5,096 matches
-
Doamnele. Balade populare, Brașov, 1909; Flori din război. Versuri poporale culese din gura soldaților, Caransebeș, 1924; Chipuri și graiuri din Bănat. Povestiri, nuvele, schițe și legende originale, I-II, Caransebeș, 1924-1927; Cele mai frumoase povești din Banat, București, 1947; Povești, balade, povestiri, Timișoara, 1969; Rozuna, doamna florilor, îngr. și pref. V. Șerban, Timișoara, 1974; Basme, povești și balade, îngr. Doina Comloșan și V. Șerban, Timișoara, 1984. Repere bibliografice: Liviu Jurchescu, Un Creangă al Banatului: Gh. Cătană, „Semenicul”, 1928, 10-11; Cosma, Bănățeni
CATANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286138_a_287467]
-
și graiuri din Bănat. Povestiri, nuvele, schițe și legende originale, I-II, Caransebeș, 1924-1927; Cele mai frumoase povești din Banat, București, 1947; Povești, balade, povestiri, Timișoara, 1969; Rozuna, doamna florilor, îngr. și pref. V. Șerban, Timișoara, 1974; Basme, povești și balade, îngr. Doina Comloșan și V. Șerban, Timișoara, 1984. Repere bibliografice: Liviu Jurchescu, Un Creangă al Banatului: Gh. Cătană, „Semenicul”, 1928, 10-11; Cosma, Bănățeni, 95-97; Cornel Corneanu, Doi ani de la moartea lui Gheorghe Cătană, „Revista Institutului Social Banat-Crișana”, 1946, ianuarie-iulie; Ion
CATANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286138_a_287467]
-
afirmații lovinesciene minimalizatoare cu privire la creația populară, formulează și considerații generale ce cuprind, in nuce, concepția sa despre folclor. În 1916 publică în „Convorbiri literare” studiul Miorița în Moldova, asupra căruia va reveni în mai multe rânduri, studiind variantele regionale ale baladei, inclusiv pe acelea „aromânești” și din Timoc. La fel avea să procedeze cu motivul „Lenore”, urmărind, într-un studiu din 1929, circulația lui pe tot continentul. Ca profesor, a consacrat folclorului mai multe cursuri, din care a publicat capitole în
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
din Timoc. La fel avea să procedeze cu motivul „Lenore”, urmărind, într-un studiu din 1929, circulația lui pe tot continentul. Ca profesor, a consacrat folclorului mai multe cursuri, din care a publicat capitole în „Revista Fundațiilor Regale”. Cursul despre balada populară avea să fie editat, împreună cu un vast studiu despre doină, rămas în manuscris, abia după moartea sa (Poezia tradițională română, 1969). Tot postum, în 1971, i s-a tipărit și volumul Problemele tipologiei folclorice, elaborat în colaborare cu Ovidiu
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
că atribuie egală însemnătate variantelor, negând existența unui prototip originar. O idee esențială a studiilor folcloristului e și aceea că literatura orală se cere estimată după criterii specifice, inerente mentalității populare, arhaice. Astfel, nu doar în basme, ci și în balade, criteriul veracității, al adevărului istoric ar fi inoperant. Absolutizarea acestui punct de vedere - judicios, de altfel - e contrazisă de realitatea creației. Printre demersurile cu caracter pragmatic ale lui C. figurează cele vizând întocmirea unui corpus folcloric și, în genere, producerea
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
basme necunoscute din izvoarele lui Eminescu, București, 1926; Un mare critic român modernist, domnul Eugeniu Lovinescu, București, 1927; Izvoarele lui G. Asachi, București, 1928; Lenore. O problemă de literatură comparată și folclor, București, 1929; Opera lui Mihai Eminescu, București, 1931-1932; Balada poporană română, București, 1932-1933; Istoria literaturii române moderne. Epoca Renașterii ardelene, București, 1934-1935; O problemă de versificație românească, București, 1937; Prolegomena argheziană, București, 1937; Arta cuvântului la Eminescu, București, 1938; ed. îngr. Nina Apetroaie, introd. Ion Apetroaie, Iași, 1980; Simbolurile
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
ed. îngr. și pref. Ilie Dan, Iași, 2000; Creativitatea eminesciană, București, 1943; ed. îngr. și introd. Ion Apetroaie, Iași, 1987; Curs de istoria literaturii române, 1943-1944; Critice literare, I-II, București, 1943-1944; Forme de critică, București, 1944; Poezia tradițională română (Balada poporană și doina), I-II, îngr. Dumitru Șandru, pref. Ovidiu Bârlea, I-II, București, 1969; Mărturisiri literare, îngr. și pref. Iordan Datcu, București, 1971; Problemele tipologiei folclorice (în colaborare cu Ovidiu Bârlea), București, 1971; Studii eminesciene, îngr. I. Dumitrescu, pref.
