KorAP: Find »[drukola/base=amurg & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901

otelului, de fulgi țepeni de tencuială. Urcară în trăsura de Hereasca, abia trasă lângă gardul de fier, și multă vreme căpitanul nu mai văzu decât spinarea, în mundir verde, a vizitiului ce troznea din când în când din bici și amurgul tot mai adânc, ca vișina putredă, ce se lăsase. Cîte-un calcan de casă veche lucea atât de intens în ambra asfințitului, încît părea de aur. Cîte-o turlă împodobită cu amorași se profila neagră ca zmoala pe cer. Americanul nu scotea

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
ochi de tineri și de bătrâni, la fel de lărgiți, la fel de înspăimîntați, cu aceleași cruci strâmbe între sprâncene. Dacă lumina ar fi străbătut prin ferestrele zidite, căpitanul, în înaintarea lui monotonă și nesfârșită, ar fi văzut de multe ori zorii, amiaza și amurgul, apoi cornul erodat, dar tot mai plin în fiecare seară, al lunii. Își aminti, pe când încerca să deslușească ceva în ceața albăstrie a depărtării din fața ochilor săi, cum văzuse, cu ani în urmă, pe când mai scurma țarina în satul natal

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
simț al orientării evanescent. Oricum, nu pot gândi bine la imaginea asta din cauza strângerii de inimă ce-o însoțește. Căci prin geamul cel vast se vede, adîncindu-se mult sub picioarele mele, un perete violet, strâmb, conturîndu-și colțul pe fondul unui amurg dens, exact de culoarea emoției mele. Și asta ar fi tot, dacă n-ar fi și sentimentul, de aceeași culoare și el cu amurgul și cu nostalgia mea, că aici e ceva foarte vechi, în sensul de foarte prețios, de

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
se vede, adîncindu-se mult sub picioarele mele, un perete violet, strâmb, conturîndu-și colțul pe fondul unui amurg dens, exact de culoarea emoției mele. Și asta ar fi tot, dacă n-ar fi și sentimentul, de aceeași culoare și el cu amurgul și cu nostalgia mea, că aici e ceva foarte vechi, în sensul de foarte prețios, de esențial în ciuda abstracțiunii și austerității a ce se vede. De aici, din acest trunchi enigmatic, se desprind visele mele cu magazine uriașe, forfotind de

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
mama fuge cu mine în brațe; lumina zăpezii e dureroasă pentru ochii mei și mama plânge; mergem la spital) trebuie să fi avut senzația de zbor și plutire care apoi mi-a invadat spectralizat atâtea vise. Plutesc deasupra Bucureștiului în amurg. Dau ocol cupolelor, privesc de foarte aproape statuile alegorice de pe frontoane. Fiecare ornament, fiecare nervură, fiecare curbă șarpantelor, fațadele clădirilor vechi din centru, fărâmițate de timp, sânt la locul lor și, zburând lent pe lângă ele, le văd cum nu le-

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
serile de vară când ne jucam la parterul blocului, ni se părea de-o frumusețe nesfârșită, cu toate veiozele și plafonierele aprinse printre Care umblam încetișor, pe când figurile de copii ni se reflectau în vitrine, suprapuse peste portocaliul intens al amurgului. Ne apropiam de tejghele și încercam să privim, printre umerii clienților, ventilatoarele de pe rafturi, frigiderele "Arctic" și noile aparate de radio cu picup deasupra, prea scumpe ca părinții noștri să și le permită. Magazinul se termina chiar în gangul nostru

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
șobolan se deschidea, pictată în aur și purpură, scăldată-ntr-o apă crepusculară, cea mai uluitoare perspectivă din lume. O ramă grea, străveche, de bronz imitând lemnul sculptat, cuprindea aproape întreg peretele, prelungind odaia într-o lume diferită, stăpânită de amurg. Depunerile de gudron și praful de pe pânza din ramă nu putuseră atenua magia intensă a acelei lumi: strălucirea de flacără a clădirilor în prăbușire, misterul galeriilor, transparența pereților încărcați până la refuz de statui patetice, cu fețele-ntoarse spre cer, cu

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
sticlă și fum, ale căror coloane se sfărâmau ca izbite de-un meteorit sau de-un zeu, ale căror frontoane și turle cu orologiu, ca dintr-un joc de cuburi, se-nclinau într-o rână. Raze groase și străvezii de amurg susțineau clarobscurul apocaliptic al ruinării tuturor lucrurilor. Marele tablou respira o singurătate de fiară. În adâncul perspectivelor lui era marea, transparentă și luminoasă, iar deasupra un cer galben murdar, cu nori de pastă frământată, în care firele pensulei se mai

