4,944 matches
-
cu cel de la motorina cu care a fost frecată podeaua și lemnăria, parcă aș călători în trecut. Bucuria îmi este de scurtă durată. O mare de copii de școală generală, însoțiți de patru cadre didactice, se revarsă în muzeu. Femeia blondă care mi-a deschis ușa cu zece minute mai devreme mă întreabă dacă nu vreau să văd și eu împreună cu grupul de copii dioramele animate din „Sala Tronului”, cu atât mai mult cu cât se pun în mișcare mai rar
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
adunare : „Vadu Moldovei, iese mai întâi Vadu Moldovei, ceilalți așteptați în ordine”. „Sala Tronului” se golește rapid, rămân iarăși singur în umbra obrazelor din vremea lui ștefan cel Mare și a fastuoaselor reproduceri de costume din anii 1970. Muzeografa cea blondă se pregătește să închidă sala cu un lacăt chinezesc, ieftin, „știți, aici avem costume de mii de euro”, spune jenată. Mai adaugă faptul că în luna septembrie muzeul va intra în renovare generală, este foarte îngrijorată pentru soarta lui, nu
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
pe teren, dacă sunteți de la Jandarmerie sau de la SRI, faceți-vă treaba, mă scuzați”. Ceea ce am și făcut, am fost acceptat să dau o mână de ajutor într-o altă distribuție de sarmale condusă de un oarecare Sorin, un colos blond secondat de trei femei, uriașe și ele, cu care vorbea în ucraineană. Îl ajut pe Sorin să toarne suc efervescent și lipicios în pahare de plastic. Mâinile lui mari, cu degete butucănoase, nu sunt prea dibace, varsă mereu lichidul colorat
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
cel Nou direct de pe ecranul iPhone-ului, o întreb oarecum în glumă dacă este mai comod așa, iar ea confirmă zâmbind acest lucru. Multe familii de rromi în ținută de sărbătoare. Atrage toate privirile o tânără rromă de 15-16 ani, blondă, cu ochi albaștri, având o salbă grea de aur la gât. Mândră ca regina din Saba și foarte conștientă de frumusețea sa magnetică, stă însă în umbra părinților săi care au un ochi pe acatistele de buzunar, pe care le
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
care s-au bătut pe vremuri de la egal la egal cu armatele napoleoniene. Cu mâna stângă, încerc să fac lumină cu o lanternă de buzunar, dar întreprinderea nu prea îmi reușește. Atunci se apropie discret un băiețel de șapte-opt ani, blond și foarte delicat, îmbrăcat cu o haină de doc ușor, de vară, dar încheiată până la gât. O haină teribil de demodată, design depășit din anii 1980, proveniență second-hand, fără îndoială. Purta cu el o candelă de plastic care-i arunca
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
icoanei miraculoase. Aparțin, într- adevăr, Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi, după cum aflasem anterior, fără a putea verifica însă informația. Întreb, puțin provocator, dacă moldovenii de la Iași sunt mai darnici și mai deschiși la pungă decât ardelenii de la Nicula. Bărbatul rotund, blond, cu un „ceva” slavo-ucrainean în privirea sa verde albastră, râde cu poftă, deloc deranjat, și-mi spune cu umor : „Nu sunt mai darnici, dar sunt ceva mai bogați ! Numai că zici că au arici pe fundul buzunarului”. Prezent la datorie
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
pp. 435-459. Shafir, Michael (1985), Romania. Politics, economics and society. Political stagnation and simulated change, London, Francess Pinter. Shafir, Michael (1986), "Romanian foreign policy under Dej and Ceaușescu", în Schöpflin, George (ed.), The Soviet Union and Eastern Europe, London, Muller, Blond & White, pp. 364-377. Shafir, Michael (1987), "Eastern Europe", în McCauley, Martin, Khrushchev and khrushchevism, London, MacMillan, pp. 156-179. Shafir, Michael (2002), Între negare și trivializare prin comparație. Negarea Holocaustului în țările postcomuniste din Europa Centrală și de Est, Iași, Polirom
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
schimbat oamenii, că la duș cineva m-a strigat și n-am recunoscut-o: era nevasta unui medic din Budapesta care a lucrat aici la sanatoriu și ea venea pe la noi, că Îi invitase fratele meu. Avea un păr lung, blond, frumos, minunat - n-am recunoscut-o, bineînțeles. Lucrurile astea au fost nimicuri față de ce ne aștepta. După aceea, normal, ne-au luat lucrurile, au furat și pantofii, dacă erau buni... Ne-au dat haine, ce să vă spun... Eu am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