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
Tribuna”, „Steaua”, „Calende”, „Contrapunct”, „Apostrof”, „Ramuri”, „Arca”, „Anabasis”, „Orient latin”, „Poesis”, „Semenicul”. A mai semnat Sorin Roianu, Ion Chirescu. Debutează în 1971, cu versuri, în „Orizont”, iar editorial, în 1986, în placheta colectivă Argonauții. Poeziei spectaculare a primului volum personal, Balade vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste (1990), în care baladescul și plăcerea afișării nonconformismului zgomotos al boemei au dat aliajul unui lirism cu o reală priză la public, îi urmează o prezență editorială dinamică. Cu schimbări abrupte de registru
CHICHERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286193_a_287522]
-
abrupte de registru tematic, poemele din cărțile următoare proiectează patetismul originar al autorului în termenii unei poetici moderne, de sursă stănesciană, consemnând aspirația către un discurs liric capabil să traducă experiențele cotidianului în termenii miturilor și ai textelor sacre. SCRIERI: Balade vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste, Reșița, 1990; Șansa hârtiei, Reșița, 1993; Aprilie negru, Timișoara, 1994; Viziuni, Timișoara, 1996; Oglinda de antracit, postfață Sergiu Ștefănescu, Timișoara, 1997; Abisaliile (1987-1997), Timișoara, 1997; Podul spadei, Timișoara, 1998; Clopotul de smaragd, Reșița
CHICHERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286193_a_287522]
-
Oglinda de antracit, postfață Sergiu Ștefănescu, Timișoara, 1997; Abisaliile (1987-1997), Timișoara, 1997; Podul spadei, Timișoara, 1998; Clopotul de smaragd, Reșița, 1998; Șaptesprezece, Reșița, 1999; Cap și pajură, Reșița, 2000; Orchestra neagră, București, 2001; Absurdistan, Timișoara, 2002. Repere bibliografice: Gheorghe Tomozei, „Balade vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste”, L, 1992, 10; Jeana Morărescu, Tragism și ironie, L, 1994, 4; Lucian Vasiliu, Arca lui Noe, DL, 1994, 4; Cornel Ungureanu, Poeți din Banat, O, 1995, 4; Dan Silviu Boerescu, Ciocane fără seceri
CHICHERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286193_a_287522]
-
, baladă populară. Aparține ciclului de balade antiotomane, în cadrul căruia este inclusă subgrupei ce dezvoltă o tematică inspirată din viața porturilor dunărene. În culegeri, se întâlnește frecvent cu titlul redus doar la unul dintre cele două componente ale numelui: Chira (sau Chera), Chiralina (sau Cheralina). A fost
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
zona orașelor Brăila și Galați, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai precis în perioada imediat următoare încheierii păcii de la Adrianopol (1829). Aria ei de răspândire include întreaga Muntenie, Oltenia, Moldova și sudul Banatului. Lipsită de elemente fabuloase, balada cuprinde relatarea unei întâmplări neobișnuite: răpirea unei tinere fete de către un negustor arap. Eroina, frumoasa crâșmăriță Chira, este la început ademenită de bogatul negustor, cu daruri scumpe. Respins de fată, arapul o răpește prin înșelăciune. Prinzând de veste, frații Chiralinei
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
