26,366 matches
-
dirijarea avioanelor burdușite cu grâu, roind ca bondarii pe deasupra satelor și împrejurimilor sale. Și, în timp ce profesorul gravita pe deasupra câmpiilor, semnalizând cu palete uriașe piloților locul de aterizare, avioanele deviau de la traiectorie, pentru că taman în acea vară de pomină Globul blestemat apucase să se apropie și mai mult de Pământ, prilej de a ne muta locul de joacă pe Lună, spre disperarea sărmanilor noștri părinți și a rusnacilor. Grâul crescuse atât de înalt, lovind cu agresivitate streșinile caselor, încât oamenii nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
rusnacilor. Grâul crescuse atât de înalt, lovind cu agresivitate streșinile caselor, încât oamenii nu se mai vedeau din nemărginirea pururea mișcată, combinele treierau continuu, avioanele grele de grâu se prăbușeau pe munții de grâu cu roțile în sus, piloții le apucau de aripi și le întorceau pe burtă, cât se poate de ușor, dar cât se poate de repede, pentru că nisipurile mișcătoare puteau înghiți, cât ai zice π, nu numai păsările de fier, ci și păsările cerului, care ciuguleau alături de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Zagna își amintea nea Costică atunci când au fost aduși de fostul meu profesor de matematică la frizerie. Zero! urlă el din cadrul ușii și îi împinse unul câte unul către scaunul supliciului suprem. Au urmat repetenții din Brăila, pe care-i apuca de urechi, fără mila ce nu o avusese nici față de tatăl meu și nici față de strămoșii mei de parte bărbătească de pe vremea lui Pazvante Chioru'. Ultimul în atelierul meu, a fost tot băiatul lui nea Ion, cu ochii veșnic lăcrimoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
panourile electronice pentru un tren în care o dată la o sută de ani se urcau câțiva călători și aceia sosiți din viitor și mai ales cum în clipa în care oprea trenul așteptat plecau firește doar cei în cauză. Fiindcă apucaseră să citească pe tabla indicatoare ceea ce refuzau ceilalți călători: destinație necunoscută. Cum aceștia apăreau din când în când în orașul la fel de retezat de lama uriașă de buldozer, cu cerul la fel de jos privindu-i de pe acoperișul gării, rezemat într-un cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
rezemat într-un cot și mirându-se: ăștia-s neschimbați! Cum netezeau cu pașii hârtoapele străzilor, cum anunțau pe domnii și doamnele, foștii colegi, de venirea lor. Nu se poate imagina șocul! De ce s-au deplasat ei? Militarii nici n-apucau să coboare. Luau haine de schimb civile și se debarasau de cele ostășești în tren, iar la terminarea permisiei se relua procesul invers. Și mai ales nu ți-am spus de cei legați cu funia de picior, la capătul căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
s-a mai văzut atâta bogăție. Ba da! spune brăileanul străinilor cu buzele lăsate și ochii pleoștiți de tăria vinului amestecat cu soare fixând hipnotic ochiul nopții, Luna. Ba da. Când? Anul trecut, care an trecut, adevărat, nici n-a apucat să plece, trăim cu plecarea ei, bogată, lăsată, păstrată, nealterată, descântată, nediluată, neuitată, de nestemată, alunecată, îmbibată, îmbălsămată, neterminată. Silozurile pârâie de porumb. Dunărea geme de pești aruncându-se peste maluri împreună cu noaptea, de-a valma. Greierii cântă, ziua dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ai noștri, din cer. Eu sunt! spuse vesel pilotul. Mă iei și pe mine? Hai cu taica! zise minerul trăgându-l pe pilot în mină și dispărură fără să mai audă urarea abia murmurată a paznicului: Noroc bun! Paznicul nu apucă să se întoarcă în baracă. Un miros de vechi îi întoarse privirea. Cu greu desluși întrupându-se din pâclă o șleahtă de soldați mizeri, cu însemnele naziste pe vestoanele decolorate. În spatele lor, o bubuitură îi făcură să se lipească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și purtată mai departe. Autorul, purtător al legendelor orașului, simți că cerul e altfel. Cineva l-a străpuns și vrea să ne contacteze. Bănuiala avea să-i fie în curând confirmată. Un suflu nou bântuia prin oraș. S-or fi apucat să muncească brăilenii, te pomenești! Nici vorbă. Spiritul înnăscut de afaceriști, transmis de fanarioți și evrei, îi făcu pe brăileni beneficiarii unei slujbe inedite, pe care au cizelat-o din mers, devenind în scurt timp brokeri în toată puterea cuvântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sub umbra răcoroasă a unui castan. Mioara din prezent se