KorAP: Find »[drukola/base=canadian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...156 157 158 159 >

3,975 matches

Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768

linie de succesiune. Este vorba de Reform Party of Canada - Partidul Canadian al Reformei (RPC), formațiune aflată în opoziție în Parlamentul Federal, între 1993 și 2000, de Canadian Reform Conservative Alliance - Alianța Reformist Conservatoare Canadiană (CRCA) sau Canadian Alliance - Alianța Canadiană (CA), formațiune aflată în opoziție între 2000 și 2003 și Conservative Party of Canada - Partidul Conservator al Canadei (CP), formațiune aflată în opoziție între 2003 și 2006, apoi la guvernare. Doar Reform Party poate fi clasificat ca partid populist, mesajul

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
sa pe Preston Manning. Privind retrospectiv, din perspectiva guvernării Partidului Conservator care își are rădăcinile în cei 13 ani de activitate ai Partidului Reformei, este ușor să se afirme că acesta din urmă a avut un impact uriaș asupra politicii canadiene și a vieții publice, comparat cu dimensiunile sale limitate și succesul său electoral, relevant doar la nivel regional. Acest capitol argumentează că succesul și moștenirea Partidului Reformei se datorează mai degrabă filonului populist decât celui conservator. Și asta în ciuda faptului

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
conservatorism decât de populism. În plus, pentru a rămâne în linia ipotezelor propuse în introducerea acestui volum, mă voi concentra pe modalitatea în care populismul Partidului Reformator s-a combinat cu unele teme conservatoare, în efortul de a altera democrația canadiană și de a polariza sistemul de partide. Pe alocuri, amestecul de elemente populiste și conservatoare va fi măsurat, referindu-ne la continuitatea temelor populiste între Partidul Reformei și cele două partide conservatoare. 3.1 Partidul Reformei într-un nou sistem

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
ministru să poată fi tras la răspundere sau controlat de către cetățeni (accountability), fie destituindu-l din funcție, fie promovând măsuri legislative prin inițiativă cetățenească. Recursul la democrația directă ar fi trebuit să conducă la o scădere semnificativă a cheltuielilor Statului Canadian și la intensificarea participării grupurilor sociale la dezvoltarea politicilor sociale. Pentru cercetătorii comparativiști ai fenomenului populist, acest element înscris în agenda Partidului Reformei ar putea părea că se află în contradicție cu mesajul formațiunii de a reda puterea "oamenilor de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
sistemului politic în general. Reformiștii se recomandau drept un "partid anti-sistem (Johnston, 2008), care nu se opunea numai sistemului de partide apărut după cel de al Doilea Război Mondial, dar și alianței transpartinice care își propusese să extindă modestul sistem canadian de protecție socială. Suținătorii din teritorii ai Partidului Reformei aveau o încredere redusă în partidele parlamentare, în instituțiile politice convenționale sau mecanismele democratice de reprezentare (Archer & Ellis, 1994; Clarke et al., 2000; Laycock, 2001). Promovarea de către Reformiști a democrației directe

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
elită coruptă", constituie o parte semnificativă a populismului Reformiștilor. Programul electoral al Partidului Reformei din 1997, invoca o "țară construită și definită de propriii săi cetățeni, mai degrabă decât de acțiunile guvernului". "Dreptatea socială" ar trebui să însemne ca fiecare canadian "să muncească pentru sine și pentru familia sa și nu pentru guvern", iar vechile obligații publice să fie transferate indivizilor privați, familiilor și "comunităților" nespecificate (RPC, 1997: 5, 11). Așa cum ne putem aștepta de la un discurs populist, adevărata cetățenie și

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
deoarece cheltuiește pentru a reglementa activitatea corporațiilor și redistribuie resurse, în loc să procedeze invers. O scurtă examinare a bazinului de suporteri electorali ai Reformiștilor ar putea clarifica modalitatea în care acest partid a îmbinat populismul cu eforturile de reconstrucție a democrației canadiene. La alegerile federale din 1993 și 1997, Partidul Reformei a atras un sprijin notabil din partea segmentelor electorale ale provinciilor din vestul Canadei: muncitori, fermieri, mici întreprizători, votanților din clasa de mijloc urbană și a avut un succes consistent în Ontario

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Reformei a putut clama că se bucură de sprijinul relativ larg al "non-elitelor", mai cu seamă în privința criticilor îndreptate către partidele convenționale și în privința pledoariei pentru instrumentele democrației directe. Indubitabil Reformiștii au reușit să redefinească discursul politic și, în interiorul sistemului canadian de partide politice, să pretindă partea leului în materie de populism. Această atitudine a lăsat urme adânci în sistemul de partide al Canadei și a marcat decisiv spațiul public, unde se profilase deja un oarecare declin al disponibilității de a