un final tragic. Tânăra fată, bănuită de către Din și Constandin - câteodată apare și un al treilea frate, Marin - de fugă premeditată cu străinul, este, în ciuda justificărilor ei disperate, omorâtă cu multă cruzime (arsă sau tăiată în bucăți). Reușita artistică a baladei constă, în primul rând, în realizarea deosebită a portretelor celor doi eroi: Chira și arapul. Cântărețul popular încearcă o descriere caricaturală a negustorului, utilizând în acest scop o bogată gamă de epitete și comparații: „buzat, / negru și ciudat, / cu solzi
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
anonim conturează imaginea Chirei, folosind cele mai delicate nuanțe. Aglomerările metaforice („Frumoasă zână,/ fragedă copilă,/ tânără zambilă,/ floare din grădină,/ rază de lumină”), reluate ca un laitmotiv, pun în relief una dintre cele mai frumoase imagini ale unei eroine de baladă. Ceilalți eroi se disting mai ales sub aspect moral. Principalele trăsături de caracter ale fraților Chirei sunt sintetizate plastic în numai două versuri: „hoții Brăilei,/ șerpii Dunării”. Impresionează, de asemenea, starea sufletească a bătrânei mame, bine surprinsă într-una dintre
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
comportări în momentul când anunță fiilor trista veste, creatorul popular realizează o adevărată icoană a durerii: „Dar ea nu vorbea, / ci lacrimi vărsa, / mâinile-și frângea [...] dar nu răspundea, / că gură n-avea,/ ci semne făcea / și păru-și smulgea.” Balada a constituit un punct de plecare în realizarea uneia dintre cele mai izbutite creații ale lui Panait Istrati, Chira Chiralina. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, I, îngr. și introd. Gh. Vrabie, București, 1965, 193-200; S. Fl. Marian, Poezii
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
Chira Chiralina. Surse: V. Alecsandri, Poezii populare ale românilor, I, îngr. și introd. Gh. Vrabie, București, 1965, 193-200; S. Fl. Marian, Poezii poporale române, I, Cernăuți, 1873, 23-27; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885, 643-663; Al. I. Amzulescu, Balade populare românești, III, București, 1964, 305-306; Al. I. Amzulescu, Cântece bătrânești, București, 1974, 215-223. Repere bibliografice: Gh. Vrabie, Balada populară românească, București, 1966, 339-343; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia populară, București, 1967, 204-208; Ion Ganea, Variantele baladei „Chira Chiralina
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
Fl. Marian, Poezii poporale române, I, Cernăuți, 1873, 23-27; G. Dem. Teodorescu, Poezii populare române, București, 1885, 643-663; Al. I. Amzulescu, Balade populare românești, III, București, 1964, 305-306; Al. I. Amzulescu, Cântece bătrânești, București, 1974, 215-223. Repere bibliografice: Gh. Vrabie, Balada populară românească, București, 1966, 339-343; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia populară, București, 1967, 204-208; Ion Ganea, Variantele baladei „Chira Chiralina” și ecourile ei în literatura scrisă, în Studii de etnografie și folclor din zona Brăilei, Brăila, 1977; Dicț. lit.
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
I. Amzulescu, Balade populare românești, III, București, 1964, 305-306; Al. I. Amzulescu, Cântece bătrânești, București, 1974, 215-223. Repere bibliografice: Gh. Vrabie, Balada populară românească, București, 1966, 339-343; Liviu Rusu, Viziunea lumii în poezia populară, București, 1967, 204-208; Ion Ganea, Variantele baladei „Chira Chiralina” și ecourile ei în literatura scrisă, în Studii de etnografie și folclor din zona Brăilei, Brăila, 1977; Dicț. lit. 1900, 179-180. C.Bz.