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
care-avea să-l viseze de-atîtea ori. Erau acolo clădiri cu coloane groase, străvezii în lumina scăzută, cupole ridicate la înălțimi nemaipomenite, statui înălțînd în cer capete-ngîndurate... Dacă traversau Barbu Văcărescu, ajungeau la stadionul "Dinamo", apoi treceau și de alte străzi... Amurgul se-ntindea, portocaliu, pe tot cerul, vizavi sclipeau roșietice geamurile unei bodegi care toamna se-nvelea-n papură și devenea mustărie... În cele din urmă ajungeau la marginea marginii lumii dinspre partea aceea, acolo unde se aflau cinematograful Volga și

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
copilului, care simți cum îl copleșește un fel de fericire sfâșietoare. Țeasta i se sparse-n mii de țăndări și începu să izvorască din ea, nestăpânit, lumină. Soile stătea pe bancă, în curtea devastată din fața casei ei de pe Tunari, și amurgul reflectat în rochia ei albă de dantelă îi împrumuta o nuanță de floare de cireș. Aștepta acolo, cu mîinile-n poală, cu bărbia timidă ca de fetiță, mare și pufoasă păpușă cu ochi făcuți nu ca să vadă, ci ca să reflecte-n

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
se vedea Soile, în rochie de dantelă albă, pe care lucea emailul unui alt medalion, în care, în fața casei ei, Soile... Chiar și al miilea medalion era la fel de limpede ca și primul și ca imaginea adevăratei Soile, ce aștepta în amurg, răspândind un miros de piele caldă, foarte uscată și de singurătate, în fața casei ei ruinate de pe Tunari, casă de culoarea lupusului entematos. Soile se născuse chinuitor de greu, lăsîndu-și mama schilodită pentru totdeauna. Capul ei mare, însîngerat, cu fire de

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
târziu. Trecuse de ghețărie, de frizerie și de școala veche. De-a lungul străzii patriarhale, cu salcâmi, se-nșirau construcții ireale: case vechi de-un secol, dărăpănate, cu tencuiala stacojie, azurie, portocalie, înnegrită însă și prăfoasă, cu gemulețe sticlind în amurg ca niște ochi de păsări, cu turnulețe și cupole caraghioase de tablă deasupra cărora, ca ornament, vedeai cîte-o măciucă plină de țepi sau cîte-un înger de ipsos, cu aripile-ntinse. Pe la jumătatea străzii, pe partea dreaptă, zări deodată casa Soilei

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
străzii, pe partea dreaptă, zări deodată casa Soilei, în fundul unei curți pe care Herman n-o observase niciodată până atunci, deși trecuse pe-acolo de sute de ori. Și n-ar fi remarcat-o, în mod sigur, nici atunci, dacă amurgul nu ar fi avut o foarte precisă nuanță trandafirie și dacă Soile, inventată parcă de acea unică densitate a luminii, nu ar fi stat pe banca ei, în rochie de dantelă albă și cu mîinile-n poală, arătând mai neajutorată decât

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
Trecuse apoi pe-acolo seară de seară, stătea acolo, cu mîinile-ncleștate pe barele de fier negru și o privea pe Soile, care-ntorcea mereu capul spre el, timp de o clipă, la aceeași nuanță trandafirie a cerului crepuscular. Iar când amurgul căpăta culoarea păcurii incandescente, tivită către orizont de un galben subțire și pur, apărea în pragul casei mama, gravă și severă în îmbrăcămintea ei neagră, purtând în mâini o mare carafă de sticlă, udă, plină de apă clătinătoare. Uda cu

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
smalțul dus de mult, și, de fiecare dată când stropii gelatinoși atingeau pământul, inflorescențele de un roșu posomorit se-nsuflețeau și căpătau exact nuanța asfințitului de peste acoperiș, așa încît casa devenea un sloi uriaș, vinețiu, plutind în aer între două amurguri. În acea navă aeriană o conducea apoi pe Soile, luînd-o de mână și-naintînd încet, împreună, către ușă, ca două surori în rochii lungi, decupate pe zidul coșcovit, acoperit de molii de noapte. Când ușa se-nchidea-n urma lor, mușcatele

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
o școală specială unde-nvățase - ce? - împreună cu alți zece copii speciali, fiecare închis ermetic în lumea lui. Și că mama își permitea fantezii stranii, care pe Herman îl fascinaseră încă din prima seară când, pe neașteptate, după ore petrecute-n amurg, lângă Soile, fusese invitat "la o linguriță de dulceață" și pătrunsese prima dată în casa vineție de pe Tunari. "Dumnezeul dumnezeilor dumnezeilor dumnezeilor mă-ti de Dumnezeu! Pastele și grijania mă-ti de Dumnezeu!" Jean parcă-nnebunise. Țopăia cu fața spre

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
scufundat, cu podeaua de nisip plină de anemone de mare și crabi. Se ghemuiește-n patul larg, sub cearceaful îngreunat de alge și adoarme acolo, lăsând să-i scape din gură bule strălucitoare de aer. A doua zi, Herman așteptase amurgul, deși știa foarte bine cum avea să fie, căci așa este întotdeauna. Traversase iar șoseaua către Tunari, depășise chioșcul de ziare și ghețăria, străbătuse tot mai încet acea sută de metri pe care-o știa de parc-ar fi fost

