4,121 matches
-
normative și etice, iar cooperarea este un fenomen social având determinări culturale și istorice, nu doar economice. Prin aceasta, ne apropiem de cel de-al cincilea capitol În care ne propunem o analiză specific instituțională a cooperării social-economice. Instituționalismul ne depărtează Încet dar sigur de concepția acțională, intențională În privința actorului, identificându-l pe acesta cu interpretul care joacă Într-unul din scenariile social asumate. Cooperarea devine astfel o piesă pusă În scenă prin intermediul concepțiilor dominante ale societății. Suntem pe drumul tranziției
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ai fascismului au evidențiat rolul crescând al Ducelui, în special în adoptarea legilor fascistissime (ale apărării statului) la finele anului 1926. Înregimentarea tineretului în organizații paramilitare, recursul la propagandă, represaliile, toate păreau să indice voința conducătorilor fasciști de a se depărta de instituțiile și valorile democrației. Din 1936, fascismul italian se radicalizează, iar totalitarismul este instaurat: partid unic, înregimentarea maselor în organizații paramilitare, puterea deplină a șefului charismatic, menținerea unui sistem de teroare. Mussolini a dezvoltat un triplu rasism (al corpului
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
așteptare și mediațiune. Rîndurile noastre își dau ca unică țintă provocarea celor cîtorva minți, autonome îndeajuns pentru a regîndi judecăți literare clasate. Punctul ideal de unde ridicăm această hartă a poeziei argheziene se așează sub constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic în versuri, unde sub pretext de confidență, sinceritate, disociație, naivitate poți ridica orice proză la măsura de aur a lirei. Versul căruia ne închinăm se dovedește
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
întreprinderi existente, preocuparea Creditului nu va fi deloc valoarea intrinsecă a lor. Din contra, acțiuni industriale vechi, clasate, a căror valoare este cunoscută, nu dau loc la operații de bursă. Cu cît titlul e mai sigur cu atît speculația se depărtează de el; îl părăsește pentru acțiunile unei întreprinderi noi, pe nesiguranța valorii cărora se cîștigă mai mult. Creditul Mobiliar urmează deci regula pe care o urmează orice om ce are bani disponibili și vrea să opereze cu ei par comptant
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Cînd nu te văz am chinuri/ Și cînd te văz, leșinuri". Aflăm la Alecu și anumite exigențe stîngaci filosofice asupra erosului, ca în Foarte multă văz plăcere: " Cînd voi zice frumusețe,/ Voi și suflet cu blîndețe,/ Cu simțiri, cu isteciune,/ Depărtat de-nșelăciune.// Și un nu știu ce prea dulce/ Ce simbadie aduce!/ Și să-nnoadă cu strînsoare/ Unde va fi dat prinsoare". Vorbind despre al doilea fiu al lui Ienăchiță, Nicolae, criticul propune în fraze succinte o definiție clară a austerului și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cel care, cu sîngele înghețat, își plimbă angoasa în noapte. Pe acest pămînt, pînă la ultimul moment, Bacovia trebuie să rămînă un angoasat, cu greu putînd să știe dacă din cealaltă parte a abisului o voce îi răspunde: "Hau... hau"...depărtat sub stele-nghețate". Puterea de sugestie a versului bacovian, cauza prin care ne impresionează atît de profund este arta sa, știința sa despre cum se face un vers: "E de ajuns, de fapt, să citim la modul poetic "Plumb de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
sesiune de răgete false auzite la televizor de la Marina Voica încoace. Nu reveni, te rog, că de-abia se liniștise un pic Andreea Marin!. 26 noiembrie 2009 Franța medievală credea în miracole, iar noi, ca bravi francofoni, nu ne-am depărtat, se pare, de Evul de Mijloc, fie doar și prin coloratura mistică cu care însoțim afacerile publice care ar trebui guvernate, prioritar, de rațiune, echilibru și bun-simț. Cum campania electorală pentru președinție a intrat în faza acută, cu înțepături, leșinuri
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
În pictura care acoperea peretele interior al turnului; și, chiar dacă Îi mai rămâneau multe de făcut, zarea anunța o linie dulce, ușor Încețoșată, care avea să Întărească singurătatea oamenilor risipiți - trăsături de penel Întunecate, presărate cu sclipiri metalice - ce se depărtau unii de alții sub ploaie. A spălat pensulele cu apă și săpun și le-a pus la uscat. De jos, de la poalele falezei, ajungea până la el zvonul motoarelor și muzica navei cu turiști care, zi de zi, la același ceas