CHIRA CHIRALINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286202_a_287531]
-
de intensitate în crescendo și efectele de atmosferă (de care se abuzează în sens melodramatic în Acolo, în Deltă) certifică o vocație de dramaturg, care însă prea se lasă furat de poematic. Lirismul pletoric din unele texte, cum ar fi Baladă carpatină, cu înfloriturile și insuportabilele lui afectări, face lectura indigestă. Recursul la psihologic (Sfârșitul lui Moțoc ș.a.) și amprenta etică (Acolo, în Deltă ș.a.) sunt constante ale acestei dramaturgii, tentată și de mitologic (La revedere, Nausicaa). Farsele (Din năzdrăvăniile lui
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
înțelesurile. Scrupulul drastic al conciziei, hiperluciditatea, euforia subtilei melodicități a unor sonuri conduc la un asemenea rezultat și în poeziile în vers alb (Poezii în vers alb, 1983). Un ton neașteptat de aspru, răbufnind în sarcasme și blesteme, zvâcnește în Balade și strofe răzlețe (1943). Cu toată jalea pe care o lasă în urmă, războiul, „stihie” devastatoare, insuflă bucovineanului podidit de patriotice simțiri impulsuri de energie combativă. O antologie din versurile lui C., Scrieri lirice, s-a editat în 1970. Respirând
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
1933; Proze pentru anul inimii, Cernăuți, 1934; Aur vechi, Cernăuți, 1936; Zaruri, Cernăuți, 1936; Cântece de leagăn, Mediaș, 1936; Casă pe nisip, Cernăuți, 1937; Pietre la cari mă-nchinai, Cernăuți, 1937; Dulcile cuvinte, Cernăuți, 1940; Versuri de după amiază, Cernăuți, 1940; Balade și strofe răzlețe, Cernăuți, 1943; Scrieri lirice, îngr. și pref. Emil Manu, prezentare Al. Dima, București, 1970; Necunoscuta, îngr. Ecaterina Chelariu, cuvânt înainte Mircea Horia Simionescu, București, 1972; Scrieri lirice, cuvânt înainte Eugen Barbu, București, 1973; Teatru, îngr. și pref.
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
nutrește speranța că i se va dezvălui măcar un semn al divinității; când, în cele din urmă, căutarea își află împlinirea în chiar sufletul său, intervine neputința ființei de a suporta atâta adevăr (Trup sfânt). Alteori, se pleacă de la motivele baladelor populare, ca în Legendă, unde se face aluzie la drama Meșterului Manole, apropiată de condiția stihuitorului care clădește „din flori și fărâme” ce se năruie întruna. Concomitent, C. folosește ritmul și rima specifice poeziei populare (Umbre de baladă, Singuraticul pom
CHIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286204_a_287533]
-
de la motivele baladelor populare, ca în Legendă, unde se face aluzie la drama Meșterului Manole, apropiată de condiția stihuitorului care clădește „din flori și fărâme” ce se năruie întruna. Concomitent, C. folosește ritmul și rima specifice poeziei populare (Umbre de baladă, Singuraticul pom). Domină cuvinte precum „duh”, „tăcere”, „fum”, „ceață”, sugerând o lume greu de perceput. Volumul următor, Stinsa oglindire (1943), este distins cu Premiul Academiei Române, raportul fiind redactat de Lucian Blaga, entuziasmat de stilul și de structura internă a poemelor
CHIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286204_a_287533]
-
opinia mea - tradiționalismul ardelenesc al Cercului, care numai în mod nedeliberat, instinctiv producea realizări moderne. Numai că noi, cerchiștii, coboram cu tradiționalismul nostru mai jos, mai adânc, decât «pășuniștii», care erau simpli imitatori” (Momentul „Manifestului”, în „Euphorion”, 2/ 1993). „Resurecția baladei”, pe care și-o vor propune și pe care o vor apăra inclusiv prin remarcabile creații personale, le exprimă așadar fidel demersul original, modernist-clasicist, fiind o bună „concretizare” a acestuia. „Cerchiști” sunt semnatarii manifestului (mai puțin Romeo Dăscălescu, care s-
CERCUL LITERAR DE LA SIBIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
De la E. Lovinescu au luat numai autonomia esteticului, nu și spiritul veacului, de care se delimitează, în adeziunea lor pentru o exemplaritate ce transgresează epocile, reunind în ea mari nume ale culturii universale. Va trece însă puțină vreme, și „resurecția baladei” va fi urmată, tragic, de spargerea și împrăștierea grupului, mulți dintre „cerchiști” ajungând în închisori și, aproape toți, revenind în viața literară abia după douăzeci de ani. Când au făcut-o însă, au făcut-o cu aceeași seriozitate și consistență
CERCUL LITERAR DE LA SIBIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]