le luau cu japca? - Cam asta era. Nu știu de SS-iștii de acolo. Însă luau femei din lagăr. Germanii aveau bordeluri organizate, lângă trupe. Asta știu, pentru că eram Încă În Ungaria când din Slovacia, unde sunt fete foarte frumoase, blonde - slovacele, ca și cehoaicele, au fost luate și duse la bordelul german. A fost un fel de scandal, pentru că atunci Slovacia ținea Încă de Ungaria. Dar asta a fost situația. - Cum arăta un deținut - sau o deținută, că tot vorbeați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Polonia, până la Auschwitz. Am ajuns tot spre dimineață, că era Întuneric. Știu că am fost prin Cracovia... Am văzut prin geamul ăla... Și nu uit niciodată: o fată de care-mi aduc aminte... toată viața; la un etaj, o fată blondă - nu se uita la mine, că distanța era mare... La Cracovia... știți că sunt momente care-ți rămân fixate În memorie: mi-a rămas această fată blondă poloneză În amintire, la un geam la etaj... Și am mers pe urmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fată de care-mi aduc aminte... toată viața; la un etaj, o fată blondă - nu se uita la mine, că distanța era mare... La Cracovia... știți că sunt momente care-ți rămân fixate În memorie: mi-a rămas această fată blondă poloneză În amintire, la un geam la etaj... Și am mers pe urmă până la Auschwitz. Fără să mai deschidă. Aici, la germani, ne pierdeam orice identitate. Atunci mi-am dat seama, pentru prima dată, că ne scot din țară. -Unde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o deviere, nu asculta ordinul, Îl luau din lagărul de prizonieri de război și Îl băgau În lagărul de concentrare. Nici astăzi nu Înțeleg cum au putut niște ruși, care nu știau un cuvânt nemțește... Tata, de exemplu, era și blond, și cu ochi albaștri, vorbea o germană ireproșabilă... Oricine putea să creadă, dacă avea o haină civilă, că e neamț. Cum au avut curaj să dezerteze? Sau au Încercat să dezerteze și au fost prinși. Ne-am trezit Într-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pe cei trei ruși, au pus la capăt scaune... Unul dintre kapo ai noștri, care era un kapo destul de cumsecade... - nu era un om cumsecade, dar era mai cumsecade decât niște kapo obișnuiți, tot verde cu vârful În sus. Unul blond, știam și cum Îl chema. Era călăul. A venit Lagerführer-ul și a spus o condamnare pentru fugă. Noi am rămas uluiți: „Pentru Înaltă trădare și trădare de patrie sunt condamnați la spânzurătoare”. Înțelegeam să-i condamni la moarte pentru că au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Călcând pe vârful micului picior, Veni alături, mă privi cu dor. Și, ah, era atât de frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Un înger blând cu fața radioasă, Venind din cer, se poate arăta; Iar păru-i blond și moale ca matasă Grumazul alb și umeri-i vedea. Prin hainele de tort subțire, fin, Se vede trupul ei cel alb deplin 1288. O grădină, cea paradisiacă, în care se înalță magicul arbore va fi martorul ce participă la
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
fi avut confirmarea că istoria se repetă, bineînțeles, la altă scară și cu alte personaje, n-aș fi dat nici o atenție evenimentelor care au incendiat spiritele politicii dâmbovițene, fiind datorate, după cum mulți afirmă, tușind cu subînțeles, pionului cu fustă, mâței blonde care-și ascute ghearele de grilajul de la Cotroceni, căreia toți în spun Elena Udrea, numai eu îi spun Ileana lui Cocoș, spre a o deosebi de „Ileana lui Zăpăcitu din capu’satului”. Că, uite, cum stă treaba: destule Ilene și
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
va găsi făcând, în aceea îl va lua”; fiindcă țineam mult la Ionică, i-am șoptit cu glas pe jumătate dojenitor: Se poate, Ionică, tu, copil de moț, să dănțuiești pe suferința ta?! Ionică s-a roșit cât era de blond, s-a desprins din lanțul încântării ușoare și, puțin încurcat, s-a tras deoparte cu capul în jos, până s-a terminat danțul. Știam că această întâmplare îl va urmări toată viața, ca un act de trezvie, cum spun Sfinții
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
toate jertfele aduse de el, mărturii ale veșniciei lui nestricăcioase în Hristos. După câtva timp doctorul Topa a fost trimis la Aiud. Un evreu „vietnamez” După un timp ne-am pomenit în cameră cu un tânăr evreu, de 17-18 ani. Blond, subțirel, cu alură de copil naiv, privea cu ochii albaștri în necunoscut. Tinerețea este întotdeauna atrăgătoare și parcă împrospătează speranțele înăbușite. Ne-am uitat la el ca la o minune aruncată în mijlocul nostru de o mână nevăzută. S-a recomandat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