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a pleca În tăcere ori a spune ceva Înainte. Apoi s-a Îndreptat pe Îndelete spre cărarea ce cobora În sat, iar Faulques s-a ridicat și a ieșit În urma lui, la timp ca să vadă pata deschisă a cămășii sale depărtându-se printre umbrele dintre pini. Ivo Markovic, acesta era numele său (Faulques nu avea nici un temei să se Îndoiască) uitase coperta revistei Newszoom cu poza lui. Pictorul și-a dat seama când a aprins felinarul portabil cu gaz, și-a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
n-a ieșit În stradă să vadă ce se Întâmpla, a adăugat. De astă dată, tăcerea a fost mult mai lungă. Faulques nu știa ce să zică. Încet-Încet, cotloanele inferioare ale incintei s-au Învăluit În umbre. Lumina roșiatică se depărta de Markovic, deplasându-se spre acea parte a zidului pe care se afla schița În cărbune, negru pe alb, unde un bărbat Îngenuncheat, cu mâinile legate la spate, Îl Înfrunta pe altul, care Îi ridica o spadă deasupra capului. - Spune
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
marcheze fața, pomeții Înfundați, efectul de lumină pe capul Întors către privitor. O făcea cu o ușoară Îndrăzneală, ud pe ud, lăsând cele două amestecuri să se topească Împreună În contururi, Înainte de uscarea rapidă a vopselei acrilice. Apoi s-a depărtat de perete, ca să vadă ce ieșise. Acum, expresia bărbatului care urma să moară era potrivită: uimire, indignare. Ce naiba privești, vezi, fotografiezi, pictezi? Faulques știa că, În ultimă instanță, totul avea să depindă de mâna bună ori rea cu care va
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ostentativ, se plimbau urmate de slujnicele care Își arătau giuvaierurile. Mie Îmi va ajunge asta, adăugase. Apoi, după ce se ridicase În capul oaselor, Întinzându-și picioarele lungi băgate În blugii murdari de pământ (râdea Încetișor, și așa o auzise Faulques depărtându-se), Își potrivise geanta cu camerele foto și o luase la goană În spatele saharianului, pe când celălalt luptător golea o jumătate de Încărcător, trăgând În pozițiile marocane, iar Faulques o fotografia cu motorul la 3,4 fotograme pe secundă, Înaintând zveltă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de pe șalupa care trecea plină cu turiști, ca În fiecare zi. Faulques și-a Întors fața spre fereastra prin care pătrundea sunetul. „În acest turn de pază locuiește acum un pictor cunoscut...”. A stat așa, nemișcat, până când ambarcațiunea s-a depărtat și sunetul s-a estompat. - I-auzi, a spus croatul. Ești o celebritate locală. Se apropiase de prima treaptă a scării și studia titlurile cărților Îngrămădite acolo. A luat volumul - cu sublinieri aproape pe fiecare pagină - cu Cugetările lui Pascal
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Într-o zi. Markovic abia de-a zâmbit, distrat. - Într-o zi. - Da. S-ar putea să fii dezamăgit, l-a prevenit celălalt. Vocea Îi pare tânără și frumoasă, dar poate că ea nu-i. După ce a spus toate acestea, depărtându-se, l-a lăsat pe Faulques să urce la catul de sus, să deschidă frigiderul stins și să scoată două beri. - Ai mai fost cu femei de când cu Borovo Naselje, domnule Faulques? Presupun că da. Dar e ciudat, nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
la jumătatea unui gest neînsemnat, convins că nu vei primi nici un răspuns. Apoi, după ce a mototolit conserva Între degete și a aruncat-o Într-o cutie de carton cu gunoaie, dăduse din umeri. Fotografia din șanțul de curgere, a repetat, depărtându-se. Fotografia aceea ciudată, care n-a fost publicată nicăieri. Faulques s-a Întors Încet-Încet la turn, a cărui siluetă sumbră se distingea deasupra falezei. La nimic nu servea să-ți aduci aminte, s-a gândit. Dar era inevitabil. Între
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
iar Faulques i-a privit profilul, interesat de ceea ce privea, chipul Întors În sus, bărbia nebărbierită, țigara care Îi atârna Între buze, ochii cenușii și atenți, care lunecau pe imaginile de pe pereți, oprindu-se pe plaja de care navele se depărtau sub ploaie și În locul unde, În prim-plan, copilul Își privea mama Întinsă pe spate, cu coapsele pătate de sânge. Pe lângă amintirile profesionale ale pictorului de război, femeia datora multe, din punctul de vedere al compoziției, unui tablou de Bonnard