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
populism. Această atitudine a lăsat urme adânci în sistemul de partide al Canadei și a marcat decisiv spațiul public, unde se profilase deja un oarecare declin al disponibilității de a acorda legitimitate practicilor și instituțiilor specifice reprezentării parlamentare. Între partidele canadiene anglofone, Reformiștii au fost principalii beneficiari ai aversiunii, în creștere în anii '80 și '90, față de partidele politice (Cross, 2002; Gidengil et al., 2001). Sindicatele și canadienii cu venituri modeste erau segmentele care furnizau cei mai mulți votanți anti-partide, votanți care au

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
gândire suspecte din punct de vedere moral. 3.3 Populismul succesorilor Partidului Reformei În anul 2000, noua orientare fundamentală de dreapta a Partidului Reformei a devenit și mai clară odată cu transformarea formațiunii în Canadian Reform Conservative Alliance - Alianța Reformist Conservatoare Canadiană (CRCA). Această metamorfoză avusese drept scop atragerea unui electorat mai larg, care să includă votanții de centru-dreapta din Ontario și mai mulți electori din zonele urbane ale Canadei anglofone. Odată cu această reinventare ca "Alianță", Reformiști au renunțat la ideea potrivit

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
în care toate provinciile să beneficieze de aceeași reprezentare) și a recunoscut că realizarea unei zone politice fără partide și grupuri de interese nu este un obiectiv realist. Astfel, următoarea opțiune ar fi fost aceea de a instala în Parlamentul canadian o putere, aleasă 4, contra-majoritaristă, dar în același timp legitimată democratic. Un asemenea corp politic ar putea contracara acțiunea intruzivă a statului în societatea civilă și ar putea dispune reduceri ale dimensiunii și impactului statului. 3.4. Populismul Partidului Reformei

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
evoluția sistemului de partide și pentru modurile de reprezentare politică care îi sunt atașate" (efectul pozitiv 4). Acest rol de constituire a punților ideologice și de transformare a sistemului de partide a fost asigurat întâi de mai vechile partide populiste canadiene, de stânga sau de dreapta, cum ar fi: Cooperative Commonwealth Federation - Federația Commonwealth-ului Cooperativ, numeroasele partide provinciale de centru stânga ale fermierilor și Social Credit Party - Partidul Creditului Social, în provincia Alberta (Laycock, 1990). Este adevărat că rolul jucat de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
de stat, care a existat în politica federală încă de la începutul anilor '70. Această opoziție și-a găsit expresia în constituirea unei identități a "poporului" care se sprijinea pe elemente de anti-imigrație, anti-aborigeni și pe elemente de rasism îndreptat împotriva canadienilor francofoni. Însă prin comparație cu rasismul afirmat fățiș de numeroase partide populiste din Europa, împotrivirea Partidul Reformei față de multiculturalism și față de imigranții care nu erau albi și/sau nu erau creștini a reprezentat un subiect minor (Laycock, 2001: ch 7

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
nefirești între, pe de-o parte birocrați și asistențialismul care perturbă funcționarea pieței și partidele nedemocrate ținute ostatice de grupurile de interese speciale care beneficiază de pe urma distorsiunilor pieței (Laycock, 2001, 2005b). Cu excepția naționalismului de inspirație francofonă, de dinainte de 1960, populismul canadian nu a reprezentat niciodată o amenințare serioasă la adresa minorităților. S-ar putea argumenta chiar că versiunea social-democrată a populismului anglofon, din perioada 1930 și începutul anilor '90, a susținut mai puternic regimul drepturilor liberale și a dovedit un mai mare

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
dovedit un mai mare etuziasm față de potențialul democratic al parlamentarismului decât oricare dintre celelalte două partide centriste mari. Acest model comportamental s-a schimbat odată cu apariția Partidului Reformei și cu primii săi ani de activitate. Începând cu 1982, democrația liberală Canadiană a asumat elemente de protecție constituțională a minorităților utilizând așa numita "diferențiere a drepturilor în funcție de grup" (Kymlicka, 1998, 1996) și o oarecare orientare redistributivă, în încercarea de a da un sens noțiunii de egalitate civică. Astfel, prin contrast cu practicile

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
cultura politică a locului, timp de o generație, canadienii au experimentat un populism de piață hayekian (Sawer & Laycock, 2009), al cărui scop este acela de a arăta că acest sistem al drepturilor individuale și sociale reprezintă o amenințare la adresa formei canadiene specifice de democrație liberală. Potrivit ipotezei 4 a editorilor, acest lucru ar însemna că impactul asupra democrației produs de Partidul Reformei a fost unul modest. Dar, cel puțin la nivelul politicii federale și în acord cu orizontul de așteptări pe