auzi strigată: Babo, unde ești, să-ți dau pensia?! Fără să vadă poștărița, întinse mâna cu actul de identitate care dispăru. După o clipă primi banii și buletinul. Nici n-apucă să-i numere și, cuprinsă de oboseală, se culcă fără să mănânce. Ceasul-brățară arăta ora 11, dar știa că e noapte, după miros. A doua zi dimineață auzi iar o bătaie în ușă. Babo, pensia! Bine dar am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ea fără să fie auzită întinzând buletinul. Luă banii și puse repede mâna pe grasa invizibilă. Ascultă, am mai luat odată. Da! răspunse Invizibila, luna a trecut. Ce repede trece timpul, spuse Mioara așezând banii peste ceilalți din care nu apucase să cheltuiască un sfanț. În capul ei se făcu deodată un gol imens, un gol rece, care se plimba de la ceafă la frunte, ca apoi să se oprească în creștet. Și tot ce a fost până acum, Jurnalul, Autorul, Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
către același prezent neatins. Căpcăunu ridică privirea de cărbune stins, scoase încet din buzunar o sticlă pe care scria Mătrăgună, luă o înghițitură și-și aruncă trosnind capul pe spate. O secundă, zece și țâșni răcnind în picioare. Fați mai apucă să vadă băncile goale, podeaua ondulând ca o apă de lemn, mișcare pe care pereții o preluară imediat, valul se propagă dinspre fundul clasei spre ușă. Sticla ferestrelor murdare de praf lunar se topi ca celofanul, prelingându-se ca râme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și ciudat de care i se făcu milă atât de tare, încât i se umeziră ochii. Ridică mecanic receptorul și, după ce se uită la el, îl duse invers la ureche. Muzica de viori se auzea de sub bărbie și schimbând mâna apucă receptorul corect. Vin! se auzi o voce caldă de femeie și un miros de crini năvăli în cameră. Și, deși în receptor nu se mai auzea nimic, nea Costică începu să vorbească la început îngălat, abia găsindu-și cuvintele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trupul mamei lor Rusia, iar când piloții parașutau alimente și aparatele de bord indicau 46o 16'' 11' lat. N și 27o5''44' long. E, puneau dereglările pe seama magnetismului ridicat. Da, spuse Satelitu, 27 de ani am făcut până acasă și, apucând odgoanele cu ambele mâini, porni, cu cătunul smuls cu greu din pământ, înapoi, la drum... D acă am urât ceva mai mult pe lume a fost școala. Mă consideram foarte bătrân și ratat. Nu iubeam nimic și pe nimeni. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vedeai în fața ochilor pe respectivul personaj. Nu se știe de ce, Hugo era stopat de a picta chipul vreunui profesor. Uneori, încerca la ore să creioneze, pe ascuns, atitudini, gânduri, voluptăți, tăceri, fie calde, fie istorice, fie într-o limbă străină. Apucă să tușeze puțin din carapacea cu care își blindau caracterul, un crâmpei din împietrirea rictusului sau o picătură din lumina subsolurilor minții, dar o mână uriașă cădea pe planșe, degetele se încovoiau, strângând sub cupa palmei coala de desen, dispărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a rugă, a plânset de profesor. Capitol neștiut nici de familie, nici de prieteni, nici de colegi, de nimeni, de el însuși, niciodată. Când Gustav s-a oferit să-i ofere cadou iubitei sale o simfonie, Hugo deja s-a apucat de treabă. Întâi a pictat cu grebla câteva portative pe care a semănat boabe de durere, grăunțe de speranță, semințe de nu-mă-uita și pudra rezultată din macerare, una bucată mătrăgună, unu plus zece bucăți ochiul boului (numai pistilul), treisprezece fatidice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe care o sunase Olaf, văzuse afișat numărul și voia să identifice apelantul. Motiv în plus ca să nu răspund. Mă felicitam că nu am robot. În sfârșit se opri. Tremurând, mă întinsei pe canapea. Soneria telefonului o luă de la capăt. Apucai aparatul și mi-l lipii de tâmplă ca pentru a mă sinucide. Cu un glas sugrumat, murmurai formula obișnuită. -Domnul Bordave? -Chiar el. -Domnul Brunèche la aparat, pivnicerul dumneavoastră. Ce tot spunea acolo? Își spunea sieși domn: era un provincial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
să beau un dom-pérignon. Nu îndrăznii să precizez că nu băusem niciodată așa ceva. Astfel de lucruri nu trebuie să-i fie necunoscute unui personaj atât de important ca mine. De altfel, voiam să descopăr șampania preferată a predecesorului meu. Ea apucă o sticlă, o puse într-o frapieră pe care o umpluse în bazin. Eram uimit de densitatea sloiurilor. Sigrid deschise un frigider plin de cupe strălucind de chiciură, luă două și urcă înapoi în salon, insistând să-mi spună cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