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Dar să vedem cine-i frumosul care vede asta și-o pictează. Faulques a stins amintirea cu o sorbitură din berea pe care tocmai i-o adusese chelnerița. Apoi s-a uitat spre răsărit, unde molul ascundea marea. Un vuiet depărtat de motoare se apropia dinspre cealaltă parte a digului, și imediat un coș alb cu roșu s-a mișcat de-a lungul acestuia, spre felinarul de la intrarea În port. Puțin după aceea, șalupa cu turiști a traversat șenalul și s-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de turism. Purta o rochie de in alb, care Îi evidenția pielea bronzată, sandale din piele și o geantă mare În bandulieră. Părea obosită. Faulques a văzut-o descuind agenția și intrând. A rămas pe loc, privind turiștii care se depărtau pe chei, făcându-și ultimele fotografii ori luând ultimele imagini video printre năvoade și pe lângă bărci, cu portul drept fundal, și largul mării dincolo de șenal. Turiști. Public. Și iar amintiri. Noi facem restul, spunea anunțul Kodak pe care Îl pomenise
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
el a imitat-o, strângând mâna care i se Întinsese. O strângere de mână caldă și deschisă. A observat că licărul de interes continua să fie prezent În ochii albăștri. - La cinci, a repetat ea. A studiat-o pe când se depărta, cu părul blond și fusta albă unduindu-se peste șoldurile late și picioarele bronzate. Apoi s-a așezat iar, a cerut altă bere și a privit bănuitor jur-Împrejur, temându-se ca nu cumva să vadă că Ivo Markovic se aținea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
stăteam de obicei la Hassler - nu puteam dormi. Ori de câte ori Închideam ochii, vedeam acele manichini așa cum descoperi un zâmbet crud pe chipul unei păpuși de lemn. Poate că de aceea nu mi-a plăcut niciodată Pinocchio. După ce spusese asta, Olvido se depărtase de tablou și se oprise, privind În jur, Îngândurată. Există două tablouri de Chirico, spusese imediat. Ieșite din comun. Le știi, fără Îndoială, ori ar trebui să le știi, fiindcă unul seamănă cu fotografiile tale: e plin de reguli, escadrile
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
surâs cu gura Întredeschisă, gata să spună câteva vorbe, care n-au ajuns să i se desprindă de pe buze. Faulques a condus-o până unde Începea poteca, a strâns mâna Întinsă și a rămas pe loc, privind-o cum se depărta. Înainte de a dispărea pe povârniș În jos, printre pini, Carmen Elsken s-a Întors de două ori să privească Înapoi. Când Faulques s-a Întors În turn, soarele se lăsase mai jos și apunea lent peste Capul Rău, iar lumina
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
teleobiectiv, cu un treizeci și cinci și de la Înălțimea unui cap de om. Asta Înseamnă că eram aproape de puștii ăia când a tras tancul. Și În picioare. Amândoi au tăcut. Markovic studia acum navele eșuate pe plajă și pe cele care se depărtau sub ploaie. Și nenumăratele figurine minuscule care se Îndreptau spre ele, ieșind din orașul În flăcări. Foc și ploaie, tensiunea contrariilor dând vigoare naturii și curs vieții, culori calde, stinse cu forme poliedrice, oțelite, reci. Și axul Învingătorilor, nave și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
călătoria lor lungă și ciudată, care era pe terminate. O călătorie al cărei bilet de Întoarcere ea Îl avea În buzunar. Faulques mergea cuprins de o tristețe și un frig nesfârșite. Ca să le ascundă, privise În jur: soldații care se depărtau, mergând spre răscruce, casa incendiată. Deasupra tuturor se Întindeau cerul senin, fără nor, și soarele care Încă nu atinsese Înălțimea incomodă pentru fotografiat și proiecta umbra lui Olvido pe pietricelele Împrăștiate pe șosea, ale căror contururi o deformau. O clipă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spus nimic. Punctișoarele minuscule ale licuricilor foșgăiau Între cele două umbre invizibile. - Fără dumneata n-aș fi putut Înțelege, a continuat pictorul de război. Aș fi continuat să lucrez zile și săptămâni În șir, până aș fi umplut tot peretele. Depărtându-mă de clipă... De punctul exact. - Mă bucur că ți-am fost de folos. - A fost și mai mult. M-ai făcut să văd lucruri pe care nu le vedeam. O pauză. Poate că Markovic reflecta la ceea ce tocmai auzise
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a ideii de literatură. Iar heteronomia literaturii se erijează într-un veritabil mesianism ideologic și într-un principiu de bază al politicii culturale, la adăpostul unui camuflaj scientist emfatic. Convertită în armă politică de partid și de stat, literatura se depărtează radical de polul specifist, estetic și autonomist până într-atât încât nu mai subzistă decât înțelesul său prim și ultim de text tipărit. Metodologic se verifică astfel încă o dată că acest etimon - cel literal - constituie elementul fundamental, permanent și inatacabil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]