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
secțiunea 1.4.2) care afirmă că: "populismul poate face uz de noțiunea de regulă a majorității și de practicile care îi sunt asociate pentru a se sustrage și ignora drepturile minorităților". Merită adăugat că principalul cenzor al actualului guvern canadian, care ar vrea să scoată în afara legii mariajul homosexualilor, ba chiar să le interzică acestora ocuparea poziției de profesor în școlile publice, este Curtea Supremă a Canadei și modalitatea în care această instituție interpretează și apără egalitatea așa cum este ea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
să scoată în afara legii mariajul homosexualilor, ba chiar să le interzică acestora ocuparea poziției de profesor în școlile publice, este Curtea Supremă a Canadei și modalitatea în care această instituție interpretează și apără egalitatea așa cum este ea formulată în Carta Canadiană a Drepturilor și Libertăților. Animozitatea afișată de Partidul Conservator față de drepturile minorităților este o moștenire directă a Partidului Reformei. Versiunea canadiană a sistemului de tip Westminster presupune o dominație a legislativului de către executiv mult mai accentuată decât în alte regimuri

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Supremă a Canadei și modalitatea în care această instituție interpretează și apără egalitatea așa cum este ea formulată în Carta Canadiană a Drepturilor și Libertăților. Animozitatea afișată de Partidul Conservator față de drepturile minorităților este o moștenire directă a Partidului Reformei. Versiunea canadiană a sistemului de tip Westminster presupune o dominație a legislativului de către executiv mult mai accentuată decât în alte regimuri democrat liberale consolidate (Bakvis & Wolinetz, 2005). Dezvoltările potențiale ale acestei dominații pot fi exploatate de către un partid capabil să manipuleze temele

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
fi considerate populiste în măsura în care fiecare dintre ele, implicit sau explicit, angajează antagonismul fundamental între diversele elite și poporul virtuos, însă mereu tras pe sfoară. De asemenea, Partidul Reformei a vorbit adesea, cu insistență, despre absența răspunderii și transparenței (accountability) Parlamentului Canadian, dominat de partide "de modă veche". Argumentând că elitele de partid, împreună cu grupurile de interese care le sunt asociate, au ignorat în mod repetat voința poporului pe mai toate subiectele importante, de la pedeapsa capitală, la chestiunea avortului sau la modificarea

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
publică restrânsă și în care rolul instituțiilor de mediere și al organizațiilor corespondente este în mod conștient devalorizat. (Laycock & Barney, 1999: 322-323) Același tip de neîncredere în instituțiile de mediere, în special în Curțile având ca prerogativă să interpreteze Carta Canadiană a Drepturilor și Libertăților, a fost afișat de către intelectualii Partidului Reformei și chiar de însuși Manning (Laycock 2005 b). În fiecare din aceste cazuri, criticile reformiștilor vizau protecția unor drepturi sociale sau a unor reglementări ale mediului de afaceri pe

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
a reprezentat o negare fățișă a ideii potrivit căreia parlamentul are dreptul să controleze guvernul. Ideea implicată aici, și anume că parlamentul reprezintă un obstacol în calea adevăratei democrații, sugerează o clară tendință plebiscitară. Atitudinile critice față de sistemul de reprezentare canadian, prezente în discursul Reformiștilor, indică o linie directă între aceștia și actualul guvern conservator. Partidul Conservator a abandonat recursul populist la mecanismele plebiscitare, anti-reprezentative, dar a reținut în discursul său o anumită critică a instituțiilor de reprezentare. Faptul că Manning

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Populismul profesat de Partidul Reformei este fără îndoială unul "rarefiat", multe din elementele nucleului său ideologic fiind comune dreptei contemporane nord-americane. Însă trebuie remarcat că o utilizare strategică a temelor populiste a fost crucială pentru intrarea Partidului Reformei în sistemul canadian de partide politice și, în definitiv, pentru impactul acestei formațiuni. Prestația publică a populismului Partidului Reformei s-a bazat pe trâmbițarea răspunderii și transparenței democratice (accountability) și pe detronarea elitelor tradiționale (Archer & Ellis, 1994; Clarke et al., 2000; Flanagan, 1995

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
politicii. Însă, să fie vorba aici de o repudiere sau de o prelungire logică a eforturilor Partidului Reformei de a furniza o alternativă la modul obișnuit în care se face politică în Canada? Antrenând o transformare de proporții a sistemului canadian de partide, Partidul Reformei a reușit într-o oarecare măsură să "revitalizeze atât opinia publică, cât și mișcările sociale", proclamându-și intențiile de a "adânci procesul de democratizare a democrației" (efectul pozitiv 6). Așa cum s-a arătat mai devreme, Reformiștii

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
îndoială acest fapt a readus pe scenă dimensiunea conflictuală a politicii (efectul pozitiv 6) sau cel puțin i-a dat acestuia o nouă axă de dezvoltare. Acest eveniment a fost însoțit de o semnificativă alunecare spre drepta a presei scrise canadiene (Martin, 2010), de o creștere a finanțărilor și a legitimității think-tank-urilor care promovau piața liberă, de urmărirea unei agende de dreapta de către administrația conservator-progresistă în mai multe provincii importante ale Canadei anglofone (Ibbitson, 1997; Laird, 1998; Laycock, 2001) și de

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]