XIX-lea. Nu compara incendierea bibliotecii de la Louvain cu o acțiune napoleoniană, ci cu un act demn de Attila Hunul. Distrugerea Catedralei de la Reims și folosirea "Bertei cea Grasă" reprezentau pentru Iorga o încarnare a spiritului lui Nietzsche, a "fiarei blonde"26. Iorga considera tehnologia germană drept o "civilizație care dezonorează și distruge însăși civilizația". Asista îngrozit la nașterea omului secolului al XX-lea, pe care îl numea o "nouă specie". În conversația avută cu comandantul german, generalul von Bissing, cardinalul
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
avut un impact profund asupra românilor atît de mistici, religioși și antisemiți. "șerpoaica evreică" a devenit simbolul răului absolut, o viperă care amenința să le sugrume țara. În 1930, atunci cînd Carol cobora din cer în Transilvania ca un Siegfried blond, poporul îl idolatriza. Milioane de români erau atît de fericiți de întoarcerea prințului viselor lor încît îngenuncheau în praf în fața lui. Dar Carol era tot timpul pregătit. O partidă de bridge în Aleea Vulpache (locuința de la București a Lupeascăi) sau
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
să fiu considerat, în profesiunea mea, un tiran, s-a dovedit, în chip nedeliberat, un element util pentru a speria oamenii. Ochii mei sunt de un albastru deschis, rece; port, numai la citit, ochelari ovali, înguști, fără rame. Părul e blond, aproape fără culoare, lins și tuns scurt. N-am avut niciodată un păr strălucitor, dar acum pălește, se decolorează, însă nu încărunțește. Nu m-am decis încă să-l vopsesc. În urmă cu câțiva ani, când părul a început să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt de un căprui deschis, înrourat; cum mai scânteiau ochii ăștia palizi când o sărutam! (Așa cum spunea odată Peregrine, foarte puține dintre femeile drăguțe reușesc să vadă ceva, deoarece cochetăria le împiedică să poarte ochelari.) Lizzie are sprâncene de un blond portocaliu, aproape invizibile; sub regimul meu, nu am lăsat-o niciodată să se atingă de ele. Un ten sănătos, trandafiriu, strălucitor. Se fardează foarte puțin și nu deține (poate că-și face un titlu de glorie din acest lucru) acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și te privea cu atâta stranie nedumerire, încât părea o sălbatică tânără. Ochii erau de un albastru închis, care bătea uneori în violet. Pupilele i se dilatau foarte frecvent, așa încât de cele mai multe ori ochii îi păreau negri. Avea un păr blond, foarte fin, drept, înnodat într-un smoc lung, pe spate. Buzele îi erau palide și întotdeauna reci; și când, închizând ochii, i le atingeam, copilărește, cu buzele mele, mă sfredelea un fior rece, ca o spadă; cred că e senzația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
numai că-l lua în seamă, dar îi și aprecia farmecele tinerești. Se mâncau din priviri, el sfios, ea cu obraznic amuzament. Înfățișarea lui Titus, ca și cea a lui Gilbert, câștigase mult de pe urma soarelui și a mării. Părul lui blond roșcat căpătase o culoare mai vie și părea un nimb pufos; cămașa, aproape descheiată, îi dădea la iveală pielea strălucitoare și blănița roșcată, cârlionțată, care-i acoperea pieptul. Pantalonii suflecați lăsau să i se vadă gambele lungi, elegante, bronzate. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dintre cămășile cele mai bune și am uscat-o la soare. Mi-am pregătit haina neagră de vară, din stofă ușoară, ciorapi curați, și mi-am ales o cravată frumoasă. Mi-am spălat părul și l-am făcut să arate blond și moale. Renunțasem să mai înot, dar părul îmi rămăsese țeapăn și impregnat de sare. Am hotărât că era înțelept să-mi împachetez câteva lucruri într-o valiză mică, pentru eventualitatea unei evadări rapide, și în timp ce-mi adunam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
3. 200. Barnutiu Vasile, născut la 28 martie 1965 în localitatea Satu Mare, județul Satu Mare, România, fiul lui Gavril și Maria, cu domiciliul actual în Austria, 7543 Kukmirn, Limbach nr. 92, cu ultimul domiciliu din România în localitatea Satu Mare, str. Baltă Blondă nr. 17, județul Satu Mare. 201. Barnutiu Henrieta-Cristina, născută la 3 martie 1975 în localitatea Satu Mare, județul Satu Mare, România, fiica lui Lutas Gheorghe și Ileana, cu domiciliul actual în Austria, 7543 Kukmirn, Limbach nr. 92, cu ultimul domiciliu din România în
HOTĂRÂRE nr. 775 din 16 august 2001 privind aprobarea renunţării la cetăţenia română a unor persoane. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/136326_a_137655]