo! Scuze, cucoană, scuze!, se precipită posibilul gardian public, speriat de revolta populară care se înfiripă împotriva lui. Și nici ochelarii nu-mi mai stau pe nas cum trebuie. De unde mai găsesc eu acuma rame din astea speciale, pentru lentile groase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
gând, o treabă. Salopeta e unsuroasă, grea. O descheie și sare din ea ca un șarpe tânăr. La opt jumătate pedalează încă pe lângă zidul roșu al fabricii. Nici o grabă. Însă la nouă descălecă în fața porții. Poarta scârțâie parola de întâmpinare. Aleea îngustă șerpuie printre daliile unse de soarele roșu. Cel de la capătul uliței. Lângă zid, sub fereastra scundă străjuie trandafirii. Cu securea în mâna e sclipitor. Fără ea rămâne maroniu-roșcat și neras. Fără pușca de lemn, crăpată și lucioasă de mângâieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
greață de la slănină: du-te singur, ce, ești copil? Asprimea tonului ei mă ustură mai tare decât excrescența de la picior. Mă îmbrac și pornesc șchiopătând în căutarea unui dispensar. Trec printre blocurile aruncate parcă din elicopter, fără nicio logică. Traversez alei înguste, acoperite de bolți de iederă, terenuri de joacă presărate cu gunoaie, leagăne strâmbe, bucăți de pisici rămase de la ospățul câinilor. Mă gândesc că și eu am copilărit printre blocuri în construcție, împușcam cu injectoarele șterpelite de la tractoare, aveam fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
e duce cabinetul de Alunițe, cel din stânga e pentru cabinetul de Negi. În coloana din stânga sunt înșirați cam o sută cincizeci de oameni. Mă cuprinde disperarea. Mă frământ, tropăi, în cele din urmă dezertez. Mă scurg de-a lungul acelorași alei dintre blocuri. Noroc că la venire presărasem conținutul unei pungi de fidea, altfel m-aș fi pierdut în Berceni și aș fi ratat prima tranșă de câștiguri de la Caritas. Printre două tomberoane zăresc, cam la trei sute de metri, blocul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]