disprețui, părând să spună că nu era el motanul care să se mulțumească cu firimituri ale festinului. Se eschivă și de tentativele mele de a-l mângâia pe spatele lat. Animalului ăstuia nu-i plăceau străinii. Sorbind din cafea, am apucat aparatul telefonic din bucătărie și am format 06. Nu corespundea melodiei care-mi bântuise noaptea. Apăsai pe 01, care corespunse. Ar fi putut fi și 04 ori 07, dar Olaf precizase că suna la Paris. Doar dacă nu cumva mințise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
prezența dumitale. Tocmai pecetluise un pact. -Ce preferi? Să pleci mâine cu mine, departe, ori să mă ascunzi în vilă? -Să plecăm unde? -Vom merge cu mașina până în Danemarca și, de acolo, vom traversa insulele până în Suedia. Păru tentată. Mă apucă tremuriciul. După ce cugetă, zise: -Prefer să rămânem și să ne ascundem. „De ispravă, mititica” mă gândii. -Sper să nu te dezamăgesc, adăugă ea, vreau să fiu aici când se va întoarce Olaf. Uitasem de el. -Nu-ți fie teamă: când va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
purcedem la experiențe, după modelul Palatului Tokyo. E un happening. Vom evita să fim vizibili din stradă. -Condamnăm salonul. -Să condamnăm, să condamnăm. Să urcăm în camera dumitale. Ca să o împiedic să reflecteze, îi pusei în mâini cele două cupe, apucai frapiera și mă năpustii pe scări. Deschizând ușa apartamentului ei, m-am strecurat înăuntru cu un aer de conspirator. -Ești sigur că toate astea nu sunt doar un pretext ca să intri în camera mea? -Ei haide, Sigrid, dac-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
bate pînă la cea mai apropiată șosea sau așezare omenească. Așa ajung să fac autostopul, mă ia un individ numai piele și os, care și el, aceeași porcărie, de ce trage Armata dom’le în populație? Doar nu era să mă apuc eu să-i explic atunci că sîntem o națiune de trădători care a încăput pe mîna unor slugoi, cît o fi ceasul? îl întreb dar nu-mi răspunde, o ține tot pe-a lui, începe să-i înjure pe securiști
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
gîtului ieșind primul, să nu uităm sticlele, își aduce aminte Gulie, altfel iar o să facă vreo boacănă, ce mai focuri, trasoare, zdruncinături, vîlvătăi, asta da reprezentație, haideți să nu mai pierdem timpul, focuri, vîlvătăi, unde sînt, unde le vedeți? mai apucă să le strige Roja cu sclipiri de piroman în priviri, dar Tîrnăcop nu-l mai ia în seamă, iese și el valvîrtej din chichineață izbind cu toată puterea ușa în urma sa. Închide ochii și capul începe să i se învîrtească
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
deci, zice Sena căzînd pe gînduri, dînd ocol caroseriei, oprindu-se în dreptul portbagajului pe care îl deschide cu podul palmei făcînd să-i scîrțîie balamalele. Ce mai vechitură, se gîndește, descoperind lada de scule pitită sub un preș mizerabil. O apucă de mîner scoțînd-o la iveală, o zdrăngăne lovindu și-o de coapsă, balansîndu-se incomodat, pășind greu, în timp ce domnul Președinte îl urmărește în oglinda retrovizoare cum se apropie. — Nu sînt deloc superstițios, zice domnul Președinte jucîndu-se cu manivela portierei, ridicînd și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
sau, și mai grav, cu un scop ascuns, tocmai pentru a-mi zădărnici planurile? se întrebă pregătindu-se să tragă apa. Cît de simple și complicate în același timp sînt unele mecanisme, se gîndește, și cu o mișcare bine calculată apucă mînerul de plastic care atîrnă la capătului lănțugului din inox. De aceea pot să-ți trec cu vederea că mă spionezi pe gaura cheii. Ce altceva ai putea să observi în afara mișcărilor fizice? Ce rost ar avea să-ți răpesc
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
încearcă să-i sperie, fluturîndu-le cele două coli de hîrtie pe la nas. Delfina moare de nerăbdare să treacă ziua, nu mai are stare, se fîțîie pe taburet, lustruiește de cîteva ori bancul de lucru cu coatele pînă se hotărăște să apuce una din fîșiile de stofă care așteaptă alături gata croite, să o vîre sub brațul mașinii de cusut și să coboare talpa. Zbîîîrrrr, apasă mecanic pedala, urmărind linia tivului, ferindu-și degetele, scoțînd materialul pe partea cealaltă, verificînd rezistența cusăturii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]