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
și al gurii, cilindrici sub mandibula rânjită, cu dinți străvezii și perfecți. Mușchi striați, fusiformi, suprapuși, întretăindu-se, pernițe pectorale și fesiere, pereți intercostali, fusele lungi de la brațe și de la picioare, prinzîndu-se de oase cu zgârciuri puternice, mușchi de culoarea amurgului, pachete de fibre alcătuite din fibre alcătuite din fibre. Ațișoare microscopice de proteină însumîndu-și eforturile ca să urnească plăcile și stâncile osoase, ca să facă Molohul să-nainteze. Mușchi de culoarea-nserării, a după-amie-zelor ploioase, carne care este țărână și se-ntoarce

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
și păreau acum niște sloiuri înconjurate de o țesătură fină de raze. Urcară-ntr-o joncă de lemn stacojiu, ce porni ca fulgerul pe apele negre. Uimitoare, de nedescris panoramă! Căci sute, mii de alte jonci cu pânza roză-n amurg porniseră și ele pe apa fără de valuri, sub bolovanii de lumină ai lunilor ce se reflectau în ocean. Copilul stătea la prova, nemișcat ca o figură sculptată acolo, așteptând să apară ceea ce-i apăruse deja, demult, într-un vis, țărmul

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
învăluie, iată piatra albastră și caolinul, iată marmura și malachita, iată terasele încălecate, balustradele în zig-zag, treptele, mii de trepte... Iată ferestrele mici ca de bunkere, iată coloanele și iată bolțile, iată acoperișele suprapuse. Iată luminile pierzîndu-se în Lumină. În amurgul greu muntele strălucea, mai încărcat de podoabe decât oricare altul, munte sculptat în fildeș, arhitectură pustie... Căci pustiu era acel furnicar de palate. Pustii acele Sfinte Sofii, pustii acele Taj Mahaluri. Copilul pătrunse prin porți colosale-n orașul sfânt - cât

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
carnea gelatinoasă a sferei, străbătând mereu alte săli, vacuole și cavități pline de organisme ciudate. Într-un târziu, tunelul se înfundă cu o poartă de oglindă limpede și pură. Abia privind în ea copilul își dădu seama că omul de amurg și de chihlimbar ce-l însoțise până aici, și căruia, pe drum, nu-i mai dăduse nici o atenție, se schimbase într-o ființă identică lui, un alt băiețel gol, cu aceiași ochi strălucitori și același zâmbet extatic pe buze. Mai

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
lacrimi și de salivă. Ploaia se întețise, răpăia acum furios pe pervazul de tablă. Adormi încălzit și leoarcă de transpirație. Marea fereastră rotundă de pe frontonul morii, chiar de deasupra firmei pe care scria "Moara Dîmbovița", răsfrângea acum culoarea catifelată-a amurgului. În preajma ei, într-un loc din zidărie unde lipsea o cărămidă, căzuse cînd-va în țărâna depusă acolo de vânt o sămânță de platan, și copăcelul crescuse cu o parte din rădăcini în aer, rășchirate ca niște degete patetice. Zidul de

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
o austeră, tenace, răbdătoare devoțiune. Doar când m-am îndreptat către el, lăsând gol cadrul ferestrei lipite cu bandă cafenie, Herman s-a ridicat și ne-am găsit amândoi, deodată, în fața marelui tablou. Perspectiva lui, misterul acelei lumi arzând în amurg erau atât de seducătoare, încît ai fi vrut să-ntinzi mâinile către marea scânteietoare din fundal, să ți le vezi vopsite în chihlimbariul luminos al serii. În curând, cele două lumi aveau să comunice, înfășurate-ntr-o purpură unanimă. În

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
un fragment de cântare, un parlando abia murmurat, într-o limbă necunoscută. Apoi, cu mișcări inverse față de cele de la-nceput, își retrase lira la piept și, ridicîndu-și capul până privi iar drept, fără să vadă, către Amstelul acum incendiat de amurg, închise din nou ochii. Statuia era acum la fel ca la-nceput, total încremenită, încuiată-n certitudinea ei marmoreană. Negrul râse fără veselie, se aplecă, își recupera moneda din cutie și-ncepu să se rotească nebunește, bătând un step sonor

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
încerce mereu bănuiala insuportabilă că toate statuile sânt vu, de la cele de pe Domul din Milano până la Manneken Pis și la oamenii de bronz sfârtecat ai lui Ipousteguy. Avea să se-ntrebe mereu când li se va termina-ncremenirea, când, în ce amurg aveau să se așeze, obosite, pe soclurile lor, aveau să-njure impersonal și să populeze apoi bărulețele și locantele din jur, pălăvrăgind despre cîte-n lună și-n stele. Un Apocalips al statuilor avea să-i pară de-atunci mereu mai

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]